vaccinurile

Vaccinurile - argumente pro și contra - vă las pe dumneavoastră să hotărâți!

Toți părinții sunt confruntați după nașterea copilului lor cu subiectul vaccinării acestuia. Fiecare din noi suntem puși în postura de a alege ce este bine și ce este rău pentru copilul nostru...

Nutritie echilibrata

Mici secrete ale nutriției echilibrate și sănătoase

Există câteva mici secrete în această complexă zonă a nutriţiei, care dacă ar fi cunoscute şi urmate la scară largă, calitatea vieţii umane s-ar îmbunătăţi rapid...

Mitul copilulu rasfatat

Mitul copilului răsfăţat - când ajunge un bebeluș sau un copil mic să fie răsfățat?

Încă de când sunt gravide viitoarelor mame le este inoculată ideea că ar trebui să aibă grijă din primele zile ca bebelușul să nu devină “răsfățat”, știindu-se că ei, bebelușii, sunt niște “mici santajiști”, niște “pricepuți manipulatori”..

Statistici privind farmaciile din Romania

Statistici privind farmaciile din România - suntem pe locul 5 în Europa, la numărul de farmacii pe cap de locuitor

Numărul de farmacii din România s-a dublat în ultimii zece ani. Distribuirea medicamentelor şi a suplimentelor alimentare este o afacere de 3,3 miliarde de euro...

Pericolul glutenului

Pericolul pâinii noastre cea de toate zilele. Adevărul despre gluten

În România, unul dintre cei mai consumați factori iritanți ai intestinelor este grâul. Grâul este bogat în gluten. Glutenul este un amestec de fracțiuni proteice, în principal reprezentate de glutelină și prolamină, fiind întâlnit în diverse produse cerealiere...

Se afișează postările cu eticheta nutriție. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nutriție. Afișați toate postările
SfatFarma logo 10/15/2017

Mezelurile - ce conțin ele cu adevărat?


mezelurile

Mezelurile conţin aditivi foarte periculoşi, cum ar fi: nitraţi şi nitriţi de sodiu şi potasiu (de la E-249, la E-252), fosfaţi (de la E-339 la E-343) şi polifosfaţi (de la E-450 la E-452) de potasiu, sodiu, calciu, magneziu. În prezenţa proteinelor, nitriţii se transformă într-o substanţă care favorizează apariţia cancerului de stomac. În doze foarte mari, nitriţii dau o toxicitate acută, care împiedică sângele să mai transporte oxigen. Sugarii şi copiii mici sunt foarte sensibili la aceste substanţe, care le creează probleme respiratorii. Un aditiv pe care producătorii îl folosesc ilegal şi frecvent în mezeluri fără a fi sancţionaţi este amidonul modificat. Conform Ordinului nr. 975/1998 privind aprobarea normelor igienico-sanitare pentru alimente, amidonul nu este admis în produsele din carne. Totuşi, mezelurile conțin amidon cu nemiluita, deoarece acest aditiv are proprietatea de a reţine multă apă, mărind cantitatea produsului, dar înlocuind, în fapt, carnea.

La ce ingrediente trebuie să fim atenţi când alegem un produs procesat din carne?

Chiar dacă au fost siliţi de legi să treacă pe etichete toate componentele reţetei, producătorii din România se feresc să dezvăluie cantităţile adevărate de carne dintr-un produs. Dintr-o listă de aproximativ 20 de ingrediente, doar unul singur este carne. Restul sunt fosfaţi, nitriţi, nitraţi, arome sintetice şi coloranţi, multă sare şi multă apă. În ultima vreme, au apărut tot soiul de aditivi care n-au fost testaţi toxicologic, dar pe care producătorii au început să-i folosească intens. Între cei mai periculoşi sunt fosfaţii, care împiedică fixarea calciului în oase. Imaginaţi-vă ce înseamnă asta pentru copii. Glutamatul monosodic dă un gust foarte bun. Stimulează pofta şi te face să mănânci încontinuu. Efectul nu apare imediat, dar în timp duce la obezitate. Aspectul de „delicios” al mezelurilor este dat în mare parte de făina de soia sau de amidonul de cartofi, care pot reprezenta chiar 40% din compoziţia unui parizer sau a unui salam ieftin. Soia în stare pură, nemodificată genetic, a ajuns să fie cel mai sănătos ingredient dintr-un salam.

Peştele afumat este indicat pentru consum?

Peştele afumat este mai greu de digerat din cauza fumului, care pe deasupra mai conţine şi substanţe nocive. Prin afumare, peştele îşi pierde o parte din calităţile nutritive.

Crenvurștii din ce sunt făcuţi?

Crenvurştii conţin în cea mai mare parte tocătură de oase, tendoane, pieliţe, grăsime și tot ce mai rămâne din carcasa de pasăre după ce se ia carnea. Sunt plini de bacterii ce ne pot îmbolnăvi: salmonella, răspunzătoare de toxiinfecţiile alimentare şi campilobacter, o bacterie care favorizează cancerul de stomac, stau la suprafaţa carcasei de pasare, pe piele. În momentul în care carcasa este tocată, bacteriile se amestecă în toată masa produsului care, chiar dacă este preparat termic, rămâne infectat până la consumul propriu-zis.

Ce intră în compoziţia unui salam?

Salamurile conţin: 60% slănină şi şorici, 17% carne de calitate inferioară, adică ceea ce se poate prelucra din picioare şi gât, mix de condimente (sare, boia, piper), sau extract de condimente, adică aditivi care imită gusturile condimentelor, faină de soia 20%, antioxidanţi, colorant (carmin, glutamat  de sodiu - E-261), nitriţi, nitraţi, pastă de usturoi, zahăr. Toate acestea se pun în malaxoare, apoi se ambalează în membrane artificiale (plastic), se zvântă şi se afumă industrial într-o cameră unde, teoretic, ar trebui să stea cel puţin cinci zile. În cele mai multe cazuri însă, se adaugă agent de afumare, pentru a grăbi procesul.

Ce reţetă standard se foloseşte de obicei în prepararea cârnaţilor?

Cârnaţii de porc conţin carne de porc cu slănină şi şorici (60%), proteină vegetală din soia, apă 20%, sare, condimente şi arome, stabilizatori (dipolifosfat de sodiu şi potasiu), antioxidanţi (acid ascorbic, izoascorbat de sodiu), nitrit de sodiu, potenţiator de gust (glutamat monosodic), zaharuri (lactoză, dextroză), colorant natural (carmin), conservanţi (nitrit de sodiu şi nitrat de potasiu). Nitritul de sodiu previne creşterea bacteriei ce provoacă botulismul, măreşte timpul de valabilitate al produsului, stabilizează culoarea roşie a cărnii procesate şi dă aroma specifică.

Ce ingrediente găsim în parizer?

Parizerul de porc conţine 80% slănină şi şorici de porc, 10% carne de pasăre dezosată mecanic (în care intră oase măcinate), faină de soia, proteină vegetală, amidon, condimente – sare, usturoi, coriandru, boia de ardei, potenţiatori de gust, coloranţi (carmin). După amestecare, compoziţia se fierbe timp de 20 de minute în apă, la 75°C. Amidonul şi fibrele din soia dau starea de saţietate. În schimb, este greu de digerat. Carnea dezosată mecanic este pasta rezultată din dezosarea carcaselor de pasare, care este prelucrată cu utilaje.

Şunca presată, pastrama şi cotletul de porc sunt mai puţin prelucrate sau pot să conţină şi ele ingrediente nocive?

Proporţiile de carne diferă în funcţie de reţetă. Şunca ţărănească conţine: 70% carne procesată mecanic (are în compoziţie slănină, urme de oase, şorici), proteine din soia, toată gama de antioxidanţi, colorant - carmin. Carnea se injectează cu o soluţie de saramură, apoi trece prin malaxoare de trei ori. Prima malaxare se face la o oră după injectarea cu saramură, a doua la 24 de ore după depozitarea la frig şi încă o dată la 48 de ore după maturare. Apoi, compoziţia se pune în forme metalice, care se ţin la un tratament termic de 75°C. După răcire, formele se ambalează în pungi de plastic, în vid.

Pastrama de porc conţine: carne dezosată de la pulpă, spată şi muşchiul de pe spate. Se taie în şuviţe, se sărează, după care se trece printr-un sos condimentat cu praf de ceapă şi de usturoi, antioxidanţi, coloranţi, agenţi de afumare şi potenţiatori de gust. Carnea stă în sos timp de 3 până la 5 zile, apoi se scoate şi se leagă cu sfoară. Se injectează cu o soluţie de saramură de 20-40%, apoi se ambalează în pungi de plastic, în vid. Afumarea se face cu fum lichid, care conţine cele mai cancerigene hidrocarburi - cele policiclice aromate.

Cotletul de porc conţine: cotlet de porc şi un strat de slănină de 0,5–1 centimetri. Carnea, tăiată şuviţe, se injectează cu saramură 20-40%. Injectarea se face manual sau cu o maşină specială cu ac. Se pune apoi într-un sos condimentat cu usturoi, boia, piper şi coriandru, unde se lasă timp de mai multe ore. În sos se mai adaugă antioxidanţi şi potenţiatori de gust.

Pateurile ce ingrediente conţin? Dar cele vegetale?

Pateul este un preparat culinar de consistenţă cremoasă, obţinut în casă sau industrial, din diverse ingrediente, cum ar fi: carne de porc, de vită, de peşte (ton), şuncă, ficat, unt, smântână, condimente, sare, aditivi alimentari, arome. Cel mai renumit este paté de foie gras, obţinut din ficatul de gâscă sau raţă, special crescute în acest scop. Ficatul obţinut de la aceste gâşte sau raţe este hipertrofiat şi infiltrat cu grăsime. Acest ficat este transformat în pastă prin amestecare cu unt, lapte, uneori cu ciuperci rare şi foarte scumpe (trufe). Acest paté  se consumă de obicei pe pâine prăjită, ca aperitiv, preţul lui fiind însă prohibitiv.

Pateurile industriale fabricate astăzi sunt foarte deosebite de pateul ultrafin foie gras de gâscă sau raţă. Iată o compoziţie tipică a unui pate industrial: ficat de pasare 20%, apă, carne de pasare, ulei vegetal nehidrogenat, proteină vegetală din soia, amidon din porumb, sare iodată, condimente, amidon din grâu, extract din condimente, muştar, arome, stabilizatori (polifosfaţi E-452), sirop de glucoză, emulgatori (esterii glicerici ai acidului citric E-472), agenţi de îngroşare (gumă guar E-412, gumă xantan E-415), antioxidanţi (acid citric E-330), ascorbat de sodiu E-301), potenţiator de aromă (monoglutamat de sodiu E-621), colorant (carmin E-120), conservant (nitrit de sodiu E-250). Conţine alergenii: soia, gluten, muştar.

Pe piaţă există şi variante de post, pateuri vegetale care, din păcate, reproduc compoziţia celor din ficat-carne, conţinând: apă, ulei vegetal hidrogenat (margarină) sau nehidrogenat, proteină din soia, sare iodată, extract de condimente, muştar, arome, stabilizatori (polifosfaţi E-452), emulgatori (săruri ale acizilor graşi E-470, ş.a.), agenţi de îngroşare (gumă guar E-412, caragenan E-407), amidon din grâu şi porumb, sirop de glucoză, zaharuri, potenţiator de aromă (glutamat monosodic E-621), legume deshidratate, antioxidant (acid ascorbic E-300), acidifiant (acid citric E-330), făină de roşcovă (E-410), coloranţi (caramel E-150, roşu carmin E-120), extract de paprika. Conţin alergeni de tipul: gluten, ţelină, muştar, soia.

Cum se pot falsifica aceste produse din carne?

Cele mai des întâlnite şi, în acelaşi timp, cele mai periculoase practici frauduloase folosite la fabricarea şi comercializarea cărnii şi produselor derivate sunt:

- substituirea cărnii de calitate superioară cu carne de calitate inferioară, de exemplu înlocuirea cărnii cu carne dezosată mecanic cu valoare biologică şi calitate microbiologică scăzute;

- punerea în vânzare a cărnii alterate, al cărei defect este mascat prin prelucrare şi transformare în specialităţi, cu adaosuri de condimente, aditivi alimentari (E-uri), alte ingrediente;

- substituirea cărnii unui animal cu carne provenind de la alte animale, pentru care trebuie menţionată obligatoriu originea: carnea de porc amestecată cu carne de măgar, nutrie, cal sau carne provenind de la specii necomestibile (câine, pisică);

- procesarea sau comercializarea cărnii prelevate de la animale moarte, tăiate în agonie sau bolnave, care le fac improprii consumului uman;

- falsificarea produselor din carne, cum ar fi: carne tocată, pastă de mici, preparate din carne (cârnaţi, mezeluri, salamuri, muşchiuleţ, jambon, specialităţi), semiconserve şi conserve din carne, prin înlocuirea unor componente valoroase cu altele inferioare: şorici, grăsime, tendoane, organe, urechi, stomacuri;

- introducerea unor aditivi pentru reţinerea apei (gumă caragenan E-407, coloranţi, E-120 carmin, polifosfaţi E-452, amidon E-1404, E-1440), izolate, concentrate, texturate proteice, făină de soia, alte ingrediente sau condimente în cantităţi mari sau neautorizate.

Descoperirea falsului în cazul substituirii cărnii de calitate cu una inferioară se face prin aflarea conţinutului de colagen, care se caracterizează prin abundenţa aminoacidului hidroxiprolină. Metoda este foarte utilă la produsele obţinute din carne tocată (mezeluri, pateuri). Acest aminoacid, împreună cu purinele şi unii aditivi, pot declanşa crize de gută la suferinzii de hiperuricemie. Astfel de produse sunt contraindicate şi suferinzilor de boli hepato-renale, cardiovasculare, cerebrovasculare, suferinzilor de cancer. Înlocuirea proteinei din carne cu proteină vegetală, de exemplu din soia, sau prin adaos de ingrediente şi/sau aditivi, apă, amidon, polifosfaţi, sare, azotaţi/azotiţi este întâlnită frecvent la produsele:

- crude: carne tocată, pastă de mici, cârnaţi proaspeţi;
- pasteurizate: rulade, muşchi, şunci;
- afumate: cârnaţi, slănină, costiţă;
- pasteurizate şi afumate la cald: crenvurşti, parizer, salamuri, cârnaţi;
- afumate la cald, pasteurizate, afumate şi uscate (de exemplu salam de vară);
- semiconserve şi conserve din carne cu adaos de legume.

Deseori, în tehnologia modernă se utilizează carnea congelată, care are capacitate redusă de reţinere a apei. Pentru a-i mări capacitatea hidratare, se adaugă în reţeta produselor din carne diferiţi hidrocoloizi: săruri de fosfor E-452, polizaharide modificate, amidon modificat E-1404, E-1440, E-1420, carboximetilceluloză E-468, E-466.

Din cauza prezenţei glucidelor de tip amidon, produsele din carne, care în mod natural au index glicemic zero, se transformă în produse „moderne”, care au index glicemic, solicitând suplimentar pancreasul. Amidonul este o asociere nerecomandată cu proteinele animale, deoarece împiedică digestia acestora, provocând balonarea şi procesele de putrefacţie din colon, ceea ce creşte riscul de cancer de colon. Această asociere a proteinei animale cu amidon şi grăsimi animale accelerează şi apariţia supraponderalităţii şi obezităţii. Diabeticii trebuie să ia în considerare amidonul conţinut în astfel de produse.





SfatFarma logo 10/11/2017

Câteva secrete ale industriei cărnii din România



Aditivii sintetici din semipreparatele din carne rămân în organism chiar şi zece ani, pentru că tubul digestiv nu le poate digera. Efectul imediat este apariţia gastritelor şi a ulcerelor, iar în timp, unul dintre cele mai urâte forme de cancer – cel colorectal. Consumul anual de mezeluri în România este de aproximativ 10 kilograme pe cap de locuitor, ceea ce înseamnă că, în fiecare zi, un român mănâncă cam 30 de grame de preparate din carne. Media ţărilor europene merge către 100 de grame consumate zilnic, totuşi, diferenţa este dată de calitatea semipreparatelor româneşti din carne, care este una dintre cele mai slabe din Europa, și asta şi pentru că românii nu se arată preocupaţi de ceea ce pun în farfurie.


După tranşarea cărnii venite de la abator, 80% din aceasta se foloseşte pentru specialităţi (cotlet, pastramă), restul intrând în producţia de salamuri, cârnaţi, parizer şi crenvurşti. Cantităţile sunt ajustate cu multă slănină tare, dar şi cu ulei de soia sau alte grăsimi hidrogenate. Malaxarea se face într-un recipient mare de metal, în care se pun la tocat carnea, apoi slănina şi şoriciul. Din saci de rafie se adaugă făina de soia şi, potrivit fiecărui reţetar, se adaugă aditivi sintetici şi coloranţi. Omogenizarea se face în câteva minute, după care pasta prinde gust şi aspect de carne. Ambalarea se face în membrane de plastic, care uneori ajung să coste mai mult decât compoziţia produsului.

De cealaltă parte, produsele „premium”, ca pastrama, muşchiul sau cotletul, sunt injectate cu saramură şi fosfaţi – compuşi care reţin cea mai multă apă. Injectarea se face cu o maşină specială cu ac, iar vidarea maschează faptul că produsul este umplut cu apă. Saramura, care crește foarte mult greutatea produsului, are ca efecte secundare hipertensiunea arterială şi diabetul. E-urile sunt foarte importate şi, în cele mai multe cazuri, condimentele precum ceapa sau usturoiul sunt niște prafuri obţinute prin deshidratare.


Absolut toate produsele din magazine, mai puţin cele „eco”, sunt pline de chimicale. Mezelurile şi sănătatea n-au nimic în comun. Copiii n-ar trebui să consume niciun gram. De aceea, publicitatea este agresivă pe segmentul celor mici. Chiar dacă au fost obligați de legi să treacă pe etichete toate componentele reţetei, producătorii din România se feresc să dezvăluie cantităţile adevărate de carne dintr-un produs.

Dintr-o listă de circa 20 de ingrediente, doar unul este carne. Restul sunt fosfaţi, nitriţi, nitraţi, arome sintetice şi coloranţi, multă sare şi multă apă. Medicii spun că efectele acestor aditivi nu apar de pe o zi pe alta. Dar pe timp îndelungat, efectele sunt dezastruoase. Românii s-au obişnuit să cumpere apă la la preţ de carne. În ultima vreme, au apărut tot soiul de aditivi care n-au fost testaţi toxicologic, dar pe care producătorii au început să-i folosească intens. Cei mai periculoşi sunt fosfaţii, care, în exces, împiedică fixarea calciului în oase. Imaginaţi-vă ce înseamnă asta pentru copii.

Potenţiatorii de aromă, care se regăsesc chiar şi în specialităţile scumpe din carne, provoacă un apetit ridicat şi dau dependenţă. Glutamatul monosodic dă un gust foarte bun. Stimulează pofta şi te face să mănânci încontinuu. Efectul nu este imediat, dar tot mâncând, ajungi obez.

Din lunga listă de compuşi chimici alimentari, coloranţii sunt bombe pentru organism. Roşul carmin E120 se extrage prin zdrobirea femelei unei insecte – coșenila, iar în procedeul chimic de extragere se foloseşte aluminiul. Consumul acestuia distruge celulele nervoase, iar riscul cel mai mare îl reprezintă boala Alzheimer.

Aspectul de „delicios” al mezelurilor este dat, în mare parte, de făina de soia sau de amidonul din cartofi, care pot reprezenta chiar și 40% din compoziţia unui parizer ieftin sau a unui salam. Soia în stare pură, nemodificată genetic, a ajuns să fie cel mai sănătos ingredient dintr-un salam. În schimb, amidonul chiar n-are ce căuta într-un produs din carne.

Fosfaţii din mezeluri împiedică fixarea calciului în oase. Afectează creşterea copiilor, iar în 20 de ani de consum, femeile vor suferi de osteoporoză. Bărbaţii vor scădea la bătrâneţe mai repede în înălţime şi, în multe cazuri, vor fi obezi. Semipreparatele mai conţin gume de omogenizare, care rețin apa.

Cârnaţii Cabanos conțin: carne de porc inferioară, cu slănină şi şorici – 44%, carne de vită – 16%, faină de soia – 40%. Se adaugă usturoi, condiment universal, coriandru şi agent de afumare. Ca aditivi, se introduc: stabilizatori (polifosfat de potasiu, caragenan), antioxidanți (acid ascorbic), potenţiatori de gust (glutamat monosodic, care provoacă apetit şi dependenţă), zaharuri (dextroză, lactoză, colorant (carmin), conservanți (nitrit de sodiu și nitrat de potasiu). Pentru omogenizare se mai folosesc și grăsimile vegetale. Se ambalează în intestine subţiri de oaie. Se lasă la fiert 20 de minute, la 75° C. Zvântarea se face într-o cameră frigorifică, timp de 2-3 ore.


Cârnaţii de porc conţin: carne de porc cu slănină și șorici 60%, proteină vegetală din soia, apă 20%, sare, condimente şi arome, stabilizatori (di-polifosfat de sodiu şi potasiu), antioxidanţi (acid ascorbic, izoascorbat de sodiu), nitrit de sodiu, potenţiator de gust (glutamat monosodic), zaharuri (lactoză, dextroză), colorant natural (carmin), conservanţi (nitrit de sodiu şi nitrat de potasiu). Nitritul de sodiu previne creşterea bacteriei ce cauzează botulismul, măreşte timpul de valabilitate al produsului, stabilizează culoarea roşie a cărnurilor procesate şi dă o aromă specifică.

Cotletul de porc conține: cotlet de porc, un strat de slănină de 0,5-1 cm. Carnea, tăiată şuviţe, se injectează cu saramură 20% - 40%. Injectarea se face manual sau cu o maşină specială cu ac. Se pune apoi într-un sos condimentat cu usturoi, boia de ardei, piper şi coriandru, unde se lasă timp de mai multe ore. În sos se mai adaugă antioxidanţi și potenţiatori de gust. Se lasă şase zile la rece, apoi se afumă industrial. 14 porţii de astfel de mezeluri pe lună cresc cu 78% riscul apariţiei unei forme de boală pulmonară obstructivă cronică, care este foarte gravă. Afecţiunea reprezintă una dintre primele cinci cauze de deces în Vest. Se manifestă prin scăderea capacităţii organismului de a menţine o concentraţie normală de oxigen în sânge.

Lebărvurștul conţine: carnea capului de porc în proporţie de 62%, slănină tare 7%, organe (inimă, rinichi, splină 15%, ficat 16%). Se adaugă supa de la fierberea capului, mixul de condimente, ceapă fiartă, zahăr şi sare. În malaxor se adaugă apoi aditivii: colorantul alimentar carmin, antioxidanţi, amidon din cartofi. Compoziţia se ambalează în membrane sintetice şi se fierbe la 75°C. Un lebărvurșt „tradiţional” trebuie să conţină mai puţin de 6 grame de sare la 100 de grame de produs şi, în principiu, să aibă cel mult trei aditivi sintetici, iar termenul de valabilitate să nu depăşească zece zile. Un produs cu mai puţini conservanți îşi schimbă culoarea la deschiderea ambalajului.

Parizerul de porc conţine: 80% slănină şi şorici de porc, 10% carne de pasăre dezosată mecanic (în care intră oase măcinate), faină de soia, proteină vegetală, amidon, condimente (sare, usturoi, coriandru, boia de ardei), potenţiatori de gust, coloranţi (carmin). După amestecare, compoziţia se fierbe timp de 20 de minute în apă, la 75°C. Datorită amidonului şi fibrelor din soia, conferă starea de saţietate. În schimb, este greu de digerat. Carnea dezosată mecanic este pasta rezultată din dezosarea carcaselor de pasăre, prelucrată cu utilaje speciale. Această pastă conţine şi resturi de piele și chiar de oase.

Salamul de vară conţine: 60% slănină şi şorici, 17% carne de calitate inferioară, adică ceea ce se poate prelucra din picioare și gât, mix de condimente (sare, boia, piper sau extract de condimente) aditivi care imită gusturile condimentelor, făină de soia 20%, antioxidanţi, colorant (carmin), glutamat de sodiu (E 621), nitriţi, nitraţi, pastă de usturoi, zahăr. Toate acestea se amestecă în malaxoare, apoi se ambalează în membrane artificiale, se zvântă şi se afumă industrial într-o cameră unde, teoretic, ar trebui să stea 4-5 zile. În unele cazuri, se adaugă agent de afumare.

Pastrama conţine: carne dezosată de la pulpă, spată şi muşchiul de pe spate. Se taie în şuviţe, se sărează, după care se trece printr-un sos condimentat cu praf de ceapă şi de usturoi, antioxidanţi, coloranţi, agenţi de afumare şi potenţiatori de gust. Carnea stă în acest sos timp de 3-5 zile, apoi se scoate şi se leagă cu sfoară. Se injectează cu o soluţie de saramură de 20-40%, apoi se ambalează în pungi de plastic, în vid. Afumarea se face cu fum lichid, care conţine cele mai cancerigene hidrocarburi – cele policiclice aromate.

Şunca ţărănească conţine: 70% carne procesată mecanic (are în compoziţie slănină, urme de oase, şorici), proteine din soia, toată gama de antioxidanţi, colorant (carmin). Carnea se injectează cu o soluţie de saramură, apoi trece în malaxoare de trei ori. Prima malaxare se face la o oră după injectarea cu saramură, a doua la 24 de ore după depozitarea la frig şi încă o dată la 48 de ore după maturare. Apoi, compoziţia se pune în forme metalice, care se ţin la un tratament termic de 75°C. După răcire, formele se ambalează în pungi de plastic, în vid.




SfatFarma logo 8/27/2017

Cum să slăbim rapid și sănătos? Hrana vie este cea mai bună soluție!


hrana vie

    Alimentația este carburantul zilnic necesar pentru o activitate zilnică la potențialul optim dar și pentru o reconstrucție optimă a sitemului interior. Tot ce se pierde din uzură de zi cu zi, trebuie înlocuit cu elemente nutritive naturale și compatibile cu corpul uman astfel obținând un maxim de energie și reînnoire. Învață cum să ai energie toată ziua și nu doar până la 4 dupămasa. Învață cum, ajungând de la serviciu îți poți continua ziua la un nivel de energie ridicat până seară târziu, petrecând timp calitativ cu familia, chiar și la o cină exotică de hrană vie.

    Care este diferența între hrana vie (fără foc) și cea care a fost gătită la foc? Simplu. Una este vie, și cealaltă este moartă. Hrana procesată termic își pierde majoritatea enzimelor, vitaminelor și proprietăților energetice.  Hrana moartă îți va consuma enzimele tale pentru a fi digerată și îți dă doar iluzia că te-ai săturat din cauza volumului introdus în stomac, însă după 2 ore ți se face foame din nou. Cu cât mâncăm mai multă mâncare procesată la foc, cu atât devenim mai flămânzi, pentru că celulele noastre nu primesc nutrienți de calitate, instalându-se o stare de foame cronică. Cei care consumă hrană vie nu mai au aceste senzații. Dimpotrivă, câteodată poți fi satisfăcut și doar de o salată pe zi. Hrana vie este foarte variată, echilibrată și ne furnizează energie binefăcătoare și vindecătoare de care avem nevoie. Acesta nu îngrășa, dimpotrivă te ajută să-ți echilibrezi greutatea. Este soluția cea mai bună împotrivă bolilor secolului care sunt într-o erupție continuă pe tot globul. Mâncarea este deteriorată, alterată chimic și modificată genetic, deci să nu ne mirăm că populația este din ce în ce mai bolnavă și chiar și copiii noștri sunt ținta unei industrii necruțătoare care după ce i-a “îndopat” cu toxine, îi predă instituțiilor medicale și farmaciilor.

    Zahărul

     Este otravă secolului, pe lângă faptul că îngrășă, acesta acidifică corpul și pornește un proces de degradare celulară care duce la boli și îmbătrânire prematură. Corpul uman poate gestiona cu succes 15 grame de zahăr procesat pe zi. Dietă modernă oferă și 200 de grame de zahăr procesat la o masă. Zahărul procesat este mascat în sosuri, băuturi și celelalte alimente. Prin anii 1800 consumul de zahăr procesat era de 5 kilograme pe persoană, pe an. Astăzi este de mai mult de 60 de kilograme pe persoană pe an!
    Trebuie menționat însă, că această afirmație este adevărată doar pentru zahărul procesat. Fructele conțin zaharuri care ne sunt benefice (aproape în orice cantitate) și ne furnizează o sursă de energie optimă.

    Iată câteva rețete rapide gustoase și sănătoase:

    1.Salate

    Salata Cris

    Pentru 2 persoane:
  • O salată verde – spălată bine, frunză cu frunză
  • Un fir de ceapă verde (sau o ceapă mică uscată) – tăiată mai mare
  • Sare (de mare sau Himalaya) - după gust
  • Ulei de măsline presat la rece – după gust
  • Se amestecă și se plasează pe două farfurii
    Se adaugă deasupra salatei - la cele două farfurii:
  •  Un morcov ras fin (câte jumătate la fiecare farfurie) 
  • Un avocado tăiat feliuțe (câte jumătate la fiecare farfurie) 
  • O ridiche tăiată bucățele (câte o ridiche la fiecare farfurie) 
  • Câte o ciupercă (crudă) curățată bine și tăiată feliuțe 
  • Câteva fire de mărar 
  • Piper multicolor măcinat – după gust 
     Poftă bună!!!

    2.Supe

    Supa de morcovi si avocado 
  • 3 morcovi
  • 2 cupe de apă
  • 2 avocado
  • 1 cățel de usturoi
  • 2 lingurițe ghimbir proaspăt răzuit 
  • 1 linguriță zeamă de lamiae 
  • 1 linguriță curry 
  • ½ linguriță chimen pudră 
  • ½ linguriță sare 
  • ¼ linguriță boia iute 
  • ¼ linguriță piper măcinat 
     Se pun toate ingredientele în blender și se mixează bine. Iarna, supa se poate încălzi pe foc până la temperatura corpului.

    3.Paste 

    Paste cu alune de pădure  
  •  2 cupe de alune de pădure înmuiate 
  • 1 legătură pătrunjel tocat mărunt 
  • 4 bețe țelină apio tocate 
  • 2 linguri ulei măsline 
  • 2 linguri zeamă de lămâie 
  • 2 lingurițe sare 
  • vârf de cuțit de boia iute 
  • vârf de cuțit de nucșoară 
    Procesează alunele de pădure în robotul cu lama S până se mărunțesc, dar nu foarte fin. Amestecați cu restul ingredinetelor.
    Se servește cu un sortiment de legume tăiate (morcovi, castraveți, roșii, broccoli, conopidă, ardei roșu sau galben).

    4.Desert

    Spumă de ciocolată sau roșcove

    Pentru 2 persoane:
  •  4 linguri de târâțe de psyllium
  • 2 linguri miere 
  • 1 cupă apă 
  • 6 – 8 linguri pudră de cacao bio sau roșcove
    Se amestecă bine până devine gel / spumă. Se pot adauga și diverse fructe și/sau nuci. Târâțele de psyllium sunt purgative, deci sunt foarte bune mai ales pentru cei care suferă de constipație.




SfatFarma logo 6/29/2017

Uleiurile în alimentaţie


uleiuri

    În România, uleiul cel mai des folosit provine din semințele de floarea-soarelui. În paginile anterioare am arătat efectele acidului linolic, care reprezintă 70% din acizii grași conținuți în acest ulei. Există însă multe posibilități de a obține o masă gustoasă fără uleiuri rafinate, a căror utilizare se recomandă a fi redusă la minimum.
    Trebuie să ne obișnuim să consumăm grăsimile în forma lor naturală, adecvată necesităților organismului, pentru a nu dezechilibra procesele extrem de sensibile ale corpului. Cerealele integrale, nucile, alunele și semințele care nu sunt modificate de procesele moderne de rafinare, precum și fructele care conțin uleiuri (avocado și măsline), împreună cu vegetalele furnizează un aport mai mult decât suficient din diferitele grăsimi de care organismul are nevoie.
    Câteva cuvinte despre folosirea uleiului la prăjire:
    Prăjirea produselor alimentare în ulei, untură, unt sau margarină are efecte dăunătoare. Uleiurile și grăsimile încălzite suferă procesul de autooxidare, iar intensitatea autooxidării e proporțională cu gradul nesaturării grăsimilor și cu prezența ori cu lipsa substanțelor care favorizează sau care frânează oxidarea. S-a constatat că grăsimea animală suferă mai repede autooxidarea decât uleiurile de origine vegetală, chiar dacă grăsimile animale sunt saturate. Aceasta se datorează lipsei antioxidanților naturali în grăsimea animală.
    La încălzirea uleiurilor, alterările termooxidative cele mai mari au loc cu grăsimile polinesaturate. Astfel, un acid gras de trei ori nesaturat, adică cu 3 duble legături, suferă procesul autooxidării de 10.000 de ori mai ușor decât un acid gras mononesaturat. În urma încălzirii uleiurilor și a grăsimilor la temperaturi înalte, iau naștere: peroxizi, aldehide, cetone, hidroperoxizi, polimeri și monomeri ciclici. Toate aceste substanțe au efecte toxice. Dacă expunem grăsimi saturate și polinesaturate, untul și uleiul de floarea-soarelui, la o temperatură de 1700 C, compoziția lor se schimbă într-atât, încât, dacă se folosesc pentru hrana animalelor de laborator, produc leziuni hepatice. Dacă încălzim grăsimile animale, uleiurile cu grăsimi polinesaturate și chiar cele cu grăsimi mononesaturate, pentru un timp mai îndelungat, la 1800 C , animalele hrănite cu aceste grăsimi vor prezenta tulburări hepatice severe.
    Acizii grași peroxidați din grăsimile încălzite atacă și sistemul circulator, putând determina leziuni miocardice și leziuni ale pereților arteriali. Deoarece, în cursul proceselor de fabricare, majoritatea uleiurilor sunt încălzite la 2200 C și apoi încă o dată, în cursul procesului de prăjire al alimentelor, vă puteți da seama câte substanțe nocive se dezvoltă; de aceea, recomandăm cu insistență să nu pregătiți nimic prin prăjire.
    Nefiind suficient informate, unele gospodine pregătesc chiftelele vegetariene, prăjindu-le în ulei, considerând că au făcut un mare pas înainte pe calea unei alimentații sănătoase! Când cineva se decide să gătească sănătos, trebuie să evite orice prăjire a alimentelor. Aceasta nu înseamnă că hrana nu va mai avea un gust plăcut, ci faptul că obiceiurile moștenite și cultivate poate de decenii trebuie regândite și înlocuite, în mod conștient, cu metode sănătoase de gătit. Nu trebuie să ne cramponăm cu îndărătnicie de gusturile cu care am fost obișnuiți, ci să descoperim gusturile naturale, nealterate, pe care să le acceptăm și care, foarte curând, vor fi prețuite. Se spune că cel înțelept mănâncă și cu capul, cu rațiunea, nu numai cu limba!
    Cei care, la început, nu pot renunța așa de ușor la ulei trebuie să consume cât mai puțin, preferând uleiurile presate la rece, care sunt cel mai puțin expuse la încălzire, în timpul extragerii și al rafinării. Amintim că un ulei presat la rece e tulbure și nu rezistă la păstrare îndelungată. Din acest motiv, înainte de a fi pus în comerț, uleiul respectiv, deși presat la rece, așa cum scrie pe etichetă, este rafinat și, din păcate, această rafinare nu se poate face fără încălzire.
    Ar trebui să preferăm uleiurile care conțin mai mulți acizi grași mononesaturați, de exemplu uleiul de măsline, deoarece acizii grași mononesaturați se alterează cel mai greu sub acțiunea căldurii. Deși creșterea consumului de uleiuri polinesaturate a dus lascăderea colesterolemiei și a aterosclerozei, ea s-a însoțit însă de o creștere a mortalității prin boli nevasculare, de exemplu, cancer, litiază biliară, precum și de o scădere a duratei de viață. Probabil că toate acestea se datorează peroxidării grăsimilor nesaturate. Peroxidarea e facilitată de faptul că moleculele polinesaturate sunt instabile. Cu cât o moleculă are mai multe duble legături, cu atât peroxidarea intervine mai ușor.
    În alimentația sănătoasă, naturală, formarea radicalilor liberi e împiedicată în mare măsură datorită antioxidanților naturali, care se găsesc în alimentele respective. Într-o alimentație nerafinată, există un echilibru natural între antioxidanți (vitaminele A și E, de exemplu) și cantitatea de grăsimi polinesaturate. Dezechilibrul între grăsimile polinesaturate și antioxidanți duce la creșterea formării de radicali liberi, cu consecințele lor dăunătoare, ca accelerarea proceselor de îmbătrânire, înmulțirea fenomenelor inflamatorii, apariția neoplaziilor, tulburările hepatice și ateroscleroza.
    Din nefericire, metodele moderne de preparare a produselor alimentare îndepărtează adesea acizii grași importanți și antioxidanții atât de necesari, care se găsesc în alimente, lipsind organismul de acești nutrienți esențiali.
    De exemplu, în procesele de măcinare și de rafinare, din cereale se îndepărtează germenele, uleiurile esențiale și vitaminele liposolubile, care acționează ca antioxidanți și care, în cereale, se găsesc în proporții biologice perfecte. Această sustragere e compensată prin adaosul unor cantități mari de uleiuri și de grăsimi, în asociații disproporționate.
    Pentru a exemplifica, amintim că necesarul zilnic de vitamina E, care este de 10 mg, crește de 200 de ori când alimentelor li se adaugă grăsimi polinesaturate. Mă îndoiesc că vreun regim alimentar ar putea satisface această enormă nevoie suplimentară. Atunci nu ne surprinde că bolile degenerative, în emisfera apuseană, sunt atât de frecvente.
    Alimentația naturală, căreia nu i s-au sustras componentele vitale, furnizează toate grăsimile esențiale, într-o proporție fiziologică. Ea poate fi recomandată fără rezerve.




SfatFarma logo 6/11/2017

Câteva idei scurte pentru a atinge o alimentație cu adevărat sănătoasă



sanatate

  • Faceți alegeri inteligente! Alcătuiți-vă o dietă care să vă ajute și cu care să vă simțiți confortabil! 
  • Când vă pregătiți masa, gândiți-vă că ceea ce aveți în farfurie trebuie să corespundă structurii corpului dumneavoastră (70% apă, 7% proteine, 1-2%  minerale, etc.) 
  • Mâncați fructele separat, sau cu cel puțin cu 20-30 minute înainte de masă. Nu amestecați fructele, mai ales cele dulci (bananele) cu cele acide (portocalele) 
  • Ori de câte ori este posibil, consumați alimente organice, produse în condiții ecologice 
  • În ceea ce privește cantitatea din farfurie, nu mâncați totul "dintr-un foc", niciodată! Mâncați cât se poate de încet
  • Înainte de a mai cere o porție, așteptați 5-10 minute 
  • Mâncați mai multe legume verzi! Alcalinizați-vă organismul cu sucuri “verzi” 
  • Reduceți consumul de: carbohidrați rafinați, grăsimi prelucrate, carne, cofeină, deserturi 




SfatFarma logo 5/27/2017

Beneficiile alimentației vegetariene


alimentatie vegetariana

    În Germania doar, săptămânal, 4.000 de persoane părăsesc consumul de carne, trecând în tabăra vegetarienilor. Când se pune problema alimentației exclusiv vegetariene, unii se tem că acest mod de nutriție va diminua forța fizică și capacitatea de muncă, în general, iar părinții se întreabă dacă nu va influența în mod negativ dezvoltarea copiilor.
    Nu trebuie să ne mirăm de aceste rețineri, doarece cu toții am crescut cu ideea că laptele și carnea clădesc un corp puternic, ceea ce este perfect adevărat, cât timp copilul este hrănit cu laptele de mamă. Însă după înțărcare lucrurile se schimbă, iar animalele ne-au oferit de mii de ani o lecție, care acum e confirmată de știința nutriției.
    Observați, vă rog, atleții de performanță și vedeți cu ce se hrănesc pentru a dobândi o rezistență cât mai mare în competiții. Întrebați-i pe marii jucători de tenis de câmp sau pe campionii de triatlon și vă vor răspunde că ei practică „încărcarea cu hidrați de carbon”, evitând carnea, brânzeturile și grăsimile animale. Să vedem deci ce ne spun cercetătorii în domeniul medicinei sportive. Un studiu clasic a fost efectuat, acum mai bine de 30 de ani, de către cercetătorul scandinavian dr. Per-Olaf Astrand. Lucrând cu un grup de atleți cu o foarte bună condiție fizică, dr. Astrand le schimba dieta la fiecare trei zile. La sfârșitul fiecărei perioade de trei zile, atleții trebuiau să pedaleze pe o bicicletă cu o viteză mare, până ce nu mai puteau, adică până la epuizare. Și iată rezultatele obținute: După trei zile de dietă bogată în carne, deci bogată în proteine și în grăsimi, atleții au putut pedala 57 de minute.
    După trei zile de alimentație mixtă, săracă în carne, în grăsimi și în proteine, dar bogată în vegetale, atleții au rezistat să pedaleze o oră și 54 de minute, deci de două ori mai mult. După trei zile de dietă exclusiv vegetariană, durata pedalării a fost de două ore și 47 de minute, deci de trei ori mai mult decât atunci când se alimentau cu o dietă bogată în carne și în grăsimi. Sper că această cercetare e cunoscută și de cei care răspund de alimentația sportivilor din România, de care se leagă mereu atâtea speranțe.
    Spectaculoasa ameliorare a rezistenței la efort după o alimentație exclusiv vegetariană nu-l surprinde pe nici un observator atent al lumii animalelor. Boul, elefantul și calul n-au probleme de rezistență sau lipsă de forță, cât timp își primesc hrana exclusiv vegetariană. Caii pot alerga cu viteză mare ore întregi. Elefanții pot alerga foarte repede 10-12 ore în șir. Vă puteți imagina ce înseamnă să ai în spinare o încărcătură de peste 6 tone și să alergi 10-12 ore cu viteza de 40 km/oră?
    În schimb, animalele carnivore, de exemplu, tigrii, leoparzii etc., au o viteză excelentă la start, dar obosesc foarte repede, uneori în mai puțin de cinci minute. Fără îndoială, în lumea animalelor, rezistența sau capacitatea de a dispune de multă energie pentru perioade îndelungate e o caracteristică a celor care se hrănesc exclusiv vegetarian. În ceea ce îi privește pe oameni, lipsa informațiilor competente și dorința de a satisface gusturile au făcut ca, pe măsura creșterii standardului de viață și pe măsura îmbunătățirii condițiilor economice, să se consume din ce în ce mai multe alimente de origine animală. Și care sunt consecințele? Șapte din zece americani mor prematur din cauza infarctelor miocardice, a cancerelor și a accidentelor vasculare cerebrale. Iar cei care au recunoscut cauzele au scris într-un editorial al JAMA: „Alimentația total vegetariană poate preveni până la 90% din accidentele vasculare cerebrale și 97% din infarctele de miocard”.
    Mai mult chiar, cu peste zece ani în urmă, dr. Ornish a demonstrat că alimentația vegetariană, foarte săracă în grăsimi, poate duce la diminuarea plăcilor de aterom la bolnavii programați pentru operația by-pass.
    Dacă ne referim la bolile tumorale, riscul cancerului de prostată, de sân și de colon e de trei sau de patru ori mai mare pentru cei ce consumă zilnic carne, ouă, produse lactate, în comparație cu cei care se abțin de la produsele animale. Și nu e de mirare. Cazeina din lapte are acțiunea cea mai cancerigenă dintre toate produsele de origine animală. Femeile vegetariene au un schelet mai puternic, prezintă mai puține fracturi și, o dată cu înaintarea în vârstă, pierd mai puțină masă osoasă, încât la ele osteoporoza se instalează mai târziu și e mai puțin accentuată.
    Poate că exemplul cel mai concludent ni-l oferă eschimoșii care, în mod tradițional, consumă foarte mult pește. Eschimoșii prezintă o morbiditate mare și o durată scurtă de viață.
    Consumul produselor de origine animală mai prezintă un aspect care nu poate fi trecut cu vederea, și anume că poluarea datorată agriculturii bazate pe creșterea vitelor e mai mare decât cea rezultată din toate celelalte activități umane și industriale. Pe de o parte, animalele pasc tot ce există pe câmp, iar pe de altă parte, cultivarea intensă a solului, pentru a produce hrana necesară lor, duce la eroziunea masivă și la pierderea ireparabilă a miliarde de tone de sol fertil.
    În America Centrală, marii proprietari au distrus aproape jumătate din pădurile aducătoare de ploi, transformându-le în pășuni pentru vitele necesare rețelei, în continuă extindere, a producătorilor de hamburgeri. Suprafața de pământ necesară pentru a hrăni o persoană cu o dietă bazată pe carne ar fi suficientă pentru a hrăni 20 de vegetarieni. Iar la întrebarea dacă dieta vegetariană poate acoperi nevoile de nutrienți, să ne reamintim că un adult are nevoie de cel mult 40 g de proteine/zi, adică 10-15% din aportul caloric total. Celor ce cred că beef steak-ul e deosebit de hrănitor, le amintim că, din caloriile pe care le oferă, numai 25% sunt reprezentate de proteine utilizabile.
    Conținutul în proteine al cerealelor depășește, de obicei, 10%, iar fasolea și mazărea uscată au un conținut de proteine de 25%. Iar din totalul caloriilor furnizate de vegetale, 20% provin din proteine. După cum vedeți, alimentele de origine vegetală conțin cantități suficiente de proteine, pe lângă faptul că sunt bogate în fibre, sărace în grăsimi și lipsite de colesterol. În sfârșit, o ultimă întrebare: Cum va influența greutatea trecerea la un regim vegetarian?
    Dacă înlocuiți carnea cu gogoși, cartofi prăjiți și alte „bunătăți” bogate în grăsimi și în zahăr, atunci cu siguranță vă veți îngrășa. Dacă însă veți alege să vă hrăniți cu alimente naturale, pregătite în mod simplu, fără grăsimi, atunci, dacă aveți kilograme în plus, puteți scăpa de ele și vă puteți menține o greutate normală. Schimbarea alimentației se poate face de pe o zi pe alta, însă puteți face și o trecere lentă, începând cu o zi sau două pe săptămână fără produse de origine animală.
    Dovezile științifice împotriva alimentelor de origine animală sunt în continuă creștere, așa cum au fost odată cele împotriva fumatului. Dacă o mare parte a omenirii va trece la alimentația vegetariană, va rămâne hrană suficientă și pentru cele peste 800 milioane de persoane care suferă de foame pe glob. Gândiți-vă că numai în Statele Unite se sacrifică zilnic 9 milioane de animale, pentru o hrană care în nici un caz nu poate fi etichetată ca fiind cea mai bună.




SfatFarma logo 5/18/2017

Glucidele - principalele noastre surse de energie - continuare


Glucidele - principalele noastre surse de energie

    Voi continua articolul meu pecedent, pe acest subiect.
    Glucidele sau hidrații de carbon constituie principala sursă de energie a organismului, fiind combustibilul cu care funcționează motorul biologic.
    OMS recomandă ca 55 până la 75% din necesarul caloric să fie acoperit de glucide. În dieta adulților, glucidele trebuie să alcătuiască 75% din totalul caloriilor ingerate. Indienii Tarahumara din Mexic, a căror hrană constă în 75-80% din glucide, nu suferă de hipertensiune arterială, obezitate, hipercolesterolemie sau diabet, iar infarctul, cancerul și bolile degenerative sunt o excepție.
    În momentul de față, în România, glucidele nu reprezintă decât mai puțin de 40% din totalul caloriilor ingerate.
    Creatorul a căutat să satisfacă plăcerea noastră pentru dulce, așezând cantități apreciabile de zaharoză, fructoză și glucoză în toate fructele și în multe alte plante, în special în trestia și sfecla de
zahăr. Câteva exemple: merele conțin 2% glucoză, 5,74% fructoză, 2,55% zaharoză, deci un kilogram de mere conține aproximativ 100 g de zaharuri simple și 20-30 g de fibre, adică 400 kcal. Merele uscate conțin 60-65% zaharuri simple și 10% fibre, adică aproximativ 2.250 kcal.
    Prunele au 13-14 g de zahăr la suta de grame, prunele uscate, 48% zahăr. Caisele au 12,3% zahăr, cireșele dulci – 15%, căpșunile – 7,5%, grepfruturile – 9%, strugurii – 17%, ananasul – 13%, mandarinele – 10-11%, pepenele verde – 5%, bananele – 20-23%, smochinele uscate – 61%, stafidele uscate – 71%, curmalele uscate – 65-73% zahăr.
    Nemulțumiți numai cu dulceața fructelor, oamenii extrag zahărul din plante și-l așază pe mesele noastre sub formă rafinată de glucoză, fructoză sau zaharoză. Deseori am fost întrebat: Dacă și fructele au zahăr, atunci ce rău e să-l consum sub formă extrasă? Nu e tot zahăr, nu e totuna? Nu, nu e totuna! Și iată de ce: în timp ce zahărul consumat sub forma băuturilor dulci, a torturilor, a marmeladei, a mierii și a altor nenumărate forme de dulciuri se absoarbe foarte repede, inundând organismul cu o cantitate enormă de glucoză sau de fructoză, declanșând o secreție exagerată de insulină, care apoi va duce la hipoglicemie cu manifestările cunoscute, zahărul din fructe, fiind legat de fibre, în special de pectină, se absoarbe mai încet, fără să ducă la o creștere marcată a glicemiei, cu toate urmările ei.
    Și mai e un aspect: pentru a consuma 100-110 g de zahăr sub formă naturală, trebuie să mănânc un kilogram de mere, o cantitate apreciabilă. În schimb, sub forma zahărului rafinat, consumăm,
fără să ne dăm seama, cantități mult mai mari: de exemplu, un pahar de băutură dulce conține 10 lingurițe zahăr, deci aproximativ 50 g, o felie de tort are 10-12 lingurițe de zahăr și chiar un pahar de iaurt de fructe conține 10 lingurițe de zahăr. Absorbția zaharurilor simple, crescând brusc glicemia, declanșează secreția masivă de insulină. Glucoza va fi depozitată, sub formă de glicogen, în ficat și în celulele musculare, dar această posibilitate e limitată – rezervele de glicogen nu pot depăși 1,5 kg, așa că restul este transformat în grăsimi și înmagazinat ulterior.
    Organismul nostru însă necesită un aport constant de glucoză, și nu valori foarte mari, urmate de hipoglicemie datorită excesului de insulină; glucoza aceasta constituie nu numai o sursă de energie, ci e importantă și pentru menținerea funcției creierului și a nervilor. Zilnic creierul nostru consumă 140 g de glucoză. Studii epidemiologice, efectuate în peste 40 de țări, au arătat că persoanele care consumă mult zahăr consumă și multe grăsimi.
    Zahărul rafinat face grăsimea gustoasă, contribuind împreună la obezitate și diabet. Consumul crescut de zahăr se însoțește de o frecvență mai mare de cancere de sân, de colon și infarct miocardic.
    Iată, pe scurt, câteva din acțiunile zaharurilor rafinate asupra organismului:

  • Zahărul furnizează doar calorii goale, de care n-avem nevoie, deoarece acestea nu conțin: vitamine, minerale, fibre sau substanțe fitochimice.
  • Zahărul scade capacitatea leucocitelor (fagocitelor) de a ucide microbii. La o glicemie normală, între 60 și 100 mg/dl, celulele sistemului imunitar sunt foarte active. O dată cu creșterea glicemiei, leucocitele își modifică forma, devenind mai leneșe și reacționând mai încet față de agenții patogeni, nemaifiind în stare să distrugă același număr de bacterii. Dacă pe stomacul gol și cu o glicemie normală un leucocit distruge 14 bacterii, după o masă conținând 20 lingurițe de zahăr, adică 2 felii de tort sau 2-3 pahare de băuturi dulci, un leucocit nu reușește să distrugă decât o singură bacterie, deci capacitatea de luptă a fost diminuată cu peste 90%.
  • Zahărul rafinat spoliază organismul în special de vitamina B1. Pentru a putea fi utilizată și pentru a produce energie, glucoza, o dată ajunsă în celule, are nevoie de vitamine din grupul B. Așadar, consumul de zahăr pune organismul în situația de a folosi propriile rezerve de vitamina B, cu riscul de a le epuiza.
  • Zahărul are o acțiune acidifiantă, deoarece din metabolismul lui iau naștere produși acizi, pentru a căror neutralizare organismul scoate calciul din oase și din dinți. Prin urmare, zahărul favorizează osteoporoza și slăbirea danturii. În urina persoanelor care au consumat mult zahăr se găsește o cantitate mai mare de calciu. Iar prin intermediul acidului oxalic, consumul crescut de zahăr poate favoriza litiaza renală. Efectul zahărului asupra danturii se realizează pe două căi:


    • zahărul fermentat de microbii din cavitatea bucală dă naștere la acizi care atacă smalțul dinților sănătoși;
    • dentina e străbătută de numeroase canalicule foarte fine, prin care circulă un lichid. Acesta, pornind de la pulpa dentară, hrănește dentina și smalțul. Consumul de zahăr încetinește circulația în aceste canalicule și, cel puțin în parte, canaliculele sunt astupate. Dentina nu mai e hrănită normal. Cercetătorii de la Universitatea Oulu, din Finlanda, au arătat că alimentația bogată în zahăr diminuează formarea dentinei.
  • Consumul crescut de zahăr tulbură utilizarea proteinelor, crescând colesterolemia și trigliceridele, adică grăsimile în sânge.
  • Hrănirea animalelor de laborator cu zahăr și făină albă duce la litiază biliară.
  • Ulceroșii știu că zahărul crește aciditatea gastrică.
  • Adesea, acneea se accentuează după consumul de zahăr.
  • Consumul crescut de zahăr favorizează apariția cancerului hepatic, colic și rectal.
  • În sfârșit, Clubul German de Automobilism consideră că ingestia de zahăr poate favoriza accidentele de circulație. Între două și patru ore, după o doză apreciabilă de zahăr, se instalează o hipersecreție de insulină, care scade glicemia sub valorile normale, ceea ce duce la o hrănire insuficientă a creierului, însoțită de senzația de oboseală, lipsă de concentrare, scăderea atenției și a vitezei reflexelor, precum și o diminuare a acuității vizuale. Toate acestea favorizează accidentele de circulație. Deci, în locul băuturilor dulci sau al ciocolatei, în timpul conducerii se recomandă morcovi cruzi, pâine integrală sau mere. La încheierea acestui capitol, un sfat ce merită a fi urmat: evitați siesta după mese! În stare de repaus, insulina are dificultăți în a introduce glucoza în celulele musculare, deoarece oferta de energie NU e solicitată și NU e acceptată de mușchi. Pe măsură ce glucoza continuă să fie absorbită din intestin, glicemia și insulinemia cresc și ele. Excesul de energie și de insulină determină o diminuare a numărului și a eficacității receptorilor de glucoză, ceea ce e exprimat sub noțiunea de „rezistență la insulină”.

    Lipsind activitatea musculară, care să consume glucoza, urmează un al doilea efect al insulinei: sinteza de acizi grași și depunerea surplusului energetic, sub formă de grăsime. Depozitarea glucozei în mușchi și în ficat se face sub formă de glicogen, însă capacitatea acestui depozit e limitată la aproximativ 1,5 kg. Când „rezervorul” de glicogen e umplut, toată glucoza e transformată în grăsime, iar posibilitățile depozitării grăsimilor sunt, aparent, nelimitate. Și așa se face că la întâlnirile după 20-30 de ani de la bacalaureat sau de la absolvirea facultății abia dacă ne mai recunoaștem!




SfatFarma logo 4/26/2017

Băuturile nealcoolice - sursele noastre de hidratare adevărate și false


bauturi nealcoolice

    Se pare că lumea a început să înțeleagă faptul că organismul nostru, pentru a funcționa cât mai bine, are nevoie de o cantitate apreciabilă de apă (nu lichide). Iar industria și comerțul au fost pe fază, oferind o gamă întreagă de băuturi nealcoolice și răspândind ideea că trebuie să consumăm "lichide" și nu "apă". Iar apa de la robinet n-ar fi sănătoasă. Așa se face că, în momentul de față, în SUA se consumă de două ori mai multe băuturi carbogazoase decât acum 25 de ani. Din nefericire, mulți nu știu că această creștere a contribuit la obezitate, carii dentare și osteoporoză și întreabă: Nu constituie băuturile nealcoolice o modalitate excelentă de a consuma mai multe lichide?
    Răspunsul este un NU categoric.
    Iată câteva date în legătură cu băuturile carbogazoase: apă, plus zahăr, plus numeroase chimicale înseamnă:
  • alimentație dezechilibrată, deoarece o doză conține 120-180 de calorii goale, care produc oscilații mari ale glicemiei, declanșează o secreție mare de insulină – și știm că insulina este otravă pentru artere, iar zahărul, de obicei, se transformă în grăsime;
  • băuturile carbogazoase cresc aciditatea gastrică și întârzie digestia;
  • majoritatea băuturilor nealcoolice conțin conservanți, substanțe colorante, întăritoare de gust și alte chimicale, care necesită un efort în plus din partea ficatului și a rinichilor, pentru a fi detoxifiate și eliminate;
  • unele conțin substanțe iritante pentru mucoasa gastrică;
  • cele mai multe băuturi carbogazoase conțin acid fosforic, cu efect acidifiant, care, pentru a fi neutralizat și eliminat din rinichi, folosește calciul scos din oase, iar urmarea este osteoporoza.
    Chiar dacă nu conțin alcool, aceste băuturi constituie o catastrofă pentru organism. A înlocui un rău cu un altul nu constituie o măsură înțeleaptă.
    Dar sucurile de fructe? Sucurile de fructe și vegetale sunt incontestabil mai hrănitoare decât băuturile carbogazoase. Totuși, ele sunt mai puțin hrănitoare decât produsele din care provin. În ultimă instanță, sucul de portocale, de exemplu, e un produs rafinat, jefuit de majoritatea fibrelor celor mai valoroase, de care organismul nostru are o nevoie atât de mare.
    Sucul de portocale nu scade colesterolemia atât de eficient ca fructul întreg. Are mai multe calorii și, în același timp, satură mai puțin. Prin cuvântul NATURAL ce figurează adesea pe etichete, se pot înțelege foarte multe: apa care e adăugată, sucul de fructe, care poate reprezenta 25% din volum, dar și zahărul, care e tot natural, dar jefuit de fibre.
    Dacă se știe că băuturile de tip Cola și Pepsi conțin cofeină, numai foarte puțini sunt conștienți că majoritatea băuturilor carbogazoase conțin și cofeină și, prin intermediul lor, într-un anumit sens, întregul glob a ajuns la dependență de cofeină. Primele relatări istorice în legătură cu cafeaua povestesc despre un păstor de capre din Abisinia, Etiopia de azi, care, în jurul anului 850 d.Hr., a observat cum caprele sale dansează în jurul a ceea ce, ulterior, a devenit cunoscut ca fiind un arbore de cafea. A gustat boabele și, conform legendei, a intrat și el în hora caprelor.
    Cercetările au arătat că ingestia de cafea crește riscul bolilor cardiovasculare și neoplazice, după cum favorizează și o serie de complicații legate de sarcină. Efectele nocive ale cafelei se realizează prin mai multe mecanisme, printre care și acela de creștere a homocisteinei în sânge. Nivelurile crescute de homocisteină, un aminoacid care conține sulf, indică un risc crescut de morbiditate și de mortalitate cardiovasculară. Concentrații mari de homocisteină s-au întâlnit frecvent și la femeile care prezentau complicații legate de sarcină și la cele cu o evoluție nefavorabilă a sarcinii. Printre cauzele cele mai des întâlnite ale nivelurilor crescute de homocisteină sunt deficitele de folat și cobalamină, adică vitaminele B11 și B12.
    Observații recente arată că, în afara vitaminelor din grupul B, nivelul homocisteinei din sânge este influențat și de unii factori de stil de viață. Studii extinse au dovedit că fumatul și consumul de cafea se însoțesc de concentrații crescute de homocisteină. Iar foarte recent, Grubben și colaboratorii săi au publicat, în American Journal of Clinical Nutrition (2000; 71:403-404), rezultatele cercetării lor, efectuate în Olanda, din care reiese că ingestia de cafea crește nivelul homocisteinei sanguine, independent de fumat.
    Cofeina ne face să ne simțim vioi, deoarece blochează receptorii pentru adenozină din creier. În mod normal, adenozina înăbușă sau slăbește activitatea altor neurotransmițători. Prin blocarea adenozinei, adică a frânei, se stimulează activitatea creierului și, în mod direct, producția dopaminei. Cocaina, alcoolul, nicotina și heroina cresc de asemenea nivelul dopaminei. În mod evident, cofeina are unele proprietăți asemănătoare cu cele ale drogurilor, iar cei care o consumă nu sunt conștienți de măsura în care comportarea lor este controlată de ea. Când nu-și mai primesc doza, apar fenomenele de sevrage, de abstinență. În special copiii sunt foarte vulnerabili la fenomenele de abstinență, atunci când nu mai primesc băuturile cu care s-au obișnuit.
    Industria băuturilor nealcoolice exploatează proprietatea cofeinei de a crea dependență, pe care o adaugă tocmai cu acest scop, și nu pentru ameliorarea gustului. Cercetătorii de la Universitatea John Hopkins din Baltimore, SUA, au găsit că numai 2 din 25 de consumatori adulți de Cola pot face deosebirea între gustul sortimentelor cu cofeină și al celor fără cofeină. Această nouă dovadă contrazice puternic pretenția producătorilor că ar adăuga cofeina numai pentru gust. În realitate se urmărește crearea dependenței!
    Efectul asupra sistemului nervos se poate vedea și la păianjen, care, după o doză de cafeină, nu mai e în stare să facă o pânză obișnuită, ci doar o caricatură. La om, cofeina crește colesterolemia, tensiunea arterială și trigliceridele în sânge, produce extrasistole, insomnie și crește secreția de apă prin rinichi, contribuind la deshidratarea organismului și la senzația de oboseală. Cofeina trece prin placentă și afectează creșterea fetală, inhibând fosfodiesteraza, enzima responsabilă pentru desfacerea adenozin monofosfatului ciclic (AMP ciclic). Nemaifiind desfăcut, adenozin monofosfatul ciclic crește în sânge, și nivelul crescut de AMP ciclic se poate interfera cu diviziunea celulară sau poate precipita vasoconstricția uterină mediată de catecolamine.
    Rata metabolismului cofeinei la femeile însărcinate este de 3 ori mai înceată, rezultând o acumulare a cofeinei în organismul mamei și al fătului.
    În sfârșit, cofeina crește susceptibilitatea celulei la lipsa de oxigen, prin blocarea receptorilor specifici de adenozină. Cu toată înțelegerea pe care o avem față de cei care au devenit dependenți de cafea, trebuie să spunem că nu e băutura care să merite banii dați pentru ea.
    Singura băutură perfectă e apa. De ce? Dacă nu sunteți deshidratat, 70% din greutatea dumneavoastră o reprezintă apa, iar rinichii filtrează zilnic în jur de 180 litri de apă. Fără apă, nu poate trăi nici o celulă și nu se poate efectua nici unul din nenumăratele procese care au loc în corp. Organismul uman e alcătuit dintr-un număr imens de fabrici minuscule, dependente de apă, care conțin miliarde de unități foarte diversificate, însă toate dependente de apă. Pentru a menține acest sistem minunat, și deci viața, aveți nevoie zilnic de 10-12 pahare de apă. Două până la patru le obțineți din alimente, restul, de opt sau chiar mai mult, trebuie să le consumați, chiar dacă nu vă este sete.
    Desigur, necesarul de apă diferă în funcție de greutatea corporală, efortul fizic depus și temperatura mediului înconjurător.
    Recomandarea de a bea 6-8 pahare de apă zilnic se referă la persoanele cu greutate normală – bărbați între 60 și 70 kg, femei între 50 și 55 kg, care depun o muncă fizică redusă, într-un mediu cu o temperatură normală. Pentru cei care încă n-au putut părăsi celelalte băuturi, nutriționiștii recomandă să se bea câte un pahar de apă după fiecare băutură alcoolică sau cafea, pentru a contrabalansa efectul lor deshidratant.




SfatFarma logo 4/25/2017

Înlocuitorii de zahăr - între mit și adevăr


inlocuitori de zahar

    Mulți consideră că înlocuitorii de zahăr constituie o alternativă bună, care să se folosească pentru orice, începând cu băuturile și terminând cu prăjiturile și bomboanele, deoarece nu conțin calorii, deci nu îngrașă. Lumea consumă aceste articole, crezând că sunt eficace, deoarece sunt sărace în calorii. Studii recente arată contrariul. Persoanele care consumă cel mai mult așa-zisele băuturi dietetice au cele mai multe probleme cu greutatea. O cercetare efectuată asupra a 75.000 de femei, cu vârste între 50 și 69 de ani, a constatat că cele care utilizau surogatele de zahăr, în decursul timpului, au câștigat mai mult în greutate decât cele care nu le foloseau.
    Într-un alt studiu, 30 de voluntari care au băut timp de 2 săptămâni numai băuturi dietetice, fără zahăr, au consumat mai multe alimente și au câștigat mai mult în greutate decât atunci când li s-a permis să consume băuturi îndulcite cu zahăr.
    Azi se știe că folosirea diferiților înlocuitori de zahăr prezintă o serie de probleme, necunoscute de populație. În primul rând, diversele tipuri de zahăr artificial stimulează senzația de foame, măresc pofta de mâncare, favorizând aportul de calorii.
    Zahărul artificial crește sau cel puțin menține dorința pentru zahăr, miere și dulciuri în general, ceea ce pentru diabetici este foarte rău. În momentul în care folosim un înlocuitor de zahăr, pe cale nervoasă, gustul dulce este semnalizat creierului care, neputând face deosebirea, dă poruncă pancreasului să secrete insulină.
    Pancreasul se execută și, până când poate, secretă mai multă insulină, care scade glicemia uneori până la valori critice, determinând o nevoie stringentă de a mânca cu o poftă de lup. Dar mai există un aspect, poate, și mai primejdios: nivelurile mari de insulină au multiple efecte nocive, în special asupra vaselor de sânge.
    În Statele Unite, consumul anual de substanțe îndulcitoare artificiale este de 10 kg pe cap de locuitor, dar, în ciuda acesteicantități, consumul de zahăr e în continuă creștere. Înlocuitorii de zahăr sunt cunoscuți de mai bine de 100 de ani. Aceste substanțe chimice depășesc capacitatea de îndulcire a zahărului de 10 până la 2.000 de ori și, cu excepția aspartamului, nu furnizează calorii. Cea mai cunoscută este ZAHARINA. Majoritatea înlocuitorilor de zahăr folosiți în zilele noastre reprezintă un amestec de 10 părți ciclamat și o parte zaharină.
    Studii efectuate pe animale arată că zaharina favorizează în special cancerul de vezică urinară. În SUA, alimentele și băuturile care conțin zaharină trebuie să poarte o etichetă prin care consumatorul este atenționat asupra unui potențial efect carcinogen.
    În Canada este interzisă comercializarea zaharinei. ASPARTAMUL este o altă substanță folosită la îndulcirea băuturilor, a deserturilor și a multor altor produse alimentare. La Conferința Mondială Pentru Mediul Înconjurător s-a discutat mult în legătură cu această substanță. Se bănuiește că aspartamul ar fi implicat în înmulțirea cazurilor de scleroză multiplă și de afecțiuni dermatologice.
    La temperatura de 300 C, metanolul din aspartam se transformă în formaldehidă și apoi, prin oxidare, se ajunge la acid formic, care tinde să acidifieze sângele. Unii cred că toxicitatea metanolului a făcut ca, în mod eronat, să se stabilească diagnosticul de scleroză multiplă. Cantități mari de metanol pot duce la pierderea vederii.
    În retină, metanolul se transformă în formaldehidă, o substanță toxică. Nancy Markle scrie în legătură cu aspartamul: „Dacă, după ce ați consumat aspartam, aveți colici, dureri sub formă de înțepături și parestezii ale membrelor inferioare, amețeli, cefalee, apatie, senzație de teamă, greutate în vorbire, tulburări de vedere și de memorie, atunci suferiți probabil de boala aspartam”. În SUA, aspartamul este conținut în peste 5.000 de produse diferite. Aspartamul tulbură și procesele chimice din creier, după cum și nivelul glicemiei.
    CICLAMATUL, cu derivatul său major cicloxilamina, este încă în studiu, deoarece se bănuiește că ar favoriza dezvoltarea tumorilor, atunci când se folosește împreună cu un carcinogen. Cel mai recent înlocuitor sintetic de zahăr apărut pe piață este ACESULFAM K, K fiind simbolul chimic pentru potasiu.
    Deocamdată lipsesc date suficiente pentru a aprecia dacă substanța are sau nu efecte nocive. Cu toate acestea, ea se folosește. Cea mai înțeleaptă atitudine este aceea de a renunța cu totul la înlocuitorii de zahăr.