vaccinurile

Vaccinurile - argumente pro și contra - vă las pe dumneavoastră să hotărâți!

Toți părinții sunt confruntați după nașterea copilului lor cu subiectul vaccinării acestuia. Fiecare din noi suntem puși în postura de a alege ce este bine și ce este rău pentru copilul nostru...

Nutritie echilibrata

Mici secrete ale nutriției echilibrate și sănătoase

Există câteva mici secrete în această complexă zonă a nutriţiei, care dacă ar fi cunoscute şi urmate la scară largă, calitatea vieţii umane s-ar îmbunătăţi rapid...

Mitul copilulu rasfatat

Mitul copilului răsfăţat - când ajunge un bebeluș sau un copil mic să fie răsfățat?

Încă de când sunt gravide viitoarelor mame le este inoculată ideea că ar trebui să aibă grijă din primele zile ca bebelușul să nu devină “răsfățat”, știindu-se că ei, bebelușii, sunt niște “mici santajiști”, niște “pricepuți manipulatori”..

Statistici privind farmaciile din Romania

Statistici privind farmaciile din România - suntem pe locul 5 în Europa, la numărul de farmacii pe cap de locuitor

Numărul de farmacii din România s-a dublat în ultimii zece ani. Distribuirea medicamentelor şi a suplimentelor alimentare este o afacere de 3,3 miliarde de euro...

Pericolul glutenului

Pericolul pâinii noastre cea de toate zilele. Adevărul despre gluten

În România, unul dintre cei mai consumați factori iritanți ai intestinelor este grâul. Grâul este bogat în gluten. Glutenul este un amestec de fracțiuni proteice, în principal reprezentate de glutelină și prolamină, fiind întâlnit în diverse produse cerealiere...

Se afișează postările cu eticheta bine de știut. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bine de știut. Afișați toate postările
SfatFarma logo 8/20/2017

Mitul vitaminelor - de ce credem că avem nevoie de suplimente


Mulți experți în nutriție se îndoiesc de faptul că tot ceea ce avem nevoie pentru a rămâne sănătoși se găsește în hrana noastră obișnuită. Reprezentanții industriei farmaceutice, bazându-se pe un istoric fascinant, susțin că alimentele noastre nu conțin destui nutrienți și că avem nevoie de suplimente. Din fericire, însă, multe studii obiective excelente au rezolvat această problemă. Pe 10 octombrie 2011, cercetătorii de la Universitatea Minnesota au publicat rezultatele unui studiu care arăta că femeile care au luat suplimente multivitaminice sau multiminerale au decedat într-un număr mai mare decât cele care nu și-au suplimentat dieta în acest fel. Două zile mai târziu, cercetătorii de la Clinica din Cleveland au publicat un studiu care demonstra că bărbații care au luat suplimente cu vitamina E aveau un risc mai mare de a dezvolta un cancer de prostată. „A fost o săptămână grea pentru vitamine”, a spus jurnalista Carrie Grann, de la ABC News.

Aceste rezultate nu au fost o premieră. Un număr de șapte studii anterioare demonstraseră deja că suplimentele de vitamine cresc riscul de cancer și boli de inimă și scurtează viața. Cu toate acestea, în 2012, mai mult de jumătate dintre americani luau o formă sau alta de suplimente vitaminice. Dar ceea ce puțini oameni știu, este faptul că fascinația lor pentru vitamine a început de la un singur om. Un om care a avut atât de multă dreptate, încât a primit două premii Nobel, și care s-a înșelat atât de mult, încât a fost considerat unul dintre cei mai mari șarlatani ai lumii.


În 1931, Linus Pauling publica în Journal of the American Chemical Society un articol intitulat „Natura legăturilor chimice”. Înainte de apariția acestui studiu, chimiștii cunoșteau două tipuri de legături chimice: ionică ­­­­­(când un atom cedează altuia un electron) ­­și covalentă (când atomii își pun în comun unul sau mai mulți electroni). Pauling susținea că lucrurile nu sunt așa de simple și că împărțirea electronilor se petrece undeva între ionic și covalent. Ideea lui a revoluționat domeniul, îmbinând fizica cuantică cu chimia. De fapt, conceptul lui era atât de revoluționar, încât atunci când editorul revistei a primit manuscrisul, n-a putut găsi nicio persoană calificată să-l recenzeze. Iar când Albert Einstein a fost întrebat ce crede despre articolul lui Pauling, acesta ridicat din umeri: „E prea complicat pentru mine”.

Pentru acest singur articol, Pauling a primit Premiul Langmuir pentru cel mai marcant tânăr chimist din Statele Unite, a devenit cea mai tânără persoană membră a Academiei Naționale de Științe, a fost făcut profesor plin la Caltech și a primit Premiul Nobel pentru Chimie. Toate acestea, la vârsta de 30 de ani.

În 1949, Pauling a publicat în revista Science un studiu intitulat „Anemia celulelor seceră, o boală moleculară”. La vremea respectivă, oamenii de știință cunoșteau faptul că hemoglobina (proteina din sânge care transportă oxigenul) cristalizează în venele celor bolnavi de acest tip de anemie [n.n: numită „siclemie”], provocându-le dureri de încheieturi, cheaguri de sânge și moarte. Dar nu știau de ce. Pauling a fost primul care a arătat că hemoglobina cu celule seceră are o încărcătură electrică ușor diferită, caracteristică ce afectează în mod dramatic modul în care ea reacționează cu oxigenul. Această descoperire a sa a dat naștere domeniului biologiei moleculare.

În 1951, Pauling a publicat un articol în „Lucrările Academiei Naționale de Științe”, intitulat „Structura proteinelor”. Atunci se știa deja că proteinele erau alcătuite dintr-o serie de aminoacizi. Pauling a venit cu ideea că proteinele au și o structură secundară, determinată de felul în care se pliază unele cu altele. El a numit o astfel de configurație „alpha helix”, și a fost folosită mai târziu de către James Watson și Francis Crick pentru a explica structura ADN-ului.

În 1961, Pauling a colectat sânge de la gorile, cimpanzei și maimuțe aflate la Grădina zoologică din San Diego. Voia să vadă dacă mutațiile din hemoglobină pot fi utilizate ca un fel de ceas evolutiv. Pauling a arătat că oamenii s-au desprins din gorile cu 11 milioane de ani în urmă, mult mai devreme decât bănuiau oamenii de știință. Ulterior, un coleg de breaslă remarca: „Dintr-o singură lovitură, el a unit paleontologia cu biologia evoluționistă și cu biologia moleculară”.

Dar realizările lui Linus Pauling nu s-au limitat la știință. Începând din anii 1950, timp de 40 de ani el a fost unul dintre cei mai cunoscuți activiști pentru pace din întreaga lume. S-a opus persecuțiilor și încarcerării japonezilor americani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a refuzat oferta lui Oppenheimer de a lucra la Proiectul Manhattan, l-a înfruntat pe senatorul Joseph McCarthy prin refuzul de a depune un jurământ de credință, s-a opus proliferării armelor nucleare, a forțat guvernul să recunoască faptul că exploziile nucleare pot altera genele umane, a convins alți deținători ai Premiului Nobel să se opună războiului din Vietnam și a scris cartea devenită best-seller No More War! (Stop războaielor!). Datorită eforturilor lui Pauling a fost încheiat Tratatul pentru interzicerea testelor nucleare.

În 1962, Linus Pauling a primit Premiul Nobel pentru Pace, devenind prima persoană din lume care a câștigat două Premii Nobel neîmpărțite cu nimeni. Pe lângă alegerea sa în cadrul Academiei Naționale de Științe și Medalia de Merit acordată de președintele Statelor Unite, Pauling a mai primit diplome de onoare de la universitățile Cambridge, Londra și Paris. În 1961 a apărut pe coperta revistei Time drept „Bărbatul anului” și a fost onorat ca unul dintre cei mai mari oameni de știință care au trăit vreodată.

Apoi, toată rigoarea, toată munca și ingeniozitatea care l-au făcut pe Linus Pauling o legendă au dispărut. Ca să folosim cuvintele unui confrate, „decăderea lui a fost la fel de măreață ca o tragedie clasică”. Punctul de cotitură a venit în martie 1966, când Pauling avea 65 de ani. Tocmai primise Medalia Carl Neuberg. „În timpul unei prelegeri la New York, își amintește Pauling, am menționat câtă plăcere mi-a făcut să citesc despre descoperirile oamenilor de știință în legătură cu natura lumii noastre și am spus că sper să mai trăiesc vreo 25 de ani, pentru ca în continuare să am această plăcere. La întoarcerea în California, am primit o scrisoare de la un biochimist pe nume Irwin Stone, care asistase la prelegerea mea. Îmi scria că, dacă voi urma recomandarea lui de a lua zilnic 3.000 de miligrame de vitamina C, voi trăi nu doar încă 25 de ani, ci probabil mai mult”.

Acest Stone, care-și spunea „doctor Stone”, studiase timp de doi ani chimia la facultate. Ulterior primise un grad onorific de la Colegiul de chiropractică din Los Angeles și titlul de doctor în filozofie (PhD) de la Universitatea Donsbach – Facultatea de nutriție, o instituție de învățământ prin corespondență, neacreditată, din sudul Californiei.

Pauling i-a urmat sfatul lui Stone. „Am început să mă simt mai cu viață și mai sănătos, spunea el. Răcelile puternice de care sufeream de câteva ori pe an n-au mai apărut. După câțiva ani, mi-am crescut doza de vitamina C de 10 ori, apoi de 20 de ori și apoi de 300 de ori. Acum iau 18.000 de miligrame pe zi”. Din acel moment, oamenii aveau să-și amintească de Linus Pauling pentru un singur lucru: vitamina C.

În 1970, Pauling a publicat „Vitamina C și răceala comună”, îndemnând publicul să ia zilnic 3.000 de miligrame de vitamina C (cam de 50 de ori mai mult decât doza zilnică recomandată). Pauling era convins că răceala comună va fi în curând o afecțiune de domeniul trecutului: „Vor trece câteva zeci de ani până când o vom eradica complet, dar cred că, în 2-3 ani, va putea fi ținută sub control în Statele Unite și în câteva alte țări. Abia aștept să fiu martorul acestui pas înainte spre o lume mai bună”. Cartea lui Pauling a devenit instantaneu un best-seller. În 1971 și 1973 au fost tipărite ediții broșate, iar trei ani mai târziu s-a publicat versiunea extinsă, intitulată „Vitamina C, răceala comună și gripa”, care promitea să stopeze prezisa pandemie de gripă porcină. Vânzările de suplimente de vitamină C s-au dublat, s-au triplat... s-au înzecit. Farmaciile nu mai puteau ține pasul cu cererea. Pe la mijlocul anilor 70, în jur de 50 de milioane de americani urmau sfatul lui Pauling, iar producătorii de vitamine numeau acest fenomen „efectul Linus Pauling”.


Oamenii de știință nu erau însă la fel de entuziaști. Pe 14 octombrie 1942, cam cu 30 de ani înainte ca Pauling să-și publice cartea, Donald Cowan, Harold Diehl și Abe Baker de la Universitatea Minesota publicaseră un articol înJournal of the American Medical Association, intitulat „Vitaminele ca metodă de prevenire a răcelilor”. Autorii concluzionau: „În condițiile acestui studiu controlat, în care au fost tratate 980 de cazuri de răceli, nu există niciun indiciu că vitamina C singură, o antihistamină singură sau vitamina C plus o antihistamină au vreun efect important asupra duratei sau severității infecțiilor tractului respirator superior”.

Au urmat alte studii. După apariția cărții lui Pauling, cercetătorii de la Universitatea Maryland au dat zilnic, timp de trei săptămâni, 3.000 de miligrame de vitamina C unui număr de 11 voluntari și un placebo (o pastilă cu zahăr) altor 10. Apoi i-au infectat pe voluntari cu virusul răcelii comune. Toți au dezvoltat simptomele răcelii, pe aceeași durată. La Universitatea din Toronto, cercetătorii au administrat vitamina C sau placebo la 3.500 de voluntari. Din nou, vitamina C nu a prevenit gripa. În 2002, cercetătorii olandezi au administrat multivitamine sau placebo la 600 de voluntari. Iarăși, nicio diferență. Cel puțin 15 studii au demonstrat că vitamina C nu tratează răceala comună. În consecință, o serie de instituții de profil nu au mai recomandat-o pentru prevenirea sau tratarea acesteia: FDA, Academia Americană de Pediatrie, Asociația Medicală Americană, Asociația Dietetică Americană, Centrul pentru Nutriția Umană de la Facultatea de sănătate publică John Hopkins din Bloomberg, și nici Departamentul de Sănătate și Servicii Umane.

Cu toate că studiu după studiu demonstra că se înșelase, Pauling refuza să creadă, continuând să promoveze vitamina C în prelegeri, articole și cărți. Iar când, uneori, apărea în fața jurnaliștilor cu simptome evidente de răceală, spunea că suferă de alergii. Apoi, Linus Pauling a ridicat miza. A afirmat că vitamina C nu numai că previne răcelile, dar vindecă și cancerul.

În 1971, Pauling a primit o scrisoare de la Ewan Cameron, un chirurg scoțian dintr-un mic spital de lângă Glasgow. Acesta îi scria că pacienții cu cancer care au fost tratați zilnic cu 10 grame de vitamina C dau semne de regresie a bolii, în comparație cu ceilalți. Pauling a fost în extaz și s-a decis să publice descoperirea lui Ewan Cameron în „Lucrările Academiei Naționale de Științe” (Proceedings of the National Academy of Sciences). Presupunea că, în calitatea lui de membru al Academiei, putea publica în PNAS oricând dorea; într-o jumătate de secol, numai trei lucrări propuse spre publicare fuseseră respinse. Ei bine, articolul lui Pauling n-a fost acceptat, pătându-i astfel reputația printre confrați. Mai târziu, acesta a fost publicat în Oncology, revista specialiștilor în cancer. Dar când cercetătorii au evaluat datele, punctul slab a devenit evident: bolnavii de cancer tratați de Cameron cu vitamina C erau într-o stare mai bună la începutul terapiei, așa că și rezultatele erau mai bune. Din acel moment, oamenii de știință n-au mai luat în serios afirmațiile lui Pauling privind suplimentele de vitamine.

Dar afirmațiile lui Linus Pauling aveau încă greutate în mass media. În 1971 el declara că vitamina C va reduce cu 10% numărul deceselor cauzate de cancer. În 1977 a mers mai departe: „Estimarea mea actuală este că se poate atinge o reducere a deceselor cu 75%, doar utilizând vitamina C, și o continuă scădere prin adăugarea altor suplimente nutritive”. Pauling prezicea: „În viitorul apropiat, speranța de viață va fi de 100-110 ani, iar cu timpul, vârsta maximă va fi de 150 de ani”.

Victimele cancerului aveau acum motive să spere. Dorind să participe la miracolul lui Pauling, ei își îndemnau medicii să le administreze doze masive de vitamina C. „Timp de 7-8 ani am primit nenumărate cereri de acest fel din partea familiilor, își amintește John Maris, șeful secției de oncologie și directorul Centrului pentru cancer juvenil de la Spitalul de copii din Philadelphia. Dacă încercam să-i lămuresc, mi se răspundea: Domnule doctor, dv. ați luat vreun Premiu Nobel?”

Cercetătorii cancerului au decis să testeze teoria lui Pauling efectuând studii după metoda „orb”. Charles Moertel de la Clinica Mayo a testat 150 de victime ale cancerului. Jumătate au primit câte 10 grame de vitamina C zilnic și jumătate nu au primit. Ulterior, grupul tratat cu vitamina C nu a prezentat nicio diferență față de grupul martor, în ceea ce privește simptomele sau rata mortalității. Moertel a concluzionat: „Nu s-a putut observa vreun beneficiu terapeutic al dozelor crescute de vitamina C”. Pauling a fost indignat la culme. Le-a scris o scrisoare celor de la  New EnglandJournal of Medicine, cei care publicaseră studiul, pretinzând că Moertel se înșelase. Bineînțeles că vitamina C nu dăduse rezultate, deoarece pacienții lui Moertel fuseseră supuși anterior la chimioterapie. Pauling susținea că vitamina C funcționează numai dacă victimele cancerului nu au fost chimioterapiate. Moertel s-a lăsat convins de argumentul lui Pauling și a efectuat un al doilea studiu. Rezultatele au fost aceleași, iar Moertel a concluzionat: „Terapia cancerului cu doze crescute de vitamina C nu se dovedește eficientă împotriva bolii maligne, indiferent dacă pacientul a primit înainte chimioterapie sau nu”.

Pentru cei mai mulți medici, acesta a fost sfârșitul poveștii. Dar nu și pentru Linus Pauling. Pur și simplu nu accepta să fie contrazis. Cameron spunea: „Nu l-am văzut niciodată atât de supărat. A luat povestea asta ca pe un atac la persoană”. Pauling spunea despre studiul lui Moertel că este „un caz deliberat de fraudă și denaturare”. Și-a consultat avocații pentru a-l da în judecată, dar aceștia l-au convins să renunțe. Mai târziu, alte studii au demonstrat că vitamina C nu tratează cancerul.

Dar Pauling nu s-a lăsat doborât. Următorul lucru pe care l-a făcut a fost să susțină că vitamina C, luată împreună cu doze masive de vitamina A și vitamina E, plus seleniu și beta-caroten, pot nu doar să prevină gripa și să vindece cancerul, ci să trateze toate bolile cunoscute de om: pneumonia, hepatita, poliomielita, tuberculoza, alergiile, astmul, diabetul, lepra, rănile, fracturile, răul de înălțime, glaucomul, otrăvirea cu radiații, mușcăturile de șarpe, stresul, îmbătrânirea etc. Când a apărut SIDA în Statele Unite, Pauling a pretins că vitaminele pot trata și această boală. 

„Asociației naționale pentru alimente nutritive” (The National Nutritional Foods Association NNFA), un grup care făcea lobby pentru fabricanții de vitamine sintetice, nu-i venea să creadă ce noroc a dat peste ei. Au numit articolul apărut în Time „un punct de cotitură pentru industria suplimentelor alimentare”. În efortul de a scăpa de FDA (Agenția de control al alimentelor și medicamentelor), NNFA a distribuit copii ale revistei fiecărui membru al Congresului. Mai târziu, în 1992, în cadrul unui târg de promovare, Anastasia Toufexis, editor asociat la Time, spunea: „În cei 15 ani la Time am conceput multe coperte pe tema sănătății, dar n-am primit niciodată o reacție ca cea de la coperta cu vitamine. Vânzările au explodat și am fost inundați cu cereri de exemplare. Nu mai avem...Vitaminele’ este numărul cu cele mai multe vânzări anul acesta”.

Deși studiile independente nu i-au susținut afirmațiile, Linus Pauling credea că vitaminele și alte suplimente au o proprietate aparte, de tip panaceu: sunt antioxidanți. El este cel care a promovat conceptul antioxidare versus oxidare ca o luptă între bine și rău. Bătălia are loc la nivel celular, în mitocondrii, acolo unde organismul convertește alimentele în energie, proces care are nevoie de oxigen, și deci se numește oxidare. O consecință a oxidării este generarea de captatori de electroni, numiți radicali liberi (răi). Radicalii liberi pot vătăma ADN-ul, membrana celulelor și căptușeala arterelor; prin urmare, nu-i de mirare că au fost asociați cu îmbătrânirea, cancerul și bolile de inimă. Pentru a neutraliza radicalii liberi, corpul își fabrică propriii antioxidanți (buni). Dar aceștia pot fi găsiți și în fructe și legume – este vorba de seleniu, betacaroten, vitaminele A, C și E.

Studiile au demonstrat că oamenii care mănâncă multe fructe și legume nepreparate termic au un risc foarte scăzut de cancer sau boli de inimă și trăiesc mai mult. Logica ar fi următoarea: dacă fructele și legumele conțin antioxidanți, iar oamenii care mănâncă multe fructe și legume sunt mai sănătoși, atunci oamenii care iau suplimente de antioxidanți ar trebui să fie, de asemenea, mai sănătoși. De fapt, aceștia din urmă sunt mai puțin sănătoși.

În anul 1994, Institutul Național al Cancerului, în colaborare cu Institutul Național pentru Sănătate Publică, au studiat 29.000 de finlandezi, toți fumători de mult timp, cu vârste peste 50 de ani. Acești subiecți au fost aleși deoarece aveau un risc crescut de a face cancer sau o boală de inimă. Subiecților li s-a dat vitamina E, beta-caroten, ambele sau nimic. Rezultatele au fost clare: cei care au luat suplimente de vitamine prezentau un risc mai mare de a face un cancer la plămâni sau o boală de inimă decât cei care nu au luat nimic, adică opusul a ceea ce anticipaseră cercetătorii.

În anul 1996, un grup de cercetători de la Centrul de Cercetare a Cancerului Fred Hutchinson din Seattle au cercetat 18 subiecți care, deoarece fuseseră expuși la azbest, aveau un risc crescut de a face cancer la plămâni. Din nou, subiecții au primit vitamina A, beta-caroten, ambele sau nimic. Cercetătorii au fost nevoiți să întrerupă studiul abrupt, când au realizat că cei care luaseră vitamine mureau de cancer și inimă la rate de 28%, respectiv 17% mai mari decât cei ce nu luaseră nimic.

În anul 2004, cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga au făcut o serie de studii în care au fost testate peste 170.000 de persoane care au luat vitaminele A, C, E și beta-caroten, pentru a se vedea dacă antioxidanții pot preveni cancerele intestinale. Din nou, antioxidanții de sinteză nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor, din contră, crescuseră rata mortalității.

În anul 2007, cercetătorii de la Institutul Național al Cancerului din Statele Unite au examinat 11.000 de bărbați care luaseră sau nu luaseră multivitamine. Cei care luaseră aveau un risc de două ori mai mare de a muri de cancer de prostată în formă avansată decât ceilalți.

În anul 2008, o reexaminare a tuturor studiilor, care a implicat 230.000 de persoane ce primiseră sau nu primiseră antioxidanți sub formă de suplimente, au concluzionat că suplimentarea cu vitamine a crescut, de fapt, riscul de cancer și boli de inimă.

Pe 10 octombrie 2011, cercetătorii de la Universitatea din Minnesota au evaluat 39.000 de femei  de vârsta a treia și au constatat că cele care luaseră multivitamine, magneziu, zinc, cupru și fier au murit într-un număr mult mai mare decât cele care nu luaseră nimic. Ei au concluzionat: „Pe baza dovezilor existente, considerăm că nu există o justificare în ceea ce privește utilizarea pe scară largă a suplimentelor alimentare”.

Două zile mai târziu, pe 12 octombrie 2011, cercetătorii de la Clinica din Cleveland au publicat rezultatele unui studiu făcut pe 36.000 de bărbați care luaseră vitamina E, seleniu, ambele sau niciuna. Ei au constatat că cei care primiseră vitamina E aveau un risc cu 17 procente mai mare de a face un cancer la prostată. Ca răspuns la acest studiu, Steven Nissen, șeful secției de cardiologie de la Clinica Cleveland a spus: „Conceptul multivitaminelor a fost vândut americanilor de către o industrie nutraceutică, pentru a genera profit. N-au existat niciodată date științifice care să susțină folosirea acestora”. Iar pe 25 octombrie, un titlu din Wall Street Journal întreba: „Să fie acesta sfârșitul vitaminelor?”

Studiile științifice nu au afectat vânzările. În 2010, industria vitaminelor crescuse la 28 de miliarde de dolari, cu 4,4% mai mare decât în anul precedent. „Ceea ce trebuie să facem este să le ignorăm, spunea Joseph Fortunato, director executiv al General Nutrition Centers. Nu vedem niciun impact asupra afacerii noastre”.

Cum e posibil? Știind că radicalii liberi în mod sigur vatămă celulele și că oamenii care au o dietă bogată în substanțe care îi neutralizează sunt mai sănătoși, de ce studiile au arătat că suplimentele cu antioxidanți sunt dăunătoare? Cea mai plauzibilă explicație este aceea că radicalii liberi nu sunt atât de răi cum sunt prezentați. Deși ei pot vătăma ADN-ul și rupe membranele celulelor, acesta nu este întotdeauna un lucru rău. Noi avem nevoie de radicali liberi ca să omorâm bacteriile și să eliminăm celulele canceroase în formare. Dar atunci când ne introducem în organism doze mari de antioxidanți, balanța dintre producerea și distrugerea radicalilor liberi poate înclina prea mult într-o direcție, provocând o stare nenaturală, în care sistemul imunitar își pierde abilitatea de a omorî invadatorii dăunători. Cercetătorii au numit acest fenomen „paradoxul antioxidant”. Dar oricare ar fi cauza, datele sunt clare: dozele mari de vitamine și alte suplimente cresc riscul de boli de inimă și cancer. Din acest motiv, nicio instituție responsabilă de sănătatea publică nu le recomandă.

În mai 1980, în cadrul unui interviu la Universitatea de Stat Oregon, Linus Pauling a fost întrebat: „Are vitamina C, luată în doze mari, vreun efect secundar pe termen lung?” Răspunsul lui Pauling a fost imediat și decisiv: „Nu!”. Șapte luni mai târziu, soția sa murea de cancer la stomac. Linus Pauling a murit în 1994, de cancer la prostată.





SfatFarma logo 8/12/2017

Inima - motorul nostru intern


Inima noastră este unul dintre cele mai mari miracole ale lumii vii. Ea muncește fără încetare pe tot parcursul vieții noastre, pompându-ne vitalitate în corp. Dintotdeauna oamenii și-au exprimat admirația față de acest organ care ne ține în viață, considerându-l și sediul sentimentelor noastre. În același timp, au fost conștienți că tot inima este și punctul cel mai slab al armurii noastre – una dintre primele cauze de deces prematur. Denumită științific „cord”, inima este, într-adevăr, motorul organismului nostru. Este alcătuită din două atrii și două ventricule și posedă o caracteristică unică: automatismul, adică nu este comandată în mod direct de alte organe de control, cum ar fi creierul, ea putând să bată chiar și atunci este scoasă din corp. Teoretic, inima are două părți. Cea dreaptă primește sângele care vine din vene cu o mare concentrație de bioxid de carbon (rezultat din metabolismul celular), pe care apoi îl trimite la plămâni, unde bioxidul de carbon este eliminat, iar sângele se încarcă cu oxigen. Partea stângă primește acest sânge oxigenat, pe care îl trimite în tot corpul. Dar să vedem pas cu pas de câte miracole este capabilă inima noastră.


- Între toți mușchii corpului nostru, inima muncește cel mai mult. Ca să-ți dai seama de forța ei, încearcă să strângi în pumn o minge de tenis. Inima pompează sânge în aproape toate celulele corpului nostru, o adevărată performanță, dacă ne gândim că avem vreo 75 de miliarde. Numai corneea globului ocular nu primește sânge.

- Inima noastră este ocupată non-stop. Ea bate de aproximativ 100.000 de ori pe zi, ceea ce înseamnă 35 de milioane de bătăi într-un an și aproape 3 miliarde de bătăi într-o viață.

- Toate vasele sanguine irigate de inimă, puse cap la cap, au o lungime de peste 96.000 kilometri. Gândiți-vă că circumferința Pământului la Ecuator este de numai 40.075 kilometri.

- În condiții de repaus, inima pompează 5 litri de sânge pe minut, vehiculând 6.000 de litri pe zi! Pe parcursul unei vieți, ea va pompa 1,5 milioane de barili de sânge – destul pentru a umple 200 de vagoane.

- În fiecare zi a vieții noastre, inima produce suficientă energie pentru a deplasa un camion pe o distanță de 32 de kilometri. Într-o viață de om, aceasta echivalează cu o călătorie până la lună și înapoi.

- Chiar și atunci când stăm pe loc, mușchiul inimii noastre lucrează la fel de intens ca mușchii de la picioarele unui alergător de viteză.

- Prima inimă, un minuscul grup de celule, începe să bată dintr-a patra săptămână de viață intrauterină. La maturitate, ea va fi puțin mai mare decât un pumn strâns.

- Inima nu este poziționată lângă umărul stâng, ci mai degrabă în centrul pieptului, între plămâni. Doar partea inferioară este ușor întoarsă spre stânga. Iar plămânul stâng este puțin mai mic decât cel drept, pentru că trebuie să-i facă loc inimii în cavitatea toracică.

- Inima bărbatului cântărește în jur de 280 de grame, pe când a femeii, numai 230 de grame. Asta însă nu le împiedică pe femei să fie ceva mai... inimoase decât bărbații. De asemenea, inima unei femei bate mai repede decât cea a unui bărbat.

- Statistic, cele mai multe atacuri de cord au loc între orele 8:00 și 9:00 dimineața. Iar cea mai riscantă zi a săptămânii este lunea. Între zilele anului, ziua de Crăciun numără cele mai multe infarcturi, urmată de noaptea de Anul Nou.

- Râsul este foarte benefic pentru inimă. Atunci când râdem, trimitem cu 20% mai mult sânge în întregul corp, relaxând pereții arterelor.

- Cercetările au arătat un fapt interesant, anume că există o legătură între nivelul de educație și bolile de inimă: mai multă educație = mai puține boli de inimă.

- Primele stimulatoare cardiace trebuiau băgate într-o priză de perete. Așadar, e ușor de imaginat că primii pacienți care au beneficiat de această invenție nu prea ieșeau la plimbare.

- Prima cateterizare a fost făcută în 1929, de către medicul german Werner Forssmann, care avea atunci doar 25 de ani şi era chirurg asistent într-un orăşel din Germania, Eberswald. Chirurgia cardiacă era abia la început, iar tânărul Werner era convins că o metodă mai sigură este folosirea unui cateter care să ajungă până la inimă prin vene. Colegii l-au avertizat că această tehnică ar fi fatală. Ca urmare, Werner a decis să experimenteze pe el însuşi. O singură asistentă a fost de acord să-l ajute, rugându-l însă să facă acest experiment pe ea. Ambiţiosul medic s-a prefăcut că este de acord, a anesteziat-o pe femeie şi, când a fost sigur că aceasta doarme, şi-a introdus singur cateterul în venă, până la inimă, realizând astfel procedura. Apoi le-a arătat colegilor o radiografie în care se vedea cum a ajuns cu acel cateter la inimă. Ulterior, tot el a demonstrat că inima poate fi observată radiologic prin injectarea unei substanţe de contrast cu iod, cu ajutorul cateterului. A realizat și această procedură revoluționară pe el însuşi. În 1956, Forssmann a primit Premiul Nobel pentru Medicină pentru inventarea acestei tehnici, care este acum numită cateterizare cardiacă, fiind folosită pentru diagnostic şi pentru tratarea unor afecţiuni ale inimii.

- Primul transplant de inimă reușit a fost efectuat în 1967, de către medicul Christian Barnard, în Africa de Sud. Deși pacientul a trăit doar 18 zile, această procedură a fost la vremea ei o realizare de excepție.

- Oamenii pot, efectiv, să moară de inimă rea. După un eveniment traumatic, corpul eliberează hormoni de stres care ajung în fluxul sanguin, mimând simptomele unui infarct. Iar aceasta poate duce la moartea subită.

- Un studiu recent desfășurat în Suedia a descoperit că inimile membrilor unui cor își sincronizează ritmul în timp ce aceștia cântă.

Obiceiuri proaste care dăunează inimii

- Dependenţa de televizor afectează grav libertatea omului. Urmărirea îndelungată a programelor TV sporește riscul de boli cardiovasculare. Acest lucru se întâmplă deoarece lipsa mișcării crește nivelul de grăsimi și zaharuri din sânge. Pe de altă parte, excesul de exerciții fizice poate afecta inima în egală măsură.

- Stresul, ostilitatea sau depresia afectează sănătatea inimii, mai ales dacă aceste emoții ne stăpânesc o lungă durată de timp.

- Sforăitul, mai mult decât o situație neplăcută, poate fi semnul a ceva mult mai serios: apnee obstructivă. Apneea este o întrerupere temporară a respiraţiei. Persoanele care suferă de apnee se opresc din respirat în mod repetat în timpul somnului, pentru intervale cuprinse între câteva secunde şi un minut sau chiar mai mult. În această situaţie, concentraţia de bioxid de carbon din sânge creşte şi apar variaţii ale ritmului cardiac. Această afecțiune se întâlnește mai ales la persoanele supraponderale și crește riscul unei boli de inimă.

- Închiderea în sine este o stare psihică ce poate afecta corpul fizic. E adevărat că uneori oamenii pot fi enervanți și greu de suportat. Totuși nu este în interesul sănătății noastre să renunțăm la viața socială. Oriunde ne-am afla, există și oameni plăcuți, sinceri și prietenoși. Oamenii care au prieteni sinceri legături de familie puternice trăiesc mai mult și nu au probleme cu inima.

- Prea mult alcool dăunează grav sănătății, asta o știe oricine. Unele studii sugerează că o cantitate mică de alcool poate chiar să fie benefică pentru inima noastră. Un pahar de vin bun sau unul de bere n-a omorât pe nimeni. Excesul, însă, este asociat cu un risc crescut de tensiune arterială, niveluri crescute de grăsimi în sânge și insuficiență cardiacă.

- Supra-alimentarea atrage după sine un risc cardiac major. Inima unei persoane supraponderale este învelită și sufocată de grăsime. Deci să nu ne mirăm când a făcut stop cardiac și s-a dus... Șunca, slănina, cârnații, untul ne cresc riscul de boli cardiovasculare și cancer colorectal. Ideal ar fi ca doar 10% din dieta noastră să fie compusă din alimente de origine animală.

- Fumatul este un adevărat dezastru pentru inimă. Predispune la formarea de cheaguri de sânge, care pot bloca fluxul sanguin și inima și poate contribui la formarea plăcii în artere.

- Sarea, toată lumea știe asta, duce la creșterea tensiunii arteriale, ceea ce înseamnă un risc major de accident cerebral vascular, cedarea rinichilor și infarct. Nu mai mâncați junk food și alimente procesate de la supermarket (sunt pline de sare) și orientați-vă către fructe și legume, precum și nuci, alune și semințe, neprăjite și nesărate.

- Serviciul de noapte sau orele de somn neregulate cresc riscul unui infarct, concluzionează un studiu desfășurat în cadrul Universității de Vest din Canada. Atunci când dormim pentru o perioadă lungă de timp mai puțin de 6 ore pe noapte, ne creștem riscul de tensiune arterială și de colesterol mărit. Iar o dată cu acestea, ne predispunem la obezitate și diabet, ambele afecțiuni dăunând grav inimii noastre.

O căsnicie fericită înseamnă și o inimă fericită și sănătoasă. Cuplurile care trăiesc în armonie prezintă un risc foarte scăzut de boli de inimă, spre deosebire de acele cupluri în care conflictele sunt frecvente, este concluzia unui studiu al Universității de Stat din Michigan. Stresul zilnic e boală sigură. Când suntem stresați, simțim impulsul de a mânca dulciuri sau a bea alcool. Mai mult, hormonii de stres au un efect negativ asupra inimii.

În concluzie, vrem să avem o inimă sănătoasă, să ne simțim bine și să fim fericiți în corpul nostru? Bineînțeles! Și nu-i greu deloc. Trebuie doar să eliminăm sursele de stres, să ne creăm propria fericire, să facem mișcare și să mâncăm sănătos.




SfatFarma logo 8/08/2017

Cosmeticele și substanțele toxice din acestea


cosmetice

Mulţi oameni urmează diete extreme şi aplică diferite metode de detoxifiere, dar folosesc produse cosmetice toxice. Nu uitați că pielea dumneavoastră este ca un burete, aşa că fiţi atenţi ce puneţi pe ea. Toţi cei preocupaţi de sănătatea lor ar trebui să ştie că substanţele din cosmeticele pe care le folosim zilnic sunt absorbite de organism, prin piele. De cele mai multe multe ori, ingredientele chimice ale cosmeticelor şi ale produselor de îngrijire corporală sunt toxice şi au efecte dezastruoase asupra sănătăţii noastre. În prezent, tot mai mulţi oameni se interesează de alimentaţia sănătoasă, naturală. Un regim vegetarian, care să evite alimentele artificiale şi aditivii reduce considerabil riscul de expunere la toxine. Însă în aceeaşi măsură ca şi hrana, substanţele cosmetice pe care le folosim ne influenţează sănătatea. Medicina Ayurveda ne sfătuiește să nu punem niciodată pe piele substanţe pe care nu le-am înghiţi.

Absorbirea prin piele a toxinelor este mai periculoasă decât înghiţirea lor

Pielea este cel mai mare organ al corpului. Este un înveliş viu, care respiră şi are o mare capacitate de absorbţie. Pielea absoarbe practic toate substanțele aplicate pe suprafaţa ei. Dacă acestea sunt benefice, efectele folosirii lor vor fi la fel. Dar dacă acestea sunt substanţe chimice toxice, vor avea efecte adverse atât asupra pielii, cât şi asupra organelor interne ale corpului nostru. Mai ales efectele cumulate, care apar după mulţi ani de folosire a unui produs, transformă elementarele noastre obiceiuri de igienă într-un stil de viaţă sinucigaş care ne apropie de boală şi de moarte. Solvenţii din unele săpunuri, şampoane și geluri de duş distrug bariera protectoare a pielii, o degresează puternic şi favorizează pătrunderea substanţelor toxice. O dată pătrunse în piele, acestea ajung în micro-capilarele sanguine, în vasele limfatice şi apoi în fluxul sanguin, care le răspândeşte peste tot: în creier, ficat, rinichi, muşchi.

Richard Bence, un biochimist care a studiat timp de trei ani substanțele prezente în produsele cosmetice, a avertizat: Dacă rujul ajunge în gură, enzimele din salivă şi stomac reuşesc să-l descompună. Însă dacă substanţele din compoziția rujului ajung în fluxul sanguin, acolo nu există nici un fel de protecţieÎncă nu se ştie ce efect au toate aceste substanţe chimice atunci când sunt amestecate. Efectul însumat al acestor chimicale ar putea fi mai puternic decât efectul fiecăreia, luată separat... Trebuie să începem să ne punem întrebări asupra compoziţiei cosmeticelor şi să nu le mai acceptăm automat, doar pentru că ni se spune că sunt sigure.

Ignoranţa şi nevoia de a arăta bine duc la creşterea continuă a consumului de cosmetice

Produsele pentru igienă şi înfrumusețare nu sunt încă percepute ca având legătură cu starea noastră de sănătate, căci le folosim doar extern. Nu realizăm că pielea este un organ la fel de expus la toxine ca şi sistemul digestiv. Ignoranța noastră impulsionează dezvoltarea industriei de cosmetice. De aceea nu s-a cerut încă legiferarea unor avertismente care să însoţească produsele cosmetice şi de îngrijire personală, aşa cum, de pildă, pe pachetele de ţigări se scrie „Tutunul dăunează grav sănătăţii”. Rezultatul este creşterea continuă a profiturilor corporaţiilor care fabrică produse cosmetice şi de îngrijire personală. Acestea ne fac să credem că au mare grijă de pielea noastră, făcând teste riguroase înainte de a lansa produsul pe piaţă. În realitate, aşa cum subliniază cercetătorii din Consiliul Naţional de Cercetare al SUA: din zecile de mii de substanţe chimice din produsele comercializate, doar câteva au fost supuse unor teste amănunţite de toxicitate, iar multe nu au fost testate deloc. Grupul de Activităţi pentru Mediu (o organizaţie de control) estimează că doar 11% dintre cele cca 10.500 de ingrediente obişnuite ale produselor de îngrijire personală au fost supuse unui număr suficient de teste pentru a da siguranţă. Iar FDA precizează că un producător de cosmetice poate folosi orice materie primă ca ingredient şi poate lansa produsul pe piaţă fără acordul său.

Femeile absorb anual 3 kg de substanţe toxice prin intermediul produselor cosmetice

Rutina zilnică a femeilor implică folosirea demachiantului, a cremei de faţă, a produselor de machiaj şi a celor pentru igienă. Multe dintre acestea conţin componente toxice. Afectate nu sunt doar femeile, ci şi bărbaţii, pentru că şi produsele destinate lor (cremă, spumă de ras, after-shave, şampon) au aceleaşi ingrediente periculoase. Dar cel mai grav este faptul că astfel de substanţe se găsesc şi în produsele destinate îngrijirii copiilor. Iar faptul că produsele cosmetice stau mult mai mult pe raft decât cele alimentare le sporește toxicitatea şi potenţialul cancerigen. 

Produsele cosmetice sunt nişte cocktailuri de chimicale, iritanţi ai pielii, toxine care afectează dezvoltarea fizică şi mentală la copii, perturbatori endocrini (substanţe care opresc sau blochează transmiterea de hormoni în corp şi se interpun astfel în dezvoltare), agenţi mutageni (duc la mutaţii ale ADN-ului, care provoacă fie cancer, fie afecţiuni congenitale), neurotoxine (substanţe care afectează sistemul nervos), toxine de care afectează sistemul reproductiv şi sensibilizatori (substanţe chimice care provoacă reacţii alergice în ţesuturi).

În lista celor mai periculoase substanțe chimice conduc detaşat parabenii, conservanţi utilizaţi în aproape toate produsele pentru piele şi păr, inclusiv săpun, şampon, deodorant şi loţiuni pentru bebeluşi. Parabenii sunt utili în stoparea dezvoltării bacteriilor, dar specialiştii au descoperit că ei mimează efectele estrogenului, hormonul sexual feminin care, printre altele, poate contribui la dezvoltarea tumorilor maligne. Un efect similar îl are aluminiul, care intră în compoziţia deodorantelor şi antiperspirantelor. Sărurile de aluminiu şi zirconiu din deodorante blochează glandele sudoripare şi reduc pentru câteva ore cantitatea de transpiraţie de la nivelul pielii. Totuşi, din cauza aluminiului absorbit prin piele, deodorantele şi antiperspirantele pot contribui la apariţia tumorilor mamare. 

Lauril sulfatul de sodiu (SLS), utilizat la fabricarea săpunului, şamponului, spumei de ras, pastei de dinţi, a spumei de baie şi în aproape orice soluţie personală de curăţare (datorită capacităţii lui de a produce spumă) este responsabil pentru iritaţiile pielii. Această substanţă este un detergent puternic, agresiv, folosit pe scară largă ca degresant pentru motoare! Săpunul și spuma de ras cu lauril sulfat pot irita pielea şi produce urticarie, şamponul poate determina căderea părului, iar alte produse pot provoca ulceraţii ale gurii și iritaţii ale ochilor, pe care-i pot afecta definitiv, mai ales la copii. Pătrunde foarte uşor în piele și ajunge la inimă, plămâni, ficat, creier. Uneori, pe etichetă, lauril sulfatul de sodiu se ascunde sub denumirea de substanţă pseudo-naturală, prin formula „provine din nucă de cocos”. Interacţionând cu nitriţii din apa de la robinet, lauril sulfatul de sodiu producenitrosamine cancerigene.  

În lacurile de unghii, în fixativul şi spuma de păr și în unele parfumuri se găsesc ftalaţii. Aceştia afectează plămânii şi pot chiar produce malformaţii congenitale, dacă sunt utilizate cosmetice cu ftalaţi în timpul sarcinii. Ei afectează celulele spermatice şi pot provoca feminizarea bărbaţilor. Sistemul hormonal al ambelor sexe este tulburat şi demoscul sintetic, o substanţă aflată în compoziţia parfumurilor, a săpunurilor sau cremelor.

O cercetare semnificativă asupra impactului ftalaţilor a fost realizată de dr. Shanna Swan, profesor de obstetrică şi ginecologie la Universitatea din Rochester, care a găsit o legătură între acești esteri ai acidului ftalic şi feminizarea băieţilor. Cercetarea a identificat o legătură clară între expunerea prenatală la ftalaţi şi o distanţă anogenitală (ADG) redusă la bebeluşii masculi (o coborâre incompletă a testiculelor şi o subdezvoltare a penisului).

Etanolaminele (derivaţi ai amoniacului) sunt substanţe ce pot afecta grav sănătatea noastră şi a celor dragi. Săpunurile, şampoanele, gelurile de duş, spumantele de baie, chiar şi produsele pentru copii conţin acest amestec fatal de substanţe – dietanolamină (DEA), trietanolamină (TEA) şi monoetanolamină (MEA) care, în contact cu nitriţii care se găsesc în apă, produc nitrosamine, precum N-nitrozodietanolamină (NDEA), o substanţă puternic cancerigenă, care afectează mai ales rinichii şi este absorbită uşor de piele, mai ales de pielea fragedă a copiilor. Aceste substanţe sunt iritante pentru ochi, afectează foliculul pilos şi provoacă uscarea şi căderea părului.

Încă un exemplu care pune şi mai multe semne de întrebare în legătură cu siguranţa produselor de îngrijire personală este formaldehida, o substanţă iritantă, cancerigenă, folosită în industria mobilei. La un moment dat, formaldehida a fost eliminată din producţia mobilei, însă se foloseşte pe scară largă sub formă de conservant şi dezinfectant în şampoane, lacuri de unghii, întăritori pentru unghii şi produse pentru stimularea creşterii părului. Provoacă alergii, ameţeală, dureri de cap. Este considerată halucinogenă de către IARC (International Agency for Research on Cancer) şi „posibil cancerigenă” de către EPA (Environmental Protection Agency). Prezenţa ei este deseori mascată prin faptul că intră în componenţa altor ingrediente, precum hidantoină ori surfactanţi, cum ar fi lauril sulfatul de sodiu. Trebuie știut că produsul mai apare şi sub numele de formalină sau MDM.

Sub numele de vaselină sau parafină, unele creme hidratante conţin un amestec de hidrocarburi aromatice din petrol sau produse derivate din acesta, ale căror denumiri conţin prefixele „propyl” sau „methyl”. Acestea nu lasă pielea să respire, blocând astfel eliminarea toxinelor din corp. Pot provoca sensibilitate la lumină şi sărăci pielea de propriile uleiuri naturale, efectul fiind uscarea şi crăparea acesteia, îmbătrânire prematură, acnee şi diverse alte afecţiuni ale pielii. O substanţă suspectă este şi cocamid MEA, care „leagă” ingredientele din multe tipuri de creme de faţă. 

Padimate-O, cunoscut şi ca octil-dimetil sau PABA, este un ingredient comun în cremele solare. La fel ca şi DEA, este un agent de formare a nitrosaminelor, favorizând formarea acestora sub influenţa ultravioletelor şi crescând astfel riscul de cancer de piele, situaţie ironică în condiţiile în care este utilizat tocmai ca ecran de protecţie.

Altă substanţă potenţial iritantă este benzil-alcoolul sau izopropilul, un solvent şi o substanţă alterantă, adică una care poate modifica structura altor substanţe chimice. Folosit la parfumarea produselor cosmetice sau a vopselelor de păr, în produse de curăţare a vopselei de păr și de exfoliere corporală, loţiuni de mâini, after-shave-uri şi parfumuri, are ca efect îmbătrânirea prematură. Poate provoca greaţă, dureri de cap, înroşiri ale pielii şi depresii. De asemenea, usucă pielea şi-i provoacă crăpături, care favorizează dezvoltarea bacteriilor. 

Plumbul este conţinut în majoritatea rujurilor, conform unui studiu realizat de „Alianța pentru cosmetice sigure” din SUA. O treime dintre rujurile testate conţin o concentraţie de plumb care depăşeşte limita permisă de FDA. Alianța a confirmat faptul că produsele unor firme mai puţin scumpe, ca Revlon, nu prezintă urme de plumb, în timp ce mărci scumpe, ca L’Oréal, Cover Girl şi Christian Dior au printre cele mai ridicate nivele. Plumbul se depozitează în corp, iar rujurile care conţin plumb, aplicate zilnic de câteva ori, duc în timp, la nivele periculoase de expunere. Cele mai recente studii arată că nu există un prag sigur al expunerii, a declarat doctorul Mark Mitchell, preşedintele „Alianței pentru un mediu echitabil” din Connecticut. Plumbul este un cancerigen bine cunoscut, care afectează sistemul hormonal. Se absoarbe uşor prin piele şi se depozitează în oase. Mai poate provoca probleme comportamentale, de memorie şi de limbaj, dar poate duce şi la o creştere a agresivităţii. Cei mai vulnerabili sunt copiii şi femeile însărcinate.
Unele vopsele de păr conţin, de asemenea, plumb. Universitatea Xavier din Louisiana a făcut cercetări pe această temă şi a descoperit că unele mărci de vopsea de păr conţin de 10 ori mai mult plumb decât cantitatea admisă în vopseaua pentru locuinţe! Oricine lucrează cu vopsea sau locuieşte într-o încăpere proaspăt vopsită ştie ce reacţii poate să declanşeze: dureri de cap, strănut şi greaţă, pentru a numi doar câteva dintre ele.
Studiile ştiinţifice cu privire la legătura dintre folosirea vopselelor de păr şi cancer au arătat că, prin pielea capului, corpul absoarbe rapid substanţele chimice conţinute în aceste produse, pe durata în care vopseaua trebuie să rămână pe cap. După ani de folosire repetată, se pot absorbi destule substanţe pentru a declanşa cancerul la vârste înaintate. 

Gudronul de cărbune, folosit ca bază pentru vopseaua de păr şi şampoanele contra mătreţei, se ştie că provoacă boli fatale precum cancerul şi o serie întreagă de afecţiuni comune, precum astm şi dureri de cap. Pe eticheta produselor este menţionat ca FD&C sau D&C. 

Parfumurile folosite în multe dintre produsele de îngrijire personală sunt de obicei pe bază de petroleum. Ele pot provoca dureri de cap, ameţeală, alergii, probleme respiratorii, iritarea pielii şi sensibilitate chimică. Din păcate, FDA nu cere fabricanţilor de parfum să-i prevină pe consumatori asupra substanţelor toxice care se găsesc în produsele lor.

Talcul, un ingredient întâlnit în produse pentru faţă şi corp, precum şi presărat în cantităţi mici pe produsele contraceptive, cum ar fi prezervativele, este un cancerigen cunoscut. Studiile ştiinţifice l-au identificat ca fiind una dintre cauzele cancerului ovarian, atunci când se foloseşte în zona genitală, în primul rând pentru că talcul, un compus anorganic de silicat de magneziu, poate irita celulele care acoperă ovarele. Talcul se poate fixa în plămâni, provocând probleme de respiraţie şi posibil cancer pulmonar. Talcul este un produs mineral obţinut prin extragerea minieră a unor roci, care apoi sunt procesate prin sfărâmare, uscare şi măcinare, pentru eliminarea altor reziduuri de minerale. Dar acest proces nu separă fibre minuscule, foarte asemănătoare cu cele de azbest. Din această cauză, talcul este asociat cu azbestul, ca potenţial cancerigen. Oamenii de ştiinţă au analizat atent particulele de talc şi au găsit multe asemănări cu azbestul. Atât de multe, încât în 1973 FDA a elaborat o reglementare care să limiteze cantitatea de fibre de tipul azbestului din talcul cosmetic. Cu toate acestea, nu s-a emis nicio hotărâre, în prezent talcul cosmetic nefiind reglementat în nici un fel. 

Copiii sunt expuşi la reacţii toxice sau iritativ-alergice prin produsele de îngrijire corporală

Pielea copilului, mai ales cea a nou-născutului şi sugarului, este mai subţire şi mai fragilă decât cea a adultului. Stratul superficial al epidermei, cea mai importantă barieră protectoare, este mult mai fin la copil decât la adult. Aşa se explică de ce, la cea mai mică agresiune, apar urme pe pielea copilului. Şi tot fragilitatea pielii este motivul pentru care substanţele din compoziţia produselor de îngrijire pătrund mai uşor prin epiderma copiilor. Cele mai periculoase substanţe chimice din produsele de îngrijire pentru copii (pe lângă cele enumerate până acum, dintre care unele se regăsesc şi în produsele pentru copii) sunt următoarele: 
- Acidul salicilic, un produs toxic, folosit în cantităţi mari. Persoanelor cu sensibilitate la salicilaţi le face rău chiar şi în cantităţi mici.
- Ureea, folosită în cantităţi mari sau în mod repetat este iritantă pentru piele şi ochi.
- Coloranţiiconservanţiiacidul boric (conţinut în pudrele de talc, devine toxic dacă este ingerat ori inhalat).
- Camforul în cantităţi mari provoacă stări de confuzie, iritare, hiperactivitate neuromusculară
- Fenolul - violet de genţiană în cantităţi mari, sau folosit în mod repetat poate declanșa alergii.
În funcţie de durata utilizării şi suprafaţa de piele pe care se aplică, aceste substanţe pot provoca reacţii toxice sau iritativ-alergice. Acestea apar la 24-48 de ore de la aplicarea produsului pe piele. În apariţia acestora este implicat sistemul imunitar al copilului. Organismul acestuia produce anticorpi la prima aplicare a produsului, iar la readministrare apar reacţii din ce în ce mai rapide. Iritaţiile apar sub forma unor mici arsuri, ca reacţii locale imediate. Reacţiile toxice (intoxicaţiile) sunt provocate de substanţele absorbite în organism.

Care sunt alternativele

Ignoranța noastră a permis fabricanţilor de produse cosmetice şi de îngrijire personală să folosească orice substanţă, fără a fi traşi la răspundere. Trebuie să fim conştienţi şi să-i facem şi pe alţii conştienţi cu privire la aceste aspecte, până când societatea va cere socoteală celor care folosesc aceste substanţe şi va propune soluţii de rezolvare. Una dintre acestea este citirea atentă a etichetei produsului. Multe companii de cosmetice au început să lanseze aşa-numitele produse „naturale”, dar pentru că nu există standarde asupra a ceea ce înseamnă natural, multe conţin şi substanţe chimice. Tot ce putem face este să fcem o listă cu ingredientele nocive şi să verificăm cu atenţie produsele, înainte de a le cumpăra. Putem folosi pentru aceasta informațiile existente pe Internet, cu privire la siguranța sau nocivitatea produselor. Decizia cea mai bună este să avem încredere în propriul corp, care e în stare şi singur să facă minuni (dacă nu-l împiedicăm), fără să aibă nevoie de ajutor, aşa cum nu are nevoie nici pentru a merge, respira ori zâmbi. Putem folosi câteva produse naturale, sau putem căuta reţete, pentru a ne prepara singuri şampoane, creme, măşti, loţiuni. Eforturile ne vor fi răsplătite.