Primejdia cea mai mare pentru sănătatea omenirii pornește de la un stil de viață nesănătos și, în primul rând, de la alimentația nepotrivită. Cu toate că, cel puțin în societatea industrializată, există o abundență de alimente valoroase, chiar o supraabundență, cu toate că regulile de bază ale nutriției sănătoase sunt mai cunoscute în prezent decât înainte, tulburările de nutriție legate de alimentație, mai ales obezitatea, hipertensiunea arterială și diabetul, sunt în continuă creștere.
Chiar dacă, la sondajele efectuate, 80% din populație susține că alimentația sănătoasă și condiția fizică bună constituie o preocupare permanentă, realitatea arată contrariul. Există o discrepanță mare între dorința unei alimentații sănătoase și modul real de hrănire.
Cercetările arată că, în majoritatea regiunilor globului, modul de alimentație nu e determinat în primul rând de foame, ci de o serie de factori complecși: sociali și psihici. Educația, obiceiurile și tradiția joacă un rol imens, dar și starea psihică individuală. Alimentația face parte din comportamentul nostru social; luarea mesei cu alții ne apropie, creează senzația de „noi” și satisface
nevoia contactului social. Una dintre principalele probleme de sănătate, în Europa, America, țările arabe și multe țări din Asia, este surplusul ponderal, obezitatea. Nu de mult timp, cu ocazia unui congres, echipa de cercetători de la Facultatea de Medicină din Cluj a comunicat că, și în România, 50% din populație este hiperponderală.
Savanții cercetează semnalele cu acțiune imediată și de lungă durată care dirijează senzațiile de foame, de poftă de mâncare și de sațietate. În acest domeniu, acționează numeroși factori, începând de la digestia gastrică, continuând cu hormonii secretați de aparatul digestiv, insulina și glucagonul, până la mesagerii chimici – leptina, care este secretată de țesutul adipos și frânează ingestia de calorii.
La obezi, acest semnal nu e înțeles în mod corect, creându-se o rezistență la leptină. Acolo unde, într-adevăr, e vorba de o rezistență la leptină, ea s-ar putea să fie, cel puțin în parte, determinată genetic. Dar nu numai leptina dirijează ingestia de alimente, ci și alți factori: neurohormonii – neuropeptidul Y și melanocortinele, precum și defectele genetice ale homeostaziei energetice și ale reglării greutății corporale. Totuși, numai în extrem de puține cazuri putem arunca vina obezității asupra genelor. Mult mai importante sunt mecanismele dobândite, începând din primele zile de viață. Căci a mânca nu înseamnă doar potolirea senzației de foame, ci în același timp o plăcere, iar atitudinea față de hrană, care începe la sânul mamei, este întotdeauna fixată într-o relație socială și emotivă.
Temelia atitudinii față de modul de alimentație se așază în prima copilărie. Deoarece hrănirea are loc de mai multe ori pe zi, copiii se obișnuiesc cu anumite gusturi, pe care ajung să le iubească. Prin părinți, frați, surori și copii de aceeași vârstă, care apreciază sau desconsideră anumite alimente și băuturi, se transmite componenta socială a nutriției.
Mâncăm pentru a sărbători, pentru a ne răsplăti, pentru a ne relaxa sau pentru a ne consola. Problema apare când, în situațiile respective, în locul alimentelor nu dispunem de alternative. În aceste cazuri, consumul crescut de hrană, de exemplu pentru a ne consola, este programat, pregătindu-se apariția obezității. De multe ori, stresul poate anihila controlul asupra consumului de alimente, ducând la o ingestie crescută de alimente.
Cheia combaterii obezității se găsește în domeniul profilaxiei, iar prevenirea surplusului ponderal trebuie să înceapă deja în copilărie. Părinții trebuie să știe că în această perioadă se fixează gusturile față de alimentele sănătoase, formându-se stilul de viață, care, de obicei, va fi continuat pe tot parcursul vieții. Este extrem de important ca, de la cea mai fragedă vârstă, copiii să consume împreună cu părinții alimentele cele mai sănătoase, oferite în formele adecvate vârstei: salate de roșii, de varză, castraveți, spanac, măcriș, morcovi, gulii; zarzavaturi fierte, fără grăsimi: conopidă, broccoli, mazăre verde; leguminoase: fasole, linte, cereale integrale și tot felul de fructe. Copiii se vor obișnui și vor îndrăgi această hrană.
Și acum un sfat foarte important: nu forțați copiii să mănânce! Permiteți păstrarea și întărirea senzațiilor de foame și de sațietate. În loc de a-i îndemna pe copii să mănânce mai mult sau să golească farfuria, să ne încredem mai mult în instinctele naturale și în reglarea fiziologică. Îndemnul de a mânca sau chiar obligarea de a consuma întreaga porție diminuează propria senzație de sațietate a copilului, deoarece insistența și autoritatea părinților vor fi considerate mult mai importante decât propriul simț de sațietate. Prin aceste semnale simple, dar repetate, dacă există și o predispoziție genetică, se așază fundamentul viitoarei obezități.
Aș dori să atrag atenția asupra faptului că fetițelor li se creează viitoare probleme de sănătate, pentru că nu li se oferă ocazia de a fi suficient de active fizic, înainte de a ajunge la vârsta adolescenței. Deja la vârsta de 5-6 ani fetițele sunt mai puțin active fizic decât băieții. Aceasta pentru că, de cele mai multe ori, părinții au o atitudine exagerată de protecție față de fetițe.
Părinții exagerează când, de teamă, limitează libertatea copiilor. Riscul unei răpiri sau al seducerii e foarte mic, în comparație cu riscul bolilor care se vor instala datorită lipsei de mișcare.
Pe lângă a le acorda mai multă libertate, pentru a se juca în aer liber, părinții îi pot convinge pe copii să fie mai activi prin exemplul personal. Copiii percep extrem de exact câtă activitate fizică depun părinții. De exemplu, dacă în loc de a urca scările mama ia liftul, copiii vor observa și îi vor urma exemplul.
Creșterea copiilor este, probabil, cea mai importantă problemă de sănătate publică, cu care e confruntată societatea zilelor noastre. Ea este singura și cea mai importantă variabilă implicată în bolile și în accidentele copilăriei, în folosirea tutunului, a alcoolului și a altor droguri, în părăsirea școlii, în sarcinile la minore, în criminalitatea juvenilă și în bolile psihice. Toate acestea, și încă multe altele, nu numai că sunt extrem de grave prin ele însele, dar devin și mai importante ca precursoare ale nenorocirilor din viața de adult.
Și dacă cumva am uitat, să ne reamintim că educația = exemplu + iubire.
V-a plăcut articolul? Nu uitați să vă abonați la noutăți!
0 comentarii până acum
Trimiteți un comentariu