Dacă la un moment dat în corpul unui om se manifestă un simptom, acesta atrage atenția asupra lui, deoarece întrerupe brusc continuitatea de până atunci a vieții acestuia. Un simptom este un semnal care dirijează interesul și energia asupra lui. Simptomul ne constrânge să-i dăm atenție, fie că vrem sau nu vrem. Îl simțim ca pe o tulburare a stării noastre normale și, din acel moment, singurul nostru țel este să-l facem să dispară.
Medicina universitară încearcă să convingă bolnavul că simptomul ar fi un eveniment a cărui cauză se află în procesul de funcționare al organismului. Medicina evită cu grijă interpretarea simptomului, care astfel devine un semnal fără prea mare însemnătate. Ca să ne lămurim mai bine, să folosim o comparație: O mașină are pe tabloul de bord diferite lămpi de control, care se aprind doar atunci când vreuna dintre funcțiile importante ale mașinii nu mai funcționează cum trebuie. Dacă în timpul unei călătorii se aprinde un astfel de beculeț, suntem nevoiți să ne întrerupem călătoria. Dar ar fi ilogic să ne supărăm pe beculeţ, căci el doar ne informează despre o disfuncționalitate pe care altfel n-am putea-o percepe, deoarece aceasta are loc într-o zonă invizibilă nouă. Așadar, vom apela la un mecanic auto, cu scopul ca, după intervenția lui, beculeţul să nu mai lumineze, iar noi să ne putem continua liniștiți drumul. Totuși, dacă mecanicul ne-ar împlini această dorință doar prin îndepărtarea beculeţului, ne-am supăra foarte tare pe el. E drept că astfel beculețul nu ar mai arde – ceea ce și voiam, de fapt – dar procedeul care a dus la acest rezultat nu a rezolvat problema de fond. Mecanicul ar fi trebuit să-și ia ochii de la beculeț și să se orienteze spre zonele din spatele lui, pentru a descoperi ce anume nu-i în ordine. Beculețul mașinii e doar un indicator care ne face să ne punem întrebări.
Beculețul de control este, în cazul nostru, simptomul. Ceea ce se manifestă în corpul nostru ca un simptom este expresia vizibilă a unui proces invizibil, indicându-ne că ceva nu-i în ordine. Este aberant să ne supărăm pe simptom și de-a dreptul absurd să vrem să-l decuplăm, făcându-i manifestarea imposibilă. Simptomul nu trebuie împiedicat să se manifeste, ci trebuie făcut ceva ca el să nu se mai manifeste. Pentru aceasta, trebuie să aflăm ce anume vrea să ne indice simptomul. Problema medicinii alopate constă în incapacitatea ei de a face acest pas, pentru că este prea preocupată de simptom. Astfel, ea tratează cu multă cheltuială și o tehnică remarcabilă părți ale corpului, dar niciodată omul bolnav. Este uluitor cât de mare este efortul împlinirii acestui scop și cât de mic rezultatul...
De la apariția așa-numitei medicini științifice moderne, numărul bolnavilor nu a scăzut nici măcar cu o fracțiune de procent. Există la fel de mulți bolnavi, doar simptomele s-au schimbat. Medicina modernă încearcă să mascheze această realitate zguduitoare prin statistici. De pildă, se anunță cu mândrie victoria asupra maladiilor infecțioase, fără a se menționa în același timp ce simptome noi au apărut în același interval de timp, ca importanță și frecvență. O astfel de statistică va fi cinstită numai atunci când în locul simptomelor se va considera faptul de a fi bolnav în sine, procent care nu a scăzut până acum și, cu siguranță, nu va scădea nici în viitor.
Să rezumăm: Boala este o stare care indică faptul că omul nu mai este în ordine, respectiv în armonie cu sine însuși. Această pierdere a echilibrului interior se manifestă în corp ca simptom. Simptomul este un semnal și un purtător de informație care, prin apariția sa, întrerupe curgerea de până acum a vieții noastre, obligându-ne să-i dăm atenție. Simptomul ne semnalizează că am ieșit din echilibrul forțelor noastre lăuntrice și ne informează că ceva ne lipsește, sau este în plus și n-ar trebui să existe în noi. Dacă omul va înțelege diferența dintre boală și simptom, atitudinea și raportul lui cu boala se vor schimba rapid. El nu va mai considera simptomul ca pe un dușman, a cărui nimicire să fie țelul lui cel mai înalt, ci va descoperi un partener care-l poate ajuta să afle ce-i lipsește sau ce-l vatămă și să învingă în felul acesta boala propriu-zisă. De fapt, boala are un singur țel: acela de a ne face să devenim din nou sănătoși. Calea omului este de la nesănătate la sănătate, de la neîntreg la întreg desăvârșit, de la boală la vindecare. Boala nu este o dereglare supărătoare în drumul nostru, ci drumul pe care ajungem la sănătate.
V-a plăcut articolul? Nu uitați să vă abonați la noutăți!
0 comentarii până acum
Trimiteți un comentariu