În Munții Anzi, America de Sud, la altitudinea de peste 2.000 de metri, deasupra liniei de cultură a porumbului indian, incașii dețineau vaste bogății naturale, de o valoare incalculabilă, îngropate în pământ. Când au sosit conchistadorii spanioli, la începutul secolului XVI, ținta căutării lor erau minele de argint. Totuși cu mult mai valoroasă decât argintul sau decât aurul era modesta plantă papa, cunoscută de noi sub denumirea de cartof. Numai cartoful poate pretinde că este planta cea mai importantă din lume, nu numai pentru popularitatea lui pe toate mesele, ci și pentru rolul său în istorie. Acești tuberculi au salvat popoare de la dispariția prin înfometare.
Cu 8-9 secole înainte de era noastră, cartoful era bine încetățenit în Peru, fiind desenat pe vase și cunoscut în limba preincașă ca aymara. Unsprezece denumiri diferențiau varietățile care au flori albe, galbene, violet sau roșii. Incașii au dezvoltat o metodă de a usca și de a îngheța cartofii. Mai întâi, uscau feliile subțiri la soare, iar când, la altitudinea lor, temperatura din timpul nopții cobora sub 00 C, feliile înghețau, devenind un fel de cartofi pai, nu prea apetisanți, căci luau o culoare închisă, dar hrănitori și cu posibilitatea păstrării îndelungate.
Cartoful face parte din familia solanaceelor, împreună cu roșiile, ardeii și vinetele. Există 154 de specii sălbatice de cartof, răspândite din Chile până în nordul statului Mexic. Se cultivă numai 7 specii, însă în cei 6.000 de ani de cultivare s-au dezvoltat mii de varietăți.
Azi, Centrul Internațional al Cartofilor din Lima, Peru, deține în băncile lui de gene peste 6.000 de varietăți. Spaniolii au fost aceia care au introdus cartoful în lumea veche, între anii 1550 și 1570, la început fiind folosit drept plantă decorativă. Adesea, când oamenii sau vitele consumau tuberculi verzi și cruzi, surveneau intoxicații sau manifestări cutanate, considerate ca fiind lepră. Fructele cartofului, niște boabe mici, conțin un alcaloid numit solanină, care e toxic.
În afara zonei Anzilor se cultivă numai o singură specie, Solanum tuberosum. În Europa se cultivă aproximativ 600 de varietăți ale acestei specii. În Irlanda, cu solul ei neproductiv și clima aspră, cartofii au pătruns prin anii 1580-1590, dovedindu-se de la început o binecuvântare. Grâul și secara nu se puteau cultiva decât în regiunile din sudul și răsăritul insulei și, când invazii repetate i-au gonit pe irlandezi în regiunile muntoase, pe la mijlocul anilor 1600, ei nu aveau nimic altceva decât cartofii, care au salvat națiunea. Și, în timp ce cartofii se răspândeau în solul irlandez, preoții din Scoția îi declarau buni doar pentru păgâni, deoarece nu sunt menționați în Biblie.
Nici pătrunderea în Anglia n-a fost ușoară. O lozincă din cursul alegerilor din anul 1765 suna astfel: „Nu cartofi, nu papalitate!” În ciuda acestei reclame nu tocmai favorabile, cartoful a reușit să pătrundă peste tot. Iar în timpuri de foamete, când cerealele nu se făceau și soarta săracilor era disperată, cartoful își demonstra valoarea nu doar ca floare, ci și ca aliment hrănitor. Când, în foametea din anul 1740, țăranii francezi erau nevoiți să consume ferigi și rădăcini, cartofii au salvat nenumărate vieți.
Către sfârșitul secolului XVIII, doctorul Antoine Auguste Parmentier, chimist și nutriționist, preocupat foarte mult de binele țării, a încercat să popularizeze cartoful în întreaga Franță. El a convins-o pe regina Maria Antoaneta să poarte în păr flori de cartof la un bal public, iar pe rege să aibă o floare de cartof la butonieră.
Mulțumită cartofului, între anii 1793 și 1840, populația Irlandei a crescut de la 1,5 milioane la 9 milioane. Fără această sursă de hrană, țara n-ar fi putut alimenta decât cel mult 5 milioane. Să nu uităm că pe atunci era o lipsă de cereale pe tot globul. Să nu credem însă că de-acum lucrurile s-au încheiat cu bine. Au urmat o serie de boli care au afectat cartoful, începând din anii 1750. În cele din urmă, cultivatorii au învățat cum să producă nenumăratele varietăți ce stau azi la dispoziția noastră.
Cartoful e cel mai bun pachet de hrană din lume: bogat în glucide, proteine cu toți aminoacizii esențiali, minerale și vitamine, fiind în același timp lipsit de grăsimi.
Terenurile cultivate cu cartofi produc mai multe tone și mai multe calorii pe hectar decât orice altă cultură, media mondială fiind de 13,5 tone pe hectar – de patru ori mai mult decât culturile de orez și de cinci ori mai mult decât cele de grâu. Fermierii din America de Nord obțin 37 de tone de cartofi pe hectar!
Cartoful crește foarte repede. În regiunile tropicale se poate recolta după 2 luni și se poate cultiva aproape pretutindeni, începând cu zonele de deșert până în terenurile îmbibate cu apă ale verilor răcoroase și umede din Scoția sau în solul aproape steril din Suedia. Mai mult chiar, cartoful se pretează la ameliorări prin tehnici moderne de manipulare genetică. În prezent, producția mondială de cartofi este în jur de 280 de milioane de tone pe an, fiind recolta cea mai valoroasă, după orez, grâu și porumb.
Producția de cartofi în țările în curs de dezvoltare crește mai repede decât oricare altă recoltă de hrană. La începutul secolului XXI, 34% din producția mondială s-a realizat în țările în curs de dezvoltare, în comparație cu 4% în 1950. Creșterea cea mai rapidă se realizează în China, unde, în ultimii 3 ani, producția de cartofi s-a triplat. În felul acesta, China a ocupat locul Rusiei care, în trecut, era cea mai mare producătoare de cartofi din lume. În prezent, Rusia ocupă locul al șaselea.
În Vietnam, după orez, cartofii reprezintă recolta cea mai bogată. Acolo, precum și în China și în India, datorită timpului de dezvoltare foarte scurt, cartofii pot constitui a doua recoltă pe terenurile de orez. Deoarece crește în întuneric, cartoful nu e verde, iar după recoltare trebuie depozitat într-un loc întunecos, pentru a nu lua culoarea verde. Cartofii verzi nu trebuie consumați, deoarece conțin alcaloidul solanina. De fapt și roșiile necoapte, verzi, conțin solanină și n-ar trebui consumate, oricât de gustoase ar fi gogonelele murate. Cartofii constituie un aliment foarte sănătos. Conțin aproximativ
15% glucide, sub formă de amidon, și 2% proteine, cu toți aminoacizii esențiali. De asemenea, conțin cantități apreciabile de potasiu, vitamine din grupul B, vitamina C și 400 micrograme de fier la 100 grame. Având un efect alcalinizant, ajută la menținerea echilibrului acidobazic din organism. 200 g de cartofi nu conțin decât 140 kcal, în schimb, oferă 30 mg vitamina C, 12 mg calciu, 800 mg potasiu, 80 mg fosfor și alte substanțe minerale.
Dacă nu se consumă în cantități industriale, cartofii nu îngrașă! Ceea ce îngrașă sunt grăsimile care se adaugă. Un cartof de 200 g are numai 140 kcal. Dacă se consumă cu unt sau cu margarină, va avea 420 kcal. Sub forma lor prăjită, vor introduce în organism 530 kcal, iar sub forma chipsurilor vor oferi 870 kcal și grăsimi de cea mai proastă calitate. În ciuda faptului că se consumă în cantități industriale, atragem atenția că modalitatea cea mai nesănătoasă de a mânca acest aliment atât de folositor este consumarea cartofilor prăjiți și a chipsurilor. Pe lângă caloriile multe, uleiul prăjit are o cantitate mare de acizi grași TRANS, incriminați în creșterea colesterolemiei și în apariția unor forme de cancer. Și cartofii congelați din comerț conțin o cantitate mare de grăsimi de cea mai proastă calitate. Cartofii sunt un aliment foarte sănătos, dacă se folosesc fără grăsimi.
V-a plăcut articolul? Nu uitați să vă abonați la noutăți!
0 comentarii până acum
Trimiteți un comentariu