vaccinurile

Vaccinurile - argumente pro și contra - vă las pe dumneavoastră să hotărâți!

Toți părinții sunt confruntați după nașterea copilului lor cu subiectul vaccinării acestuia. Fiecare din noi suntem puși în postura de a alege ce este bine și ce este rău pentru copilul nostru...

Nutritie echilibrata

Mici secrete ale nutriției echilibrate și sănătoase

Există câteva mici secrete în această complexă zonă a nutriţiei, care dacă ar fi cunoscute şi urmate la scară largă, calitatea vieţii umane s-ar îmbunătăţi rapid...

Mitul copilulu rasfatat

Mitul copilului răsfăţat - când ajunge un bebeluș sau un copil mic să fie răsfățat?

Încă de când sunt gravide viitoarelor mame le este inoculată ideea că ar trebui să aibă grijă din primele zile ca bebelușul să nu devină “răsfățat”, știindu-se că ei, bebelușii, sunt niște “mici santajiști”, niște “pricepuți manipulatori”..

Statistici privind farmaciile din Romania

Statistici privind farmaciile din România - suntem pe locul 5 în Europa, la numărul de farmacii pe cap de locuitor

Numărul de farmacii din România s-a dublat în ultimii zece ani. Distribuirea medicamentelor şi a suplimentelor alimentare este o afacere de 3,3 miliarde de euro...

Pericolul glutenului

Pericolul pâinii noastre cea de toate zilele. Adevărul despre gluten

În România, unul dintre cei mai consumați factori iritanți ai intestinelor este grâul. Grâul este bogat în gluten. Glutenul este un amestec de fracțiuni proteice, în principal reprezentate de glutelină și prolamină, fiind întâlnit în diverse produse cerealiere...

Se afișează postările cu eticheta bine de știut. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bine de știut. Afișați toate postările
SfatFarma logo 5/18/2017

Glucidele - principalele noastre surse de energie - continuare


Glucidele - principalele noastre surse de energie

    Voi continua articolul meu pecedent, pe acest subiect.
    Glucidele sau hidrații de carbon constituie principala sursă de energie a organismului, fiind combustibilul cu care funcționează motorul biologic.
    OMS recomandă ca 55 până la 75% din necesarul caloric să fie acoperit de glucide. În dieta adulților, glucidele trebuie să alcătuiască 75% din totalul caloriilor ingerate. Indienii Tarahumara din Mexic, a căror hrană constă în 75-80% din glucide, nu suferă de hipertensiune arterială, obezitate, hipercolesterolemie sau diabet, iar infarctul, cancerul și bolile degenerative sunt o excepție.
    În momentul de față, în România, glucidele nu reprezintă decât mai puțin de 40% din totalul caloriilor ingerate.
    Creatorul a căutat să satisfacă plăcerea noastră pentru dulce, așezând cantități apreciabile de zaharoză, fructoză și glucoză în toate fructele și în multe alte plante, în special în trestia și sfecla de
zahăr. Câteva exemple: merele conțin 2% glucoză, 5,74% fructoză, 2,55% zaharoză, deci un kilogram de mere conține aproximativ 100 g de zaharuri simple și 20-30 g de fibre, adică 400 kcal. Merele uscate conțin 60-65% zaharuri simple și 10% fibre, adică aproximativ 2.250 kcal.
    Prunele au 13-14 g de zahăr la suta de grame, prunele uscate, 48% zahăr. Caisele au 12,3% zahăr, cireșele dulci – 15%, căpșunile – 7,5%, grepfruturile – 9%, strugurii – 17%, ananasul – 13%, mandarinele – 10-11%, pepenele verde – 5%, bananele – 20-23%, smochinele uscate – 61%, stafidele uscate – 71%, curmalele uscate – 65-73% zahăr.
    Nemulțumiți numai cu dulceața fructelor, oamenii extrag zahărul din plante și-l așază pe mesele noastre sub formă rafinată de glucoză, fructoză sau zaharoză. Deseori am fost întrebat: Dacă și fructele au zahăr, atunci ce rău e să-l consum sub formă extrasă? Nu e tot zahăr, nu e totuna? Nu, nu e totuna! Și iată de ce: în timp ce zahărul consumat sub forma băuturilor dulci, a torturilor, a marmeladei, a mierii și a altor nenumărate forme de dulciuri se absoarbe foarte repede, inundând organismul cu o cantitate enormă de glucoză sau de fructoză, declanșând o secreție exagerată de insulină, care apoi va duce la hipoglicemie cu manifestările cunoscute, zahărul din fructe, fiind legat de fibre, în special de pectină, se absoarbe mai încet, fără să ducă la o creștere marcată a glicemiei, cu toate urmările ei.
    Și mai e un aspect: pentru a consuma 100-110 g de zahăr sub formă naturală, trebuie să mănânc un kilogram de mere, o cantitate apreciabilă. În schimb, sub forma zahărului rafinat, consumăm,
fără să ne dăm seama, cantități mult mai mari: de exemplu, un pahar de băutură dulce conține 10 lingurițe zahăr, deci aproximativ 50 g, o felie de tort are 10-12 lingurițe de zahăr și chiar un pahar de iaurt de fructe conține 10 lingurițe de zahăr. Absorbția zaharurilor simple, crescând brusc glicemia, declanșează secreția masivă de insulină. Glucoza va fi depozitată, sub formă de glicogen, în ficat și în celulele musculare, dar această posibilitate e limitată – rezervele de glicogen nu pot depăși 1,5 kg, așa că restul este transformat în grăsimi și înmagazinat ulterior.
    Organismul nostru însă necesită un aport constant de glucoză, și nu valori foarte mari, urmate de hipoglicemie datorită excesului de insulină; glucoza aceasta constituie nu numai o sursă de energie, ci e importantă și pentru menținerea funcției creierului și a nervilor. Zilnic creierul nostru consumă 140 g de glucoză. Studii epidemiologice, efectuate în peste 40 de țări, au arătat că persoanele care consumă mult zahăr consumă și multe grăsimi.
    Zahărul rafinat face grăsimea gustoasă, contribuind împreună la obezitate și diabet. Consumul crescut de zahăr se însoțește de o frecvență mai mare de cancere de sân, de colon și infarct miocardic.
    Iată, pe scurt, câteva din acțiunile zaharurilor rafinate asupra organismului:

  • Zahărul furnizează doar calorii goale, de care n-avem nevoie, deoarece acestea nu conțin: vitamine, minerale, fibre sau substanțe fitochimice.
  • Zahărul scade capacitatea leucocitelor (fagocitelor) de a ucide microbii. La o glicemie normală, între 60 și 100 mg/dl, celulele sistemului imunitar sunt foarte active. O dată cu creșterea glicemiei, leucocitele își modifică forma, devenind mai leneșe și reacționând mai încet față de agenții patogeni, nemaifiind în stare să distrugă același număr de bacterii. Dacă pe stomacul gol și cu o glicemie normală un leucocit distruge 14 bacterii, după o masă conținând 20 lingurițe de zahăr, adică 2 felii de tort sau 2-3 pahare de băuturi dulci, un leucocit nu reușește să distrugă decât o singură bacterie, deci capacitatea de luptă a fost diminuată cu peste 90%.
  • Zahărul rafinat spoliază organismul în special de vitamina B1. Pentru a putea fi utilizată și pentru a produce energie, glucoza, o dată ajunsă în celule, are nevoie de vitamine din grupul B. Așadar, consumul de zahăr pune organismul în situația de a folosi propriile rezerve de vitamina B, cu riscul de a le epuiza.
  • Zahărul are o acțiune acidifiantă, deoarece din metabolismul lui iau naștere produși acizi, pentru a căror neutralizare organismul scoate calciul din oase și din dinți. Prin urmare, zahărul favorizează osteoporoza și slăbirea danturii. În urina persoanelor care au consumat mult zahăr se găsește o cantitate mai mare de calciu. Iar prin intermediul acidului oxalic, consumul crescut de zahăr poate favoriza litiaza renală. Efectul zahărului asupra danturii se realizează pe două căi:


    • zahărul fermentat de microbii din cavitatea bucală dă naștere la acizi care atacă smalțul dinților sănătoși;
    • dentina e străbătută de numeroase canalicule foarte fine, prin care circulă un lichid. Acesta, pornind de la pulpa dentară, hrănește dentina și smalțul. Consumul de zahăr încetinește circulația în aceste canalicule și, cel puțin în parte, canaliculele sunt astupate. Dentina nu mai e hrănită normal. Cercetătorii de la Universitatea Oulu, din Finlanda, au arătat că alimentația bogată în zahăr diminuează formarea dentinei.
  • Consumul crescut de zahăr tulbură utilizarea proteinelor, crescând colesterolemia și trigliceridele, adică grăsimile în sânge.
  • Hrănirea animalelor de laborator cu zahăr și făină albă duce la litiază biliară.
  • Ulceroșii știu că zahărul crește aciditatea gastrică.
  • Adesea, acneea se accentuează după consumul de zahăr.
  • Consumul crescut de zahăr favorizează apariția cancerului hepatic, colic și rectal.
  • În sfârșit, Clubul German de Automobilism consideră că ingestia de zahăr poate favoriza accidentele de circulație. Între două și patru ore, după o doză apreciabilă de zahăr, se instalează o hipersecreție de insulină, care scade glicemia sub valorile normale, ceea ce duce la o hrănire insuficientă a creierului, însoțită de senzația de oboseală, lipsă de concentrare, scăderea atenției și a vitezei reflexelor, precum și o diminuare a acuității vizuale. Toate acestea favorizează accidentele de circulație. Deci, în locul băuturilor dulci sau al ciocolatei, în timpul conducerii se recomandă morcovi cruzi, pâine integrală sau mere. La încheierea acestui capitol, un sfat ce merită a fi urmat: evitați siesta după mese! În stare de repaus, insulina are dificultăți în a introduce glucoza în celulele musculare, deoarece oferta de energie NU e solicitată și NU e acceptată de mușchi. Pe măsură ce glucoza continuă să fie absorbită din intestin, glicemia și insulinemia cresc și ele. Excesul de energie și de insulină determină o diminuare a numărului și a eficacității receptorilor de glucoză, ceea ce e exprimat sub noțiunea de „rezistență la insulină”.

    Lipsind activitatea musculară, care să consume glucoza, urmează un al doilea efect al insulinei: sinteza de acizi grași și depunerea surplusului energetic, sub formă de grăsime. Depozitarea glucozei în mușchi și în ficat se face sub formă de glicogen, însă capacitatea acestui depozit e limitată la aproximativ 1,5 kg. Când „rezervorul” de glicogen e umplut, toată glucoza e transformată în grăsime, iar posibilitățile depozitării grăsimilor sunt, aparent, nelimitate. Și așa se face că la întâlnirile după 20-30 de ani de la bacalaureat sau de la absolvirea facultății abia dacă ne mai recunoaștem!




SfatFarma logo 4/29/2017

Creativitatea și îmbătrânirea


creativitatea si imbatranirea

    În mod tradițional, există o anumită antiteză între noțiunea creativității și cea a îmbătrânirii. Creativitatea implică o căutare continuă după nou, o capacitate de a stabili relații între lucruri, relații neîncercate până acum, o dorință pentru o exprimare care se străduiește să găsească forme noi, o respingere a regulilor acceptate și a rutinei zilnice. Toate aceste caracteristici sunt atribuite de obicei tinerilor, care caută mereu valori și mijloace de exprimare pentru a le experimenta, în timp ce vârstnicii sunt considerați a nu mai avea capacitatea reevaluării și a reînnoirii.
    E adevărat că vârstnicii au înțelepciune și prudență – însușiri mai degrabă conservatoare decât creative... Există însă numeroase exemple care demonstrează că pierderea creativității nu constituie o fază inevitabilă a vieții, întâlnită la toți cei care îmbătrânesc, ci ea provine din lipsa unei motivări și a unor factori externi. Orice persoană care reușește să îmbătrânească, fără să piardă interesul însuflețit pentru cele din jurul său și pentru veșnicia care va urma, va fi în stare să-și păstreze capacitatea autoexprimării sau chiar să ajungă la realizarea ei deplină.
    Gândiți-vă, de pildă, la vârsta înaintată a unor pictori și sculptori. Studiind operele celor care au trăit cel mai mult, rămâi uimit de puterea de expresie și de modernitatea ultimelor lucrări, ca și cum autorul* s-ar fi depășit și pe sine, și experiența creativă a generațiilor următoare. Este adevărat că arta are o viață de creație mai lungă decât alte activități. S-ar putea ca o persoană în vârstă să părăsească interesul științific, știința fiind, probabil, prea aridă pentru a satisface foamea după absolut. Sau e posibil ca evenimentele curente și politice să fie prea problematice pentru a mai fi în stare să trezească resursele interne.
    Arta și religia însă pot trezi interesul oricui și oricând, prevestind veșnicia și permițând intrarea într-o dimensiune eliberată de întâmplările fizice.
    În artă nu există vârstă de pensionare, iar relația cu Dumnezeu poate fi atât de sublimă, încât să fie etichetată drept „prietenie”. Un artist poate fi productiv până în ziua morții, chiar dacă lucrează mai greu și mai încet. Față de scriitori sau față de compozitori, artiștii plastici au un avantaj: pânza goală produce imediat un stimul, din care poate urma ușor o inspirație de moment. În schimb, memoria unui scriitor sau a unui compozitor e supusă la eforturi mai mari. Dacă munca scriitorului constă, în cea mai mare parte, în redarea prin propriile cuvinte a amintirilor din trecut, artistul plastic lucrează cu senzațiile și cu percepțiile tangibile, trăind într-un prezent realizat din lumini, forme și culori.
    La vârsta de 96 de ani, pictorul Cassela spunea că în fiecare dimineață se pregătește să facă un nou tablou, pe care reușește să-l termine înainte de căderea nopții. Acest ciclu creativ zilnic, imposibil pentru un romancier sau un compozitor, îl leagă pe artistul vizual de un prezent care poate fi trăit din plin, eliberându-l, în același timp, de îngrijorările ce privesc viitorul.
    Dacă am vrea să caracterizăm ultimele lucrări ale marilor artiști plastici, cu toate deosebirile de epocă și de stil, am găsi următoarele elemente comune:

  • În primul rând, tendința spre o mai mare unitate a conținutului și spre o mai mare simplitate a abordării, reprezentând căutarea esențialului, în locul detaliului, și a virtuozității tehnice.
  • În al doilea rând, contururile apar mai puțin distincte și formele mai ireale. Bătrânul Tizian folosește culoarea așa cum o vor folosi impresioniștii câteva veacuri mai târziu, iar Turner transformă materia într-o abstracție luminoasă.
  • În al treilea rând, picturile devin mai dramatice. Implicarea artistului crește și portretele par a fi din ce în ce mai mult niște studii ale sufletului; ele câștigă profunzime și introspecție, toate acestea de neimaginat atunci când artistul era tânăr.

    Este interesantă observarea forței expresive a autoportretelor lui Rembrandt, Liotard, Ingress, Fattori, Boldini și Picasso. În sculptură, ultimele lucrări ale marilor artiști se îndepărtează de canoanele clasicismului, câștigând un dinamism dramatic, pătruns de o căutare mistică. Artistul se îndepărtează de gustul contemporan, urmând o nouă libertate a expresiei, dedicată unei viziuni a existenței, plină de simțăminte religioase...
    Este deosebit de interesant să observăm cum apariția unui handicap fizic la un artist bătrân poate fi compensată de eliberarea unor energii creatoare, care mai înainte n-au fost utilizate, de exemplu la Renoir, afectat de poliartrită reumatoidă, și la Monet, aproape orbit de cataractă.
    Privind, în ordine cronologică, la nuferii lui Monet, se poate vedea pierderea formei și tendința crescândă spre monocromie, care merge mână în mână cu diminuarea vederii. Declinul fizic n-a fost însoțit de diminuarea corespunzătoare a forței creatoare. Când a împlinit 75 de ani, pictorul japonez Hokusai și-a rezumat viața de creație astfel: „De la 6 ani am avut mania de a picta tot ce era în jurul meu. Abia după ce-am trecut de 50 de ani am început să public majoritatea lucrărilor mele, însă nimic din ce-am realizat înainte de vârsta de 70 de ani n-are o valoare deosebită. La 73 de ani am învățat, în sfârșit, ceva despre adevăratele forme ale naturii, ceva despre caracterele animalelor, ale plantelor, copacilor, păsărilor, insectelor și peștilor. Din aceasta deduc că la 90 de ani voi fi în stare să pătrund în misterele vieții, iar la 110, fiecare punct și fiecare linie vor fi încărcate cu viață”. Oricine, chiar dacă nu are talent artistic, își poate educa gusturile, sensibilitatea și receptivitatea și, în felul acesta, există posibilitatea pregătirii pentru o bătrânețe productivă, indiferent în ce domeniu.
    Creativitatea nu înseamnă în mod necesar a produce ceva, ci poate fi acea atitudine interioară care ne ajută să vedem lumea din jurul nostru mereu în alți termeni. Evitați restrângerea preocupărilor, precum și comportările rigide. Pregătirea pentru bătrânețe trebuie să înceapă încă din
copilărie, continuând cu adolescența, adică tocmai în anii de formare a sănătății și a personalității. Pentru o bătrânețe rodnică și activă, trebuie ca în tinerețe să existe o diversitate de interese,
iar nu concentrarea tuturor energiilor doar asupra unei ocupații limitate.
    Creativitatea și originalitatea nu se pot obține la bătrânețe, dar ele pot fi menținute, dacă au fost exersate din tinerețe, până la sfârșitul vieții.
    La toți cei care au păstrat dorința de a cunoaște și de a fi creativi, faza de declin devine timpul aprofundării. Cea mai bună ilustrare a acestei idei ne-o oferă Goya, care, într-o litografie târzie, desenează un bătrân neputincios și emaciat, cu o privire pătrunzătoare însă. Se apropie încet, sprijinindu-se pe două bastoane. Titlul lucrării, în colțul de sus, din dreapta, este „Învăț mereu”.
    Acest portret, al unui bătrân de 88 de ani, rezumă în mod admirabil principala sarcină a fiecăruia – a trăi o viață cât mai utilă, pentru a fi gata să pășești în veșnicie. Într-o lucrare efectuată de dr. Melvin Pollner, de la Universitatea California din Los Angeles, se arată că vârstnicii care au relații sociale multiple, o familie înțelegătoare și prieteni se bucură de o sănătate mai bună, atât mintală, cât și fizică, decât cei care sunt lipsiți de aceste relații.
    Bazat pe studiul efectuat asupra a peste 3.000 de persoane, dr. Pollner arată că o bătrânețe fericită include și relația sau legătura cu Divinitatea, relație extrem de importantă pentru bunăstarea psihică și fizică, ce poate fi experimentată zilnic. După cercetătorul Pollner, legătura cu Dumnezeu contribuie la bunăstarea vârstnicilor, chiar într-o măsură mai mare decât ceilalți factori.
    Azi, mulți oameni de știință vorbesc despre o sănătate spirituală, punându-și chiar întrebarea dacă poate exista o sănătate bună fără o componentă spirituală.




SfatFarma logo 3/31/2017

Cartofii în lume - curiozități și un scurt istoric


cartofii in lume

    În Munții Anzi, America de Sud, la altitudinea de peste 2.000 de metri, deasupra liniei de cultură a porumbului indian, incașii dețineau vaste bogății naturale, de o valoare incalculabilă, îngropate în pământ. Când au sosit conchistadorii spanioli, la începutul secolului XVI, ținta căutării lor erau minele de argint. Totuși cu mult mai valoroasă decât argintul sau decât aurul era modesta plantă papa, cunoscută de noi sub denumirea de cartof. Numai cartoful poate pretinde că este planta cea mai importantă din lume, nu numai pentru popularitatea lui pe toate mesele, ci și pentru rolul său în istorie. Acești tuberculi au salvat popoare de la dispariția prin înfometare.
    Cu 8-9 secole înainte de era noastră, cartoful era bine încetățenit în Peru, fiind desenat pe vase și cunoscut în limba preincașă ca aymara. Unsprezece denumiri diferențiau varietățile care au flori albe, galbene, violet sau roșii. Incașii au dezvoltat o metodă de a usca și de a îngheța cartofii. Mai întâi, uscau feliile subțiri la soare, iar când, la altitudinea lor, temperatura din timpul nopții cobora sub 00 C, feliile înghețau, devenind un fel de cartofi pai, nu prea apetisanți, căci luau o culoare închisă, dar hrănitori și cu posibilitatea păstrării îndelungate.
    Cartoful face parte din familia solanaceelor, împreună cu roșiile, ardeii și vinetele. Există 154 de specii sălbatice de cartof, răspândite din Chile până în nordul statului Mexic. Se cultivă numai 7 specii, însă în cei 6.000 de ani de cultivare s-au dezvoltat mii de varietăți.
    Azi, Centrul Internațional al Cartofilor din Lima, Peru, deține în băncile lui de gene peste 6.000 de varietăți. Spaniolii au fost aceia care au introdus cartoful în lumea veche, între anii 1550 și 1570, la început fiind folosit drept plantă decorativă. Adesea, când oamenii sau vitele consumau tuberculi verzi și cruzi, surveneau intoxicații sau manifestări cutanate, considerate ca fiind lepră. Fructele cartofului, niște boabe mici, conțin un alcaloid numit solanină, care e toxic.
    În afara zonei Anzilor se cultivă numai o singură specie, Solanum tuberosum. În Europa se cultivă aproximativ 600 de varietăți ale acestei specii. În Irlanda, cu solul ei neproductiv și clima aspră, cartofii au pătruns prin anii 1580-1590, dovedindu-se de la început o binecuvântare. Grâul și secara nu se puteau cultiva decât în regiunile din sudul și răsăritul insulei și, când invazii repetate i-au gonit pe irlandezi în regiunile muntoase, pe la mijlocul anilor 1600, ei nu aveau nimic altceva decât cartofii, care au salvat națiunea. Și, în timp ce cartofii se răspândeau în solul irlandez, preoții din Scoția îi declarau buni doar pentru păgâni, deoarece nu sunt menționați în Biblie.
    Nici pătrunderea în Anglia n-a fost ușoară. O lozincă din cursul alegerilor din anul 1765 suna astfel: „Nu cartofi, nu papalitate!” În ciuda acestei reclame nu tocmai favorabile, cartoful a reușit să pătrundă peste tot. Iar în timpuri de foamete, când cerealele nu se făceau și soarta săracilor era disperată, cartoful își demonstra valoarea nu doar ca floare, ci și ca aliment hrănitor. Când, în foametea din anul 1740, țăranii francezi erau nevoiți să consume ferigi și rădăcini, cartofii au salvat nenumărate vieți.
    Către sfârșitul secolului XVIII, doctorul Antoine Auguste Parmentier, chimist și nutriționist, preocupat foarte mult de binele țării, a încercat să popularizeze cartoful în întreaga Franță. El a convins-o pe regina Maria Antoaneta să poarte în păr flori de cartof la un bal public, iar pe rege să aibă o floare de cartof la butonieră.
    Mulțumită cartofului, între anii 1793 și 1840, populația Irlandei a crescut de la 1,5 milioane la 9 milioane. Fără această sursă de hrană, țara n-ar fi putut alimenta decât cel mult 5 milioane. Să nu uităm că pe atunci era o lipsă de cereale pe tot globul. Să nu credem însă că de-acum lucrurile s-au încheiat cu bine. Au urmat o serie de boli care au afectat cartoful, începând din anii 1750. În cele din urmă, cultivatorii au învățat cum să producă nenumăratele varietăți ce stau azi la dispoziția noastră.
    Cartoful e cel mai bun pachet de hrană din lume: bogat în glucide, proteine cu toți aminoacizii esențiali, minerale și vitamine, fiind în același timp lipsit de grăsimi.
    Terenurile cultivate cu cartofi produc mai multe tone și mai multe calorii pe hectar decât orice altă cultură, media mondială fiind de 13,5 tone pe hectar – de patru ori mai mult decât culturile de orez și de cinci ori mai mult decât cele de grâu. Fermierii din America de Nord obțin 37 de tone de cartofi pe hectar!
     Cartoful crește foarte repede. În regiunile tropicale se poate recolta după 2 luni și se poate cultiva aproape pretutindeni, începând cu zonele de deșert până în terenurile îmbibate cu apă ale verilor răcoroase și umede din Scoția sau în solul aproape steril din Suedia. Mai mult chiar, cartoful se pretează la ameliorări prin tehnici moderne de manipulare genetică. În prezent, producția mondială de cartofi este în jur de 280 de milioane de tone pe an, fiind recolta cea mai valoroasă, după orez, grâu și porumb.
    Producția de cartofi în țările în curs de dezvoltare crește mai repede decât oricare altă recoltă de hrană. La începutul secolului XXI, 34% din producția mondială s-a realizat în țările în curs de dezvoltare, în comparație cu 4% în 1950. Creșterea cea mai rapidă se realizează în China, unde, în ultimii 3 ani, producția de cartofi s-a triplat. În felul acesta, China a ocupat locul Rusiei care, în trecut, era cea mai mare producătoare de cartofi din lume. În prezent, Rusia ocupă locul al șaselea.
    În Vietnam, după orez, cartofii reprezintă recolta cea mai bogată. Acolo, precum și în China și în India, datorită timpului de dezvoltare foarte scurt, cartofii pot constitui a doua recoltă pe terenurile de orez. Deoarece crește în întuneric, cartoful nu e verde, iar după recoltare trebuie depozitat într-un loc întunecos, pentru a nu lua culoarea verde. Cartofii verzi nu trebuie consumați, deoarece conțin alcaloidul solanina. De fapt și roșiile necoapte, verzi, conțin solanină și n-ar trebui consumate, oricât de gustoase ar fi gogonelele murate. Cartofii constituie un aliment foarte sănătos. Conțin aproximativ
15% glucide, sub formă de amidon, și 2% proteine, cu toți aminoacizii esențiali. De asemenea, conțin cantități apreciabile de potasiu, vitamine din grupul B, vitamina C și 400 micrograme de fier la 100 grame. Având un efect alcalinizant, ajută la menținerea echilibrului acidobazic din organism. 200 g de cartofi nu conțin decât 140 kcal, în schimb, oferă 30 mg vitamina C, 12 mg calciu, 800 mg potasiu, 80 mg fosfor și alte substanțe minerale.
    Dacă nu se consumă în cantități industriale, cartofii nu îngrașă! Ceea ce îngrașă sunt grăsimile care se adaugă. Un cartof de 200 g are numai 140 kcal. Dacă se consumă cu unt sau cu margarină, va avea 420 kcal. Sub forma lor prăjită, vor introduce în organism 530 kcal, iar sub forma chipsurilor vor oferi 870 kcal și grăsimi de cea mai proastă calitate. În ciuda faptului că se consumă în cantități industriale, atragem atenția că modalitatea cea mai nesănătoasă de a mânca acest aliment atât de folositor este consumarea cartofilor prăjiți și a chipsurilor. Pe lângă caloriile multe, uleiul prăjit are o cantitate mare de acizi grași TRANS, incriminați în creșterea colesterolemiei și în apariția unor forme de cancer. Și cartofii congelați din comerț conțin o cantitate mare de grăsimi de cea mai proastă calitate. Cartofii sunt un aliment foarte sănătos, dacă se folosesc fără grăsimi.




SfatFarma logo 3/30/2017

De ce îmbătrânim - întrebarea care ne frământă adeseori


de ce imbatranim

    Chiar dacă deseori suntem asemănați cu niște mașini, există totuși o mare diferență: corpul nostru se repară și se reînnoiește mereu.
    Spre deosebire de un automobil nou, care începe să se uzeze din momentul în care părăsește vitrina unde a fost expus, la un nou-născut sistemul imunitar, coordonarea, activitatea inimii și circulația, judecata și încă multe altele se ameliorează chiar, în loc să se degradeze în decursul primului deceniu de viață.
    E adevărat că șansele de deces pentru un nou-născut sunt relativ mari în jurul nașterii, însă ele scad mult până la vârsta de 10 ani. Șansele de deces cresc încet, o dată cu sosirea pubertății, atunci când începe propriu-zis îmbătrânirea. Începând cu pubertatea, urmează un declin lent, o pantă alunecoasă, până la mormânt. În decursul secolelor, mulți s-au lăudat că au descoperit „elixirul vieții”, însă nici unul n-a supraviețuit pentru a transmite rețeta. Faptul că acidul dezoxiribonucleic al celulelor germinative, sau sexuale, se transmite de la o generație la alta ar putea fi o vagă consolare. Însă celelalte celule ale organismului, celulele somatice, sunt doar sclavele celulelor germinative.
    Cunoscând uimitoarele mecanisme de reparare ale organismului, savanții susțin că îmbătrânirea n-ar fi inevitabilă, însă pentru noi această susținere nu schimbă realitatea. Creșterea duratei medii de viață din țările industriale se datorează scăderii mortalității infantile și îmbunătățirii asistenței medicale; însă durata maximă de viață a rămas aproape neschimbată.
    Dacă în Anglia perspectiva sau speranța de viață a crescut în ultimul secol de la 49 la 74 de ani pentru bărbați, iar la femei, de la 52 la 79 de ani, durata maximă a vieții n-a crescut decât foarte puțin.
    Perspectiva de viață nu e un indicator corect al ratei de îmbolnăviri, pentru că adună toate cauzele de deces, de la mortalitatea infantilă până la accidentele de circulație.

    Ce determină procesele de îmbolnăvire?
    Celulele stratului extern al pielii, adică al epidermei, mor mai repede decât pot fi înlocuite cu celule proaspete, venind din profunzime. Aceasta duce la subțierea pielii și la formarea de riduri. În stratul de dedesubt, în dermă, țesutul colagen devine mai puțin elastic. Glandele sebacee și cele sudoripare devin mai puțin active, făcând tegumentele mai vulnerabile, mai uscate. În stratul de grăsime de sub dermă, numit hipoderm, numărul total al celulelor de grăsime scade, dar se adună în anumite locuri, rezultând pungile de sub ochi, lobii mari la urechi și bărbia dublă. Pielea devine mai palidă, pentru că există mai puține capilare aproape de suprafață, iar celulele pigmentare se măresc și se adună, creând petele de pe tegumentele vârstnicilor.
    Datorită activității constante a celulelor care formează oasele, numite osteoblaste, și a celor care resorb sau care distrug oasele, numite osteoclaste, întregul nostru schelet e reînnoit la fiecare 7 ani.
    Însă o dată cu înaintarea în vârstă, echilibrul între formare și resorbție e deranjat, e dat peste cap, ducând la o pierdere a masei osoase, care, în decursul unei vieți, la bărbați înseamnă aproximativ 15-20%, iar la femei, 30-40% din masa osoasă totală.
    Pierderea e deosebit de accentuată la femei, după menopauză. Însă atât la bărbați, cât și la femei, oasele devin mai friabile, se fracturează mai ușor, datorită scăderii cantității de substanțe minerale și alterării matricei proteice, rezultând o porozitate crescută.
    Flexibilitatea articulațiilor începe să se diminueze de la vârsta de 20 de ani, iar la bătrâni mobilitatea poate fi mult limitată, datorită modificărilor degenerative. Acestea sunt consecințele distrugerii cartilagiilor articulare, a inflamațiilor și durerilor care le însoțesc. Există doi factori care pot ajuta la menținerea densității osoase:

  • alimentația fără proteine animale și reducerea în general a ingestiei de proteine, la maximum 0,75g/kilocorp
  • exercițiul fizic.

    Activitatea fizică îi ajută pe vârstnici să mențină o bună densitate osoasă, ceea ce e adevărat și pentru forța musculară. Tot ceea ce nu se folosește se pierde. Fibrele musculare neglijate sau nesolicitate se transformă în țesut conjunctiv și adipos.
    E adevărat că, indiferent de volumul activității, există o scădere înceată și inevitabilă a puterilor. Aceasta se datorează unei irigări mai deficitare a musculaturii și unei stimulări nervoase mai puțin
eficiente. Mitocondriile, uzinele de energie ale celulei, încep și ele să fie mai puțin productive.
    Capacitatea inimii de a pompa sânge în tot corpul se diminuează, ca rezultat al îngroșării pereților ventriculului stâng. În același timp, stratul muscular al vaselor de sânge se mărește și devine mai rigid, datorită depunerilor de calciu și de țesut colagen, făcând arterele mai puțin apte de a transmite unda de presiune de la inimă. În cursul aterosclerozei, arterele se pot astupa, prin depozitele de grăsime formate în stratul intern care le căptușește.
    Inteligența, cel puțin cea care poate fi determinată prin IQ (coeficientul de inteligență), atinge valorile cele mai mari între vârsta de 18 și 25 de ani și apoi începe încet, încet să scadă. Cu vârsta, creierul nostru se micșorează, ca să nu spun se atrofiază, pierzând 5 până la 10% din greutate, între vârsta de 20 și 90 de ani. A zecea parte din numărul total al celulelor creierului pe care le avem în jurul vârstei de 20 de ani se pierde când avem 65 de ani.
    Dar toate acestea nu sunt chiar atât de tragice, cum ar sugera statisticile. În timp ce putem pierde mulți neuroni, densitatea sinapselor – adică a legăturilor dintre celulele nervoase – poate chiar să crească, compensând sau contrabalansând mult din pierderea agilității mintale.
    Vârstnicii sunt vulnerabili față de infecțiile pe care sistemul lor imunitar le întâlnește pentru prima dată. Acesta e cazul, mai ales, cu virusurile gripale.
    Această pierdere a imunității primare rezultă din scăderea rezervei limitate a celulelor T „virgine”, adică a celulelor responsabile cu depistarea moleculelor străine, numite antigene, cu care corpul nu s-a întâlnit niciodată până atunci.
    În același timp, vârstnicii sunt mai predispuși la boli autoimune, în cadrul cărora sistemul imunitar atacă propriile celule ale organismului – de exemplu, în poliartrita reumatoidă și în boala Alzheimer. Acestea sunt câteva dintre semnele exterioare ale îmbătrânirii.

    Dar ce se întâmplă la nivelul molecular?
    Aici e un paradox: cele două substanțe care sunt cele mai importante pentru viață fac și pagubele cele mai mari: oxigenul și zahărul. În cursul respirației aerobice, în care oxigenul este folosit pentru a desface moleculele organice complexe, ca de exemplu lipide și glucide, pentru a elibera energie, acest oxigen produce și o serie de substanțe secundare, foarte reactive, numite radicali liberi. Acești radicali liberi pot face prăpăd, în special în vecinătatea mitocondriilor, unde survin procesele respiratorii celulare.
    Acidul dezoxiribonucleic din interiorul mitocondriilor e deosebit de vulnerabil. Radicalii mai puțin reactivi, peroxidul de hidrogen (hidrogen peroxid), difuzează în celulă și în nucleu, unde pot leza și acidul dezoxiribonucleic din cromozomi.
    Grăsimile sunt, de asemenea, atacate de acești radicali liberi pretutindeni unde se găsesc în corp, de exemplu, în membranele celulare, în hormoni sau în pigmenții din ochi. Fracțiunea dăunătoare sau rea a colesterolului din sânge, LDL, este și ea atacată, ceea ce ar părea util. Însă când LDL e oxidat de radicalii liberi, se schimbă într-o formă care nu mai poate fi recunoscută de sistemul imunitar ca aparținând corpului, făcând-o ținta atacului autoimun. Acest proces poate contribui la dezvoltarea plăcilor de grăsime în artere. Din fericire, vitaminele antioxidante E și C pot absorbi radicali liberi. Vitaminele E și C se găsesc din abundență în cereale integrale, legume, zarzavaturi și fructe. Se consideră că o singură celulă e lezată de radicali liberi de 10.000 de ori pe zi. Majoritatea acestor leziuni sunt remediate de sistemele de reparare ale organismului, însă nu toate; iar în decursul anilor, leziunile se cumulează.
    Zahărul poate dăuna, de asemenea, moleculelor vitale. Glucoza se leagă de proteine, printr-un proces numit glicozilare sau glucozilare. De exemplu, legăturile care se realizează între moleculele de colagen (legături încrucișate), prin care ele devin mai puțin flexibile, sunt o consecință a acestei glucozilări.
    Iar efectele acestei deteriorări pot fi văzute peste tot în organism, acolo unde se găsesc aceste proteine cu viață lungă, în special în artere, tendoane, ligamente și plămâni. Când este glucozilat colagenul din pereții arteriali, el tinde să capteze proteinele în trecere, și aceasta poate fi un alt factor în acumularea colesterolului LDL în vase.
    Toate proteinele sunt victimele glucozilării, care le face mai puțin solubile și mai greu de desfăcut, de fărâmițat. Există unele dovezi că glucozilarea stă în spatele formării plăcilor din creier, din boala Alzheimer.
    După unii, îmbătrânirea se datorează acumulării, în decursul vieții, a unor leziuni nereparate ale acidului dezoxiribonucleic, ale lipidelor și ale proteinelor, produse în special de atacul din partea radicalilor liberi și al glucozilării. Aceasta e teoria acumulării erorilor.
    Enzimele și proteinele structurale cu viață lungă devin mai puțin eficiente, în special din cauza leziunilor directe, însă uneori și datorită leziunilor nereparate în tiparul pentru proteine, care este acidul dezoxiribonucleic. Rezultatele acestor leziuni, mutațiile, sunt apoi transmise pretutindeni unde se divid celulele. Tipul cel mai nociv de mutații produce o diviziune celulară necontrolată, și anume cancerul.
    Există unele gene care suprimă creșterea tumorală, și dacă ele sunt lezate, atunci nu acționează, iar tumoarea se poate dezvolta. De exemplu, s-au găsit mutații în genele care suprimă tumorile numite p16 și p53 în numeroase cancere. Până acum, în amânarea sau în încetinirea îmbătrânirii nu s-a găsit decât o singură metodă: restricția alimentară. Șobolanii cărora li s-a dat 60% din hrana celorlalte animale rămân energici pentru o perioadă mai lungă, au un sistem imunitar mai bun și o memorie mai bună. Țesuturile lor suferă mai puține leziuni oxidative, iar tendoanele și ligamentele lor devin rigide mult mai încet. Un șobolan hrănit cu un regim hipocaloric poate trăi cu 40% mai mult decât animalele bine hrănite.
    Rezultate asemănătoare au fost obținute și la maimuțe. De fapt, cercetarea e încă în desfășurare, datorită duratei mai mari de viață.




SfatFarma logo 3/20/2017

Alimente recomandate și interzise celor cu bila leneșă


bila lenesa

    Cunoscută și sub denumirea de colecist sau fiere, vezica biliară este un săculeț în formă de pară, localizat sub ficat. Anumite boli, precum colita sau gastrita, și obiceiurile alimentare greșite pot duce la dischinezie biliară sau la așa-numita bilă leneșă.
    Durerile de cap, amețelile, grețurile, vărsăturile și durerile în regiunea ficatului sunt simptomele prin care se manifestă bila leneșă. Ele apar în special după mesele copioase, care conțin tocături, sosuri și prăjeli.
    Evitaţi excesele alimentare, pentru a nu bloca bila, mâncaţi la intervale regulate, iar pentru un drenaj biliar eficient e indicat ca după masa de prânz să staţi 30 de minute întinşi pe partea dreaptă. Dacă, însă, criza apare, iată câteva remedii naturiste:

  1. Păpădia este una dintre plantele cele mai indicate în această afecţiune. Această plantă este poate cea mai eficientă pentru drenarea hepatică şi eliberarea bilei în circuitul digestiv, fiind un excelent stimulent al activităţii ficatului. Păpădia se poate folosi sub formă de infuzie preparată din două linguriţe de plantă întreagă la o cană de apă. Se vor bea 2-3 căni pe zi.
  2. Porumbul creşte secreţia de bilă şi uşurează evacuarea acesteia, fiind util în dischinezia biliară, dispepsie (tulburare a digestiei manifestată prin dureri şi balonări) şi colecistit, reducând inflamaţia veziculei biliare. De aceea se recomandă să consumaţi mămăligă în loc de pâine şi multe salate de crudităţi, pentru un aport crescut de vitamine.
  3. Rostopasca este utilă contra dischineziei deoarece calmează durerile date de contracţiile vezicii biliare. Se poate folosi infuzia preparată din 3 g de frunze uscate la o cană cu apă (se bea treptat în decursul unei zile) sau un amestec de tincturi de rostopască, anghinare şi şovârf. Puneţi câte jumătate de lingură din fiecare cele 3 tincturi în 500 ml apă. Luaţi jumătate de pahar din acest preparat cu 15 minute înainte de masă. Consumaţi în 48 de ore de la preparare.
  4. Pelinul declanşează secreţia de sucuri digestive şi peristaltismul tubului digestiv (mişcările prin care substanţele nutritive sunt împinse prin tub). Astfel, pelinul nu permite apariţia balonării, ne conferă o digestie bună şi tratează dischinezia biliară. Luaţi înainte de masă 2-3 linguri de vin de pelin sau o jumătate de linguriţă de tinctură.
  5. Sucul de coacăze roşii este un tonic digestiv care decongestionează ficatul. Acest tratament e eficient în dischinezia biliară mai ales pentru calmarea migrenelor asociate acesteia. Zdrobiţi fructele, stoarceţi-le printr-un tifon şi beţi câte un pahar din sucul obţinut cu un sfert de oră înainte de masă. Preparaţi sucul doar înainte de a-l folosi, pentru a evita oxidezarea acestuia.

    Ce alimente sunt interzise?
    Pentru amelionarea simptomelor, prima măsură este regimul alimentar drastic. Nu aveți voie să mâncați:

  • Supe grase
  • Unele legume: fasole, linte, mazăre, sparanghel, varză, vinete, roșii necojite și în cantități mari, ardei iute, ciuperci, ridichi, ceapă, usturoi, țelină, praz, legume la conservă sau congelate.
  • Murături.
  • Carne: prăjită, de porc, de rață, de gâscă, afumături, mezeluri, șuncă grasă, organe (creier, rinichi, ficat și plămâni).
  • Pește și fructe de mare: somon, hering, morun, icre.
  • Untură și slănină.
  • Lactate: brânză fermentată, smântână, cașcaval, iaurt gras, cremă de brânză, unt, brânză Camembert și Roquefort.
  • Pâine: neagră.
  • Dulciuri: care au în componență ouă, cacao, frișcă, precum și torturi, înghețate și ciocolate.
  • Fructe oleaginoase: nuci, alune, migdale.
  • Semințe: sărate și prăjite.
  • Condimente: boia, muștar, dafin, piper.
  • Băuturi: alcool (bere, vin, țuică etc.), băuturi cofeinizate (cafea etc.)




SfatFarma logo 3/18/2017

Cum arată o dietă recomandată persoanelor cu diabet zaharat?


diabetul zaharat

    Este foarte greu să găseşti un meniu pentru diabetici care să fie şi gustos şi accesibil. În prezent, se recomandă diabeticilor o dietă cât mai apropiată de o alimentaţie echilibrată (dar conţinutul în glucide este cântărit şi calculat). Regimul alimentar este de o importanţă primordială în tratamentul diabetului, ajută nu numai la echilibrarea glicemiei, dar contribuie şi la evitarea complicaţiilor diabetului – hipoglicemia sau hiperglicemia şi, pe termen lung, reduce riscurile de boli renale, neurologice sau cardiovasculare.
    Sfatul medicului este esenţial pentru dumneavoastră! Pentru a fi sigur că respectă regimul alimentar, diabeticul este obligat să cântărească zilnic alimentele care conţin glucide. Orice depăşire a prescripţiei medicului la alimentele din această categorie, duce la decompensarea diabetului. În schimb, respectarea regimului permite diabeticului să-şi continue activitatea normală.
    Şi nu uitaţi: măsuraţi-vă glicemia în fiecare zi!

    Există două tipuri de diabet, tip 1 sau al copilului, datorat unui deficit absolut de insulină - hormonul pancreatic care ajută la metabolizarea glucozei din sânge, şi tip 2 sau al adultului vârstnic, caracterizat prin rezistenţa periferică a ţesuturilor la acţiunea insulinei.
    Pentru ambele forme de boală, dieta este elementul constant alâ tratamentului şi poate reprezenta, cel puţin pentru unele forme de boală, singurul element terapeutic. Dacă devenim doar puţin filozofi, ne amintim de vechii medici chinezi, care spuneau că primele şi adevăratele medicamente sunt alimentele. Cu toate acestea, studiile au arătat că mai mult de jumătate dintre diabetici nu reuşesc să ţină regimul dietetic indicat. În diabet, lucrurile stau tocmai pe dos: elementul terapeutic indispensabil este dieta, alături de care pot sau nu să apară insulina şi antidiabeticele orale.
    Nu există o dietă diabetică în sine! Dieta recomandată diabeticilor pentru a controla glucoza din sânge (sau glicemia) este indicată pentru cei cu diabet dar este recomandată pentru oricine altcineva. Aceasta înseamnă că dumneavoastră şi familia dumneavoastră puteţi mânca aceleaşi alimente sănătoase atunci când este ora mesei. Totuşi, pentru persoanele cu diabet, cantitatea totală de carbohidraţi consumată zilnic trebuie monitorizată cu multă atenţie. Dintre diferitele componente nutritive – carbohidraţi (glucide), lipide şi proteine – carbohidraţii au cea mai mare influenţă asupra nivelului de zahăr în sânge. Cele mai multe persoane cu diabet trebuie, de asemenea, să monitorizeze ingestia zilnică de grăsimi şi proteine.
    Pentru a avea controlul nivelului de zahăr în sânge, trebuie să alegeţi o mâncare sănătoasă, să faceţi zilnic exerciţii fizice şi să vă luaţi medicamentele prescrise de către medicul dumneavoastră. Un nutriţionist vă va ajuta să vă formaţi o educaţie nutriţionistă solidă care să vă susţină în dezvoltarea unui plan personal de dietă care să se potrivească stilului dumneavoastră de viaţă şi nivelului de activitate, satisfăcând totodată şi nevoile medicale ale dumneavoastră.

    Alimentele permise fără restricţii datorită conţinutului scăzut de glucide, sub 10%, sunt: morcovii, ţelina, sfecla, ceapa uscată, usturoiul, legumele verzi, roşiile, salata, varza, ardeiul, prazul și vinetele.

    Alimente interzise
    Datorită conţinutului mare de glucide: zahăr, miere, malţ, biscuiţi, prăjituri de cofetărie, smochine, stafide, curmale uscate, dulceaţă, prune uscate, marmeladă, lapte condensat îndulcit. Aceste alimente au un conţinut glucidic variind între 55% şi 100%.

    Alimente permise, dar limitat
    Pâine albă, pâine graham, cartofi, orez, paste făinoase, fasole boabe, mazăre boabe, fructele proaspete, sucurile din fructe - conţinutul lor glucidic variază între 50% şi10%. Orezul, pastele făinoase, fasolea şi mazărea se vor cântări fierte, deoarece uscate conţinutul lor glucidic creşte la 75-90%.

    Caracteristicile dietei diabeticului
    În alcătuirea oricărei diete trebuie să se ţină seama de câteva elemente de bază: cantitatea de calorii ce urmează a fi consumată zilnic, procentul şi tipul de glucide, proteine, lipide permise, aportul de fibre alimentare, de sare, cantitatea de alcool permisă şi îndulcitorii folosiţi.
    Glucidele recomandate pacientului diabetic sunt glucidele complexe, care se absorb în timp mai îndelungat şi nu cresc brusc glicemia postprandial, cum sunt cele din lactate, pâine, cartof. Glucidele simple, rapid absorbite, cum sunt cele din zahăr, miere, dulciuri concentrate, cresc rapid glicemia şi sunt interzise pacientului diabetic, cu excepţia unor cazuri de diabet zaharat tip 1 bine echilibrate sau în cazurile de hipoglicemie, ce pot apărea în cursul tratamentului sau în urma unor eforturi fizice intense. Astfel, glucidele pot fi împărţite în două categorii mari, glucide interzise şi glucide permise diabeticului.
    Sarea.
    Prezenţa hipertensiunii arteriale asociate diabetului sau a nefropatiei diabetice implică reducerea consumului de sare la mai puţin de 7 g zilnic, ceea ce înseamnă doar sarea conţinută în pâine şi în mod natural în carne şi legume, fără adaos suplimentar la gătit sau la masă. E într-adevăr
nevoie de un exerciţiu de voinţă, apoi totul va decurge mult mai uşor.
    Conţinutul în lipide al dietei diabetice a fost subiectul unor discuţii aprinse în cercurile de specialitate, deoarece s-a propus ca, la diabeticii ce prezintă asociat obezitate, limitarea aportului glucidic să se facă prin înlocuirea acestora cu uleiuri mononesaturate noncolesterolice (uleiul de măsline, de nuci sau avocado). Pe de altă parte, ultimele studii au arătat că diabetul de tip 2 este cauzat de excesul de lipide din dietă (ci nu de excesul de glucide!). Chiar s-a realizat o operație în care s-a extras grăsimea din pancreas, iar drept rezultat a fost vindecarea diabetului.
    Raportul glucide/lipide al pacientului se stabileşte individualizat, în funcţie de răspunsul glicemic, răspunsul terapiei insulinice şi de activitatea fizică. Aportul zilnic de colesterol nu trebuie să depăşească 300mg.
    Fibrele alimentare sunt glucide nedigerabile pentru om, dar a căror importanţă în economia organismului este foarte mare. Ele pot fi solubile - pectine, gume, mucilagii - din boabele leguminoaselor, coaja merelor, boabele de orz sau insolubile - celuloza, lignina - din cereale, tărâţe. Cele solubile scad absorbţia substanţelor nutritive şi, implicit, a glucidelor, împiedicând hiperglicemiile postprandiale, în timp ce fibrele insolubile accelerează tranzitul intestinal, cu efecte benefice asupra colonului. S-a dovedit că un conţinut ridicat de fibre solubile în dietă are efecte
favorabile şi asupra nivelului sangvin al colesterolului. Se recomandă o cantitate de 25-30g/zi de fibre, atât solubile cât şi insolubile.
    Proteinele. Se preferă proteinele vegetale, în scopul menţinerii unui nivel scăzut al grăsimilor animale consumate, deoarece diabetul este o disfuncţie metabolică în care este afectat şi metabolismul lipidic, nu doar cel glucidic.
    În cazul în care diabetul este complicat cu nefropatie diabetică - afectare renală secundară - aportul proteic trebuie să fie <1g corp="" kg="" p="" zi..="">




SfatFarma logo 3/14/2017

Nutriția adolescentului vegan


adolescent vegan

    Veganii adolescenți au aceleași nevoi nutriționale ca orice alt adolescent. Vârstele între 13 și 19 ani sunt o perioadă de creștere și schimbare deosebit de rapide. Nevoile nutriționale sunt la un nivel ridicat în acești ani. Adolescentul vegan ar trebui să se ghideze după aceleași recomandări care se aplică la toți veganii, de a consuma o varietate de alimente, în special fruncte, cereale integrale, nuci, semințe și leguminoase. Nutrienții de care ar trebui să fie preocupați veganii adolescenți sunt calciul, fierul, vitamina D și vitamina B-12.
    Recomandarea oficială pentru consumul de proteine este de 0,95g per kg de greutate la copii între 11 și 13 ani și 0,88g per kg la adolescenții între 14 și 18 ani. Cei care depun foarte mult efort fizic (cum ar fi alergătorii de maraton) pot avea nevoie de ceva mai multe proteine.
    Un copil de 16 ani care cântărește 54kg are nevoie de aproximativ 48 de grame de proteine zilnic. În privința alimentelor, o cană de fasole uscată gătită conține 12g de proteine, o cană de lapte de soia sau iaurt de soia conține 7g, 115g de tofu conține 9g, o lingură de arahide sau unt de arahide conține 4g și 1 felie de pâine sau 1 cană de cereale conține aproximativ 3g de proteine.
    Grăsimile și alcoolul nu oferă prea multe proteine, deci o dietă care se bazează preponderent pe aceste lucruri are mari șanse să nu satisfacă nevoile de proteine. Veganii care au niște diete variate ce conțin fructe, legume, fasole, cereale, nuci și semințe foarte rar au vreo dificultate în a obține destule proteine atâta timp cât dieta include destulă energie (calorii) pentru a susține creșterea. Nu e nici o nevoie să se ia suplimente de proteine. Nu există nici un beneficiu în a avea o dietă bogată în proteine și nu îi va ajuta nici să facă mușchi, ba dimpotrivă, le va crește riscul de a dezvolta diverse boli cronice.
    În timpul adolescenței, calciul este folosit pentru a construi oasele. Densitatea oaselor este determinată în adolescenșă și la începutul maturității, și de aceea este important ca dieta unui adolescent să includă trei sau mai multe surse bogate în calciu pe zi.
    Laptele de vacă și produsele lactate conțin într-adevăr calciu. Însă există alte surse importante de calciu cum ar fi tofu procesat cu sulfat de calciu, plantele cu frunze verzi cum ar fi salata verde, spanacul, varza verde, frunzele de muștar sau varza fără căpățâna, cât și tahini (unt de susan), lapte de soia fortificat sau suc de portocale fortificat.
    Dacă copilul are o dietă variată, orice copil vegan poate să-și satisfacă necesarul de fier evitând în același timp excesul de grăsimi și colesterolul care se găsesc în carnea de vită și porc. Pentru a spori cantitatea de fier absorbită la o masă, consumați un aliment bogat în vitamina C la masa respectivă. Fructele citrice și sucurile din citrice, roșiile și broccoli sunt toate surse bune de vitamina C. Alimente cu un conținut bogat de fier sunt broccoli, pepene verde, spanac, năut și fasole.
    Este important să se consume un nivel adecvat de vitamina B-12 în timpul adolescenței. Vitamina B-12 nu se găsește în plante. Unele cereale fortificate conțin vitamina B-12 (verificați eticheta). Fulgii de drojdie, de asemenea, pot conține vitamina B-12 (verificați).
    Mulți adolescenți sunt preocupați de dorința de a pierde sau a lua în greutate. Pentru a pierde în greutate, analizează-ți dietă. În cazul în care conține multe alimente grase, înlocuiește-le cu fructe, legume, cereale și leguminoase. Dacă dieta deja pare sănătoasă, mai multă mișcare – mersul pe jos, alergatul sau înotul zilnic – te poate ajută să-ți controlezi greutatea. Pentru a câștiga în greutate, ai nevoie de mai multe calorii. Poate că dacă mănânci mai des sau dacă mănânci alimente ceva mai bogate în grăsimi (mai dense caloric), te va ajuta. Încearcă să mănânci de trei sau mai multe ori pe zi indiferent că încerci să câștigi sau să pierzi în greutate. Este greu să obții toată hrana nutritivă de care ai nevoie dacă mănânci numai o dată pe zi. Dacă simți că nu-ți poți controla comportamentul alimentar sau dacă pierzi foarte mult în greutate, ar trebui să discuți aceste lucruri cu medicul de familie.
    De multe ori pur și simplu nu ai destul timp să mănânci. Câteva idei pentru gustări pe care le poți aduce de acasă includ:
    Mere, portocale, banane, struguri, piersici, prune, fructe uscate, pâinici cu unt de arahide, bețișoare de morcov sau alte crudități, popcorn, cornuri, pizza cu brânză vegetală, lipii cu diferite umpluturi, salată, iaurt de soia, lapte de soia, orez, sandvișuri, înghețată din suc de fructe.

    Referințe bibliografice:

    1. USDA/DHHS: Dietary Guidelines for Americans, 2005. Washington, DC: Government Printing Office, 2005.
    2. Messina V, Mangels, R, Messina M. The Dietitian’s Guide to Vegetarian Diets, 2nd ed. Sudbury, MĂ: Jones and Bartlett Publishers, 2004.
    3. Food and Nutrition Board, Institute of Medicine. Dietary Reference Intakes for Energy, Carbohydrate, Fiber, Făt, Fatty Acids, Cholesterol, Protein, and Amino Acids. Washington, DC: Național Academy Press, 2002.




SfatFarma logo 3/13/2017

Mai multe detalii de alimentație pentru copii și adolescenți vegani sau vegetarieni


bebelus vegan

    Prin acest articol, voi continua articolul meu precedent pe acest subiect.
    Mulți părinți aleg să folosească mâncare pentru bebeluși din comerț. Există produse disponbile pentru copii vegani, dar trebuie să citiți bine etichetele. Deoarece produsele din comerț conțin sortimente limitate pentru bebelușii vegani mai mari, mulți părinți își vor prepara singuri mâncarea pentru bebeluși. Alimentele trebuie să fie bine spălate, fierte complet și date prin blender sau sfărâmate pentru consistență potrivită. Alimentele preparate în casă pot fi păstrate în frigider până la 2 zile sau congelate în cantități mici pentru a fi folosite mai târziu.
    De la 10-12 luni încolo, majoritatea copiilor mănâncă cel puțin cantitățile de alimente indicate în Tabelul 1 de mai jos.
    Este logic cu siguranță că mamele vegane să continue să alăpteze pentru un an sau, dacă se poate, chiar mai mult, deoarece laptele de sân este o sursă bogată de nutrienți. Bebelușii vegani ar trebui să fie înțărcați cu lapte de soia fortificat cu calciu, vitamina B-12 și vitamina D. Lapte de soia cu conținut scăzut sau zero de grăsimi nu ar trebui folosit înainte de 2 ani. Laptele de orez nu este recomandat ca băutură principală pentru bebeluși și copii mici pentru că are un conținut scăzut de proteine și calorii.
    S-au raportat mai multe studii care arată că rata de creștere a copiilor vegani este mai scăzută decât cea pentru non-vegani. Studiile de acest fel sunt citate adeseori ca evidență că dietele vegane sunt inerent nesănătoase. Însă dacă examinăm aceste studii mai îndeaproape vom vedea că acestea se bazează pe vegani care au diete cu conținut foarte scăzut de calorii sau sunt foarte limitate. În plus, mulți bebeluși vegani sunt alăptați la sân. Comparat cu bebeluși hrăniți cu lapte formulă pentru sugari, bebelușii alăptați la sân în general iau în greutate în același ritm pentru primele 2-3 luni și apoi mai lent de la 3 la 12 luni. Asta înseamnă că la 12 luni, copiii alăptați la sân tind să fie mai slăbi decât cei hrăniți cu formulă (lucru ce nu este neapărat rău). Cele mai noi grafice de creștere se bazează și pe creșterea copiilor hrăniți cu formulă și pe a copiilor alăptați la sân, iar asta ar trebui luat în considerare atunci când evaluezi creșterea unui copil hrănit exclusiv la sân.
    O întrebare suplimentară care trebuie pusă este “Ce înseamnă o rată normală de creștere?” Rata de creștere este evaluată comparând schimbările în înălțimea, greutatea și circumferința capului copilului cu ratele de creștere care au fost stabilite măsurând un număr mare de copii aparent sănătoși. Nu există o singură rată de creștere ideală. În schimb, înălțimea, greutatea și circumferința capului sunt raportate ca “procentile”. Dacă înălțimea copilului tău e în al 50-lea procentil, asta înseamnă că 50% din copiii de aceeași vârstă sunt mai înalți și 50% sunt mai scunzi. La fel, o greutate în al 25-lea procentil înseamnă că 25% din copii cântăresc mai puțin și 75% cântăresc mai mult.

Tabel 1: Programul alimentar pentru bebelusi vegani intre 6-12 luni

6 luni
6-8 luni*
7-10 luni
10-12 luni
LAPTE
Lapte de sân sau formulă de lapte.
Lapte de sân sau formulă de lapte.
Lapte de sân sau formulă de lapte.
Lapte de sân sau formulă de lapte.
CEREALE
Introduceți cereale pentru bebeluși fortificate cu fier amestecate cu lapte.
Continuați cu cerealele pentru bebeluși. Introduceși pâine și alte cereale.
Cereale pentru bebeluși. Pâine și alte cereale.
Cereale pentru bebeluși până la 18 luni. Total de 4 porții (1 porție=1/4 felie de pâine sau 2-4 linguri cereale).
FRUCTE ȘI LEGUME
Nu 
Introduceți sucul de fructe din cană: 60-120 ml. Introduceți legumele si fructele piure.
120 ml suc. Bucăți de fructe și legume moi/fierte.
Copilul mănâncă “la masă”. 4 porții pe zi (1 porție=2-4 linguri fructe și legume, 120 ml suc).
LEGUMINOASE ȘI UNT DE NUCI
Nu
Nu
Introduceți gradual tofu. Introduceți mâncare de legume la cuptor, leguminoase piure, brânză de soia și iaurt de soia.
2 porții pe zi, fiecare aprox. 15 g. Untul de nuci/alune/arahide nu trebuie introdus înainte de 1 an.
*Vârstele se suprapun deoarece ratele de dezvoltare sunt diferite la diferiți copii.

     Deși unele studii arată că dintre copii cei vegani sunt la un procentil de greutate și înălțime mai mic decât alții de vârstă asemănătoare, un studiu recent arată că de fapt copiii vegani pot avea rațe de creștere care nu se deosebesc de cele ale copiilor omnivori de aceeași vârstă (10). La momentul de față nu putem spune că un copil care crește în al 25-lea procentil este mai mult sau mai puțin sănătos decât un copil care crește în al 75-lea procentil. De exemplu, un copil care este la al 50-lea procentil pentru înălțime la vârstă de 2 ani și numai la al 25-lea procentil la 3 ani a suferit o fluctuație în rată de creștere. Ar trebui determinată cauza acestei fluctuații. În plus, copiii la extreme (al 5-lea procentil sau mai puțin, sau al 85-lea procentil sau mai mult) ar trebui să fie evaluați individual de către medicul de familie. 
    Cea mai sigură cale prin care copiii pot atinge o rată ideală de creștere este să aibă un consum adecvat de calorii. Unii copii vegani au dificultăți în obținerea unui nivel satisfăcător de calorii din cauza volumului alimentelor pe care se bazează dieta lor. Copiii au stomacuri mici și pot deveni sătui înainte de a mânca destul pentru a menține creșterea. Folosirea chibzuită (dar nu excesivă) a grăsimilor sub forme cum ar fi avocado, nuci, unt de nuci, semințe și unt de semințe va oferi o sursă concentrată de calorii necesară multor copii vegani. Fructele uscate sunt și ele o sursă concentrată de calorii și sunt o hrană atractivă pentru mulți copii. Pentru a preveni degradarea dinților, copiii ar trebui să se spele pe dinți după ce mănâncă fructe uscate.

    Sunt dietele foarte sărace în grăsimi potrivite pentru copii? 
   Unii părinți doresc să reducă la copii riscul de a dezvolta boli de inimă mai târziu în viață și de aceea restricționează serios cantitatea de grăsimi din dieta copiilor (10-15 % de calorii din grăsimi). În unele cazuri, o dietă foarte săracă în grăsimi poate compromite creșterea copilului prin singurul motiv că acesta nu obține destule calorii. Dacă folosiți o dietă cu mai puține grăsimi, verificați faptul că rată de creștere a copilului este normală și că acesta mănâncă destul pentru a-și asigura necesarul de nutrienți.
    Sursele de proteine pentru copiii vegani includ leguminoase, cereale, tofu, tempeh (un aliment din boabe de soia fermentate), lapte de soia sau orez, nuci, unt de arahide, tahini (unt de susan), falafel din năut, iaurt de soia și burgeri vegetarieni. Unele din aceste alimente ar trebui să fie folosite zilnic. Copiii trebuie să obțină destule calorii așa încât proteiele să fie folosite pentru creștere pe lângă asigurarea necesarului de energie. 

    Atenție la conținutul caloric al dietei!
    Conținutul caloric al dietei poate fi îmbunătățit de cantități mai mari de unt de nuci, fructe uscate, produse din soia și alte alimente bogate caloric.
    Ar trebui folosită o sursă regulată de vitamina B-12 cum ar fi fulgii de drojdie fortificați, laptele de soia fortificat, cereale fortificate, înlocuitori de carne fortificați sau suplimente de vitamina B-12.
    Expunerea adecvată la soare - între 20 și 30 de minute de soare de vară pe mâini și față de două sau trei ori pe săptămâna, este recomandată pentru promovarea sintezei vitaminei D. Dacă expunerea la soare este limitată, ar trebui adăugată vitamina D prin alimente fortificate sau suplimente.
    Deși astăzi tot mai mulți copii sunt vegani din naștere, mulți copii de vârste mai mari devin și ei vegani. Sunt multe căi pentru tranziția de la o dietă non-vegană la una vegană. Unele familii elimină gradual produsele lactate și ouăle, în timp ce altele fac o tranziție mai abruptă. Indiferent ce abordare alegeți, nu neglijați să-i explicați copilului ce se petrece și de ce, la nivelul său de înțelegere. La început, oferiți alimente care arată familiar. 
    Dacă faceți traziția, sandvișurile cu unt de arahide par să fie universal apreciate (atenție: unii copii sunt alergici la arahide) și multor copii le plac pastele și mâncărurile mexicane. Introduceți gradual noile alimente. Monitorizați îndeaproape greutatea copilului. Dacă observați o scădere bruscă în greutate sau copilul nu pare să crească la fel de rapid ca înainte, adaugați mai multe calorii.

    Referințe bibliografice:

    1. Fulton JR, Hutton CW, Stitt KR: Preschool vegetarian children. J Am Diet Assoc 1980; 76: 360-365.
    2. Sanders TAB and Purves R: An anthropometric and dietary assessment of the nutrițional status of vegan pre-school children. J Hum Nutr 1981; 35: 349-357.
    3. Shinwell ED and Gorodischer R: Totally vegetarian diets and infant nutrition. Pediatrics 1982; 70: 582-586.
    4. Centers for Deisease Control. Growth Charts, 2000. http://www.cdc.gov/growthcharts/ Accessed October 3, 2005.
    5. O’Connell JM, Dibley MJ, Sierra J et al: Growth of vegetarian children: The Farm study. Pediatrics1989; 84: 475-481.






SfatFarma logo 2/15/2017

Despre iaurtul vegan de casă (de cocos, migdale sau caju) și ceaiurile macerate


iaurt de casa

    Prima dintre delicatesele de azi - Iaurtul de cocos

    Am încercat recent o rețetă simplă, rapidă și incredibil de sănătoasă. O să va placă la nebunie iaurtul acesta vegan, din nucă de cocos. Este delicios, surprinzător de ușor de făcut și este un mod foarte bun de a introduce alimente fermentate în dietă ta.
    Alimentele fermentate precum iaurtul lipsesc de regulă din dietă modernă (dar și cea vegană). Bacteriile bune din aceste alimente contribuie la sănătatea stomacului, îmbunătățesc imunitatea și ajută la reducerea inflamațiilor din organism. Acest iaurt în mod special este mai bogat în bacterii decât iaurtul din magazin, și fără adaos de zahăr sau alte chimicale.
    Iată și rețeta:

    Ingrediente:
  • 400 gr lapte de cocos făcut în casă (nucă de cocoș + apă în blender și apoi filtrată) (alternativ, se poate folosi și lapte de caju sau de migdale)
  • 1 cană de căpșuni proaspete (opțional)
  • 1 borcan de 450 ml cu capac ermetic (sau alt recipient închis ermetic) 
    Mod de preparare: 
    
     Se procesează în blender caju-ul împreună cu apa după care se strecoară cu ajutorul unui tifon. Conținutul se pune într-un borcan, într-un loc călduț dar nu foarte cald timp de 8-10 ore sau peste noapte. După ce a fermentat, dacă doriți să preparați iaurt, se alege iaurtul și se pune în blender împreună cu curmalele/ stafidele și vanilia.
    De asemenea, se poate consuma și ca atare, fără să alegeți iaurtul, drept ca un lapte bătut.
    Se poate consuma imediat sau se păstrează în frigider într-un borcan de sticlă, timp de maxim 2 zile.
ceai fermentat

    O altă minune a fermentării - ceaiurile macerate: 

    Dacă vrem ceai simplu este suficient să lăsăm o linguriță de plante într-o cană de apă timp de 12 ore (sau peste noapte) după care strecurăm amestecul și avem ceaiul - foarte aromat și chiar călduț, dacă macerarea s-a produs pe calorifer.
     Presupunând că vrem să îmbunătățim banalul ceai macerat peste noapte la suc cu bule, durată de macerare-fermentare va fi diferită: vara 2-3 zile, iar iarna 5-6 zile. Vara poate sta în orice loc la temperatura camerei, iar iarna obligatoriu lângă o sursă de căldură (calorifer). Aroma este data de fructele și plantele din care o facem.
     Fermentarea este lactică iar ca sursă de probiotice vom folosi ori mierea (ce conține enzime capabile să facă acest lucru în contact cu apa) sau fructe cu coajă închisă la culoare (stafide negre, prune, curmale – pe coaja cărora există enzime care produc fermentarea).

    Ingrediente:
  • un borcan mare, de 5 litri, închis ermetic
  • 3 lămâi
  • apă
  • diferite arome, după preferință: fructe, flori, condimente, frunze parfumate
  • 500g miere sau 300g stafide
    Mod de preparare:
    Luăm un borcan mare, o umplem cu apă și adăugăm suc de lămâie după gust (cam 3 lămâi la 5 litri de apă). Adăugăm aromele: fructe, flori, condimente și frunze parfumate și apoi miere sau stafide. În cazul celor 5 litri de apă ne trebuie aproximativ 500-600g de miere. Nu vă speriați că iese prea dulce. Bacteriile consumă zahărul iar după 5 zile va fi acrișoară. Puteți încerca și cu mai puțină miere, însă va fermenta mai greu. În loc de miere încercați cu 1-2 căni de stafide negre. Nu va fi la fel de gustos ca cel cu miere dar va avea cu siguranță toată lista de probiotice ca și primul. Amestecați zilnic în borcan pentru că are nevoie de aer proaspăt.
     Sucul gata acidulat trebuie strecurat și ținut în sticle la frigider. Vă recomand să îl consumați în maxim 2-3 zile. Dacă au trecut mai multe zile și sucul nu s-a terminat încă sau are o tentă de vin, înseamnă că nu a avut suficientă hrană pentru bacterii (miere/stafide) sau a fost prea frig pentru ele.  
     Spor la fermentat și poftă bună!




SfatFarma logo 2/11/2017

Produsele cosmetice si efectele lor negative. Ce putem face în acest sens?


cosmeticele

     Din păcate suntem prea grăbiți sau prea seduși de campaniile de marketing și cele publicitare încât cu proprii bani și cu o încredere totală în miracolul spotului publicitar achiziționăm produsele noastre de toate zilele îndeplinandu-ne nevoile dar nu în concordanță cu sănătatea noastră. Creme care ne apără de soare dar sunt cancerigene, rujuri toxice, creme de riduri care ne îmbătrânesc, șampoane și balsame cu puteri mirifice și mulți parabeni, sunt produse care se află în recuzită zilnică și de care nu ne putem lipsi doar pentru că am fost obișnuiți în acest fel.
    Majoritatea produselor din recuzita noastră sunt invenții ale marketingului, adoptate de noi cu foarte multă ușurință. Nu avem nevoie de majoritatea acestora și putem avea un trai mult mai sănătos și cu costuri mult mai mici fără a aplica zilnic aporape 100 de compuși chimici din produsele pe care le folosim.
    De ce aceste informații nu sunt mediatizate este simplu, contractele de milioane de euro care susțin campanile de publicitate nu permit ca televiziunile să publice aceste informații. În schimb acest articol nu este împotriva acestora ci pentru a schimba modul nostru de viață în unul real sănătos. Companiile deja încearcă să adopte ingrediente mai puțin nocive în produsele lor (deoarece au văzut că acest lucru începe să fie cerut pe piață), dar din păcate nu în număr foarte mare.
    “Alliance for a Healthy Tomorrow”Massachusetts Breast Cancer CoalitionBreast Cancer FundCommonwealEnvironmental Working Group și Friends of the Earth sunt câteva organizații care luptă împotrivă bolilor cancerogene cauzate de chimicalele folosite de pe piața cosmetică.
     Ar trebui să ne ferim de, cel puțin, următoarele ingrediente din cosmeticele și produsele pe care le folosim zilnic:

     Glicerina: este în cele mai multe din cazuri produsă din grăsimi animale, fiind un amestec de grăsimi, tratate cu diverși compuși chimici; una din cauzele folosirii glicerinei animale în cosmetice reprezintă costul redus de producere. Glicerina se întâlnește în aproape toate produsele cosmetice: săpunuri , creme de corp, șampoane, paste de dinți, rujuri de buze, produse cosmetice pentru copii.
 
     Formaldehidele: sunt conservanți chimici folosiți în majoritatea șampoanelor și loțiunilor de corp care au un rol strategic pentru produse, de a nu permite bacteriilor să se înmulțească în apa din conținutul cosmeticelor, dar sunt absorbite de către piele și pot crea numeroase alergii inclusiv cancer. Uniunea Europeană restricționează folosirea acestor ingrediente în cantități mari în produsele cosmetice și acelea care totuși conțin acești conservanți sunt obligate de a afișa pe produs acest lucru.
 
    Nitrozaminele: caracterizate de Departamentul de Comerț și Industrie din Regatul Unit drept chimicale extrem de toxice și spre surpriza noastră acestea nu trebuiesc listate ca și ingrediente pe etichetele produselor. Acestea sunt considerate drept impurități. Peste 53 de ingrediente care se găsesc în peste 10.000 de cosmetice întâlnite în magazinele din întreagă lume, inclusiv cele din România, conțin aceste "impurități". Au fost testate de Institutul de Protecție a Mediului din SUA care a emis un raport demonstrând că acestea pot produce cancer.
 
    Parabenii: sunt cei mai folosiți ingredieți în majoritatea produselor cosmetice de la pasta de dinți până la cremele pentru bebeluși. Rolul lor este de a nu permite dezvoltarea microbilor în cosmetice, acestea păstrându-și așa zisele calități. Parabenii sunt absorbiți prin piele și prin sistemul digestiv. În urma analizelor, importante cantități au fost găsite în tumorile identificate la sân, cât și prezente în urină, la majoritatea celor care folosesc aceste produse. Multe companii abandonează parabenii în special pentru produsele pentru bebeluși indicând pe produse absența acestora.

    Produsele noastre de toate zilele:

    Parfumurile 
    Ingredientele acestora, de cele mai multe ori sunt considerate a fi secrete și din punct de vedere legal companiile nu sunt obligate să dezvăluie toate ingredientele acestora, ca și măsură de protecție împotriva concurenței.
    De multe ori s-a dovedit că parfumurile conțin zeci de compuși sintentici. Câteva produse periculoase sunt considerate ca fiind în top 5 între cele mai cunoscute produse care produc alergii și care cauzează astmul.
    Un test efectuat în SUA a dus la găsirea în componența câtorva produse de lux, compuși ca DEP și DEHP (interzise în Europa). Esența de mosc este de multe ori extrasă din organele genitale ale animalelor sălbatice, care în ultimii ani a fost creat și pe cale sintetică fiind întâlnit în laptele mamar cât și în cordonul ombilical al fătului la unii pacienți investigați.
 
    Rujurile de buze 
    În Octombrie 2007 s-a efectuat un test asupra a 33 de produse comune pentru buze incluzând și produse de lux unele care costau peste 25 dolari bucata. În majoritatea s-a găsit plumb.
    Ultimele cercetări arată că, corpul uman nu tolerează plumbul, deci nu putem spune că există un nivel de siguranță în acest sens, în concluzie orice cantitate de plumb fiind dăunătoare corpului uman, cu aspecte grave la femeile gravide și la copii. Companiile nu afișează ca și ingrediente acest component fiind o impuritate care există în cantități mici.
    Marea majoritate a rujurilor și derivatele acestora, sunt făcute din grăsimi animale în combinație cu câțiva compuși chimici și aromtici care sunt ingerate continuu pe cale bucală. Multe din grețurile multor femei și indigestiile acestora se datorează și acestui fapt.
 
    Șampoanele 
    Sunt la fel de nesănătoase ca și celelalte produse prezentate mai sus și cu multă încredere noi le folosim pentru igiena copiilor și a noastră. În plus, acestea sunt foarte costisitoare, în raport cu conținutul lor.
    Aceste produse conțin ingrediente ca: 1.4 dioxane, sodium laurel sulfate procesat cu ethylene oxide care sunt chimicale cancerigene.

    Antiperspirantele cu aluminiu 
    Reprezintă un subiect foarte controversat. Antiperspirantele au rolul de a bloca toxinele pe care corpul nostru le elimină prin glandele surodipare eliminând și mirosul de transpirație care este un fenomen natural. Practic aceste deodorante cu aluminiu se împotrivesc corpului omenesc care dorește să elimine aceste toxine. Majoritatea acestor produse au în conținutul lor aluminiu care creează o peliculă impermeabilă, nepermițând ca toxinele să fie eliminate conducând la o acumulare de toxine care poate cauza chiar și cancer.
 
    Pasta de dinți 
    Din păcate și pastele de dinți sunt pline de compuși chimici pe care îi înghițim de cel puțin 3 ori pe zi.
    Se discută încă despre efectele triclosanului și ale fluorului și despre sensibilitatea dinților. Fluorul anorganic este toxic și dăunător corpului uman, iar triclosanul este un pesticid. Mulți dintre compușii chimici din pastele de dinți sunt dăunători pe termen lung și totuși acestea sunt recomandate de asociațiile de dentiști.

    La această listă se adaugă și toate lacurile de unghii și vopselele de păr, cremele de corp și aproape toate cosmeticele pe care le folosim zilnic și care sunt produse de către cele mai mari companii de cosmetice.
 
    Produsele Organice și Naturale 
    Cuvintele “BIO”, “NATURAL” și “ORGANIC” au devenit termeni comerciali, care produc confuzie la cine caută produse care nu sunt în detrimentul sănătății.
    Din cauza lipsei unei legislații clare în acest sens, nu întotdeauna aceste companii respectă strict semnificația noțiunilor de BIO sau NATURAL. Din păcate rămâne tot obligația noastră să interogăm ingredientele produselor și să descoperim dacă companiile producătoare respectă ceea ce vând și dacă aceste produse sunt sau nu în detrimentul sănătății noastre, ne protejează sau ne ajută.

    Dacă doriți să aflați mai multe despre acest subiect, vă recomand site-ul http://www.ewg.org. Conține foarte multe articole interesante despre cosmetice și sănătate.
 
    Alternative naturale, nebranduite
    Produse de curățat
 
    Oțetul este binecunoscut ca fiind un ingredient excelent în salatele noastre, un antiseptic de folos atunci când avem angine, laringite, dar cum probabil bunicile noastre știu foarte bine, este și un bun dezinfectant natural care nu afectează sănătatea noastră.
    Noi cei din generațiile mai tinere ne-am obișnuit cu produsele frumos ambalate și frumos mirositoare dar nu știm că sunt foarte nocive pentru sănătatea noastră și pentru mediul în care trăim.
    Un amestec de oțet cu câteva picături de ulei esențial de lămâie sau portocale este un dezinfectant excelent pentru casă, cu care se pot spăla suprafețele din bucătărie și podeaua din toată casa și din baie.
    Sănătatea noastră poate suferi din cauza chimicalelor cu care ne curățăm casa. Există numeroase produse care pot fi cumpărate din magazinele naturiste, care nu sunt în detrimentul sănătății noastre, tot ce trebuie să facem este să le căutăm.
    Un exemplu sunt nucile indiene pentru spălat rufe. În India și în Nepal, de secole, nucile de spălat (Sapindus mukorossi) sunt folosite pentru spălarea mătăsii și a țesăturilor tradiționale foarte viu colorate.
    Indiencele le utilizează de asemenea pentru spălarea părului, a corpului, ca detergent la spălatul vaselor sau menaj.
    Total biodegradabile, reduc poluarea solului și a apei generate de detergenții sintetici. Nucile de săpun prin calitățile lor dezinfectante și degresante permit spălarea țesăturilor colorate sau delicate (lâna, mătase) fără a le uza sau decolora.
    Rufele spălate nu vor mirosi a parfum ci vor avea un miros neutru. Puteți personaliza mirosul adăugînd pe săculețul cu nucii de săpun, a câteva picături de ulei esențial preferat. Nu este necesară folosirea balsamului, rufele vor fi moi datorită saponinei prezente în mod natural.
 
    Recomandări în folosirea nucilor de săpun:
 
    Utilizarea nucilor de săpun: 500g - 65 de spălări:
 
    1. În mașina de spălat: se pun 10-12 nuci sparte în săculețul din bumbac (sau într-o șosetă înnodată). Se pune săculețul în mașina cu rufe și se folosește programul dorit. Nucile sunt reutilizabile de 3 ori pentru spălări cu temperatură mică 30-40°C și de 2 ori pentru 60-90°C. După spălare săculețul se poate reutiliza imediat sau se scoate și se lasă la uscat până la următoarea spălare. Pentru rufele albe este preferabil să adăugați 1-2 linguri de sare înălbitoare. Sarea va elibera oxigen activ în apă, nefiind periculos pentru mediu. Pentru petele persistente efectuați o prespălare manuală, frecând pata cu săpun de Alep sau cu sare înălbitoare.
 
     2. Spălare manuală: Fierbeți 1 litru de apă cu 6-7 nuci într-o cratiță mai mare (saponina face spume). Lăsați să macereze toată noaptea, apoi strecurați. Decoctul este gata de utilizat drept săpun lichid pentru o folosire multiplă: rufe, șampon pentru animale domestice, menaj, veselă. Poate fi păstrat maximum 10 zile la frigider, dacă se adaugă 5-6 picături de acid citric (sare de lămâie).





SfatFarma logo 2/11/2017

Exemple de meniuri vegane pentru o perioadă de 14 zile


meniuri vegane

    Azi am să vă împărtășesc câteva exemple de meniuri vegane pentru o perioadă de 14 zile. Am să încerc în continuare să postez cât mai multe rețete delicoase care să încerce să completeze această listă de meniuri.


Ziua
Masa de dimineață
Masa de prânz*,**
Masa de seară
1
Fulgi de ovăz + lapte de soia + stafide + mere + nuci
Cartofi piure + chifteluțe de soia + salata de roșii și ceapă
Lasagna cu tofu și spanac
2
Tartine cu unt de arahide + piersici + lapte de soia
Fasole batută + ardei copți cu sos de roșii
Supă cremă de legume + crutoane de pâine
3
Grâu fiert + curmale + nuci + pere. Suc de portocale
Mâncare de linte + mămăliguță + mujdei de usturoi
Pizza. Ceai de fructe de pădure
4
Budincă de griș cu stafide + vișine + suc de fructe
Cartofi înăbușiți + mujdei de usturoi + chifteluțe de năut
Roșii umplute cu salată de vinete
5
Musli + lapte de soia + caise
Mâncare de spanac + drob cu nuci + salată de primăvară
Salată de mazăre cu porumb
6
Budincă de mălai cu stafide + mere + lapte de orez
Cartofi cu praz la cuptor + cârnăciori din ovaz + salată de morcovi și țelină
Sote de morcovi. Rondele de orez cu ciocolată de carob
7
Kisel din orz boabe fiert și curmale + compot de ananas
Ardei umpluți cu soia boabe/nuci + smântână vegetală
Cartofi copți cu salată de varză. Suc de portocale
8
Granola + căpșune + lapte de orez
Pilaf cu ciuperci + salată de sfeclă roșie
Spaghete cu dovlecei.
Baton de cereale cu susan
9
Fulgi de porumb cu fructe + smochine + lapte de arahide
Conopidă cu orez + cârnăciori din soia boabe + salată de roșii
Mămăliguță + varză călită.
10
Pâine integrală cu struguri și nuci
Papricaș de cartofi cu năut + salată de varză roșie cu hrean
Broccoli cu tofu + salată verde
11
Graham umplut cu fructe + lapte de migdale
Iahnie de fasole + salată de varză
Salată orientală. Compot de fructe
12
Biscuiți cu semințe + lapte de soia + prune
Varză cu orez + chifteluțe de linte + măsline
Tocăniță de conopidă
13
Tartine cu pastă de nuci + pere + lapte de mei
Piure de urzici + ruladă de cartofi cu soia boabe + salată verde
Spaghete cu sos de tomate
14
Budincă de fructe uscate + lapte de orez.
Cartofi cu ciuperci la cuptor + salată de praz
Ghiveci de legume cu orez + măsline

* Deserturi la masa de prânz: salate de fructe, creme de fructe, prăjituri cu fructe, plăcinte. Deserturile trebuie limitate la cel mult trei pe săptămână. Nevoia de dulce este împlinită însă la masa de dimineață unde se consumă fructe din plin, zilnic. 
 ** Pentru masa de prânz la pachet (pentru cei ce merg la serviciu): pastele, pateurile se pretează cel mai bine căci sunt alimente concentrate, bogate în calorii, ne satură și le putem servi cu roșii, castraveți, andive, ardei, măsline, salată verde, etc., în funcție de sezon. Pateurile respective (de soia, năut, linte, etc.) se pot pune într-o cutiuță de plastic sau un borcănel cu capac și pot fi ușor transportate. Sau se pot face sandwich-uri direct de acasă pentru a fi consumate mai confortabil la serviciu.
    Mai multe rețete vegane delicioase puteți găsi pe blogul SfatFarma, la secțiunea rețete.
    Poftă bună!