vaccinurile

Vaccinurile - argumente pro și contra - vă las pe dumneavoastră să hotărâți!

Toți părinții sunt confruntați după nașterea copilului lor cu subiectul vaccinării acestuia. Fiecare din noi suntem puși în postura de a alege ce este bine și ce este rău pentru copilul nostru...

Nutritie echilibrata

Mici secrete ale nutriției echilibrate și sănătoase

Există câteva mici secrete în această complexă zonă a nutriţiei, care dacă ar fi cunoscute şi urmate la scară largă, calitatea vieţii umane s-ar îmbunătăţi rapid...

Mitul copilulu rasfatat

Mitul copilului răsfăţat - când ajunge un bebeluș sau un copil mic să fie răsfățat?

Încă de când sunt gravide viitoarelor mame le este inoculată ideea că ar trebui să aibă grijă din primele zile ca bebelușul să nu devină “răsfățat”, știindu-se că ei, bebelușii, sunt niște “mici santajiști”, niște “pricepuți manipulatori”..

Statistici privind farmaciile din Romania

Statistici privind farmaciile din România - suntem pe locul 5 în Europa, la numărul de farmacii pe cap de locuitor

Numărul de farmacii din România s-a dublat în ultimii zece ani. Distribuirea medicamentelor şi a suplimentelor alimentare este o afacere de 3,3 miliarde de euro...

Pericolul glutenului

Pericolul pâinii noastre cea de toate zilele. Adevărul despre gluten

În România, unul dintre cei mai consumați factori iritanți ai intestinelor este grâul. Grâul este bogat în gluten. Glutenul este un amestec de fracțiuni proteice, în principal reprezentate de glutelină și prolamină, fiind întâlnit în diverse produse cerealiere...

Se afișează postările cu eticheta sănătate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sănătate. Afișați toate postările
SfatFarma logo 10/15/2017

Mezelurile - ce conțin ele cu adevărat?


mezelurile

Mezelurile conţin aditivi foarte periculoşi, cum ar fi: nitraţi şi nitriţi de sodiu şi potasiu (de la E-249, la E-252), fosfaţi (de la E-339 la E-343) şi polifosfaţi (de la E-450 la E-452) de potasiu, sodiu, calciu, magneziu. În prezenţa proteinelor, nitriţii se transformă într-o substanţă care favorizează apariţia cancerului de stomac. În doze foarte mari, nitriţii dau o toxicitate acută, care împiedică sângele să mai transporte oxigen. Sugarii şi copiii mici sunt foarte sensibili la aceste substanţe, care le creează probleme respiratorii. Un aditiv pe care producătorii îl folosesc ilegal şi frecvent în mezeluri fără a fi sancţionaţi este amidonul modificat. Conform Ordinului nr. 975/1998 privind aprobarea normelor igienico-sanitare pentru alimente, amidonul nu este admis în produsele din carne. Totuşi, mezelurile conțin amidon cu nemiluita, deoarece acest aditiv are proprietatea de a reţine multă apă, mărind cantitatea produsului, dar înlocuind, în fapt, carnea.

La ce ingrediente trebuie să fim atenţi când alegem un produs procesat din carne?

Chiar dacă au fost siliţi de legi să treacă pe etichete toate componentele reţetei, producătorii din România se feresc să dezvăluie cantităţile adevărate de carne dintr-un produs. Dintr-o listă de aproximativ 20 de ingrediente, doar unul singur este carne. Restul sunt fosfaţi, nitriţi, nitraţi, arome sintetice şi coloranţi, multă sare şi multă apă. În ultima vreme, au apărut tot soiul de aditivi care n-au fost testaţi toxicologic, dar pe care producătorii au început să-i folosească intens. Între cei mai periculoşi sunt fosfaţii, care împiedică fixarea calciului în oase. Imaginaţi-vă ce înseamnă asta pentru copii. Glutamatul monosodic dă un gust foarte bun. Stimulează pofta şi te face să mănânci încontinuu. Efectul nu apare imediat, dar în timp duce la obezitate. Aspectul de „delicios” al mezelurilor este dat în mare parte de făina de soia sau de amidonul de cartofi, care pot reprezenta chiar 40% din compoziţia unui parizer sau a unui salam ieftin. Soia în stare pură, nemodificată genetic, a ajuns să fie cel mai sănătos ingredient dintr-un salam.

Peştele afumat este indicat pentru consum?

Peştele afumat este mai greu de digerat din cauza fumului, care pe deasupra mai conţine şi substanţe nocive. Prin afumare, peştele îşi pierde o parte din calităţile nutritive.

Crenvurștii din ce sunt făcuţi?

Crenvurştii conţin în cea mai mare parte tocătură de oase, tendoane, pieliţe, grăsime și tot ce mai rămâne din carcasa de pasăre după ce se ia carnea. Sunt plini de bacterii ce ne pot îmbolnăvi: salmonella, răspunzătoare de toxiinfecţiile alimentare şi campilobacter, o bacterie care favorizează cancerul de stomac, stau la suprafaţa carcasei de pasare, pe piele. În momentul în care carcasa este tocată, bacteriile se amestecă în toată masa produsului care, chiar dacă este preparat termic, rămâne infectat până la consumul propriu-zis.

Ce intră în compoziţia unui salam?

Salamurile conţin: 60% slănină şi şorici, 17% carne de calitate inferioară, adică ceea ce se poate prelucra din picioare şi gât, mix de condimente (sare, boia, piper), sau extract de condimente, adică aditivi care imită gusturile condimentelor, faină de soia 20%, antioxidanţi, colorant (carmin, glutamat  de sodiu - E-261), nitriţi, nitraţi, pastă de usturoi, zahăr. Toate acestea se pun în malaxoare, apoi se ambalează în membrane artificiale (plastic), se zvântă şi se afumă industrial într-o cameră unde, teoretic, ar trebui să stea cel puţin cinci zile. În cele mai multe cazuri însă, se adaugă agent de afumare, pentru a grăbi procesul.

Ce reţetă standard se foloseşte de obicei în prepararea cârnaţilor?

Cârnaţii de porc conţin carne de porc cu slănină şi şorici (60%), proteină vegetală din soia, apă 20%, sare, condimente şi arome, stabilizatori (dipolifosfat de sodiu şi potasiu), antioxidanţi (acid ascorbic, izoascorbat de sodiu), nitrit de sodiu, potenţiator de gust (glutamat monosodic), zaharuri (lactoză, dextroză), colorant natural (carmin), conservanţi (nitrit de sodiu şi nitrat de potasiu). Nitritul de sodiu previne creşterea bacteriei ce provoacă botulismul, măreşte timpul de valabilitate al produsului, stabilizează culoarea roşie a cărnii procesate şi dă aroma specifică.

Ce ingrediente găsim în parizer?

Parizerul de porc conţine 80% slănină şi şorici de porc, 10% carne de pasăre dezosată mecanic (în care intră oase măcinate), faină de soia, proteină vegetală, amidon, condimente – sare, usturoi, coriandru, boia de ardei, potenţiatori de gust, coloranţi (carmin). După amestecare, compoziţia se fierbe timp de 20 de minute în apă, la 75°C. Amidonul şi fibrele din soia dau starea de saţietate. În schimb, este greu de digerat. Carnea dezosată mecanic este pasta rezultată din dezosarea carcaselor de pasare, care este prelucrată cu utilaje.

Şunca presată, pastrama şi cotletul de porc sunt mai puţin prelucrate sau pot să conţină şi ele ingrediente nocive?

Proporţiile de carne diferă în funcţie de reţetă. Şunca ţărănească conţine: 70% carne procesată mecanic (are în compoziţie slănină, urme de oase, şorici), proteine din soia, toată gama de antioxidanţi, colorant - carmin. Carnea se injectează cu o soluţie de saramură, apoi trece prin malaxoare de trei ori. Prima malaxare se face la o oră după injectarea cu saramură, a doua la 24 de ore după depozitarea la frig şi încă o dată la 48 de ore după maturare. Apoi, compoziţia se pune în forme metalice, care se ţin la un tratament termic de 75°C. După răcire, formele se ambalează în pungi de plastic, în vid.

Pastrama de porc conţine: carne dezosată de la pulpă, spată şi muşchiul de pe spate. Se taie în şuviţe, se sărează, după care se trece printr-un sos condimentat cu praf de ceapă şi de usturoi, antioxidanţi, coloranţi, agenţi de afumare şi potenţiatori de gust. Carnea stă în sos timp de 3 până la 5 zile, apoi se scoate şi se leagă cu sfoară. Se injectează cu o soluţie de saramură de 20-40%, apoi se ambalează în pungi de plastic, în vid. Afumarea se face cu fum lichid, care conţine cele mai cancerigene hidrocarburi - cele policiclice aromate.

Cotletul de porc conţine: cotlet de porc şi un strat de slănină de 0,5–1 centimetri. Carnea, tăiată şuviţe, se injectează cu saramură 20-40%. Injectarea se face manual sau cu o maşină specială cu ac. Se pune apoi într-un sos condimentat cu usturoi, boia, piper şi coriandru, unde se lasă timp de mai multe ore. În sos se mai adaugă antioxidanţi şi potenţiatori de gust.

Pateurile ce ingrediente conţin? Dar cele vegetale?

Pateul este un preparat culinar de consistenţă cremoasă, obţinut în casă sau industrial, din diverse ingrediente, cum ar fi: carne de porc, de vită, de peşte (ton), şuncă, ficat, unt, smântână, condimente, sare, aditivi alimentari, arome. Cel mai renumit este paté de foie gras, obţinut din ficatul de gâscă sau raţă, special crescute în acest scop. Ficatul obţinut de la aceste gâşte sau raţe este hipertrofiat şi infiltrat cu grăsime. Acest ficat este transformat în pastă prin amestecare cu unt, lapte, uneori cu ciuperci rare şi foarte scumpe (trufe). Acest paté  se consumă de obicei pe pâine prăjită, ca aperitiv, preţul lui fiind însă prohibitiv.

Pateurile industriale fabricate astăzi sunt foarte deosebite de pateul ultrafin foie gras de gâscă sau raţă. Iată o compoziţie tipică a unui pate industrial: ficat de pasare 20%, apă, carne de pasare, ulei vegetal nehidrogenat, proteină vegetală din soia, amidon din porumb, sare iodată, condimente, amidon din grâu, extract din condimente, muştar, arome, stabilizatori (polifosfaţi E-452), sirop de glucoză, emulgatori (esterii glicerici ai acidului citric E-472), agenţi de îngroşare (gumă guar E-412, gumă xantan E-415), antioxidanţi (acid citric E-330), ascorbat de sodiu E-301), potenţiator de aromă (monoglutamat de sodiu E-621), colorant (carmin E-120), conservant (nitrit de sodiu E-250). Conţine alergenii: soia, gluten, muştar.

Pe piaţă există şi variante de post, pateuri vegetale care, din păcate, reproduc compoziţia celor din ficat-carne, conţinând: apă, ulei vegetal hidrogenat (margarină) sau nehidrogenat, proteină din soia, sare iodată, extract de condimente, muştar, arome, stabilizatori (polifosfaţi E-452), emulgatori (săruri ale acizilor graşi E-470, ş.a.), agenţi de îngroşare (gumă guar E-412, caragenan E-407), amidon din grâu şi porumb, sirop de glucoză, zaharuri, potenţiator de aromă (glutamat monosodic E-621), legume deshidratate, antioxidant (acid ascorbic E-300), acidifiant (acid citric E-330), făină de roşcovă (E-410), coloranţi (caramel E-150, roşu carmin E-120), extract de paprika. Conţin alergeni de tipul: gluten, ţelină, muştar, soia.

Cum se pot falsifica aceste produse din carne?

Cele mai des întâlnite şi, în acelaşi timp, cele mai periculoase practici frauduloase folosite la fabricarea şi comercializarea cărnii şi produselor derivate sunt:

- substituirea cărnii de calitate superioară cu carne de calitate inferioară, de exemplu înlocuirea cărnii cu carne dezosată mecanic cu valoare biologică şi calitate microbiologică scăzute;

- punerea în vânzare a cărnii alterate, al cărei defect este mascat prin prelucrare şi transformare în specialităţi, cu adaosuri de condimente, aditivi alimentari (E-uri), alte ingrediente;

- substituirea cărnii unui animal cu carne provenind de la alte animale, pentru care trebuie menţionată obligatoriu originea: carnea de porc amestecată cu carne de măgar, nutrie, cal sau carne provenind de la specii necomestibile (câine, pisică);

- procesarea sau comercializarea cărnii prelevate de la animale moarte, tăiate în agonie sau bolnave, care le fac improprii consumului uman;

- falsificarea produselor din carne, cum ar fi: carne tocată, pastă de mici, preparate din carne (cârnaţi, mezeluri, salamuri, muşchiuleţ, jambon, specialităţi), semiconserve şi conserve din carne, prin înlocuirea unor componente valoroase cu altele inferioare: şorici, grăsime, tendoane, organe, urechi, stomacuri;

- introducerea unor aditivi pentru reţinerea apei (gumă caragenan E-407, coloranţi, E-120 carmin, polifosfaţi E-452, amidon E-1404, E-1440), izolate, concentrate, texturate proteice, făină de soia, alte ingrediente sau condimente în cantităţi mari sau neautorizate.

Descoperirea falsului în cazul substituirii cărnii de calitate cu una inferioară se face prin aflarea conţinutului de colagen, care se caracterizează prin abundenţa aminoacidului hidroxiprolină. Metoda este foarte utilă la produsele obţinute din carne tocată (mezeluri, pateuri). Acest aminoacid, împreună cu purinele şi unii aditivi, pot declanşa crize de gută la suferinzii de hiperuricemie. Astfel de produse sunt contraindicate şi suferinzilor de boli hepato-renale, cardiovasculare, cerebrovasculare, suferinzilor de cancer. Înlocuirea proteinei din carne cu proteină vegetală, de exemplu din soia, sau prin adaos de ingrediente şi/sau aditivi, apă, amidon, polifosfaţi, sare, azotaţi/azotiţi este întâlnită frecvent la produsele:

- crude: carne tocată, pastă de mici, cârnaţi proaspeţi;
- pasteurizate: rulade, muşchi, şunci;
- afumate: cârnaţi, slănină, costiţă;
- pasteurizate şi afumate la cald: crenvurşti, parizer, salamuri, cârnaţi;
- afumate la cald, pasteurizate, afumate şi uscate (de exemplu salam de vară);
- semiconserve şi conserve din carne cu adaos de legume.

Deseori, în tehnologia modernă se utilizează carnea congelată, care are capacitate redusă de reţinere a apei. Pentru a-i mări capacitatea hidratare, se adaugă în reţeta produselor din carne diferiţi hidrocoloizi: săruri de fosfor E-452, polizaharide modificate, amidon modificat E-1404, E-1440, E-1420, carboximetilceluloză E-468, E-466.

Din cauza prezenţei glucidelor de tip amidon, produsele din carne, care în mod natural au index glicemic zero, se transformă în produse „moderne”, care au index glicemic, solicitând suplimentar pancreasul. Amidonul este o asociere nerecomandată cu proteinele animale, deoarece împiedică digestia acestora, provocând balonarea şi procesele de putrefacţie din colon, ceea ce creşte riscul de cancer de colon. Această asociere a proteinei animale cu amidon şi grăsimi animale accelerează şi apariţia supraponderalităţii şi obezităţii. Diabeticii trebuie să ia în considerare amidonul conţinut în astfel de produse.





SfatFarma logo 10/11/2017

Câteva secrete ale industriei cărnii din România



Aditivii sintetici din semipreparatele din carne rămân în organism chiar şi zece ani, pentru că tubul digestiv nu le poate digera. Efectul imediat este apariţia gastritelor şi a ulcerelor, iar în timp, unul dintre cele mai urâte forme de cancer – cel colorectal. Consumul anual de mezeluri în România este de aproximativ 10 kilograme pe cap de locuitor, ceea ce înseamnă că, în fiecare zi, un român mănâncă cam 30 de grame de preparate din carne. Media ţărilor europene merge către 100 de grame consumate zilnic, totuşi, diferenţa este dată de calitatea semipreparatelor româneşti din carne, care este una dintre cele mai slabe din Europa, și asta şi pentru că românii nu se arată preocupaţi de ceea ce pun în farfurie.


După tranşarea cărnii venite de la abator, 80% din aceasta se foloseşte pentru specialităţi (cotlet, pastramă), restul intrând în producţia de salamuri, cârnaţi, parizer şi crenvurşti. Cantităţile sunt ajustate cu multă slănină tare, dar şi cu ulei de soia sau alte grăsimi hidrogenate. Malaxarea se face într-un recipient mare de metal, în care se pun la tocat carnea, apoi slănina şi şoriciul. Din saci de rafie se adaugă făina de soia şi, potrivit fiecărui reţetar, se adaugă aditivi sintetici şi coloranţi. Omogenizarea se face în câteva minute, după care pasta prinde gust şi aspect de carne. Ambalarea se face în membrane de plastic, care uneori ajung să coste mai mult decât compoziţia produsului.

De cealaltă parte, produsele „premium”, ca pastrama, muşchiul sau cotletul, sunt injectate cu saramură şi fosfaţi – compuşi care reţin cea mai multă apă. Injectarea se face cu o maşină specială cu ac, iar vidarea maschează faptul că produsul este umplut cu apă. Saramura, care crește foarte mult greutatea produsului, are ca efecte secundare hipertensiunea arterială şi diabetul. E-urile sunt foarte importate şi, în cele mai multe cazuri, condimentele precum ceapa sau usturoiul sunt niște prafuri obţinute prin deshidratare.


Absolut toate produsele din magazine, mai puţin cele „eco”, sunt pline de chimicale. Mezelurile şi sănătatea n-au nimic în comun. Copiii n-ar trebui să consume niciun gram. De aceea, publicitatea este agresivă pe segmentul celor mici. Chiar dacă au fost obligați de legi să treacă pe etichete toate componentele reţetei, producătorii din România se feresc să dezvăluie cantităţile adevărate de carne dintr-un produs.

Dintr-o listă de circa 20 de ingrediente, doar unul este carne. Restul sunt fosfaţi, nitriţi, nitraţi, arome sintetice şi coloranţi, multă sare şi multă apă. Medicii spun că efectele acestor aditivi nu apar de pe o zi pe alta. Dar pe timp îndelungat, efectele sunt dezastruoase. Românii s-au obişnuit să cumpere apă la la preţ de carne. În ultima vreme, au apărut tot soiul de aditivi care n-au fost testaţi toxicologic, dar pe care producătorii au început să-i folosească intens. Cei mai periculoşi sunt fosfaţii, care, în exces, împiedică fixarea calciului în oase. Imaginaţi-vă ce înseamnă asta pentru copii.

Potenţiatorii de aromă, care se regăsesc chiar şi în specialităţile scumpe din carne, provoacă un apetit ridicat şi dau dependenţă. Glutamatul monosodic dă un gust foarte bun. Stimulează pofta şi te face să mănânci încontinuu. Efectul nu este imediat, dar tot mâncând, ajungi obez.

Din lunga listă de compuşi chimici alimentari, coloranţii sunt bombe pentru organism. Roşul carmin E120 se extrage prin zdrobirea femelei unei insecte – coșenila, iar în procedeul chimic de extragere se foloseşte aluminiul. Consumul acestuia distruge celulele nervoase, iar riscul cel mai mare îl reprezintă boala Alzheimer.

Aspectul de „delicios” al mezelurilor este dat, în mare parte, de făina de soia sau de amidonul din cartofi, care pot reprezenta chiar și 40% din compoziţia unui parizer ieftin sau a unui salam. Soia în stare pură, nemodificată genetic, a ajuns să fie cel mai sănătos ingredient dintr-un salam. În schimb, amidonul chiar n-are ce căuta într-un produs din carne.

Fosfaţii din mezeluri împiedică fixarea calciului în oase. Afectează creşterea copiilor, iar în 20 de ani de consum, femeile vor suferi de osteoporoză. Bărbaţii vor scădea la bătrâneţe mai repede în înălţime şi, în multe cazuri, vor fi obezi. Semipreparatele mai conţin gume de omogenizare, care rețin apa.

Cârnaţii Cabanos conțin: carne de porc inferioară, cu slănină şi şorici – 44%, carne de vită – 16%, faină de soia – 40%. Se adaugă usturoi, condiment universal, coriandru şi agent de afumare. Ca aditivi, se introduc: stabilizatori (polifosfat de potasiu, caragenan), antioxidanți (acid ascorbic), potenţiatori de gust (glutamat monosodic, care provoacă apetit şi dependenţă), zaharuri (dextroză, lactoză, colorant (carmin), conservanți (nitrit de sodiu și nitrat de potasiu). Pentru omogenizare se mai folosesc și grăsimile vegetale. Se ambalează în intestine subţiri de oaie. Se lasă la fiert 20 de minute, la 75° C. Zvântarea se face într-o cameră frigorifică, timp de 2-3 ore.


Cârnaţii de porc conţin: carne de porc cu slănină și șorici 60%, proteină vegetală din soia, apă 20%, sare, condimente şi arome, stabilizatori (di-polifosfat de sodiu şi potasiu), antioxidanţi (acid ascorbic, izoascorbat de sodiu), nitrit de sodiu, potenţiator de gust (glutamat monosodic), zaharuri (lactoză, dextroză), colorant natural (carmin), conservanţi (nitrit de sodiu şi nitrat de potasiu). Nitritul de sodiu previne creşterea bacteriei ce cauzează botulismul, măreşte timpul de valabilitate al produsului, stabilizează culoarea roşie a cărnurilor procesate şi dă o aromă specifică.

Cotletul de porc conține: cotlet de porc, un strat de slănină de 0,5-1 cm. Carnea, tăiată şuviţe, se injectează cu saramură 20% - 40%. Injectarea se face manual sau cu o maşină specială cu ac. Se pune apoi într-un sos condimentat cu usturoi, boia de ardei, piper şi coriandru, unde se lasă timp de mai multe ore. În sos se mai adaugă antioxidanţi și potenţiatori de gust. Se lasă şase zile la rece, apoi se afumă industrial. 14 porţii de astfel de mezeluri pe lună cresc cu 78% riscul apariţiei unei forme de boală pulmonară obstructivă cronică, care este foarte gravă. Afecţiunea reprezintă una dintre primele cinci cauze de deces în Vest. Se manifestă prin scăderea capacităţii organismului de a menţine o concentraţie normală de oxigen în sânge.

Lebărvurștul conţine: carnea capului de porc în proporţie de 62%, slănină tare 7%, organe (inimă, rinichi, splină 15%, ficat 16%). Se adaugă supa de la fierberea capului, mixul de condimente, ceapă fiartă, zahăr şi sare. În malaxor se adaugă apoi aditivii: colorantul alimentar carmin, antioxidanţi, amidon din cartofi. Compoziţia se ambalează în membrane sintetice şi se fierbe la 75°C. Un lebărvurșt „tradiţional” trebuie să conţină mai puţin de 6 grame de sare la 100 de grame de produs şi, în principiu, să aibă cel mult trei aditivi sintetici, iar termenul de valabilitate să nu depăşească zece zile. Un produs cu mai puţini conservanți îşi schimbă culoarea la deschiderea ambalajului.

Parizerul de porc conţine: 80% slănină şi şorici de porc, 10% carne de pasăre dezosată mecanic (în care intră oase măcinate), faină de soia, proteină vegetală, amidon, condimente (sare, usturoi, coriandru, boia de ardei), potenţiatori de gust, coloranţi (carmin). După amestecare, compoziţia se fierbe timp de 20 de minute în apă, la 75°C. Datorită amidonului şi fibrelor din soia, conferă starea de saţietate. În schimb, este greu de digerat. Carnea dezosată mecanic este pasta rezultată din dezosarea carcaselor de pasăre, prelucrată cu utilaje speciale. Această pastă conţine şi resturi de piele și chiar de oase.

Salamul de vară conţine: 60% slănină şi şorici, 17% carne de calitate inferioară, adică ceea ce se poate prelucra din picioare și gât, mix de condimente (sare, boia, piper sau extract de condimente) aditivi care imită gusturile condimentelor, făină de soia 20%, antioxidanţi, colorant (carmin), glutamat de sodiu (E 621), nitriţi, nitraţi, pastă de usturoi, zahăr. Toate acestea se amestecă în malaxoare, apoi se ambalează în membrane artificiale, se zvântă şi se afumă industrial într-o cameră unde, teoretic, ar trebui să stea 4-5 zile. În unele cazuri, se adaugă agent de afumare.

Pastrama conţine: carne dezosată de la pulpă, spată şi muşchiul de pe spate. Se taie în şuviţe, se sărează, după care se trece printr-un sos condimentat cu praf de ceapă şi de usturoi, antioxidanţi, coloranţi, agenţi de afumare şi potenţiatori de gust. Carnea stă în acest sos timp de 3-5 zile, apoi se scoate şi se leagă cu sfoară. Se injectează cu o soluţie de saramură de 20-40%, apoi se ambalează în pungi de plastic, în vid. Afumarea se face cu fum lichid, care conţine cele mai cancerigene hidrocarburi – cele policiclice aromate.

Şunca ţărănească conţine: 70% carne procesată mecanic (are în compoziţie slănină, urme de oase, şorici), proteine din soia, toată gama de antioxidanţi, colorant (carmin). Carnea se injectează cu o soluţie de saramură, apoi trece în malaxoare de trei ori. Prima malaxare se face la o oră după injectarea cu saramură, a doua la 24 de ore după depozitarea la frig şi încă o dată la 48 de ore după maturare. Apoi, compoziţia se pune în forme metalice, care se ţin la un tratament termic de 75°C. După răcire, formele se ambalează în pungi de plastic, în vid.




SfatFarma logo 9/17/2017

Interviu cu Andreea Raicu despre stilul ei de viață


    Am găsit recent acest interviu cu Andreea Raicu și m-am gândit să vi-l împărtășesc. Este din anul 2010, dar subiectul principal nu și-a pierdut din valoare. :)

andreearaicu

    Cum ai devenit vegetariană? Ce s-a întâmplat? Ai prieteni vegetarieni care te-au ajutat într-un fel sau altul? 

    La începutul anului trecut am decis să elimin carnea din alimentația mea, iar produsele de origine animală să fie din ce în ce mai rare. Am luat această decizie după ce m-am documentat în acest sens - am citit diverse materiale de specialitate. Acum sunt fericită că am ales acest stil de viață, pentru că mă simț excelent. Am prieteni vegetarieni, dar nu ei au influențat decizia mea. Cred că o astfel de alegere, trebuie să o faci tu singur, având niște convingeri clare. 

    Stilul tău de viață este diferit acum? În ce fel? Ce au spus ai tăi când le-ai dat de știre? 

    Stilul meu de viață s-a modificat, dar doar din prisma alimentației. Acum, totul se bazează pe un regim vegetarian și în anumite perioade, vegan. Când am luat acestă decizie, nimeni din jurul meu nu m-a crezut având în vedere că eu sunt o persoană foarte pofticioasă. Era o schimbare radicală pentru un om destul de consevator cum sunt eu. În plus, prietenilor le-a fost destul de greu să se obișnuiască cu noul meu stil de viață. Îmi amintesc că odată una dintre prietenele mele m-a invitat la cină. Când am ajuns însă, nu era niciun fel de mâncare care să nu conțină carne. Deși, eram deja de câteva luni vegetariană, ei nu se obișnuiseră încă cu ideea. 

    Ce e plăcut în a fi vegetarian? Ce avantaje îți aduce această alegere? 

   Te simți foarte bine după ce mănânci. Înainte mă simțeam extrem de plină. Am mult mai multă energie, pentru că procesul de digestie se desfășoară fără a consuma multe resurse. Corpul meu este mult mai fericit cu acest regim alimentar. Rezultatele sunt vizibile: am o piele mai frumoasă, celulita a început să fie din ce în ce mai puțină și am energie mai multă. În plus, renunțarea la produsele de origine animală îmi dă senzația unui corp curat și sănătos. 

    Ce i-ai sfătui pe cei ce cochetează cu ideea de a deveni vegetarieni, dar au impresia că nu vor putea rezistă niciodată "tentației"? 

    Cel mai important este să-și dorească cu adevărat acest lucru, și să nu o facă doar pentru că este în trend. De asemenea, după ce ai luat această decizie este important să-ți creezi un meniu din care să nu lipsească proteinele și vitaminele.

andreearaicu2

    Mulți devin vetegarieni de dragul animalelor, când află cum sunt acestea crescute în fermele intensive sau din respect față de mediu. Se număra aceste motive printre argumentele tale? 

    Numai când mă gândesc cum sunt cresute bietele animalele îmi trece orice poftă de a mânca pui chiar dacă nu aș fi vegetariană. Mi se pare inadmisibil ce se întâmplă. Acesta este unul dintre motivele pentru care am renunțat la carne, pe lângă alte convingeri pe care le am. 

    Unde iei masa în oraș? Căci nu sunt prea multe opțiuni pentru un vegetarian. Cum te descurci?

    Prefer restaurantele care îmi oferă o paletă largă de opțiuni, dar încerc să mă adaptez. Am câteva restaurante preferate, printre care se număra Casa Satya, restaurantele libaneze și cele cu specific chinezesc. Ceva mai dificil este în lunile în care mănânc doar legume și fructe. 

    Știi să gătești preparate vegetariene?

    Da, am învățat. Înainte nu eram o maestră într-ale gătitului, dar acum pot spune că mă descurc destul de bine.

    Care sunt cele mai frecvențe comentarii la petreceri, vis-a-vis de stilul tău de viață? Pui chelnerii în încurcătură? 

    De multe ori, că să evit încurcăturile de acest gen, le spun să-mi aducă mâncare de post. 

Interviu realizat de Alina Tuica
Februarie 2010




SfatFarma logo 9/07/2017

Despre restaurantele vegane și raw vegane din România și din lume


hrana vie

    Acum vreo 15 ani, în Statele Unite existau timid și sporadic, doar vreo 20 de restaurante cu profil de hrană vie (raw). Astăzi sunt mii și mii, dacă nu chiar zeci de mii. 
  
    În România, au început să apăra astfel de restaurante, încet și sigur, și îi încurajez pe toți cei care deja dețin restaurante să adauge și un meniu raw pe lângă meniul convențial, pentru a lărgi opțiunile consumatorilor. Poate o convertire totală la un meniu raw vegan nu este, încă, posibilă în toate cazurile, dar veți fi surprinși de faptul că lumea va începe să comande hrană “hranitoare” și vindecătoare, dacă începeți să le-o oferiți. De asemenea, cei care au capital și au suficientă pasiune pentru așa ceva, vă încurajez să deschideți o astfel de afacere și vă asigur că veți avea succes, satisfacții materiale dar și emoțional / spirituale, pentru că veți contribui la revigorarea societății române. Nu lucrați numai pentru portofel (cont bancar) lucrați din inimă, și atunci și contul va crește. Societatea română dar și cea a planetei are mare nevoie în primul rând de inimă. 
    Ideal este să se creeze în fiecare oraș al României, măcar unul sau două restaurante de hrană vie de acest gen – pentru început. 
  
    Gândiți-va că studenții, care sunt foarte solicitați mental / psihic chiar până la extenuare, nu-și reclădesc energia mentală nici cea fizică cu absolut nimic calitativ și hrănitor. Mâncarea pe care apucă să o ingurgiteze între pauze, provoacă somnolență, dependență, conține aditivi distrugători de neuroni, și iată că studenții trec de la starea vibrantă de tânăr energic la o stare de permanență extenuare care va formă un adult al societății, extenuat, stresat și cu un potențial deja limitat. 
  
    La fel și cu copii care primesc un mic dejun (dar nu numai mic dejun, ci toată mâncarea) “execrabil” din punctual de vedere al nutriției la nivel celular, și bineînțeles că acest tip de alimentație creează un “scurt circuit” în creierașele lor fragede și le diminuează potențialul de concentrare, atenție, învățare și nu în ultimul rând, dezvoltare mentală și fizică. La fel și cu angajații care în pauzele de masă își comandă acea mâncare sarăcită în nutrienți dar “îmbâcsită” de toxine care întrețin un mental stresat, labil, un corp obosit și gras. 
  
    Deocamdată, în mall-urile din România vedem câte un “juice bar” timid și nebăgat în seamă înconjurat de mariile corporații de fast food. Văd mari cozi la fast food, iar fata de la juice bar își verifică unghiile de plictiseală. Asta-i societatea deocamdată și așa alege societatea deocamdată. Mâncarea fast food și superprocesata creează o puternică dependență, pentru că așa a fost ea concepută. Pâinea, lactatele și mâncarea tip fast food, conțin opiati care acționează într-un mod similar drogurilor: creează o stare falsă de “bine”, dar la nivel celular este foarte distrugătoare. Aproape toată mâncarea gătită la fast fooduri și restaurante conține și MSG (monosodium glutamat sau E621) pe lângă multe altele. MSG este un excitant nervos și creează o stare de supraexcitare la nivel de neuroni până la extenuarea și moartea acestora. Iari noi, zilnic introducem acest MSG în cantități imense, în corpul nostru. Dar sunt mult mai mulți aditivi în mâncare. Întrebarea este: mai este mâncare ceea ce introducem noi în corp și ceea ce-i lăsăm pe copiii noștri să introducă în corpurile lor în creștere?

    Sunt multe de spus aici în legătură cu efectele nocive ale alimentației convenționale, dar tema acestui articol este oportunitatea de afacere pentru a crea o societate sănătoasă dar și abundența materială, într-un mod “curat”. 
  
    O societate sănătoasă și armonioasă va avea un progres neașteptat, mult mai bun decât până acum, violența va scădea drastic, iar lumea va fi focalizată pe o dezvoltare armonioasă pentru toți și nu doar pentru unii. 
  
    Un astfel de restaurant poate susține agricultorii locali pentru că vor cumpăra zilnic produse bio de la ei, astfel susținând o întreagă regiune. Impactul dezvoltării unei alimentații sănătoase va fi imens și așa cum fast food-ul susține industrii și sectoare de industrie, așa și acest nou mod de alimentație va susține noi industrii. 
  
    În viitor, care poate începe chiar de azi, organizația socială va fi pe o structură de plutocrație (dar și acum este așa – hai să fim serioși). 
  
    Definiția Plutocrației: Plutocrația este o formă de guvernare în care puterea de stat este concentrată în mâinile celor mai bogați. Plutocrația este totalitatea persoanelor care, cu ajutorul averii, impun plutocrați. 
  
    Dar aici intervine un detaliu extreme de important: consumatorul decide unde se duc banii lui. Consumatorul decide ce plutocrați creează. Îți dai banii pe fast food care va asigura business-ul acestei industrii, precum și al industriei farmaceutice, al spitalelor și al pompelor funebre? Sau societatea va face o mișcare către susținerea restaurantelor cu hrană adevărată, a agriculturii bio, a turismului ecologic, a clinicilor de rejuvenare și reîntinerire, a parcurilor de distracție, a unei vieți pline, longevive și ferită de teribilele boli degenerative pe care omul singur și le-a adus pe cap? În fiecare zi votați, prin alegerile pe care le faceți. 
  
    Poate vă întrebați cum niște oameni atât de viciați cu tutun, cafele, droguri, medicamente de relaxare, fast food, pot trece la hrana vie și pot deveni clienții unui astfel de restaurant? 
  
    Prezint pe scurt unele informații despre cum putem scăpa de viciile care ne deteriorează și efectiv ne macerează pe dinăutru. Foarte simplu. Nu elimini nimic ci le adaugi. Noi nu spunem să te lași subit de fumat, de alcool, de mâncarea fast food, de nimic vicios. Ci adaugă din când în când o masă completă de hrană vie: când ești în mall cumpără-ți un suc mare de țelină / măr / morcov și lasă celulele tale să experimenteze ceva nou și nu doar obișnuita băutură carbogazoasă. Fă acest lucru în fiecare zi sau măcar în fiecare săptămână, și atunci celulele tale, vor începe să-ți ceară mai mult din bunătățile nou primite. Acest proces se numește procesul de chelare sau eliminare prin chelare. Adică lucrurile bune încep să împingă în afară lucrurile rele. Totul ține de mediu alcalin / mediu acid al corpului. Mediul acid este creat de: tutun, alcool, carne, pâine, lactate, dulciuri și creeza dependență, slăbiciune, boli și prin crearea de dependența simți tot timpul nevoia să consumi aceste produse. Mediul alcalin dat de fructe și sucurile verzi (țelină, castraveți și alte verdețuri) și de hrana vie în general, creează în corp o rezistentă în față viciilor, a tendinței de a consuma alimente procesate, rezistentă la boli, stres.

    Hai din nou să fim un pic și mai serioși și să privim lucrurile în mod obiectiv. Industria fast food-ului este în floare, industria farmaceutică este în floare și în spitale este tot timpul criză de paturi pentru că sunt pline cu bolnavi. Poți face o conexiune între aceste trei industrii? Pe de altă parte agricultura este distrusă, permacultura nu este susținută și nici popularizată, ba chiar este blocată prin mijloace politico-legislative. 
  
    Cine poate să unească punctele și să formeze o poză clară a ceea ce este afirmat mai sus? Fac apel la toți profesioniștii din industria alimentară, farmaceutică, medicală, agricolă, chimică, și așa mai departe să re-evalueze contribuția lor și a instituțiilor lor la deteriorarea ființei umane. Iată un prim exemplu banal: de ce nu se educă publicul cum să nu facă diabet (care ar fi mult mai ieftin, simplu și eficient), în schimb se cheltuiesc milioane de dolari / euro pe cercetare și stabilirea unor protocoale cu tratament? 
  
    Există vreo logică în toate acestea? Da: banii. 




SfatFarma logo 8/27/2017

Cum să slăbim rapid și sănătos? Hrana vie este cea mai bună soluție!


hrana vie

    Alimentația este carburantul zilnic necesar pentru o activitate zilnică la potențialul optim dar și pentru o reconstrucție optimă a sitemului interior. Tot ce se pierde din uzură de zi cu zi, trebuie înlocuit cu elemente nutritive naturale și compatibile cu corpul uman astfel obținând un maxim de energie și reînnoire. Învață cum să ai energie toată ziua și nu doar până la 4 dupămasa. Învață cum, ajungând de la serviciu îți poți continua ziua la un nivel de energie ridicat până seară târziu, petrecând timp calitativ cu familia, chiar și la o cină exotică de hrană vie.

    Care este diferența între hrana vie (fără foc) și cea care a fost gătită la foc? Simplu. Una este vie, și cealaltă este moartă. Hrana procesată termic își pierde majoritatea enzimelor, vitaminelor și proprietăților energetice.  Hrana moartă îți va consuma enzimele tale pentru a fi digerată și îți dă doar iluzia că te-ai săturat din cauza volumului introdus în stomac, însă după 2 ore ți se face foame din nou. Cu cât mâncăm mai multă mâncare procesată la foc, cu atât devenim mai flămânzi, pentru că celulele noastre nu primesc nutrienți de calitate, instalându-se o stare de foame cronică. Cei care consumă hrană vie nu mai au aceste senzații. Dimpotrivă, câteodată poți fi satisfăcut și doar de o salată pe zi. Hrana vie este foarte variată, echilibrată și ne furnizează energie binefăcătoare și vindecătoare de care avem nevoie. Acesta nu îngrășa, dimpotrivă te ajută să-ți echilibrezi greutatea. Este soluția cea mai bună împotrivă bolilor secolului care sunt într-o erupție continuă pe tot globul. Mâncarea este deteriorată, alterată chimic și modificată genetic, deci să nu ne mirăm că populația este din ce în ce mai bolnavă și chiar și copiii noștri sunt ținta unei industrii necruțătoare care după ce i-a “îndopat” cu toxine, îi predă instituțiilor medicale și farmaciilor.

    Zahărul

     Este otravă secolului, pe lângă faptul că îngrășă, acesta acidifică corpul și pornește un proces de degradare celulară care duce la boli și îmbătrânire prematură. Corpul uman poate gestiona cu succes 15 grame de zahăr procesat pe zi. Dietă modernă oferă și 200 de grame de zahăr procesat la o masă. Zahărul procesat este mascat în sosuri, băuturi și celelalte alimente. Prin anii 1800 consumul de zahăr procesat era de 5 kilograme pe persoană, pe an. Astăzi este de mai mult de 60 de kilograme pe persoană pe an!
    Trebuie menționat însă, că această afirmație este adevărată doar pentru zahărul procesat. Fructele conțin zaharuri care ne sunt benefice (aproape în orice cantitate) și ne furnizează o sursă de energie optimă.

    Iată câteva rețete rapide gustoase și sănătoase:

    1.Salate

    Salata Cris

    Pentru 2 persoane:
  • O salată verde – spălată bine, frunză cu frunză
  • Un fir de ceapă verde (sau o ceapă mică uscată) – tăiată mai mare
  • Sare (de mare sau Himalaya) - după gust
  • Ulei de măsline presat la rece – după gust
  • Se amestecă și se plasează pe două farfurii
    Se adaugă deasupra salatei - la cele două farfurii:
  •  Un morcov ras fin (câte jumătate la fiecare farfurie) 
  • Un avocado tăiat feliuțe (câte jumătate la fiecare farfurie) 
  • O ridiche tăiată bucățele (câte o ridiche la fiecare farfurie) 
  • Câte o ciupercă (crudă) curățată bine și tăiată feliuțe 
  • Câteva fire de mărar 
  • Piper multicolor măcinat – după gust 
     Poftă bună!!!

    2.Supe

    Supa de morcovi si avocado 
  • 3 morcovi
  • 2 cupe de apă
  • 2 avocado
  • 1 cățel de usturoi
  • 2 lingurițe ghimbir proaspăt răzuit 
  • 1 linguriță zeamă de lamiae 
  • 1 linguriță curry 
  • ½ linguriță chimen pudră 
  • ½ linguriță sare 
  • ¼ linguriță boia iute 
  • ¼ linguriță piper măcinat 
     Se pun toate ingredientele în blender și se mixează bine. Iarna, supa se poate încălzi pe foc până la temperatura corpului.

    3.Paste 

    Paste cu alune de pădure  
  •  2 cupe de alune de pădure înmuiate 
  • 1 legătură pătrunjel tocat mărunt 
  • 4 bețe țelină apio tocate 
  • 2 linguri ulei măsline 
  • 2 linguri zeamă de lămâie 
  • 2 lingurițe sare 
  • vârf de cuțit de boia iute 
  • vârf de cuțit de nucșoară 
    Procesează alunele de pădure în robotul cu lama S până se mărunțesc, dar nu foarte fin. Amestecați cu restul ingredinetelor.
    Se servește cu un sortiment de legume tăiate (morcovi, castraveți, roșii, broccoli, conopidă, ardei roșu sau galben).

    4.Desert

    Spumă de ciocolată sau roșcove

    Pentru 2 persoane:
  •  4 linguri de târâțe de psyllium
  • 2 linguri miere 
  • 1 cupă apă 
  • 6 – 8 linguri pudră de cacao bio sau roșcove
    Se amestecă bine până devine gel / spumă. Se pot adauga și diverse fructe și/sau nuci. Târâțele de psyllium sunt purgative, deci sunt foarte bune mai ales pentru cei care suferă de constipație.




SfatFarma logo 8/26/2017

Ce produse naturale, de îngrijire personală, folosesc?


produse cosmetice bio

    Încerc să adun în această postare o serie de produse pe care le-am testat, le folosesc, de care sunt mulțumită și pe care vreau să le recomand și persoanelor care mă întreabă despre una-alta. Nu sunt plătită să fac reclamă nimănui, am ales să scriu doar despre produsele pe care le folosesc eu și familia mea.
    Intenția acestui articol este aceea de a fi de ajutor unor persoane care se află la început de drum, în căutarea unui stil de viață cât mai aproape de tot ceea ce este natural. La început am fost copleșită de multitudinea de produse, din care nu știam ce să aleg, am testat multe, unele mi-au plăcut, pe altele le-am dat deoparte. Am învățat că pentru orice cremă/detergent/șampon etc. din comerț (și aici mă refer la cele care sunt la îndemână, pe care le găsești pe rafturile oricărui magazin) există o alternativă 100% naturală, care pe lângă asta, este și mult mai eficientă.
    Pielea absoarbe o cantitate mare din substanțele pe care le punem pe ea, așa că gândește-te bine înainte să aplici o cremă parfumată, un deodorant toxic, un fond de ten care conține orice altceva numai natural să nu fie fructe și flori. :)

    Cu siguranță există multe alte produse minunate, pe lângă cele de mai jos, care încă nu au ajuns pe mâinile mele, așa că nu ezitați să îmi faceți recomandări. :)

1. Săpun

    De câțiva ani, de când am (re)descoperit săpunurile hand-made, naturale, nu mă mai pot atinge de săpunurile din comerț – care mai bine zis sunt niște detergenți chimici. Săpunurile naturale, pe lângă faptul că nu conțin decât lucruri minunate, sunt și prietenoase cu pielea, o hidratează, tratează anumite afecțiuni dermatologice și sunt foarte plăcute ca texturi și arome.
    Îmi plac săpunurile de la:

2. Deodorant

    De când alimentația mea s-a schimbat semnificativ, și mirosurile eliminate de corp s-au schimbat și s-au diminuat – adică toxinele eliminate prin piele. Am folosit o bună perioadă de timp, în loc de deodorant, bicarbonatul de sodiu dizolvat în apă, și nu am avut probleme, dar din comoditate acum folosesc:

3. Șampon

    Pentru păr folosesc șamponurile naturale de la Sabio. Au, de asemenea și geluri de duș foarte eficiente.

4. Pastă de dinți

    La această categorie, încă mai testez, alternez, îmi plac mai multe:
  • Pasta de dinți GennaDent Argentum – o gasiți în orice magazin naturist – înainte să o cumpărați să aveți în vedere faptul că este o pastă de dinți pe bază de argilă și plante, are o culoare pământie și nu face spumă.
  • Pasta de dinți Urtekram (am descoperit-o recent, găsiți o gamă variată, cu diverse proprietăți, pe site-ul Republica Bio)

5. Creme și uleiuri de corp

6. Creme de față

     Mă dau destul de rar cu creme de față, preponderent în sezonul rece, când mi se usucă mai tare pielea, sau mi se înroșește de la vânt.
    Voi mai adaugă pe listă produse de care voi fi mulțumită. Va urma. :)




SfatFarma logo 8/20/2017

Mitul vitaminelor - de ce credem că avem nevoie de suplimente


Mulți experți în nutriție se îndoiesc de faptul că tot ceea ce avem nevoie pentru a rămâne sănătoși se găsește în hrana noastră obișnuită. Reprezentanții industriei farmaceutice, bazându-se pe un istoric fascinant, susțin că alimentele noastre nu conțin destui nutrienți și că avem nevoie de suplimente. Din fericire, însă, multe studii obiective excelente au rezolvat această problemă. Pe 10 octombrie 2011, cercetătorii de la Universitatea Minnesota au publicat rezultatele unui studiu care arăta că femeile care au luat suplimente multivitaminice sau multiminerale au decedat într-un număr mai mare decât cele care nu și-au suplimentat dieta în acest fel. Două zile mai târziu, cercetătorii de la Clinica din Cleveland au publicat un studiu care demonstra că bărbații care au luat suplimente cu vitamina E aveau un risc mai mare de a dezvolta un cancer de prostată. „A fost o săptămână grea pentru vitamine”, a spus jurnalista Carrie Grann, de la ABC News.

Aceste rezultate nu au fost o premieră. Un număr de șapte studii anterioare demonstraseră deja că suplimentele de vitamine cresc riscul de cancer și boli de inimă și scurtează viața. Cu toate acestea, în 2012, mai mult de jumătate dintre americani luau o formă sau alta de suplimente vitaminice. Dar ceea ce puțini oameni știu, este faptul că fascinația lor pentru vitamine a început de la un singur om. Un om care a avut atât de multă dreptate, încât a primit două premii Nobel, și care s-a înșelat atât de mult, încât a fost considerat unul dintre cei mai mari șarlatani ai lumii.


În 1931, Linus Pauling publica în Journal of the American Chemical Society un articol intitulat „Natura legăturilor chimice”. Înainte de apariția acestui studiu, chimiștii cunoșteau două tipuri de legături chimice: ionică ­­­­­(când un atom cedează altuia un electron) ­­și covalentă (când atomii își pun în comun unul sau mai mulți electroni). Pauling susținea că lucrurile nu sunt așa de simple și că împărțirea electronilor se petrece undeva între ionic și covalent. Ideea lui a revoluționat domeniul, îmbinând fizica cuantică cu chimia. De fapt, conceptul lui era atât de revoluționar, încât atunci când editorul revistei a primit manuscrisul, n-a putut găsi nicio persoană calificată să-l recenzeze. Iar când Albert Einstein a fost întrebat ce crede despre articolul lui Pauling, acesta ridicat din umeri: „E prea complicat pentru mine”.

Pentru acest singur articol, Pauling a primit Premiul Langmuir pentru cel mai marcant tânăr chimist din Statele Unite, a devenit cea mai tânără persoană membră a Academiei Naționale de Științe, a fost făcut profesor plin la Caltech și a primit Premiul Nobel pentru Chimie. Toate acestea, la vârsta de 30 de ani.

În 1949, Pauling a publicat în revista Science un studiu intitulat „Anemia celulelor seceră, o boală moleculară”. La vremea respectivă, oamenii de știință cunoșteau faptul că hemoglobina (proteina din sânge care transportă oxigenul) cristalizează în venele celor bolnavi de acest tip de anemie [n.n: numită „siclemie”], provocându-le dureri de încheieturi, cheaguri de sânge și moarte. Dar nu știau de ce. Pauling a fost primul care a arătat că hemoglobina cu celule seceră are o încărcătură electrică ușor diferită, caracteristică ce afectează în mod dramatic modul în care ea reacționează cu oxigenul. Această descoperire a sa a dat naștere domeniului biologiei moleculare.

În 1951, Pauling a publicat un articol în „Lucrările Academiei Naționale de Științe”, intitulat „Structura proteinelor”. Atunci se știa deja că proteinele erau alcătuite dintr-o serie de aminoacizi. Pauling a venit cu ideea că proteinele au și o structură secundară, determinată de felul în care se pliază unele cu altele. El a numit o astfel de configurație „alpha helix”, și a fost folosită mai târziu de către James Watson și Francis Crick pentru a explica structura ADN-ului.

În 1961, Pauling a colectat sânge de la gorile, cimpanzei și maimuțe aflate la Grădina zoologică din San Diego. Voia să vadă dacă mutațiile din hemoglobină pot fi utilizate ca un fel de ceas evolutiv. Pauling a arătat că oamenii s-au desprins din gorile cu 11 milioane de ani în urmă, mult mai devreme decât bănuiau oamenii de știință. Ulterior, un coleg de breaslă remarca: „Dintr-o singură lovitură, el a unit paleontologia cu biologia evoluționistă și cu biologia moleculară”.

Dar realizările lui Linus Pauling nu s-au limitat la știință. Începând din anii 1950, timp de 40 de ani el a fost unul dintre cei mai cunoscuți activiști pentru pace din întreaga lume. S-a opus persecuțiilor și încarcerării japonezilor americani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a refuzat oferta lui Oppenheimer de a lucra la Proiectul Manhattan, l-a înfruntat pe senatorul Joseph McCarthy prin refuzul de a depune un jurământ de credință, s-a opus proliferării armelor nucleare, a forțat guvernul să recunoască faptul că exploziile nucleare pot altera genele umane, a convins alți deținători ai Premiului Nobel să se opună războiului din Vietnam și a scris cartea devenită best-seller No More War! (Stop războaielor!). Datorită eforturilor lui Pauling a fost încheiat Tratatul pentru interzicerea testelor nucleare.

În 1962, Linus Pauling a primit Premiul Nobel pentru Pace, devenind prima persoană din lume care a câștigat două Premii Nobel neîmpărțite cu nimeni. Pe lângă alegerea sa în cadrul Academiei Naționale de Științe și Medalia de Merit acordată de președintele Statelor Unite, Pauling a mai primit diplome de onoare de la universitățile Cambridge, Londra și Paris. În 1961 a apărut pe coperta revistei Time drept „Bărbatul anului” și a fost onorat ca unul dintre cei mai mari oameni de știință care au trăit vreodată.

Apoi, toată rigoarea, toată munca și ingeniozitatea care l-au făcut pe Linus Pauling o legendă au dispărut. Ca să folosim cuvintele unui confrate, „decăderea lui a fost la fel de măreață ca o tragedie clasică”. Punctul de cotitură a venit în martie 1966, când Pauling avea 65 de ani. Tocmai primise Medalia Carl Neuberg. „În timpul unei prelegeri la New York, își amintește Pauling, am menționat câtă plăcere mi-a făcut să citesc despre descoperirile oamenilor de știință în legătură cu natura lumii noastre și am spus că sper să mai trăiesc vreo 25 de ani, pentru ca în continuare să am această plăcere. La întoarcerea în California, am primit o scrisoare de la un biochimist pe nume Irwin Stone, care asistase la prelegerea mea. Îmi scria că, dacă voi urma recomandarea lui de a lua zilnic 3.000 de miligrame de vitamina C, voi trăi nu doar încă 25 de ani, ci probabil mai mult”.

Acest Stone, care-și spunea „doctor Stone”, studiase timp de doi ani chimia la facultate. Ulterior primise un grad onorific de la Colegiul de chiropractică din Los Angeles și titlul de doctor în filozofie (PhD) de la Universitatea Donsbach – Facultatea de nutriție, o instituție de învățământ prin corespondență, neacreditată, din sudul Californiei.

Pauling i-a urmat sfatul lui Stone. „Am început să mă simt mai cu viață și mai sănătos, spunea el. Răcelile puternice de care sufeream de câteva ori pe an n-au mai apărut. După câțiva ani, mi-am crescut doza de vitamina C de 10 ori, apoi de 20 de ori și apoi de 300 de ori. Acum iau 18.000 de miligrame pe zi”. Din acel moment, oamenii aveau să-și amintească de Linus Pauling pentru un singur lucru: vitamina C.

În 1970, Pauling a publicat „Vitamina C și răceala comună”, îndemnând publicul să ia zilnic 3.000 de miligrame de vitamina C (cam de 50 de ori mai mult decât doza zilnică recomandată). Pauling era convins că răceala comună va fi în curând o afecțiune de domeniul trecutului: „Vor trece câteva zeci de ani până când o vom eradica complet, dar cred că, în 2-3 ani, va putea fi ținută sub control în Statele Unite și în câteva alte țări. Abia aștept să fiu martorul acestui pas înainte spre o lume mai bună”. Cartea lui Pauling a devenit instantaneu un best-seller. În 1971 și 1973 au fost tipărite ediții broșate, iar trei ani mai târziu s-a publicat versiunea extinsă, intitulată „Vitamina C, răceala comună și gripa”, care promitea să stopeze prezisa pandemie de gripă porcină. Vânzările de suplimente de vitamină C s-au dublat, s-au triplat... s-au înzecit. Farmaciile nu mai puteau ține pasul cu cererea. Pe la mijlocul anilor 70, în jur de 50 de milioane de americani urmau sfatul lui Pauling, iar producătorii de vitamine numeau acest fenomen „efectul Linus Pauling”.


Oamenii de știință nu erau însă la fel de entuziaști. Pe 14 octombrie 1942, cam cu 30 de ani înainte ca Pauling să-și publice cartea, Donald Cowan, Harold Diehl și Abe Baker de la Universitatea Minesota publicaseră un articol înJournal of the American Medical Association, intitulat „Vitaminele ca metodă de prevenire a răcelilor”. Autorii concluzionau: „În condițiile acestui studiu controlat, în care au fost tratate 980 de cazuri de răceli, nu există niciun indiciu că vitamina C singură, o antihistamină singură sau vitamina C plus o antihistamină au vreun efect important asupra duratei sau severității infecțiilor tractului respirator superior”.

Au urmat alte studii. După apariția cărții lui Pauling, cercetătorii de la Universitatea Maryland au dat zilnic, timp de trei săptămâni, 3.000 de miligrame de vitamina C unui număr de 11 voluntari și un placebo (o pastilă cu zahăr) altor 10. Apoi i-au infectat pe voluntari cu virusul răcelii comune. Toți au dezvoltat simptomele răcelii, pe aceeași durată. La Universitatea din Toronto, cercetătorii au administrat vitamina C sau placebo la 3.500 de voluntari. Din nou, vitamina C nu a prevenit gripa. În 2002, cercetătorii olandezi au administrat multivitamine sau placebo la 600 de voluntari. Iarăși, nicio diferență. Cel puțin 15 studii au demonstrat că vitamina C nu tratează răceala comună. În consecință, o serie de instituții de profil nu au mai recomandat-o pentru prevenirea sau tratarea acesteia: FDA, Academia Americană de Pediatrie, Asociația Medicală Americană, Asociația Dietetică Americană, Centrul pentru Nutriția Umană de la Facultatea de sănătate publică John Hopkins din Bloomberg, și nici Departamentul de Sănătate și Servicii Umane.

Cu toate că studiu după studiu demonstra că se înșelase, Pauling refuza să creadă, continuând să promoveze vitamina C în prelegeri, articole și cărți. Iar când, uneori, apărea în fața jurnaliștilor cu simptome evidente de răceală, spunea că suferă de alergii. Apoi, Linus Pauling a ridicat miza. A afirmat că vitamina C nu numai că previne răcelile, dar vindecă și cancerul.

În 1971, Pauling a primit o scrisoare de la Ewan Cameron, un chirurg scoțian dintr-un mic spital de lângă Glasgow. Acesta îi scria că pacienții cu cancer care au fost tratați zilnic cu 10 grame de vitamina C dau semne de regresie a bolii, în comparație cu ceilalți. Pauling a fost în extaz și s-a decis să publice descoperirea lui Ewan Cameron în „Lucrările Academiei Naționale de Științe” (Proceedings of the National Academy of Sciences). Presupunea că, în calitatea lui de membru al Academiei, putea publica în PNAS oricând dorea; într-o jumătate de secol, numai trei lucrări propuse spre publicare fuseseră respinse. Ei bine, articolul lui Pauling n-a fost acceptat, pătându-i astfel reputația printre confrați. Mai târziu, acesta a fost publicat în Oncology, revista specialiștilor în cancer. Dar când cercetătorii au evaluat datele, punctul slab a devenit evident: bolnavii de cancer tratați de Cameron cu vitamina C erau într-o stare mai bună la începutul terapiei, așa că și rezultatele erau mai bune. Din acel moment, oamenii de știință n-au mai luat în serios afirmațiile lui Pauling privind suplimentele de vitamine.

Dar afirmațiile lui Linus Pauling aveau încă greutate în mass media. În 1971 el declara că vitamina C va reduce cu 10% numărul deceselor cauzate de cancer. În 1977 a mers mai departe: „Estimarea mea actuală este că se poate atinge o reducere a deceselor cu 75%, doar utilizând vitamina C, și o continuă scădere prin adăugarea altor suplimente nutritive”. Pauling prezicea: „În viitorul apropiat, speranța de viață va fi de 100-110 ani, iar cu timpul, vârsta maximă va fi de 150 de ani”.

Victimele cancerului aveau acum motive să spere. Dorind să participe la miracolul lui Pauling, ei își îndemnau medicii să le administreze doze masive de vitamina C. „Timp de 7-8 ani am primit nenumărate cereri de acest fel din partea familiilor, își amintește John Maris, șeful secției de oncologie și directorul Centrului pentru cancer juvenil de la Spitalul de copii din Philadelphia. Dacă încercam să-i lămuresc, mi se răspundea: Domnule doctor, dv. ați luat vreun Premiu Nobel?”

Cercetătorii cancerului au decis să testeze teoria lui Pauling efectuând studii după metoda „orb”. Charles Moertel de la Clinica Mayo a testat 150 de victime ale cancerului. Jumătate au primit câte 10 grame de vitamina C zilnic și jumătate nu au primit. Ulterior, grupul tratat cu vitamina C nu a prezentat nicio diferență față de grupul martor, în ceea ce privește simptomele sau rata mortalității. Moertel a concluzionat: „Nu s-a putut observa vreun beneficiu terapeutic al dozelor crescute de vitamina C”. Pauling a fost indignat la culme. Le-a scris o scrisoare celor de la  New EnglandJournal of Medicine, cei care publicaseră studiul, pretinzând că Moertel se înșelase. Bineînțeles că vitamina C nu dăduse rezultate, deoarece pacienții lui Moertel fuseseră supuși anterior la chimioterapie. Pauling susținea că vitamina C funcționează numai dacă victimele cancerului nu au fost chimioterapiate. Moertel s-a lăsat convins de argumentul lui Pauling și a efectuat un al doilea studiu. Rezultatele au fost aceleași, iar Moertel a concluzionat: „Terapia cancerului cu doze crescute de vitamina C nu se dovedește eficientă împotriva bolii maligne, indiferent dacă pacientul a primit înainte chimioterapie sau nu”.

Pentru cei mai mulți medici, acesta a fost sfârșitul poveștii. Dar nu și pentru Linus Pauling. Pur și simplu nu accepta să fie contrazis. Cameron spunea: „Nu l-am văzut niciodată atât de supărat. A luat povestea asta ca pe un atac la persoană”. Pauling spunea despre studiul lui Moertel că este „un caz deliberat de fraudă și denaturare”. Și-a consultat avocații pentru a-l da în judecată, dar aceștia l-au convins să renunțe. Mai târziu, alte studii au demonstrat că vitamina C nu tratează cancerul.

Dar Pauling nu s-a lăsat doborât. Următorul lucru pe care l-a făcut a fost să susțină că vitamina C, luată împreună cu doze masive de vitamina A și vitamina E, plus seleniu și beta-caroten, pot nu doar să prevină gripa și să vindece cancerul, ci să trateze toate bolile cunoscute de om: pneumonia, hepatita, poliomielita, tuberculoza, alergiile, astmul, diabetul, lepra, rănile, fracturile, răul de înălțime, glaucomul, otrăvirea cu radiații, mușcăturile de șarpe, stresul, îmbătrânirea etc. Când a apărut SIDA în Statele Unite, Pauling a pretins că vitaminele pot trata și această boală. 

„Asociației naționale pentru alimente nutritive” (The National Nutritional Foods Association NNFA), un grup care făcea lobby pentru fabricanții de vitamine sintetice, nu-i venea să creadă ce noroc a dat peste ei. Au numit articolul apărut în Time „un punct de cotitură pentru industria suplimentelor alimentare”. În efortul de a scăpa de FDA (Agenția de control al alimentelor și medicamentelor), NNFA a distribuit copii ale revistei fiecărui membru al Congresului. Mai târziu, în 1992, în cadrul unui târg de promovare, Anastasia Toufexis, editor asociat la Time, spunea: „În cei 15 ani la Time am conceput multe coperte pe tema sănătății, dar n-am primit niciodată o reacție ca cea de la coperta cu vitamine. Vânzările au explodat și am fost inundați cu cereri de exemplare. Nu mai avem...Vitaminele’ este numărul cu cele mai multe vânzări anul acesta”.

Deși studiile independente nu i-au susținut afirmațiile, Linus Pauling credea că vitaminele și alte suplimente au o proprietate aparte, de tip panaceu: sunt antioxidanți. El este cel care a promovat conceptul antioxidare versus oxidare ca o luptă între bine și rău. Bătălia are loc la nivel celular, în mitocondrii, acolo unde organismul convertește alimentele în energie, proces care are nevoie de oxigen, și deci se numește oxidare. O consecință a oxidării este generarea de captatori de electroni, numiți radicali liberi (răi). Radicalii liberi pot vătăma ADN-ul, membrana celulelor și căptușeala arterelor; prin urmare, nu-i de mirare că au fost asociați cu îmbătrânirea, cancerul și bolile de inimă. Pentru a neutraliza radicalii liberi, corpul își fabrică propriii antioxidanți (buni). Dar aceștia pot fi găsiți și în fructe și legume – este vorba de seleniu, betacaroten, vitaminele A, C și E.

Studiile au demonstrat că oamenii care mănâncă multe fructe și legume nepreparate termic au un risc foarte scăzut de cancer sau boli de inimă și trăiesc mai mult. Logica ar fi următoarea: dacă fructele și legumele conțin antioxidanți, iar oamenii care mănâncă multe fructe și legume sunt mai sănătoși, atunci oamenii care iau suplimente de antioxidanți ar trebui să fie, de asemenea, mai sănătoși. De fapt, aceștia din urmă sunt mai puțin sănătoși.

În anul 1994, Institutul Național al Cancerului, în colaborare cu Institutul Național pentru Sănătate Publică, au studiat 29.000 de finlandezi, toți fumători de mult timp, cu vârste peste 50 de ani. Acești subiecți au fost aleși deoarece aveau un risc crescut de a face cancer sau o boală de inimă. Subiecților li s-a dat vitamina E, beta-caroten, ambele sau nimic. Rezultatele au fost clare: cei care au luat suplimente de vitamine prezentau un risc mai mare de a face un cancer la plămâni sau o boală de inimă decât cei care nu au luat nimic, adică opusul a ceea ce anticipaseră cercetătorii.

În anul 1996, un grup de cercetători de la Centrul de Cercetare a Cancerului Fred Hutchinson din Seattle au cercetat 18 subiecți care, deoarece fuseseră expuși la azbest, aveau un risc crescut de a face cancer la plămâni. Din nou, subiecții au primit vitamina A, beta-caroten, ambele sau nimic. Cercetătorii au fost nevoiți să întrerupă studiul abrupt, când au realizat că cei care luaseră vitamine mureau de cancer și inimă la rate de 28%, respectiv 17% mai mari decât cei ce nu luaseră nimic.

În anul 2004, cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga au făcut o serie de studii în care au fost testate peste 170.000 de persoane care au luat vitaminele A, C, E și beta-caroten, pentru a se vedea dacă antioxidanții pot preveni cancerele intestinale. Din nou, antioxidanții de sinteză nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor, din contră, crescuseră rata mortalității.

În anul 2007, cercetătorii de la Institutul Național al Cancerului din Statele Unite au examinat 11.000 de bărbați care luaseră sau nu luaseră multivitamine. Cei care luaseră aveau un risc de două ori mai mare de a muri de cancer de prostată în formă avansată decât ceilalți.

În anul 2008, o reexaminare a tuturor studiilor, care a implicat 230.000 de persoane ce primiseră sau nu primiseră antioxidanți sub formă de suplimente, au concluzionat că suplimentarea cu vitamine a crescut, de fapt, riscul de cancer și boli de inimă.

Pe 10 octombrie 2011, cercetătorii de la Universitatea din Minnesota au evaluat 39.000 de femei  de vârsta a treia și au constatat că cele care luaseră multivitamine, magneziu, zinc, cupru și fier au murit într-un număr mult mai mare decât cele care nu luaseră nimic. Ei au concluzionat: „Pe baza dovezilor existente, considerăm că nu există o justificare în ceea ce privește utilizarea pe scară largă a suplimentelor alimentare”.

Două zile mai târziu, pe 12 octombrie 2011, cercetătorii de la Clinica din Cleveland au publicat rezultatele unui studiu făcut pe 36.000 de bărbați care luaseră vitamina E, seleniu, ambele sau niciuna. Ei au constatat că cei care primiseră vitamina E aveau un risc cu 17 procente mai mare de a face un cancer la prostată. Ca răspuns la acest studiu, Steven Nissen, șeful secției de cardiologie de la Clinica Cleveland a spus: „Conceptul multivitaminelor a fost vândut americanilor de către o industrie nutraceutică, pentru a genera profit. N-au existat niciodată date științifice care să susțină folosirea acestora”. Iar pe 25 octombrie, un titlu din Wall Street Journal întreba: „Să fie acesta sfârșitul vitaminelor?”

Studiile științifice nu au afectat vânzările. În 2010, industria vitaminelor crescuse la 28 de miliarde de dolari, cu 4,4% mai mare decât în anul precedent. „Ceea ce trebuie să facem este să le ignorăm, spunea Joseph Fortunato, director executiv al General Nutrition Centers. Nu vedem niciun impact asupra afacerii noastre”.

Cum e posibil? Știind că radicalii liberi în mod sigur vatămă celulele și că oamenii care au o dietă bogată în substanțe care îi neutralizează sunt mai sănătoși, de ce studiile au arătat că suplimentele cu antioxidanți sunt dăunătoare? Cea mai plauzibilă explicație este aceea că radicalii liberi nu sunt atât de răi cum sunt prezentați. Deși ei pot vătăma ADN-ul și rupe membranele celulelor, acesta nu este întotdeauna un lucru rău. Noi avem nevoie de radicali liberi ca să omorâm bacteriile și să eliminăm celulele canceroase în formare. Dar atunci când ne introducem în organism doze mari de antioxidanți, balanța dintre producerea și distrugerea radicalilor liberi poate înclina prea mult într-o direcție, provocând o stare nenaturală, în care sistemul imunitar își pierde abilitatea de a omorî invadatorii dăunători. Cercetătorii au numit acest fenomen „paradoxul antioxidant”. Dar oricare ar fi cauza, datele sunt clare: dozele mari de vitamine și alte suplimente cresc riscul de boli de inimă și cancer. Din acest motiv, nicio instituție responsabilă de sănătatea publică nu le recomandă.

În mai 1980, în cadrul unui interviu la Universitatea de Stat Oregon, Linus Pauling a fost întrebat: „Are vitamina C, luată în doze mari, vreun efect secundar pe termen lung?” Răspunsul lui Pauling a fost imediat și decisiv: „Nu!”. Șapte luni mai târziu, soția sa murea de cancer la stomac. Linus Pauling a murit în 1994, de cancer la prostată.