Există încă persoane care cred că ar trebui să consumăm mai multă carne și mai puține produse cerealiere. Loren Cordain, biolog evoluționist, de la Universitatea de Stat Colorado, Fort Collins, SUA, e unul dintre cei mai înflăcărați propagatori ai dietei cu mai multă carne. Iar doctorul Atkins, în cartea lui apărută mai de mult, susține că omenirea nu e bine adaptată pentru glucide și că, pentru a fi sănătoși, ar trebui să consumăm mai multă carne și grăsimi.
Cei care susțin astfel de regimuri afirmă că, acum 1,7 milioane de ani, omenirea a învățat arta vânatului și că de atunci s-a mâncat multă carne de mamut, creier de bizon și, poate, ficat de tigru.
Bineînțeles, nimeni nu poate aduce vreo dovadă care să sprijine această afirmație. Iar în legătură cu eschimoșii, care sunt dați ca exemplu de populație ce se hrănește predominant cu foci, balene, bizoni polari (groenlandezi), reni și pește, trebuie să spunem că exemplul nu e prea încurajator. Eschimoșii nu excelează deloc prin longevitate sau printr-o sănătate de invidiat; dimpotrivă, aceștia prezintă o frecvență mare de hemoragii cerebrale și au cele mai multe cazuri de osteoporoză, tocmai datorită consumului mare de proteine animale.
Loren Cordain mai argumentează că agricultura și posibilitatea de a transforma cerealele într-o sursă ușor accesibilă de nutrienți au devenit cu putință numai de 12.000 de ani, dacă nu și de mai puțin timp, în Orientul Mijlociu, și numai de 200 de ani în Australia, o dată cu sosirea europenilor. Mai înainte, spune Cordain, efortul ar fi fost prea mare de a aduna și măcina semințele, pentru a deveni digestibile. Las la aprecierea cititorilor seriozitatea și credibilitatea acestor argumente. Epidemiologii ne spun cu totul altceva. Un studiu publicat în The American Journal of Clinical Nutrition (vol. 70, p. 5168), efectuat asupra a 28.000 de vegetarieni și a 48.000 de omnivori, arată că, în cei 10 ani de urmărire, riscul vegetarienilor de a muri de boli cardiovasculare, inclusiv de infarct miocardic, a fost cu 24% mai mic decât acela al nevegetarienilor. ªi era vorba de vegetarieni care consumau produse lactate, iar acizii grași saturați din lapte cresc colesterolemia mai mult decât acidul stearic din carne și din grăsimi de origine animală. Deosebirea, privind mortalitatea prin infarct, este și mai mare dacă se compară consumatorii de carne cu vegetarienii adevărați.
Numeroase alte studii aduc dovezi convingătoare că apostolii regimului bogat în carne sunt cu totul greșiți. Kațarine Milton, antropolog la Universitatea Californiei din Berkeley, SUA, folosește un ton și mai categoric. În revista Evolutionary Anțropology (l999, vol. 8, p. ll), ea scrie următoarele: „Dacă americanii cred că ar trebui să mănânce mai multe grăsimi și proteine de origine animală, atunci sunt absolut nebuni”. Comentariile sunt de prisos. Din nefericire, pentru majoritatea populației globului, carnea înseamnă prosperitate. „O găină în fiecare oală” și „Două automobile în fiecare garaj” erau lozincile electorale din America anilor ’30. Iar azi, acolo unde industrializarea a ridicat standardul de viață, omenirea folosește prosperitatea pentru a face ceea ce săracul făcea doar când putea să consume mai multe produse din carne. Așa se face că, pe plan mondial, consumul de carne, ouă și produse lactate este într-o creștere vertiginoasă. În prezent, în țările în curs de dezvoltare, se mănâncă cu 50% mai multă carne pe cap de locuitor decât în anul 1983. Aceasta înseamnă o „revoluție a șeptelului”, la fel de semnificativă ca „revoluția verde”, care a amplificat producția cerealelor în anii 1960. Economiștii și agronomii se tem însă că înmulțirea șeptelului va constitui începutul dezastrului. Pentru a produce mai multă carne, trebuie să se dea mai multe cereale animalelor. Întrebarea este dacă putem crește într-atât producția de cereale, încât să mai rămână suficientă pâine sau fiertură de cereale pentru milioanele lipsite de hrană. Desigur, atracția cărnii e foarte mare. În China, numai în zece ani, între 1983 și 1993, consumul de carne s-a dublat. În prezent, creșterea animalelor consumă 36% din producția mondială de cereale, în timp ce 840 de milioane de oameni se găsesc într-o stare de înfometare cronică, cifră ce poate să crească, dacă se vor folosi mai multe cereale pentru creșterea vitelor.
Specialiștii cred că producția de cereale nu va crește suficient de repede, pentru a satisface atât nevoile populației, cât și pe acelea ale animalelor. Se crede că, în anul 2020, fiecare locuitor din țările în curs de dezvoltare va consuma cu 43% mai multă carne decât în anul 1993. Aceasta înseamnă că în anul 2020, în lumea a treia, consumul anual de carne va crește de la 88 de milioane de tone la 188 de milioane, ceea ce va mări enorm nevoia de cereale pentru hrana animalelor.
Dar mai e un aspect, care, de obicei, nu e luat în considerație. Deoarece, în prezent, jumătate din apa râurilor și a fluviilor din lume e folosită pentru irigarea culturilor de cereale, creșterea producției de cereale va necesita cantități în plus de apă, deși, chiar acum, multe regiuni ale globului suferă de o lipsă cronică de apă. David Pimentel, de la Universitatea Cornell, Ițaca, New York, SUA, a calculat că, pentru a produce 1 kg de cartofi, e nevoie de 500 l de apă; pentru 1 kg de grâu e nevoie de 900 l; pentru 1 kg de porumb, 1400 l; pentru 1 kg de orez, 1900 l; pentru 1 kg de fasole
soia, 2.000 l; pentru 1 kg de carne de pui, 3.500 l; iar pentru 1 kg de carne de vită, 100.000 litri de apă. Cu alte cuvinte, pentru 120 g de carne de vită dintr-un hamburger, e nevoie de 11 m3 de apă, adică de 11.000 l. Aceste cantități enorme de apă sunt necesare mai ales pentru a obține cerealele cu care sunt hrănite animalele în crescătorii.
Un alt calcul arată că un hectar de teren cultivat cu soia furnizează hrană pentru o persoană, timp de 520 de zile, pe când un hectar folosit pentru creșterea vitelor, adică producția de carne, produce hrana unui adult pentru 19 zile. De curând, țările europene au reluat importul de carne de vită din Anglia, după ce, pentru un timp, carnea și produsele animale de orice natură nu puteau traversa Canalul Mânecii, din cauza encefalopatiei bovine spongiforme. Începând cu anul 1986, autopsiile au evidențiat mici orificii în creierul animalelor care au suferit de boala „vacii nebune”. La microscop, creierul arată ca un burete, și acest aspect a dat denumirea științifică de „encefalopatie bovină spongiformă”. Animalele, care mai înainte erau docile, deveneau iritabile sau agresive. Adesea pierdeau în greutate și prezentau tulburări de coordonare, înainte de a muri în câteva săptămâni până la 6 luni.
Encefalopatia spongiformă bovină este o boală fatală, ce poate fi transmisă de la un animal la altul. Șoareci, nurci, pisici, struți, căprioare, cerbi, puma, porci, leoparzi, maimuțe, capre, elani, antilope și încă 5-6 animale diferite au făcut boala, atunci când au fost hrănite cu carnea vitelor suferind de encefalită spongiformă. Se pare că vacile au luat boala de la oi, căci, pentru a grăbi dezvoltarea și a mări producția de lapte, vitele primeau suplimente de proteine, sub formă de carne sau de făină făcută din carcasele și din resturile altor animale. Chiar dacă aceste resturi erau tratate termic, iar temperatura era suficient de înaltă pentru a distruge majoritatea germenilor patogeni, agentul care produce encefalopatia spongiformă, PRIONUL, este o proteină care rezistă celor mai variate forme de dezinfecție. Prionii nu sunt distruși nici la temperaturi mai mari de 1000 C. Într-un studiu, prionii au rezistat și după o expunere timp de o oră la o temperatură uscată de 3600 C, după cum rezistă și la îngheț și la uscare. Aceasta se datorează alcătuirii lor deosebite, din mii de aminoacizi, însă fără un material genetic propriu-zis.
Dr. Stanley Prusiner, care a primit premiul Nobel pentru descoperirea prionilor, arată că aceștia sunt proteine cu o structură asemănătoare proteinelor ce există în mod natural în creierul oamenilor și al animalelor, deosebindu-se totuși de ele în forma lor tridimensională. Când aceste proteine anormale vin în contact cu proteinele normale ale creierului, ele le pot influența să ia forma tridimensională a prionilor. Această modificare de formă inițiază un lanț de reacții, rezultând boala progresivă, fatală, ce nu are tratament. Și ceva foarte important: sistemul imunitar NU atacă prionii.
V-a plăcut articolul? Nu uitați să vă abonați la noutăți!
0 comentarii până acum
Trimiteți un comentariu