vaccinurile

Vaccinurile - argumente pro și contra - vă las pe dumneavoastră să hotărâți!

Toți părinții sunt confruntați după nașterea copilului lor cu subiectul vaccinării acestuia. Fiecare din noi suntem puși în postura de a alege ce este bine și ce este rău pentru copilul nostru...

Nutritie echilibrata

Mici secrete ale nutriției echilibrate și sănătoase

Există câteva mici secrete în această complexă zonă a nutriţiei, care dacă ar fi cunoscute şi urmate la scară largă, calitatea vieţii umane s-ar îmbunătăţi rapid...

Mitul copilulu rasfatat

Mitul copilului răsfăţat - când ajunge un bebeluș sau un copil mic să fie răsfățat?

Încă de când sunt gravide viitoarelor mame le este inoculată ideea că ar trebui să aibă grijă din primele zile ca bebelușul să nu devină “răsfățat”, știindu-se că ei, bebelușii, sunt niște “mici santajiști”, niște “pricepuți manipulatori”..

Statistici privind farmaciile din Romania

Statistici privind farmaciile din România - suntem pe locul 5 în Europa, la numărul de farmacii pe cap de locuitor

Numărul de farmacii din România s-a dublat în ultimii zece ani. Distribuirea medicamentelor şi a suplimentelor alimentare este o afacere de 3,3 miliarde de euro...

Pericolul glutenului

Pericolul pâinii noastre cea de toate zilele. Adevărul despre gluten

În România, unul dintre cei mai consumați factori iritanți ai intestinelor este grâul. Grâul este bogat în gluten. Glutenul este un amestec de fracțiuni proteice, în principal reprezentate de glutelină și prolamină, fiind întâlnit în diverse produse cerealiere...

Se afișează postările cu eticheta sănătate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sănătate. Afișați toate postările
SfatFarma logo 6/11/2017

Câteva idei scurte pentru a atinge o alimentație cu adevărat sănătoasă



sanatate

  • Faceți alegeri inteligente! Alcătuiți-vă o dietă care să vă ajute și cu care să vă simțiți confortabil! 
  • Când vă pregătiți masa, gândiți-vă că ceea ce aveți în farfurie trebuie să corespundă structurii corpului dumneavoastră (70% apă, 7% proteine, 1-2%  minerale, etc.) 
  • Mâncați fructele separat, sau cu cel puțin cu 20-30 minute înainte de masă. Nu amestecați fructele, mai ales cele dulci (bananele) cu cele acide (portocalele) 
  • Ori de câte ori este posibil, consumați alimente organice, produse în condiții ecologice 
  • În ceea ce privește cantitatea din farfurie, nu mâncați totul "dintr-un foc", niciodată! Mâncați cât se poate de încet
  • Înainte de a mai cere o porție, așteptați 5-10 minute 
  • Mâncați mai multe legume verzi! Alcalinizați-vă organismul cu sucuri “verzi” 
  • Reduceți consumul de: carbohidrați rafinați, grăsimi prelucrate, carne, cofeină, deserturi 




SfatFarma logo 5/27/2017

Beneficiile alimentației vegetariene


alimentatie vegetariana

    În Germania doar, săptămânal, 4.000 de persoane părăsesc consumul de carne, trecând în tabăra vegetarienilor. Când se pune problema alimentației exclusiv vegetariene, unii se tem că acest mod de nutriție va diminua forța fizică și capacitatea de muncă, în general, iar părinții se întreabă dacă nu va influența în mod negativ dezvoltarea copiilor.
    Nu trebuie să ne mirăm de aceste rețineri, doarece cu toții am crescut cu ideea că laptele și carnea clădesc un corp puternic, ceea ce este perfect adevărat, cât timp copilul este hrănit cu laptele de mamă. Însă după înțărcare lucrurile se schimbă, iar animalele ne-au oferit de mii de ani o lecție, care acum e confirmată de știința nutriției.
    Observați, vă rog, atleții de performanță și vedeți cu ce se hrănesc pentru a dobândi o rezistență cât mai mare în competiții. Întrebați-i pe marii jucători de tenis de câmp sau pe campionii de triatlon și vă vor răspunde că ei practică „încărcarea cu hidrați de carbon”, evitând carnea, brânzeturile și grăsimile animale. Să vedem deci ce ne spun cercetătorii în domeniul medicinei sportive. Un studiu clasic a fost efectuat, acum mai bine de 30 de ani, de către cercetătorul scandinavian dr. Per-Olaf Astrand. Lucrând cu un grup de atleți cu o foarte bună condiție fizică, dr. Astrand le schimba dieta la fiecare trei zile. La sfârșitul fiecărei perioade de trei zile, atleții trebuiau să pedaleze pe o bicicletă cu o viteză mare, până ce nu mai puteau, adică până la epuizare. Și iată rezultatele obținute: După trei zile de dietă bogată în carne, deci bogată în proteine și în grăsimi, atleții au putut pedala 57 de minute.
    După trei zile de alimentație mixtă, săracă în carne, în grăsimi și în proteine, dar bogată în vegetale, atleții au rezistat să pedaleze o oră și 54 de minute, deci de două ori mai mult. După trei zile de dietă exclusiv vegetariană, durata pedalării a fost de două ore și 47 de minute, deci de trei ori mai mult decât atunci când se alimentau cu o dietă bogată în carne și în grăsimi. Sper că această cercetare e cunoscută și de cei care răspund de alimentația sportivilor din România, de care se leagă mereu atâtea speranțe.
    Spectaculoasa ameliorare a rezistenței la efort după o alimentație exclusiv vegetariană nu-l surprinde pe nici un observator atent al lumii animalelor. Boul, elefantul și calul n-au probleme de rezistență sau lipsă de forță, cât timp își primesc hrana exclusiv vegetariană. Caii pot alerga cu viteză mare ore întregi. Elefanții pot alerga foarte repede 10-12 ore în șir. Vă puteți imagina ce înseamnă să ai în spinare o încărcătură de peste 6 tone și să alergi 10-12 ore cu viteza de 40 km/oră?
    În schimb, animalele carnivore, de exemplu, tigrii, leoparzii etc., au o viteză excelentă la start, dar obosesc foarte repede, uneori în mai puțin de cinci minute. Fără îndoială, în lumea animalelor, rezistența sau capacitatea de a dispune de multă energie pentru perioade îndelungate e o caracteristică a celor care se hrănesc exclusiv vegetarian. În ceea ce îi privește pe oameni, lipsa informațiilor competente și dorința de a satisface gusturile au făcut ca, pe măsura creșterii standardului de viață și pe măsura îmbunătățirii condițiilor economice, să se consume din ce în ce mai multe alimente de origine animală. Și care sunt consecințele? Șapte din zece americani mor prematur din cauza infarctelor miocardice, a cancerelor și a accidentelor vasculare cerebrale. Iar cei care au recunoscut cauzele au scris într-un editorial al JAMA: „Alimentația total vegetariană poate preveni până la 90% din accidentele vasculare cerebrale și 97% din infarctele de miocard”.
    Mai mult chiar, cu peste zece ani în urmă, dr. Ornish a demonstrat că alimentația vegetariană, foarte săracă în grăsimi, poate duce la diminuarea plăcilor de aterom la bolnavii programați pentru operația by-pass.
    Dacă ne referim la bolile tumorale, riscul cancerului de prostată, de sân și de colon e de trei sau de patru ori mai mare pentru cei ce consumă zilnic carne, ouă, produse lactate, în comparație cu cei care se abțin de la produsele animale. Și nu e de mirare. Cazeina din lapte are acțiunea cea mai cancerigenă dintre toate produsele de origine animală. Femeile vegetariene au un schelet mai puternic, prezintă mai puține fracturi și, o dată cu înaintarea în vârstă, pierd mai puțină masă osoasă, încât la ele osteoporoza se instalează mai târziu și e mai puțin accentuată.
    Poate că exemplul cel mai concludent ni-l oferă eschimoșii care, în mod tradițional, consumă foarte mult pește. Eschimoșii prezintă o morbiditate mare și o durată scurtă de viață.
    Consumul produselor de origine animală mai prezintă un aspect care nu poate fi trecut cu vederea, și anume că poluarea datorată agriculturii bazate pe creșterea vitelor e mai mare decât cea rezultată din toate celelalte activități umane și industriale. Pe de o parte, animalele pasc tot ce există pe câmp, iar pe de altă parte, cultivarea intensă a solului, pentru a produce hrana necesară lor, duce la eroziunea masivă și la pierderea ireparabilă a miliarde de tone de sol fertil.
    În America Centrală, marii proprietari au distrus aproape jumătate din pădurile aducătoare de ploi, transformându-le în pășuni pentru vitele necesare rețelei, în continuă extindere, a producătorilor de hamburgeri. Suprafața de pământ necesară pentru a hrăni o persoană cu o dietă bazată pe carne ar fi suficientă pentru a hrăni 20 de vegetarieni. Iar la întrebarea dacă dieta vegetariană poate acoperi nevoile de nutrienți, să ne reamintim că un adult are nevoie de cel mult 40 g de proteine/zi, adică 10-15% din aportul caloric total. Celor ce cred că beef steak-ul e deosebit de hrănitor, le amintim că, din caloriile pe care le oferă, numai 25% sunt reprezentate de proteine utilizabile.
    Conținutul în proteine al cerealelor depășește, de obicei, 10%, iar fasolea și mazărea uscată au un conținut de proteine de 25%. Iar din totalul caloriilor furnizate de vegetale, 20% provin din proteine. După cum vedeți, alimentele de origine vegetală conțin cantități suficiente de proteine, pe lângă faptul că sunt bogate în fibre, sărace în grăsimi și lipsite de colesterol. În sfârșit, o ultimă întrebare: Cum va influența greutatea trecerea la un regim vegetarian?
    Dacă înlocuiți carnea cu gogoși, cartofi prăjiți și alte „bunătăți” bogate în grăsimi și în zahăr, atunci cu siguranță vă veți îngrășa. Dacă însă veți alege să vă hrăniți cu alimente naturale, pregătite în mod simplu, fără grăsimi, atunci, dacă aveți kilograme în plus, puteți scăpa de ele și vă puteți menține o greutate normală. Schimbarea alimentației se poate face de pe o zi pe alta, însă puteți face și o trecere lentă, începând cu o zi sau două pe săptămână fără produse de origine animală.
    Dovezile științifice împotriva alimentelor de origine animală sunt în continuă creștere, așa cum au fost odată cele împotriva fumatului. Dacă o mare parte a omenirii va trece la alimentația vegetariană, va rămâne hrană suficientă și pentru cele peste 800 milioane de persoane care suferă de foame pe glob. Gândiți-vă că numai în Statele Unite se sacrifică zilnic 9 milioane de animale, pentru o hrană care în nici un caz nu poate fi etichetată ca fiind cea mai bună.




SfatFarma logo 5/18/2017

Glucidele - principalele noastre surse de energie - continuare


Glucidele - principalele noastre surse de energie

    Voi continua articolul meu pecedent, pe acest subiect.
    Glucidele sau hidrații de carbon constituie principala sursă de energie a organismului, fiind combustibilul cu care funcționează motorul biologic.
    OMS recomandă ca 55 până la 75% din necesarul caloric să fie acoperit de glucide. În dieta adulților, glucidele trebuie să alcătuiască 75% din totalul caloriilor ingerate. Indienii Tarahumara din Mexic, a căror hrană constă în 75-80% din glucide, nu suferă de hipertensiune arterială, obezitate, hipercolesterolemie sau diabet, iar infarctul, cancerul și bolile degenerative sunt o excepție.
    În momentul de față, în România, glucidele nu reprezintă decât mai puțin de 40% din totalul caloriilor ingerate.
    Creatorul a căutat să satisfacă plăcerea noastră pentru dulce, așezând cantități apreciabile de zaharoză, fructoză și glucoză în toate fructele și în multe alte plante, în special în trestia și sfecla de
zahăr. Câteva exemple: merele conțin 2% glucoză, 5,74% fructoză, 2,55% zaharoză, deci un kilogram de mere conține aproximativ 100 g de zaharuri simple și 20-30 g de fibre, adică 400 kcal. Merele uscate conțin 60-65% zaharuri simple și 10% fibre, adică aproximativ 2.250 kcal.
    Prunele au 13-14 g de zahăr la suta de grame, prunele uscate, 48% zahăr. Caisele au 12,3% zahăr, cireșele dulci – 15%, căpșunile – 7,5%, grepfruturile – 9%, strugurii – 17%, ananasul – 13%, mandarinele – 10-11%, pepenele verde – 5%, bananele – 20-23%, smochinele uscate – 61%, stafidele uscate – 71%, curmalele uscate – 65-73% zahăr.
    Nemulțumiți numai cu dulceața fructelor, oamenii extrag zahărul din plante și-l așază pe mesele noastre sub formă rafinată de glucoză, fructoză sau zaharoză. Deseori am fost întrebat: Dacă și fructele au zahăr, atunci ce rău e să-l consum sub formă extrasă? Nu e tot zahăr, nu e totuna? Nu, nu e totuna! Și iată de ce: în timp ce zahărul consumat sub forma băuturilor dulci, a torturilor, a marmeladei, a mierii și a altor nenumărate forme de dulciuri se absoarbe foarte repede, inundând organismul cu o cantitate enormă de glucoză sau de fructoză, declanșând o secreție exagerată de insulină, care apoi va duce la hipoglicemie cu manifestările cunoscute, zahărul din fructe, fiind legat de fibre, în special de pectină, se absoarbe mai încet, fără să ducă la o creștere marcată a glicemiei, cu toate urmările ei.
    Și mai e un aspect: pentru a consuma 100-110 g de zahăr sub formă naturală, trebuie să mănânc un kilogram de mere, o cantitate apreciabilă. În schimb, sub forma zahărului rafinat, consumăm,
fără să ne dăm seama, cantități mult mai mari: de exemplu, un pahar de băutură dulce conține 10 lingurițe zahăr, deci aproximativ 50 g, o felie de tort are 10-12 lingurițe de zahăr și chiar un pahar de iaurt de fructe conține 10 lingurițe de zahăr. Absorbția zaharurilor simple, crescând brusc glicemia, declanșează secreția masivă de insulină. Glucoza va fi depozitată, sub formă de glicogen, în ficat și în celulele musculare, dar această posibilitate e limitată – rezervele de glicogen nu pot depăși 1,5 kg, așa că restul este transformat în grăsimi și înmagazinat ulterior.
    Organismul nostru însă necesită un aport constant de glucoză, și nu valori foarte mari, urmate de hipoglicemie datorită excesului de insulină; glucoza aceasta constituie nu numai o sursă de energie, ci e importantă și pentru menținerea funcției creierului și a nervilor. Zilnic creierul nostru consumă 140 g de glucoză. Studii epidemiologice, efectuate în peste 40 de țări, au arătat că persoanele care consumă mult zahăr consumă și multe grăsimi.
    Zahărul rafinat face grăsimea gustoasă, contribuind împreună la obezitate și diabet. Consumul crescut de zahăr se însoțește de o frecvență mai mare de cancere de sân, de colon și infarct miocardic.
    Iată, pe scurt, câteva din acțiunile zaharurilor rafinate asupra organismului:

  • Zahărul furnizează doar calorii goale, de care n-avem nevoie, deoarece acestea nu conțin: vitamine, minerale, fibre sau substanțe fitochimice.
  • Zahărul scade capacitatea leucocitelor (fagocitelor) de a ucide microbii. La o glicemie normală, între 60 și 100 mg/dl, celulele sistemului imunitar sunt foarte active. O dată cu creșterea glicemiei, leucocitele își modifică forma, devenind mai leneșe și reacționând mai încet față de agenții patogeni, nemaifiind în stare să distrugă același număr de bacterii. Dacă pe stomacul gol și cu o glicemie normală un leucocit distruge 14 bacterii, după o masă conținând 20 lingurițe de zahăr, adică 2 felii de tort sau 2-3 pahare de băuturi dulci, un leucocit nu reușește să distrugă decât o singură bacterie, deci capacitatea de luptă a fost diminuată cu peste 90%.
  • Zahărul rafinat spoliază organismul în special de vitamina B1. Pentru a putea fi utilizată și pentru a produce energie, glucoza, o dată ajunsă în celule, are nevoie de vitamine din grupul B. Așadar, consumul de zahăr pune organismul în situația de a folosi propriile rezerve de vitamina B, cu riscul de a le epuiza.
  • Zahărul are o acțiune acidifiantă, deoarece din metabolismul lui iau naștere produși acizi, pentru a căror neutralizare organismul scoate calciul din oase și din dinți. Prin urmare, zahărul favorizează osteoporoza și slăbirea danturii. În urina persoanelor care au consumat mult zahăr se găsește o cantitate mai mare de calciu. Iar prin intermediul acidului oxalic, consumul crescut de zahăr poate favoriza litiaza renală. Efectul zahărului asupra danturii se realizează pe două căi:


    • zahărul fermentat de microbii din cavitatea bucală dă naștere la acizi care atacă smalțul dinților sănătoși;
    • dentina e străbătută de numeroase canalicule foarte fine, prin care circulă un lichid. Acesta, pornind de la pulpa dentară, hrănește dentina și smalțul. Consumul de zahăr încetinește circulația în aceste canalicule și, cel puțin în parte, canaliculele sunt astupate. Dentina nu mai e hrănită normal. Cercetătorii de la Universitatea Oulu, din Finlanda, au arătat că alimentația bogată în zahăr diminuează formarea dentinei.
  • Consumul crescut de zahăr tulbură utilizarea proteinelor, crescând colesterolemia și trigliceridele, adică grăsimile în sânge.
  • Hrănirea animalelor de laborator cu zahăr și făină albă duce la litiază biliară.
  • Ulceroșii știu că zahărul crește aciditatea gastrică.
  • Adesea, acneea se accentuează după consumul de zahăr.
  • Consumul crescut de zahăr favorizează apariția cancerului hepatic, colic și rectal.
  • În sfârșit, Clubul German de Automobilism consideră că ingestia de zahăr poate favoriza accidentele de circulație. Între două și patru ore, după o doză apreciabilă de zahăr, se instalează o hipersecreție de insulină, care scade glicemia sub valorile normale, ceea ce duce la o hrănire insuficientă a creierului, însoțită de senzația de oboseală, lipsă de concentrare, scăderea atenției și a vitezei reflexelor, precum și o diminuare a acuității vizuale. Toate acestea favorizează accidentele de circulație. Deci, în locul băuturilor dulci sau al ciocolatei, în timpul conducerii se recomandă morcovi cruzi, pâine integrală sau mere. La încheierea acestui capitol, un sfat ce merită a fi urmat: evitați siesta după mese! În stare de repaus, insulina are dificultăți în a introduce glucoza în celulele musculare, deoarece oferta de energie NU e solicitată și NU e acceptată de mușchi. Pe măsură ce glucoza continuă să fie absorbită din intestin, glicemia și insulinemia cresc și ele. Excesul de energie și de insulină determină o diminuare a numărului și a eficacității receptorilor de glucoză, ceea ce e exprimat sub noțiunea de „rezistență la insulină”.

    Lipsind activitatea musculară, care să consume glucoza, urmează un al doilea efect al insulinei: sinteza de acizi grași și depunerea surplusului energetic, sub formă de grăsime. Depozitarea glucozei în mușchi și în ficat se face sub formă de glicogen, însă capacitatea acestui depozit e limitată la aproximativ 1,5 kg. Când „rezervorul” de glicogen e umplut, toată glucoza e transformată în grăsime, iar posibilitățile depozitării grăsimilor sunt, aparent, nelimitate. Și așa se face că la întâlnirile după 20-30 de ani de la bacalaureat sau de la absolvirea facultății abia dacă ne mai recunoaștem!




SfatFarma logo 5/02/2017

Ce determină stilul nostru de viaţă?


stil de viata

    V-ați gândit ce determină stilul dumneavoastră de viață? De ce trăiți așa cum trăiți, și nu altfel?
    Desigur, în primul rând preluăm, într-o măsură mai mare sau mai mică, obiceiurile părinților – obiceiuri cu care am fost obișnuiți din fragedă copilărie. Așadar, influența părinților e incontestabilă. Dar stilul de viață e influențat și de educația din afara familiei, de societatea în mijlocul căreia trăim.
    Interesant însă că cei care provin din familii în care se fuma și se consuma alcool fumează și beau într-o proporție mai mare decât cei cu părinți abstinenți, chiar dacă au aceeași educație și trăiesc în același mediu social. Nu putem trece sub tăcere nici faptul că mulți copii din familii abstinente, datorită influențelor celor din jur, devin sclavii fumatului și ai alcoolului.
    Stilul de viață e determinat, cel puțin parțial și din informațiile pe care la avem, de cunoștințele câștigate din cele citite, auzite sau văzute. În ultimii 20 de ani s-a observat că persoanele cu o educație școlară mai mare fumează într-un proces mai mic și au redus consumul de grăsimi, de alcool și de cafea, luându-și timp pentru activitate fizică și făcând sport nu numai prin intermediul televizorului. Totuși, studii epidemiologice recente arată că, cel puțin în Statele Unite, schimbările survenite în stilul de viață n-au ținut pasul cu creșterea explozivă a cunoștințelor în domeniul sănătății, în general, și al nutriției, în special.
    Chiar dacă ne găsim într-o societate secularizată, stilul de viață e influențat și de un alt factor, și anume de credința religioasă. Poate că unii nu sunt convinși că religia te ajută și în problemele de sănătate și că un stil de viață marcat de o anumită convingere religioasă poate duce la o viață mai sănătoasă și mai lungă.
    Există o înțelegere total greșită, care persistă de mult timp, și anume că religia ar avea de-a face, în primul rând, cu boala și moartea. Pentru mulți, această părere se materializează prin lumânarea care se așază în mâinile muribundului. Oare doar la atât să se reducă rolul credinței?
    În ceea ce ne privește, credem că religia e cel mai important factor care determină stilul de viață. Credința religioasă trebuie să aducă rezultate concrete, palpabile. Dacă nu ne poate face mai buni, mai sănătoși și mai fericiți în viața aceasta, adică aici și acum, atunci, nu ne va face nici în cea de apoi. Pentru a vedea dacă convingerile religioase influențează sănătatea, cercetătorii de la Universitatea Portland, Oregon, SUA, și cei din New Jersey au comparat mortalitatea absolvenților din Facultățile de Medicină de la Universitatea Loma Linda cu aceea a absolvenților de la Facultatea de Medicină a Universității California de Sud.
    Durata medie de viață a medicilor din Statele Unite e mai mare decât cea a populației generale. Totuși, medicii au o durată de viață mai mică decât cadrele didactice și clericii. Studiul publicat în Jurnalul Asociației Medicale Americane constituie o încercare de examinare a efectelor stilului de viață asupra mortalității medicilor, care, prin pregătire și mod de viață, prezintă foarte multe caracteristici comune, mai ales dacă trăiesc în aceeași zonă. Facultatea de Medicină din Loma Linda e una dintre cele 4-5 facultăți de medicină care aparțin Bisericii Adventiste. Absolvenții acestei instituții sunt, în cea mai mare parte, adventiști.
    La aproximativ 100 km distanță de Loma Linda, se găsește Facultatea de Medicină a Universității California de Sud, iar absolvenții ei sunt, în majoritate, neadventiști. S-au urmărit 4.342 de medici de sex masculin, absolvenți ai Universității Loma Linda și 2.832 de absolvenți ai Universității California de Sud. Redate pe scurt, rezultatele acestei cercetări sunt următoarele: În timp ce riscul bolii coronariene fatale, la absolvenții Universității California de Sud, era apropiat de acela al populației generale, la absolvenții Universității adventiste, mortalitatea prin boală coronariană a fost de numai 52% (din aceea a absolvenților Universității California de Sud). Un risc la fel de scăzut a fost observat și în ceea ce privește accidentele vasculare cerebrale.
    Mortalitatea prin ciroză hepatică printre absolvenții de la Loma Linda a fost de numai 36% din aceea a absolvenților Universității California de Sud. Mortalitatea prin cancer pulmonar a fost mult mai mică la medicii adventiști decât la cei neadventiști, după cum și numărul deceselor datorate diabetului a fost semnificativ mai mic.
    O formă de cancer deosebit de rar întâlnită printre medicii adventiști, în comparație cu colegii lor neadventiști, a fost cancerul de pancreas.
    Concluzia autorilor: deosebirile observate în mortalitatea acestor două grupe de populație, care prezintă atâtea asemănări, se pare că se datorează stilului de viață adventist: abținerea de la fumat și de la băuturi alcoolice, alimentația predominant vegetariană și mai multă activitate fizică, precum și participarea, cu regularitate, la serviciile divine.




SfatFarma logo 4/26/2017

Băuturile nealcoolice - sursele noastre de hidratare adevărate și false


bauturi nealcoolice

    Se pare că lumea a început să înțeleagă faptul că organismul nostru, pentru a funcționa cât mai bine, are nevoie de o cantitate apreciabilă de apă (nu lichide). Iar industria și comerțul au fost pe fază, oferind o gamă întreagă de băuturi nealcoolice și răspândind ideea că trebuie să consumăm "lichide" și nu "apă". Iar apa de la robinet n-ar fi sănătoasă. Așa se face că, în momentul de față, în SUA se consumă de două ori mai multe băuturi carbogazoase decât acum 25 de ani. Din nefericire, mulți nu știu că această creștere a contribuit la obezitate, carii dentare și osteoporoză și întreabă: Nu constituie băuturile nealcoolice o modalitate excelentă de a consuma mai multe lichide?
    Răspunsul este un NU categoric.
    Iată câteva date în legătură cu băuturile carbogazoase: apă, plus zahăr, plus numeroase chimicale înseamnă:
  • alimentație dezechilibrată, deoarece o doză conține 120-180 de calorii goale, care produc oscilații mari ale glicemiei, declanșează o secreție mare de insulină – și știm că insulina este otravă pentru artere, iar zahărul, de obicei, se transformă în grăsime;
  • băuturile carbogazoase cresc aciditatea gastrică și întârzie digestia;
  • majoritatea băuturilor nealcoolice conțin conservanți, substanțe colorante, întăritoare de gust și alte chimicale, care necesită un efort în plus din partea ficatului și a rinichilor, pentru a fi detoxifiate și eliminate;
  • unele conțin substanțe iritante pentru mucoasa gastrică;
  • cele mai multe băuturi carbogazoase conțin acid fosforic, cu efect acidifiant, care, pentru a fi neutralizat și eliminat din rinichi, folosește calciul scos din oase, iar urmarea este osteoporoza.
    Chiar dacă nu conțin alcool, aceste băuturi constituie o catastrofă pentru organism. A înlocui un rău cu un altul nu constituie o măsură înțeleaptă.
    Dar sucurile de fructe? Sucurile de fructe și vegetale sunt incontestabil mai hrănitoare decât băuturile carbogazoase. Totuși, ele sunt mai puțin hrănitoare decât produsele din care provin. În ultimă instanță, sucul de portocale, de exemplu, e un produs rafinat, jefuit de majoritatea fibrelor celor mai valoroase, de care organismul nostru are o nevoie atât de mare.
    Sucul de portocale nu scade colesterolemia atât de eficient ca fructul întreg. Are mai multe calorii și, în același timp, satură mai puțin. Prin cuvântul NATURAL ce figurează adesea pe etichete, se pot înțelege foarte multe: apa care e adăugată, sucul de fructe, care poate reprezenta 25% din volum, dar și zahărul, care e tot natural, dar jefuit de fibre.
    Dacă se știe că băuturile de tip Cola și Pepsi conțin cofeină, numai foarte puțini sunt conștienți că majoritatea băuturilor carbogazoase conțin și cofeină și, prin intermediul lor, într-un anumit sens, întregul glob a ajuns la dependență de cofeină. Primele relatări istorice în legătură cu cafeaua povestesc despre un păstor de capre din Abisinia, Etiopia de azi, care, în jurul anului 850 d.Hr., a observat cum caprele sale dansează în jurul a ceea ce, ulterior, a devenit cunoscut ca fiind un arbore de cafea. A gustat boabele și, conform legendei, a intrat și el în hora caprelor.
    Cercetările au arătat că ingestia de cafea crește riscul bolilor cardiovasculare și neoplazice, după cum favorizează și o serie de complicații legate de sarcină. Efectele nocive ale cafelei se realizează prin mai multe mecanisme, printre care și acela de creștere a homocisteinei în sânge. Nivelurile crescute de homocisteină, un aminoacid care conține sulf, indică un risc crescut de morbiditate și de mortalitate cardiovasculară. Concentrații mari de homocisteină s-au întâlnit frecvent și la femeile care prezentau complicații legate de sarcină și la cele cu o evoluție nefavorabilă a sarcinii. Printre cauzele cele mai des întâlnite ale nivelurilor crescute de homocisteină sunt deficitele de folat și cobalamină, adică vitaminele B11 și B12.
    Observații recente arată că, în afara vitaminelor din grupul B, nivelul homocisteinei din sânge este influențat și de unii factori de stil de viață. Studii extinse au dovedit că fumatul și consumul de cafea se însoțesc de concentrații crescute de homocisteină. Iar foarte recent, Grubben și colaboratorii săi au publicat, în American Journal of Clinical Nutrition (2000; 71:403-404), rezultatele cercetării lor, efectuate în Olanda, din care reiese că ingestia de cafea crește nivelul homocisteinei sanguine, independent de fumat.
    Cofeina ne face să ne simțim vioi, deoarece blochează receptorii pentru adenozină din creier. În mod normal, adenozina înăbușă sau slăbește activitatea altor neurotransmițători. Prin blocarea adenozinei, adică a frânei, se stimulează activitatea creierului și, în mod direct, producția dopaminei. Cocaina, alcoolul, nicotina și heroina cresc de asemenea nivelul dopaminei. În mod evident, cofeina are unele proprietăți asemănătoare cu cele ale drogurilor, iar cei care o consumă nu sunt conștienți de măsura în care comportarea lor este controlată de ea. Când nu-și mai primesc doza, apar fenomenele de sevrage, de abstinență. În special copiii sunt foarte vulnerabili la fenomenele de abstinență, atunci când nu mai primesc băuturile cu care s-au obișnuit.
    Industria băuturilor nealcoolice exploatează proprietatea cofeinei de a crea dependență, pe care o adaugă tocmai cu acest scop, și nu pentru ameliorarea gustului. Cercetătorii de la Universitatea John Hopkins din Baltimore, SUA, au găsit că numai 2 din 25 de consumatori adulți de Cola pot face deosebirea între gustul sortimentelor cu cofeină și al celor fără cofeină. Această nouă dovadă contrazice puternic pretenția producătorilor că ar adăuga cofeina numai pentru gust. În realitate se urmărește crearea dependenței!
    Efectul asupra sistemului nervos se poate vedea și la păianjen, care, după o doză de cafeină, nu mai e în stare să facă o pânză obișnuită, ci doar o caricatură. La om, cofeina crește colesterolemia, tensiunea arterială și trigliceridele în sânge, produce extrasistole, insomnie și crește secreția de apă prin rinichi, contribuind la deshidratarea organismului și la senzația de oboseală. Cofeina trece prin placentă și afectează creșterea fetală, inhibând fosfodiesteraza, enzima responsabilă pentru desfacerea adenozin monofosfatului ciclic (AMP ciclic). Nemaifiind desfăcut, adenozin monofosfatul ciclic crește în sânge, și nivelul crescut de AMP ciclic se poate interfera cu diviziunea celulară sau poate precipita vasoconstricția uterină mediată de catecolamine.
    Rata metabolismului cofeinei la femeile însărcinate este de 3 ori mai înceată, rezultând o acumulare a cofeinei în organismul mamei și al fătului.
    În sfârșit, cofeina crește susceptibilitatea celulei la lipsa de oxigen, prin blocarea receptorilor specifici de adenozină. Cu toată înțelegerea pe care o avem față de cei care au devenit dependenți de cafea, trebuie să spunem că nu e băutura care să merite banii dați pentru ea.
    Singura băutură perfectă e apa. De ce? Dacă nu sunteți deshidratat, 70% din greutatea dumneavoastră o reprezintă apa, iar rinichii filtrează zilnic în jur de 180 litri de apă. Fără apă, nu poate trăi nici o celulă și nu se poate efectua nici unul din nenumăratele procese care au loc în corp. Organismul uman e alcătuit dintr-un număr imens de fabrici minuscule, dependente de apă, care conțin miliarde de unități foarte diversificate, însă toate dependente de apă. Pentru a menține acest sistem minunat, și deci viața, aveți nevoie zilnic de 10-12 pahare de apă. Două până la patru le obțineți din alimente, restul, de opt sau chiar mai mult, trebuie să le consumați, chiar dacă nu vă este sete.
    Desigur, necesarul de apă diferă în funcție de greutatea corporală, efortul fizic depus și temperatura mediului înconjurător.
    Recomandarea de a bea 6-8 pahare de apă zilnic se referă la persoanele cu greutate normală – bărbați între 60 și 70 kg, femei între 50 și 55 kg, care depun o muncă fizică redusă, într-un mediu cu o temperatură normală. Pentru cei care încă n-au putut părăsi celelalte băuturi, nutriționiștii recomandă să se bea câte un pahar de apă după fiecare băutură alcoolică sau cafea, pentru a contrabalansa efectul lor deshidratant.




SfatFarma logo 4/25/2017

Înlocuitorii de zahăr - între mit și adevăr


inlocuitori de zahar

    Mulți consideră că înlocuitorii de zahăr constituie o alternativă bună, care să se folosească pentru orice, începând cu băuturile și terminând cu prăjiturile și bomboanele, deoarece nu conțin calorii, deci nu îngrașă. Lumea consumă aceste articole, crezând că sunt eficace, deoarece sunt sărace în calorii. Studii recente arată contrariul. Persoanele care consumă cel mai mult așa-zisele băuturi dietetice au cele mai multe probleme cu greutatea. O cercetare efectuată asupra a 75.000 de femei, cu vârste între 50 și 69 de ani, a constatat că cele care utilizau surogatele de zahăr, în decursul timpului, au câștigat mai mult în greutate decât cele care nu le foloseau.
    Într-un alt studiu, 30 de voluntari care au băut timp de 2 săptămâni numai băuturi dietetice, fără zahăr, au consumat mai multe alimente și au câștigat mai mult în greutate decât atunci când li s-a permis să consume băuturi îndulcite cu zahăr.
    Azi se știe că folosirea diferiților înlocuitori de zahăr prezintă o serie de probleme, necunoscute de populație. În primul rând, diversele tipuri de zahăr artificial stimulează senzația de foame, măresc pofta de mâncare, favorizând aportul de calorii.
    Zahărul artificial crește sau cel puțin menține dorința pentru zahăr, miere și dulciuri în general, ceea ce pentru diabetici este foarte rău. În momentul în care folosim un înlocuitor de zahăr, pe cale nervoasă, gustul dulce este semnalizat creierului care, neputând face deosebirea, dă poruncă pancreasului să secrete insulină.
    Pancreasul se execută și, până când poate, secretă mai multă insulină, care scade glicemia uneori până la valori critice, determinând o nevoie stringentă de a mânca cu o poftă de lup. Dar mai există un aspect, poate, și mai primejdios: nivelurile mari de insulină au multiple efecte nocive, în special asupra vaselor de sânge.
    În Statele Unite, consumul anual de substanțe îndulcitoare artificiale este de 10 kg pe cap de locuitor, dar, în ciuda acesteicantități, consumul de zahăr e în continuă creștere. Înlocuitorii de zahăr sunt cunoscuți de mai bine de 100 de ani. Aceste substanțe chimice depășesc capacitatea de îndulcire a zahărului de 10 până la 2.000 de ori și, cu excepția aspartamului, nu furnizează calorii. Cea mai cunoscută este ZAHARINA. Majoritatea înlocuitorilor de zahăr folosiți în zilele noastre reprezintă un amestec de 10 părți ciclamat și o parte zaharină.
    Studii efectuate pe animale arată că zaharina favorizează în special cancerul de vezică urinară. În SUA, alimentele și băuturile care conțin zaharină trebuie să poarte o etichetă prin care consumatorul este atenționat asupra unui potențial efect carcinogen.
    În Canada este interzisă comercializarea zaharinei. ASPARTAMUL este o altă substanță folosită la îndulcirea băuturilor, a deserturilor și a multor altor produse alimentare. La Conferința Mondială Pentru Mediul Înconjurător s-a discutat mult în legătură cu această substanță. Se bănuiește că aspartamul ar fi implicat în înmulțirea cazurilor de scleroză multiplă și de afecțiuni dermatologice.
    La temperatura de 300 C, metanolul din aspartam se transformă în formaldehidă și apoi, prin oxidare, se ajunge la acid formic, care tinde să acidifieze sângele. Unii cred că toxicitatea metanolului a făcut ca, în mod eronat, să se stabilească diagnosticul de scleroză multiplă. Cantități mari de metanol pot duce la pierderea vederii.
    În retină, metanolul se transformă în formaldehidă, o substanță toxică. Nancy Markle scrie în legătură cu aspartamul: „Dacă, după ce ați consumat aspartam, aveți colici, dureri sub formă de înțepături și parestezii ale membrelor inferioare, amețeli, cefalee, apatie, senzație de teamă, greutate în vorbire, tulburări de vedere și de memorie, atunci suferiți probabil de boala aspartam”. În SUA, aspartamul este conținut în peste 5.000 de produse diferite. Aspartamul tulbură și procesele chimice din creier, după cum și nivelul glicemiei.
    CICLAMATUL, cu derivatul său major cicloxilamina, este încă în studiu, deoarece se bănuiește că ar favoriza dezvoltarea tumorilor, atunci când se folosește împreună cu un carcinogen. Cel mai recent înlocuitor sintetic de zahăr apărut pe piață este ACESULFAM K, K fiind simbolul chimic pentru potasiu.
    Deocamdată lipsesc date suficiente pentru a aprecia dacă substanța are sau nu efecte nocive. Cu toate acestea, ea se folosește. Cea mai înțeleaptă atitudine este aceea de a renunța cu totul la înlocuitorii de zahăr.




SfatFarma logo 4/12/2017

Suntem cu adevărat ceea ce mâncăm


adn


    "Medicii lucrează pentru a ne menţine sănătatea, iar bucătarii, ca s-o strice. De cele mai multe ori, ultimii au mai mult succes."
                                                                                                     Diderot


    În cursul vieții, un om consumă de la 40 până la 50 de tone de alimente. Deci, nu e de mirare că obiceiurile alimentare sunt decisive pentru sănătatea noastră. Iar datele științifice atestă faptul că alimentația vegetariană se însoțește de mai puține riscuri pentru sănătate decât cea cu produse provenind de la animale. Exemplele în privința aceasta sunt foarte numeroase. Totuși, când se pune problema schimbării modului de alimentație cu care ne-am obișnuit din moși-strămoși, unii încearcă să abată discuția asupra poluanților din mediul înconjurător (pesticide, insecticide), care pot să ajungă în hrana noastră, și asupra diferitelor substanțe care se adaugă alimentelor, de exemplu, conservantele. Se uită că pesticidele și insecticidele intră și în hrana animalelor, inclusiv a peștilor, și că, în organismul animalelor, aceste substanțe suferă procesul de acumulare și de bioamplificare; dacă aceste produse animale sunt consumate, în organismul uman vor intra cantități și mai mari de poluante din mediul înconjurător.
    Pe de altă parte, după cercetările făcute de experți în acest domeniu, reiese că riscul acestor substanțe asupra sănătății e foarte mic, dacă-l comparăm cu acela al cuiva care fumează zilnic un pachet de țigări și al cărui risc e de 50.000 de ori mai mare.
    În țările industriale, un nou-născut la termen cântărește în jur de 3 kg. La atingerea vârstei de adult, greutatea corpului va fi de aproximativ 65 kg. Această creștere de aproape 20 de ori în greutate, precum și toate țesuturile care s-au format în perioada dezvoltării se datorează alimentelor care au fost absorbite și reținute în corpul uman. În felul acesta, în locul dictonului „Suntem ceea ce mâncăm”, ar fi mai potrivit să se spună „Suntem ceea ce absorbim și reținem”, și acest concept formează baza nutriției.
    Fondatorul științei nutriției e considerat francezul Lavoisier (1743-1794), care a descoperit principiul oxidării, al producerii de căldură și al combustiei. Folosind în experiențele sale un cobai și un calorimetru cu gheață, chimistul francez a arătat că oxigenul inspirat e consumat, cu producere de CO2 și H2O. El a fost primul care a demonstrat că procesul oxidativ constituie sursa de căldură pentru viețuitoare. Iar principiile promulgate de Lavoisier, cu mai bine de 200 de ani înainte, reprezintă și azi bazele calorimetriei și energeticii umane.
    Oamenii și animalele sunt sisteme biologice, care convertesc energia pe care o primesc sub formă de alimente, într-o energie utilă. Energia e necesară pentru activitate, pentru menținerea temperaturii corpului, pentru creștere și reproducere. Organismul viu e o uzină chimică, în care componentele alimentelor – grăsimi, hidrați de carbon și proteine – sunt oxidate printr-o serie de pași mici. În cursul acestui proces de oxidare, energia eliberată e folosită pentru lucru.
    Din punct de vedere termodinamic, reacțiile chimice oxidative care au loc în corpul uman sunt identice, producând aceeași cantitate de energie ca oxidarea rapidă ce survine într-o flacără. Cantitățile de oxigen folosite, cele de CO2 produse și energia eliberată depind de tipul combustibilului folosit. Majoritatea alimentelor consumate reprezintă un amestec complex de grăsimi, proteine, glucide, apă, fibre, vitamine, substanțe chimice și minerale. Contribuția fiecăruia dintre acești constituenți poate varia foarte mult.
    Legătura dintre nutriție, sănătate și boală a fost recunoscută de mult. În secolul al XII-lea, învățatul și medicul Moses Maimonides scria: „Cunoștințele privind alimentația sunt poate cele mai importante din toată medicina, deoarece nevoia de hrană nu încetează niciodată, nici în sănătate, nici în boală”. Din nefericire, în secolul XXI, absolvenții facultăților de medicină din toate țările sunt foarte puțin pregătiți pentru a putea da sfaturi competente în domeniul nutriției. Nu e surprinzător, deoarece știința nutriției nu mai are loc în programa analitică, și așa foarte încărcată. Mult timp, nutriția a fost văzută doar în contextul compoziției corpului – de exemplu, persoane subnutrite sau prea bine hrănite, adică obeze. Azi, știința nutriției e considerată însă într-un mod mult mai nuanțat. Cercetările au arătat că nutriția e un factor de mediu deosebit de important, care interacționează cu profilul genetic al persoanei, influențând evoluția bolilor și răspunsul la tratament.
    Recunoscând importanța nutriției asupra tractului gastrointestinal, Societatea Americană de Gastroenterologie a înființat recent o secție de nutriție și obezitate. S-a ajuns să se recunoască faptul că, atunci când cineva prezintă o boală gastrointestinală, nu e afectat numai intestinul. Într-o boală intestinală inflamatorie, de exemplu colita ulceroasă, boala Crohn și altele, există o interacțiune între alimentație și inflamație. În ultimii ani s-au observat efectele nutriției asupra funcției imunitare, asupra musculaturii și asupra funcției antioxidante.
    Relația dintre nutriție și starea sănătății se poate observa dacă aruncăm o privire asupra datelor statistice. În anul 1900, aproximativ 10-15% dintre americani mureau de boli cardiovasculare și de accidente vasculare cerebrale (o mare parte dintre aceste decese se datorau valvulopatiilor reumatismale, deci aveau o cauză infecțioasă). Azi, 45% mor prin boli cardiovasculare și accidente vasculare cerebrale, deși valvulopatiile reumatismale, practic, au dispărut.
    În anul 1900, 6% dintre americani mureau de cancer. Azi, proporția e de 25%. Frecvența bolilor cardiovasculare și canceroase a crescut într-un mod exploziv după al doilea război mondial, când populația a început să consume, în cantități mari, produse de origine animală, iar industria a inundat piața cu alimente înțesate de calorii, dar lipsite de nutrienți. În momentul de față, din întreaga producție de porumb din SUA, pe care o invidia atât de mult domnul Hrusciov pe timpuri, deci, din întreaga producție de porumb din SUA, populația consumă mai puțin de 1%, în timp ce 99% se folosește pentru creșterea animalelor, fabricarea siropului de porumb pentru băuturi dulci, fabricarea de aditive la combustibil pentru motoare cu explozie și fabricarea hârtiei.
    Pe plan mondial, în acest an, vor fi 56 de milioane de decese, din care 7 milioane, prin boală coronariană și 5,5 milioane, prin accidente vasculare cerebrale, iar majoritatea acestor decese survin în țările industriale. Principalii factori de risc pentru aceste afecțiuni sunt alimentația excesivă cu produse animale și inactivitatea fizică, rezultând concentrații crescute de grăsimi în sânge, obezitate și hipertensiune arterială, la toate acestea mai adăugându-se și fumatul.
    După dr. R. Beaglhole, de la Universitatea Auckland, Noua Zeelandă, cel puțin 75% dintre cazurile noi de boli cardiovasculare se datorează alimentației, sedentarismului și fumatului. Înlăturarea acestor trei factori ar putea reduce decesele prin boli cardiovasculare cu cel puțin 75%, după unii chiar cu 90%. Celor care-și pun speranțele în progresul geneticii, cercetătorul din Auckland le spune că genetica ne ajută să înțelegem susceptibilitatea individuală, însă nu va contribui la controlul bolilor cardiovasculare ale populației. Numai o scădere cu 2% a tensiunii arteriale medii, adică cu 3 mmHg a presiunii diastolice, ar putea preveni 1,3 milioane de decese prin accidente vasculare cerebrale (AVC) (aproximativ 15% din totalul deceselor prin avc) și 600.000 de decese prin infarct miocardic. Această reducere a tensiunii arteriale ar putea fi realizată prin scăderea de sare – 0,7g de sare pe zi fiind de ajuns pentru nevoile organismului, iar populația consumă cel puțin de 10 ori mai mult.
    În China, Asia de Sud-Est, Africa, America Centrală și de Sud, unde încă n-au pătruns alimentele bogate în carne, zahăr și grăsimi, cazurile de boală coronariană și de diabet sunt foarte rare. Se pare că drumul spre o sănătate mai bună ocolește restaurantele fast-food, de tipul McDonald’s, raioanele cu carne, brânzeturi și dulciuri, conducându-ne înapoi, spre hrana dată inițial omenirii: boabele de aur ale cerealelor, vegetalele și fructele. Concepția că bolile civilizației apusene sunt legate de stilul de viață și că ele pot fi prevenite reprezintă cea mai importantă descoperire medicală a secolului XX.
    Pentru a schimba un obicei, trebuie să dorim schimbarea. Obiceiurile vechi sunt comode și, pentru a scăpa din brațele lor, e nevoie de o dorință puternică. Dar dorința singură nu poate schimba vechile obiceiuri ale stilului de viață. Trebuie să știm ce să schimbăm și să înțelegem de ce. Apoi trebuie un efort conștient pentru a pune în practică noul mod de a trăi, care, cu timpul, va deveni ceva automat. „Alege ce este mai bun”, a spus Pitagora, „și obișnuința îl va face plăcut și ușor.” „Obiceiul este o funie; zilnic toarcem un fir la el și, până la urmă, nu se poate rupe.” (Horace Mann).




SfatFarma logo 4/08/2017

Îmbătrânirea sănătoasă și bătrânețea fericită


imbatranire fericita

    În celebra catedrală anglicană din Londra, Westminster Abbey, se găsesc mormintele regilor și ale reginelor Angliei. Tot acolo și-au găsit ultima odihnă renumiți poeți și savanți. Una din cripte însă conține resturile pământești ale unui om simplu, ale țăranului Tom Parr.
    Epitaful lui cuprinde ceva incredibil: „Thomas Parr, din comitatul Sailop, născut în anul Domnului 1483. A trăit sub domnia a zece regi: regele Eduard al IV-lea, regele Eduard al V-lea, regele Richard al III-lea, regele Henric al VII-lea, regele Henric al VIII-lea, regele Eduard al VI-lea, regina Maria, regina Elisabeta, regele Iacob și regele Carol I. A trăit 152 de ani și a fost îngropat aici, la 15 noiembrie 1635”. Acest epitaf de necrezut poate fi dovedit prin documente. Registrul nașterilor din biserica satului natal notează că Thomas Parr s-a născut în anul 1483. Actele autorităților civile atestă că, în anul 1518, acesta a moștenit de la tatăl său mica gospodărie țărănească. Un certificat de căsătorie din anul 1563 menționează o căsnicie încheiată la vârsta de 80 de ani fără să specifice a câta a fost. Un document asemănător, din anul 1605, certifică o nouă căsătorie. Atunci, vigurosul mire avea 122 de ani. În septembrie 1635, regele Carol I a început să se intereseze de
moșneagul de 152 de ani și l-a invitat la palat. Agerimea, memoria formidabilă, simțul umorului și istorisirile fără de sfârșit, pe care le povestea, au făcut ca prezența țăranului să fie dorită pretutindeni. Regele Carol I a fost atât de uimit de Thomas Parr, încât i-a propus să se mute în palatul regal. Bineînțeles, țăranul nostru a acceptat cu plăcere invitația, lichidându-și imediat mica gospodărie. De fapt, mai bine n-ar fi făcut-o, căci hotărârea aceasta i-a fost fatală. Fiind la palat, primea și hrana îmbelșugată de la masa regelui. Și, fără să se rețină, a început să mănânce atât de mult, încât organismul său, neobișnuit cu acest exces, n-a rezistat.
    La câteva săptămâni după mutarea la palat, Thomas Parr moare în cursul unei mese copioase. Regele a poruncit o autopsie, pentru a se constata cauza exactă a decesului. Certificatul de deces întocmit de medicii casei regale notează că moartea a fost produsă de „o indigestie prea acută, cauzată de alimentele prea bogate, cu care corpul său nu a fost obișnuit”. Regretăm că nu deținem informații privind modul de alimentație al lui Thomas Parr înainte de venirea lui la palat. Desigur, la 152 de ani poți muri și din alte cauze, însă regele n-a adus la curte un ramolit sau pe unul care abia își mai trăgea suflarea, ci pe un bătrân neobișnuit de vioi și de sănătos, care, de la munca câmpului și de la o alimentație sărăcăcioasă, a trecut la sedentarism și la un surplus de hrană, de care organismul său în nici un caz n-avea nevoie.
    Dacă sunteți în al 70-lea an de viață, înseamnă că mai aveți în față 10, 20 sau 30 de ani de trăit, adică un sfert din viață sau chiar mai mult. Din nefericire, foarte puțini sunt pregătiți pentru aceasta. Unii poate că se îngrozesc la gândul că ar mai avea de trăit încă 20 de ani. Și poate că au dreptate, dacă se pierde din vedere că nu e vorba numai de a adăuga ani la numărul celor scurși, ci de a umple acest timp cu viață de calitate.
    Deviza healțy aging, adică „a îmbătrâni sănătos”, se referă la un proces care începe de la vârsta de sugar și durează până la moarte. Profesor dr. Ursula Lehr, de la Centrul German de Studiu al Îmbătrânirii, de la Universitatea Heidelberg, susține că îmbătrânirea sănătoasă se sprijină pe patru piloni:

  1. Crearea de condiții optime de dezvoltare în copilărie. Ce păcat că, dintr-o iubire greșit înțeleasă, părinții și bunicii îi obișnuiesc pe copii cu nenumărate alimente nesănătoase – să amintim doar varietatea infinită a dulciurilor! Iar a fuma și a consuma băuturi alcoolice în prezența copiilor este o adevărată crimă.
  2. Al doilea pilon pentru o îmbătrânire sănătoasă constă în prevenirea bolilor și în împiedicarea apariției fenomenelor degenerative și de uzură. Alimentația sănătoasă reduce frecvența bolilor la bătrânețe, iar reducerea numărului de calorii ingerate prelungește viața.
  3. Al treilea pilon constă în tratarea corectă a bolilor și în remiterea cât mai bună nu numai a tulburărilor organice, ci și a celor psihice, survenite după unele evenimente triste, de exemplu: pierderea partenerului de viață, pensionarea sau intrarea într-un cămin de bătrâni.
  4. Al patrulea pilon pentru o îmbătrânire sănătoasă constă în dezvoltarea capacității de a rezolva și de a depăși crizele din viață, precum și în crearea unei dispoziții de a accepta unele situații inevitabile, fiind dispus a trăi cu ele.

    Chiar dacă, datorită multiplelor obligații și greutăți ale vieții, nu ați întreprins până acum nimic deosebit pentru sănătatea dumneavoastră, nici acum nu e prea târziu. Indiferent ce vârstă aveți, hotărârea pe care o luați, de a face schimbările necesare în stilul de viață, va fi răsplătită din plin. Aproximativ 25% dintre persoanele în vârstă suferă de tulburări psihice, stările depresive de diferite grade situându-se pe primul loc.
    Cercetările moderne au demonstrat că alimentația are un efect incontestabil asupra creierului, influențând bunăstarea generală și dispoziția psihică.
    Cineva a spus că ceea ce mâncăm azi va vorbi și va umbla mâine. Să nu uităm că dulciurile și grăsimile, inclusiv uleiurile uzuale, favorizează apariția și agravarea bolilor degenerative. Deoarece, o dată cu vârsta, senzația de sete scade, nu neglijați să beți șase până la opt pahare zilnic, de preferat în prima parte a zilei. Includeți câte o zi de crudități și mâncați fie numai fructe, fie numai zarzavaturi, de exemplu: roșii, morcovi rași, varză, salată verde, castraveți etc. Și mai ales nu uitați că singura măsură eficace, dovedită științific, de prelungire a vieții este reducerea numărului de calorii consumate. Nu trebuie să înfulecăm tot ce e pe masă, chiar dacă buzunarul ne
permite. În sfârșit, rețineți că niciodată nu e prea târziu pentru a începe și a continua un antrenament fizic, care poate fi efectuat până la vârstele cele mai înaintate. Urcatul scărilor, de exemplu, este o
modalitate de multe ori neglijată. Pentru ameliorarea coordonării, profesor dr. Wildor Hollmann, președintele Societății Germane de Medicină Sportivă, are un sfat simplu: „Trageți ciorapii sau pantalonii stând numai pe un picior. Dacă la început vă temeți de pierderea echilibrului, sprijiniți-vă de un dulap sau de un fotoliu. Cine exersează aceasta în mod regulat, face deja destul de mult pentru prevenirea tulburărilor de echilibru și de coordonare”.
    Dacă observați că o anumită activitate fizică vă face probleme, nu vă dați bătut și nu renunțați, ci căutați s-o însușiți și s-o stăpâniți prin exercițiu. Obiceiul e o frânghie la care împletim un fir în fiecare zi și care, în cele din urmă, nu poate fi ruptă. Fără îndoială, îmbătrânirea e un proces inevitabil. Nu toți vom atinge vârsta lui Thomas Parr. Totuși putem face mult pentru sănătatea noastră chiar și la vârsta cea mai înaintată.




SfatFarma logo 4/07/2017

O listă (aproape) completă cu alimentele/ ingredientele din bucătăria mea


alimente

    Deoarece, mi s-a cerut de mai multe ori de către cititorii mei, am să vă împătrășesc o listă cu alimentele/ ingredientele pe care le consum pe parcursul anului. Iată:

    Fructe
    - începând cu cele disponibile pe tot parcursul anului: banane, portocale, clementine, mandarine, ananas, kiwi, mere, pere, mango, papaya, avocado, litchi, pomelo, curmale moi, kaki, rodie, lămâie, nucă de cocos, fistic, alune, nuci și continuând cu cele sezoniere (acestea fiind preferate dacă sunt disponibile): pepene, cireșe, vișine, căpșuni, caise, nectarine, piersici, zmeură, prune, afine, coacăze.

    Fructe care sunt considerate a fi legume (dar tot fructe sunt - a se vedea definiția cuvântului fruct)
    - (preferabil cele crescute local și de sezon, dacă există): roșii, ardei, castraveți, dovleac, vânătă.

    Legume:
    - broccoli, conopidă, morcov, păstârnac, pătrunjel, cartofi, cartofi dulci, orez,

    Frunze verzi:
    - salată verde, spanac baby, varză, rucola.

    Fructe și legume uscate: 

  • roșii uscate
  • ciuperci uscate soare 
  • fulgi nucă cocos
  • goji 
  • coacăze 
  • stafide 
  • curmale 
  • smochine 
    Ciuperci comestibile din flora României (preferabil ciuperci de pădure):

  • Păstrăvul de fag (pleurotus)
  • Ciuperca de bălegar (champignon)
  • Hribi (Boletus edulis)
  • Buretele de mai (nicoretele)
  • Ghebele tomnatice (Armillaria mellea)
  • Zbârciogi (Morchella spongiola)
  • Gălbiori (Cantharellus cibarius)
  • Ciuperca de bălegar albă, crem sau brună (Agaricus bisporus)
  • Buretele roșiatic (Pleurotus florida)
  • Buretele brun (Pleurotus sajor-caju )
  • Buretele cornet (Pleurotus cornucopiae)
    Semințe și nuci:                                                                  

  • migdale 
  • caju 
  • nuci românești 
  • castane 
  • nuci braziliene 
  • nuci macadamia 
  • nucă de Pecan 
  • semințe(sâmburi) căise dulci 
  • semințe de susan albe și negre 
  • semințe de cânepă 
  • semințe de in 
  • semințe chia 
  • semințe de floarea soarelui 
  • semințe de dovleac 
  • semințe de mac 
  • semințe de muștar alb și negru 
  • semințe chimion 
  • semințe chimen 
    Pseudocereale: 

  • hrișcă 
  • quinoa 
  • amaranth 
  • mei 
  • porumb 
  • orez (integral)
    Legume, păstăi : 

  • fasole 
  • linte 
  • mazăre 
  • năut  
    Unt de: 

  • cocos
  • migdale 
  • cânepă 
  • nuci braziliene
  • pastă tahini 
     Uleiuri: 

  • ulei de măsline extravirgin 
  • ulei nucă cocos
  • ulei cânepă
  • ulei de floarea soarelui presat la rece 

    Măsline, murături: 

  • măsline (kalamata, ceringola, picoline, nicoise, manzanilla etc..) 
  • varză murată 
  • gogonele 
  • gogoșari 
  • castraveți murați
    Alge: 

  • spirulină 
  • chlorela 
  • foi uscate din alge nori 
  • alge kelp(varecul) 
  • alge dulse 
  • alge irish moss 

    Superalimente:

  • maca
  • lucuma
  • carob/ roșcove

    Condimente/ ierburi (aceasta este lista cea mai lungă, dar cantitativ, această grupă de alimente este cea mai mică, dintre toate):

  • anason
  • arpagic
  • busuioc
  • boia dulce și iute
  • cardamon
  • ceapa
  • chimen
  • cimbrișor
  • cimbru
  • coriandru
  • coaja de lămâie/ portocală
  • creson
  • cuișoare
  • curry
  • drojdie nutrițională
  • frunze de dafin
  • ghimbir
  • hrean
  • ienibahar
  • leuștean
  • maghiran
  • mărar
  • mentă
  • muștar alb și negru
  • nucșoară
  • oregano
  • pătrunjel
  • piper alb și negru
  • rozmarin
  • scorțișoară
  • șofran
  • turmeric
  • tarhon
  • usturoi
  • vanilie păstăi

    Sunt sigură că nu am reușit să acopăr chiar tot ce consum pe parcursul anului, dar înțelegeți idea ;).




SfatFarma logo 4/02/2017

Avem nevoie de mai multe proteine în dieta noastră zilnică?


proteinele si muschii

    Există încă persoane care cred că ar trebui să consumăm mai multă carne și mai puține produse cerealiere. Loren Cordain, biolog evoluționist, de la Universitatea de Stat Colorado, Fort Collins, SUA, e unul dintre cei mai înflăcărați propagatori ai dietei cu mai multă carne. Iar doctorul Atkins, în cartea lui apărută mai de mult, susține că omenirea nu e bine adaptată pentru glucide și că, pentru a fi sănătoși, ar trebui să consumăm mai multă carne și grăsimi.
    Cei care susțin astfel de regimuri afirmă că, acum 1,7 milioane de ani, omenirea a învățat arta vânatului și că de atunci s-a mâncat multă carne de mamut, creier de bizon și, poate, ficat de tigru.
Bineînțeles, nimeni nu poate aduce vreo dovadă care să sprijine această afirmație. Iar în legătură cu eschimoșii, care sunt dați ca exemplu de populație ce se hrănește predominant cu foci, balene, bizoni polari (groenlandezi), reni și pește, trebuie să spunem că exemplul nu e prea încurajator. Eschimoșii nu excelează deloc prin longevitate sau printr-o sănătate de invidiat; dimpotrivă, aceștia prezintă o frecvență mare de hemoragii cerebrale și au cele mai multe cazuri de osteoporoză, tocmai datorită consumului mare de proteine animale.
    Loren Cordain mai argumentează că agricultura și posibilitatea de a transforma cerealele într-o sursă ușor accesibilă de nutrienți au devenit cu putință numai de 12.000 de ani, dacă nu și de mai puțin timp, în Orientul Mijlociu, și numai de 200 de ani în Australia, o dată cu sosirea europenilor. Mai înainte, spune Cordain, efortul ar fi fost prea mare de a aduna și măcina semințele, pentru a deveni digestibile. Las la aprecierea cititorilor seriozitatea și credibilitatea acestor argumente. Epidemiologii ne spun cu totul altceva. Un studiu publicat în The American Journal of Clinical Nutrition (vol. 70, p. 5168), efectuat asupra a 28.000 de vegetarieni și a 48.000 de omnivori, arată că, în cei 10 ani de urmărire, riscul vegetarienilor de a muri de boli cardiovasculare, inclusiv de infarct miocardic, a fost cu 24% mai mic decât acela al nevegetarienilor. ªi era vorba de vegetarieni care consumau produse lactate, iar acizii grași saturați din lapte cresc colesterolemia mai mult decât acidul stearic din carne și din grăsimi de origine animală. Deosebirea, privind mortalitatea prin infarct, este și mai mare dacă se compară consumatorii de carne cu vegetarienii adevărați.
    Numeroase alte studii aduc dovezi convingătoare că apostolii regimului bogat în carne sunt cu totul greșiți. Kațarine Milton, antropolog la Universitatea Californiei din Berkeley, SUA, folosește un ton și mai categoric. În revista Evolutionary Anțropology (l999, vol. 8, p. ll), ea scrie următoarele: „Dacă americanii cred că ar trebui să mănânce mai multe grăsimi și proteine de origine animală, atunci sunt absolut nebuni”. Comentariile sunt de prisos. Din nefericire, pentru majoritatea populației globului, carnea înseamnă prosperitate. „O găină în fiecare oală” și „Două automobile în fiecare garaj” erau lozincile electorale din America anilor ’30. Iar azi, acolo unde industrializarea a ridicat standardul de viață, omenirea folosește prosperitatea pentru a face ceea ce săracul făcea doar când putea să consume mai multe produse din carne. Așa se face că, pe plan mondial, consumul de carne, ouă și produse lactate este într-o creștere vertiginoasă. În prezent, în țările în curs de dezvoltare, se mănâncă cu 50% mai multă carne pe cap de locuitor decât în anul 1983. Aceasta înseamnă o „revoluție a șeptelului”, la fel de semnificativă ca „revoluția verde”, care a amplificat producția cerealelor în anii 1960. Economiștii și agronomii se tem însă că înmulțirea șeptelului va constitui începutul dezastrului. Pentru a produce mai multă carne, trebuie să se dea mai multe cereale animalelor. Întrebarea este dacă putem crește într-atât producția de cereale, încât să mai rămână suficientă pâine sau fiertură de cereale pentru milioanele lipsite de hrană. Desigur, atracția cărnii e foarte mare. În China, numai în zece ani, între 1983 și 1993, consumul de carne s-a dublat. În prezent, creșterea animalelor consumă 36% din producția mondială de cereale, în timp ce 840 de milioane de oameni se găsesc într-o stare de înfometare cronică, cifră ce poate să crească, dacă se vor folosi mai multe cereale pentru creșterea vitelor.
    Specialiștii cred că producția de cereale nu va crește suficient de repede, pentru a satisface atât nevoile populației, cât și pe acelea ale animalelor. Se crede că, în anul 2020, fiecare locuitor din țările în curs de dezvoltare va consuma cu 43% mai multă carne decât în anul 1993. Aceasta înseamnă că în anul 2020, în lumea a treia, consumul anual de carne va crește de la 88 de milioane de tone la 188 de milioane, ceea ce va mări enorm nevoia de cereale pentru hrana animalelor.
    Dar mai e un aspect, care, de obicei, nu e luat în considerație. Deoarece, în prezent, jumătate din apa râurilor și a fluviilor din lume e folosită pentru irigarea culturilor de cereale, creșterea producției de cereale va necesita cantități în plus de apă, deși, chiar acum, multe regiuni ale globului suferă de o lipsă cronică de apă. David Pimentel, de la Universitatea Cornell, Ițaca, New York, SUA, a calculat că, pentru a produce 1 kg de cartofi, e nevoie de 500 l de apă; pentru 1 kg de grâu e nevoie de 900 l; pentru 1 kg de porumb, 1400 l; pentru 1 kg de orez, 1900 l; pentru 1 kg de fasole
soia, 2.000 l; pentru 1 kg de carne de pui, 3.500 l; iar pentru 1 kg de carne de vită, 100.000 litri de apă. Cu alte cuvinte, pentru 120 g de carne de vită dintr-un hamburger, e nevoie de 11 m3 de apă, adică de 11.000 l. Aceste cantități enorme de apă sunt necesare mai ales pentru a obține cerealele cu care sunt hrănite animalele în crescătorii.
    Un alt calcul arată că un hectar de teren cultivat cu soia furnizează hrană pentru o persoană, timp de 520 de zile, pe când un hectar folosit pentru creșterea vitelor, adică producția de carne, produce hrana unui adult pentru 19 zile. De curând, țările europene au reluat importul de carne de vită din Anglia, după ce, pentru un timp, carnea și produsele animale de orice natură nu puteau traversa Canalul Mânecii, din cauza encefalopatiei bovine spongiforme. Începând cu anul 1986, autopsiile au evidențiat mici orificii în creierul animalelor care au suferit de boala „vacii nebune”. La microscop, creierul arată ca un burete, și acest aspect a dat denumirea științifică de „encefalopatie bovină spongiformă”. Animalele, care mai înainte erau docile, deveneau iritabile sau agresive. Adesea pierdeau în greutate și prezentau tulburări de coordonare, înainte de a muri în câteva săptămâni până la 6 luni.
    Encefalopatia spongiformă bovină este o boală fatală, ce poate fi transmisă de la un animal la altul. Șoareci, nurci, pisici, struți, căprioare, cerbi, puma, porci, leoparzi, maimuțe, capre, elani, antilope și încă 5-6 animale diferite au făcut boala, atunci când au fost hrănite cu carnea vitelor suferind de encefalită spongiformă. Se pare că vacile au luat boala de la oi, căci, pentru a grăbi dezvoltarea și a mări producția de lapte, vitele primeau suplimente de proteine, sub formă de carne sau de făină făcută din carcasele și din resturile altor animale. Chiar dacă aceste resturi erau tratate termic, iar temperatura era suficient de înaltă pentru a distruge majoritatea germenilor patogeni, agentul care produce encefalopatia spongiformă, PRIONUL, este o proteină care rezistă celor mai variate forme de dezinfecție. Prionii nu sunt distruși nici la temperaturi mai mari de 1000 C. Într-un studiu, prionii au rezistat și după o expunere timp de o oră la o temperatură uscată de 3600 C, după cum rezistă și la îngheț și la uscare. Aceasta se datorează alcătuirii lor deosebite, din mii de aminoacizi, însă fără un material genetic propriu-zis.
    Dr. Stanley Prusiner, care a primit premiul Nobel pentru descoperirea prionilor, arată că aceștia sunt proteine cu o structură asemănătoare proteinelor ce există în mod natural în creierul oamenilor și al animalelor, deosebindu-se totuși de ele în forma lor tridimensională. Când aceste proteine anormale vin în contact cu proteinele normale ale creierului, ele le pot influența să ia forma tridimensională a prionilor. Această modificare de formă inițiază un lanț de reacții, rezultând boala progresivă, fatală, ce nu are tratament. Și ceva foarte important: sistemul imunitar NU atacă prionii.




SfatFarma logo 4/01/2017

Care este dieta potrivită speciei umane?


omul este primata

    În societate există o părere înrădăcinată că fără carne nu poţi supravieţui. Aceasta părere este eronată şi nu se bazează pe argumente ştiinţifice solide. Din contra ultimele cercetări au demonstrat că o dietă vegetariană balansată e mai sănătoasă şi este adecvată atât pentru copii cât şi pentru maturi. În prezent pe pământ există peste 9 procente de vegetarieni, ce e aproximativ 600 milioane de oameni sănătoşi şi fericiţi.
    Mai mult ca atât consumul frecvent de  carne  măreşte posibilitatea apariţiei bolilor cum ar fi cancerul şi bolile cardiace (ateroscleroza, etc). Trecerea la alimentația vegetariană, în 90-97% cazuri preîntâmpină apariţia şi dezvoltarea bolilor cardiace.
    După  alcoolism  şi fumat, consumul de carne şi lactate este cea mai răspândită cauză de mortalitate în țările europene, SUA sau Australia.
     Unul din motivele care carnea aduce daună organismului constă în faptul că sistemul organic digestiv al omului nu este acomodat pentru a prelucra numai carne. Animalele carnivore au un intestin relativ scurt (de trei ori mai mare decât lungimea corpului), ceea ce îi dă posibilitate să elimine în timp util toxinelor ce se formează după descompunerea cărnii din organism. Animalele  frugivoare, însă au un intestin de 6-10 ori mai mare decât corpul, deoarece mâncarea vegetală se descompune mult mai lent decât carnea.
    Omul, la fel ca  și animalele  frugivoare are un intestin relativ mai lung, de aceea când el mănancă numai carne în organism se formează toxine, care dereglează funcționarea rinichilor și duce  la apariția artritei, reumatismului și chiar a cancerului.
    Mai  mult că atât, carnea este prelucrată cu substanțe chimice. Îndată cum animalul a fost omorât, carnea începe să se descompună și peste câteva zile culoarea i se schimbă într-una verde-surie. La combinatele de carne, pentru a împiedica  acest proces, carnea este prelucrată cu nitriți și substanțe care au  proprietăti cancerogene. De asemenea, în mâncarea animalelor crescute pentru carne, se adaugă o cantitate mare de substanțe chimice și antibiotice, cu scopul de a mări masa de carne.
    Deseori putem auzi întrebarea: “Oare omului nu îi este firesc șă se hrănească și cu carne? Oare organismul uman nu are nevoie de proteine de origine animală?” Răspunsul corect este: “Nu”. Structura anatomică a omului – dinţii, maxilarele sistemul digestiv, toate sunt mai mult acomodate pentru consumul de mâncare de origine vegetală.
    Asociaţia nutriționiștilor americani a remarcat, că “parcursul întregii istorii a omenirii, oamenii au întrebuinţat în alimentație, în cea mai mare măsură, produse vegetale”. De asemenea, o parte demnificativă dintre noi,şi în prezent procedează la fel.  În ţările  dezvoltate, obişnuinţa de a mânca preponderent carne, s-a răspândit în ultimii 100  de ani, din momentul apariţiei frigiderelor.
    Nutriționiștii, până nu demult considerau că proteinele complete (adică cei 8 aminoacizi esențiali, care nu pot fi sintezați de organism) se găsesc numai în carne, pește, ouă și lactate. Însă cercetările efectuate la Universitatea Carolina (Suedia) și Universitatea  Max Plank (Germania), au arătat că majoritatea legumelor, fructelor, semințelor, nucilor și granuloaselor sunt surse de proteine complete, care sunt mai ușor asimilate și nu conțin substanțe toxice. Consumul în alimentație a produselor naturale în cantități suficiente, exclude pe deplin posibilitatea lipsei de proteine în organism.




SfatFarma logo 3/31/2017

Cartofii în lume - curiozități și un scurt istoric


cartofii in lume

    În Munții Anzi, America de Sud, la altitudinea de peste 2.000 de metri, deasupra liniei de cultură a porumbului indian, incașii dețineau vaste bogății naturale, de o valoare incalculabilă, îngropate în pământ. Când au sosit conchistadorii spanioli, la începutul secolului XVI, ținta căutării lor erau minele de argint. Totuși cu mult mai valoroasă decât argintul sau decât aurul era modesta plantă papa, cunoscută de noi sub denumirea de cartof. Numai cartoful poate pretinde că este planta cea mai importantă din lume, nu numai pentru popularitatea lui pe toate mesele, ci și pentru rolul său în istorie. Acești tuberculi au salvat popoare de la dispariția prin înfometare.
    Cu 8-9 secole înainte de era noastră, cartoful era bine încetățenit în Peru, fiind desenat pe vase și cunoscut în limba preincașă ca aymara. Unsprezece denumiri diferențiau varietățile care au flori albe, galbene, violet sau roșii. Incașii au dezvoltat o metodă de a usca și de a îngheța cartofii. Mai întâi, uscau feliile subțiri la soare, iar când, la altitudinea lor, temperatura din timpul nopții cobora sub 00 C, feliile înghețau, devenind un fel de cartofi pai, nu prea apetisanți, căci luau o culoare închisă, dar hrănitori și cu posibilitatea păstrării îndelungate.
    Cartoful face parte din familia solanaceelor, împreună cu roșiile, ardeii și vinetele. Există 154 de specii sălbatice de cartof, răspândite din Chile până în nordul statului Mexic. Se cultivă numai 7 specii, însă în cei 6.000 de ani de cultivare s-au dezvoltat mii de varietăți.
    Azi, Centrul Internațional al Cartofilor din Lima, Peru, deține în băncile lui de gene peste 6.000 de varietăți. Spaniolii au fost aceia care au introdus cartoful în lumea veche, între anii 1550 și 1570, la început fiind folosit drept plantă decorativă. Adesea, când oamenii sau vitele consumau tuberculi verzi și cruzi, surveneau intoxicații sau manifestări cutanate, considerate ca fiind lepră. Fructele cartofului, niște boabe mici, conțin un alcaloid numit solanină, care e toxic.
    În afara zonei Anzilor se cultivă numai o singură specie, Solanum tuberosum. În Europa se cultivă aproximativ 600 de varietăți ale acestei specii. În Irlanda, cu solul ei neproductiv și clima aspră, cartofii au pătruns prin anii 1580-1590, dovedindu-se de la început o binecuvântare. Grâul și secara nu se puteau cultiva decât în regiunile din sudul și răsăritul insulei și, când invazii repetate i-au gonit pe irlandezi în regiunile muntoase, pe la mijlocul anilor 1600, ei nu aveau nimic altceva decât cartofii, care au salvat națiunea. Și, în timp ce cartofii se răspândeau în solul irlandez, preoții din Scoția îi declarau buni doar pentru păgâni, deoarece nu sunt menționați în Biblie.
    Nici pătrunderea în Anglia n-a fost ușoară. O lozincă din cursul alegerilor din anul 1765 suna astfel: „Nu cartofi, nu papalitate!” În ciuda acestei reclame nu tocmai favorabile, cartoful a reușit să pătrundă peste tot. Iar în timpuri de foamete, când cerealele nu se făceau și soarta săracilor era disperată, cartoful își demonstra valoarea nu doar ca floare, ci și ca aliment hrănitor. Când, în foametea din anul 1740, țăranii francezi erau nevoiți să consume ferigi și rădăcini, cartofii au salvat nenumărate vieți.
    Către sfârșitul secolului XVIII, doctorul Antoine Auguste Parmentier, chimist și nutriționist, preocupat foarte mult de binele țării, a încercat să popularizeze cartoful în întreaga Franță. El a convins-o pe regina Maria Antoaneta să poarte în păr flori de cartof la un bal public, iar pe rege să aibă o floare de cartof la butonieră.
    Mulțumită cartofului, între anii 1793 și 1840, populația Irlandei a crescut de la 1,5 milioane la 9 milioane. Fără această sursă de hrană, țara n-ar fi putut alimenta decât cel mult 5 milioane. Să nu uităm că pe atunci era o lipsă de cereale pe tot globul. Să nu credem însă că de-acum lucrurile s-au încheiat cu bine. Au urmat o serie de boli care au afectat cartoful, începând din anii 1750. În cele din urmă, cultivatorii au învățat cum să producă nenumăratele varietăți ce stau azi la dispoziția noastră.
    Cartoful e cel mai bun pachet de hrană din lume: bogat în glucide, proteine cu toți aminoacizii esențiali, minerale și vitamine, fiind în același timp lipsit de grăsimi.
    Terenurile cultivate cu cartofi produc mai multe tone și mai multe calorii pe hectar decât orice altă cultură, media mondială fiind de 13,5 tone pe hectar – de patru ori mai mult decât culturile de orez și de cinci ori mai mult decât cele de grâu. Fermierii din America de Nord obțin 37 de tone de cartofi pe hectar!
     Cartoful crește foarte repede. În regiunile tropicale se poate recolta după 2 luni și se poate cultiva aproape pretutindeni, începând cu zonele de deșert până în terenurile îmbibate cu apă ale verilor răcoroase și umede din Scoția sau în solul aproape steril din Suedia. Mai mult chiar, cartoful se pretează la ameliorări prin tehnici moderne de manipulare genetică. În prezent, producția mondială de cartofi este în jur de 280 de milioane de tone pe an, fiind recolta cea mai valoroasă, după orez, grâu și porumb.
    Producția de cartofi în țările în curs de dezvoltare crește mai repede decât oricare altă recoltă de hrană. La începutul secolului XXI, 34% din producția mondială s-a realizat în țările în curs de dezvoltare, în comparație cu 4% în 1950. Creșterea cea mai rapidă se realizează în China, unde, în ultimii 3 ani, producția de cartofi s-a triplat. În felul acesta, China a ocupat locul Rusiei care, în trecut, era cea mai mare producătoare de cartofi din lume. În prezent, Rusia ocupă locul al șaselea.
    În Vietnam, după orez, cartofii reprezintă recolta cea mai bogată. Acolo, precum și în China și în India, datorită timpului de dezvoltare foarte scurt, cartofii pot constitui a doua recoltă pe terenurile de orez. Deoarece crește în întuneric, cartoful nu e verde, iar după recoltare trebuie depozitat într-un loc întunecos, pentru a nu lua culoarea verde. Cartofii verzi nu trebuie consumați, deoarece conțin alcaloidul solanina. De fapt și roșiile necoapte, verzi, conțin solanină și n-ar trebui consumate, oricât de gustoase ar fi gogonelele murate. Cartofii constituie un aliment foarte sănătos. Conțin aproximativ
15% glucide, sub formă de amidon, și 2% proteine, cu toți aminoacizii esențiali. De asemenea, conțin cantități apreciabile de potasiu, vitamine din grupul B, vitamina C și 400 micrograme de fier la 100 grame. Având un efect alcalinizant, ajută la menținerea echilibrului acidobazic din organism. 200 g de cartofi nu conțin decât 140 kcal, în schimb, oferă 30 mg vitamina C, 12 mg calciu, 800 mg potasiu, 80 mg fosfor și alte substanțe minerale.
    Dacă nu se consumă în cantități industriale, cartofii nu îngrașă! Ceea ce îngrașă sunt grăsimile care se adaugă. Un cartof de 200 g are numai 140 kcal. Dacă se consumă cu unt sau cu margarină, va avea 420 kcal. Sub forma lor prăjită, vor introduce în organism 530 kcal, iar sub forma chipsurilor vor oferi 870 kcal și grăsimi de cea mai proastă calitate. În ciuda faptului că se consumă în cantități industriale, atragem atenția că modalitatea cea mai nesănătoasă de a mânca acest aliment atât de folositor este consumarea cartofilor prăjiți și a chipsurilor. Pe lângă caloriile multe, uleiul prăjit are o cantitate mare de acizi grași TRANS, incriminați în creșterea colesterolemiei și în apariția unor forme de cancer. Și cartofii congelați din comerț conțin o cantitate mare de grăsimi de cea mai proastă calitate. Cartofii sunt un aliment foarte sănătos, dacă se folosesc fără grăsimi.




SfatFarma logo 3/30/2017

De ce îmbătrânim - întrebarea care ne frământă adeseori


de ce imbatranim

    Chiar dacă deseori suntem asemănați cu niște mașini, există totuși o mare diferență: corpul nostru se repară și se reînnoiește mereu.
    Spre deosebire de un automobil nou, care începe să se uzeze din momentul în care părăsește vitrina unde a fost expus, la un nou-născut sistemul imunitar, coordonarea, activitatea inimii și circulația, judecata și încă multe altele se ameliorează chiar, în loc să se degradeze în decursul primului deceniu de viață.
    E adevărat că șansele de deces pentru un nou-născut sunt relativ mari în jurul nașterii, însă ele scad mult până la vârsta de 10 ani. Șansele de deces cresc încet, o dată cu sosirea pubertății, atunci când începe propriu-zis îmbătrânirea. Începând cu pubertatea, urmează un declin lent, o pantă alunecoasă, până la mormânt. În decursul secolelor, mulți s-au lăudat că au descoperit „elixirul vieții”, însă nici unul n-a supraviețuit pentru a transmite rețeta. Faptul că acidul dezoxiribonucleic al celulelor germinative, sau sexuale, se transmite de la o generație la alta ar putea fi o vagă consolare. Însă celelalte celule ale organismului, celulele somatice, sunt doar sclavele celulelor germinative.
    Cunoscând uimitoarele mecanisme de reparare ale organismului, savanții susțin că îmbătrânirea n-ar fi inevitabilă, însă pentru noi această susținere nu schimbă realitatea. Creșterea duratei medii de viață din țările industriale se datorează scăderii mortalității infantile și îmbunătățirii asistenței medicale; însă durata maximă de viață a rămas aproape neschimbată.
    Dacă în Anglia perspectiva sau speranța de viață a crescut în ultimul secol de la 49 la 74 de ani pentru bărbați, iar la femei, de la 52 la 79 de ani, durata maximă a vieții n-a crescut decât foarte puțin.
    Perspectiva de viață nu e un indicator corect al ratei de îmbolnăviri, pentru că adună toate cauzele de deces, de la mortalitatea infantilă până la accidentele de circulație.

    Ce determină procesele de îmbolnăvire?
    Celulele stratului extern al pielii, adică al epidermei, mor mai repede decât pot fi înlocuite cu celule proaspete, venind din profunzime. Aceasta duce la subțierea pielii și la formarea de riduri. În stratul de dedesubt, în dermă, țesutul colagen devine mai puțin elastic. Glandele sebacee și cele sudoripare devin mai puțin active, făcând tegumentele mai vulnerabile, mai uscate. În stratul de grăsime de sub dermă, numit hipoderm, numărul total al celulelor de grăsime scade, dar se adună în anumite locuri, rezultând pungile de sub ochi, lobii mari la urechi și bărbia dublă. Pielea devine mai palidă, pentru că există mai puține capilare aproape de suprafață, iar celulele pigmentare se măresc și se adună, creând petele de pe tegumentele vârstnicilor.
    Datorită activității constante a celulelor care formează oasele, numite osteoblaste, și a celor care resorb sau care distrug oasele, numite osteoclaste, întregul nostru schelet e reînnoit la fiecare 7 ani.
    Însă o dată cu înaintarea în vârstă, echilibrul între formare și resorbție e deranjat, e dat peste cap, ducând la o pierdere a masei osoase, care, în decursul unei vieți, la bărbați înseamnă aproximativ 15-20%, iar la femei, 30-40% din masa osoasă totală.
    Pierderea e deosebit de accentuată la femei, după menopauză. Însă atât la bărbați, cât și la femei, oasele devin mai friabile, se fracturează mai ușor, datorită scăderii cantității de substanțe minerale și alterării matricei proteice, rezultând o porozitate crescută.
    Flexibilitatea articulațiilor începe să se diminueze de la vârsta de 20 de ani, iar la bătrâni mobilitatea poate fi mult limitată, datorită modificărilor degenerative. Acestea sunt consecințele distrugerii cartilagiilor articulare, a inflamațiilor și durerilor care le însoțesc. Există doi factori care pot ajuta la menținerea densității osoase:

  • alimentația fără proteine animale și reducerea în general a ingestiei de proteine, la maximum 0,75g/kilocorp
  • exercițiul fizic.

    Activitatea fizică îi ajută pe vârstnici să mențină o bună densitate osoasă, ceea ce e adevărat și pentru forța musculară. Tot ceea ce nu se folosește se pierde. Fibrele musculare neglijate sau nesolicitate se transformă în țesut conjunctiv și adipos.
    E adevărat că, indiferent de volumul activității, există o scădere înceată și inevitabilă a puterilor. Aceasta se datorează unei irigări mai deficitare a musculaturii și unei stimulări nervoase mai puțin
eficiente. Mitocondriile, uzinele de energie ale celulei, încep și ele să fie mai puțin productive.
    Capacitatea inimii de a pompa sânge în tot corpul se diminuează, ca rezultat al îngroșării pereților ventriculului stâng. În același timp, stratul muscular al vaselor de sânge se mărește și devine mai rigid, datorită depunerilor de calciu și de țesut colagen, făcând arterele mai puțin apte de a transmite unda de presiune de la inimă. În cursul aterosclerozei, arterele se pot astupa, prin depozitele de grăsime formate în stratul intern care le căptușește.
    Inteligența, cel puțin cea care poate fi determinată prin IQ (coeficientul de inteligență), atinge valorile cele mai mari între vârsta de 18 și 25 de ani și apoi începe încet, încet să scadă. Cu vârsta, creierul nostru se micșorează, ca să nu spun se atrofiază, pierzând 5 până la 10% din greutate, între vârsta de 20 și 90 de ani. A zecea parte din numărul total al celulelor creierului pe care le avem în jurul vârstei de 20 de ani se pierde când avem 65 de ani.
    Dar toate acestea nu sunt chiar atât de tragice, cum ar sugera statisticile. În timp ce putem pierde mulți neuroni, densitatea sinapselor – adică a legăturilor dintre celulele nervoase – poate chiar să crească, compensând sau contrabalansând mult din pierderea agilității mintale.
    Vârstnicii sunt vulnerabili față de infecțiile pe care sistemul lor imunitar le întâlnește pentru prima dată. Acesta e cazul, mai ales, cu virusurile gripale.
    Această pierdere a imunității primare rezultă din scăderea rezervei limitate a celulelor T „virgine”, adică a celulelor responsabile cu depistarea moleculelor străine, numite antigene, cu care corpul nu s-a întâlnit niciodată până atunci.
    În același timp, vârstnicii sunt mai predispuși la boli autoimune, în cadrul cărora sistemul imunitar atacă propriile celule ale organismului – de exemplu, în poliartrita reumatoidă și în boala Alzheimer. Acestea sunt câteva dintre semnele exterioare ale îmbătrânirii.

    Dar ce se întâmplă la nivelul molecular?
    Aici e un paradox: cele două substanțe care sunt cele mai importante pentru viață fac și pagubele cele mai mari: oxigenul și zahărul. În cursul respirației aerobice, în care oxigenul este folosit pentru a desface moleculele organice complexe, ca de exemplu lipide și glucide, pentru a elibera energie, acest oxigen produce și o serie de substanțe secundare, foarte reactive, numite radicali liberi. Acești radicali liberi pot face prăpăd, în special în vecinătatea mitocondriilor, unde survin procesele respiratorii celulare.
    Acidul dezoxiribonucleic din interiorul mitocondriilor e deosebit de vulnerabil. Radicalii mai puțin reactivi, peroxidul de hidrogen (hidrogen peroxid), difuzează în celulă și în nucleu, unde pot leza și acidul dezoxiribonucleic din cromozomi.
    Grăsimile sunt, de asemenea, atacate de acești radicali liberi pretutindeni unde se găsesc în corp, de exemplu, în membranele celulare, în hormoni sau în pigmenții din ochi. Fracțiunea dăunătoare sau rea a colesterolului din sânge, LDL, este și ea atacată, ceea ce ar părea util. Însă când LDL e oxidat de radicalii liberi, se schimbă într-o formă care nu mai poate fi recunoscută de sistemul imunitar ca aparținând corpului, făcând-o ținta atacului autoimun. Acest proces poate contribui la dezvoltarea plăcilor de grăsime în artere. Din fericire, vitaminele antioxidante E și C pot absorbi radicali liberi. Vitaminele E și C se găsesc din abundență în cereale integrale, legume, zarzavaturi și fructe. Se consideră că o singură celulă e lezată de radicali liberi de 10.000 de ori pe zi. Majoritatea acestor leziuni sunt remediate de sistemele de reparare ale organismului, însă nu toate; iar în decursul anilor, leziunile se cumulează.
    Zahărul poate dăuna, de asemenea, moleculelor vitale. Glucoza se leagă de proteine, printr-un proces numit glicozilare sau glucozilare. De exemplu, legăturile care se realizează între moleculele de colagen (legături încrucișate), prin care ele devin mai puțin flexibile, sunt o consecință a acestei glucozilări.
    Iar efectele acestei deteriorări pot fi văzute peste tot în organism, acolo unde se găsesc aceste proteine cu viață lungă, în special în artere, tendoane, ligamente și plămâni. Când este glucozilat colagenul din pereții arteriali, el tinde să capteze proteinele în trecere, și aceasta poate fi un alt factor în acumularea colesterolului LDL în vase.
    Toate proteinele sunt victimele glucozilării, care le face mai puțin solubile și mai greu de desfăcut, de fărâmițat. Există unele dovezi că glucozilarea stă în spatele formării plăcilor din creier, din boala Alzheimer.
    După unii, îmbătrânirea se datorează acumulării, în decursul vieții, a unor leziuni nereparate ale acidului dezoxiribonucleic, ale lipidelor și ale proteinelor, produse în special de atacul din partea radicalilor liberi și al glucozilării. Aceasta e teoria acumulării erorilor.
    Enzimele și proteinele structurale cu viață lungă devin mai puțin eficiente, în special din cauza leziunilor directe, însă uneori și datorită leziunilor nereparate în tiparul pentru proteine, care este acidul dezoxiribonucleic. Rezultatele acestor leziuni, mutațiile, sunt apoi transmise pretutindeni unde se divid celulele. Tipul cel mai nociv de mutații produce o diviziune celulară necontrolată, și anume cancerul.
    Există unele gene care suprimă creșterea tumorală, și dacă ele sunt lezate, atunci nu acționează, iar tumoarea se poate dezvolta. De exemplu, s-au găsit mutații în genele care suprimă tumorile numite p16 și p53 în numeroase cancere. Până acum, în amânarea sau în încetinirea îmbătrânirii nu s-a găsit decât o singură metodă: restricția alimentară. Șobolanii cărora li s-a dat 60% din hrana celorlalte animale rămân energici pentru o perioadă mai lungă, au un sistem imunitar mai bun și o memorie mai bună. Țesuturile lor suferă mai puține leziuni oxidative, iar tendoanele și ligamentele lor devin rigide mult mai încet. Un șobolan hrănit cu un regim hipocaloric poate trăi cu 40% mai mult decât animalele bine hrănite.
    Rezultate asemănătoare au fost obținute și la maimuțe. De fapt, cercetarea e încă în desfășurare, datorită duratei mai mari de viață.




SfatFarma logo 3/29/2017

Legătura dintre alimentație și sistemul imunitar


alimentatie si sistemul imunitar

    Din momentul nașterii, suntem expuși asaltului continuu al microbilor, al virusurilor și al altor agenți patogeni. Fără o apărare eficientă, foarte curând, viața ni s-ar încheia printr-o boală infecțioasă sau tumorală. Din fericire, de obicei așa ceva nu se întâmplă, deoarece suntem înzestrați cu numeroase mecanisme de apărare, cunoscute sub denumirea de sistemul imunitar. Acest sistem deține o uimitoare adaptabilitate, fiind în stare să producă un număr enorm de celule și de molecule, care îi pot recunoaște și distruge pe numeroșii invadatori.
    Sistemul imunitar e alcătuit din două compartimente funcționale: Primul e acela al imunității înnăscute, cu care venim în lume și care reprezintă apărarea de bază împotriva bolilor. Imunitatea înnăscută reprezintă prima linie defensivă. Acest compartiment e alcătuit din bariere împotriva infecțiilor, ca de exemplu: tegumentele, membranele mucoase și temperatura corpului, precum și din unele bariere chimice, ca interferonul și celulele de apărare – „Natural Killer” (ucigașe naturale) și neutrofilele, care pot înghiți, devora și digera microorganismele.
    Al doilea este compartimentul imunității dobândite, ce poartă denumirea și de imunitate specifică, pentru că fabrică o anumită substanță cu acțiune specifică împotriva fiecărui virus. Pentru aceasta e nevoie de informații prealabile, care sunt „memorate” de sistemul imunitar. Compartimentul imunității dobândite este activat, adică intră în acțiune atunci când imunitatea înnăscută nu e în stare să lupte cu succes împotriva agentului patogen. Sistemul imunității dobândite este alcătuit din celule speciale, numite limfocite B și T, care produc nenumărate substanțe chimice, anticorpi și citokine. Limfocitele T sunt în stare să se lupte și direct, celulă contra celulă. În realitate, sistemul imunitar e mult mai complex, dar acum am dori să subliniem doar faptul că este influențat de factorii de mediu, și, prin stilul nostru de viață, îl putem ajuta să-și îndeplinească multiplele funcții, dar foarte ușor îl putem și frâna, trecând de partea dușmanilor noștri.
    În timpul vieții intrauterine și în primele luni de viață, dar și ulterior, alimentația viitoarei mame și a nou-născutului influențează mult dezvoltarea sistemul imunitar. Dar nu numai în copilărie modul de viață poate contribui la buna funcționare a sistemului imunitar; zincul, fierul, cuprul, seleniul, vitaminele, precum și proteinele și grăsimile vegetale joacă un rol esențial.
    Un exemplu: celulele aparținând sistemului imunitar pot fi lezate sau chiar distruse de oxigen. În cursul proceselor de oxidare din organism iau naștere așa-numiții radicali liberi, foarte dăunători. Însă antioxidanții, cum sunt vitaminele E și C, precum și numeroasele substanțe vegetale secundare, pot neutraliza, pot diminua leziunile produse de radicalii liberi. Deoarece speciile reactive de oxigen se produc mereu în organism, pentru o bună funcționare a celulelor din sistemul imunitar e foarte important să existe un echilibru între antioxidanții din hrană și substanțele oxidante.
    Studii efectuate în numeroase țări arată că produsele cerealiere integrale, legumele, zarzavaturile și fructele scad frecvența bolilor canceroase. În special persoanele în vârstă au nevoie de un aport optim de nutrienți și de antioxidanți, pentru o bună funcționare a sistemului imunitar. Acum știm că numărul celulelor T scade o dată cu înaintarea în vârstă, motiv pentru care vârstnicii sunt mai susceptibili decât tinerii față de numeroase infecții, boli imune și canceroase. În același timp, formarea radicalilor liberi e mai mare la bătrâni, contribuind, cel puțin parțial, la frecvența mai mare a afecțiunilor amintite.
    Numeroasele reclame, pornind din interese pur comerciale, încearcă să convingă populația de foloasele suplimentării cu antioxidanți și cu vitamine sub forma tabletelor. Așa ceva e cu totul inutil, uneori putând fi chiar dăunător. Nici o pilulă nu poate oferi ceea ce a așezat Creatorul în fructe, zarzavaturi, legume și cereale. În afara vitaminelor, mai există o serie întreagă de substanțe bioactive, cel puțin la fel de importante pentru sănătatea noastră. Lumea plantelor furnizează un număr impresionant de substanțe active, așa-numitele substanțe vegetale secundare, care, printre altele, au o puternică acțiune anticancerigenă.
    Iată câteva exemple: Licopenul din roșii, cu o puternică acțiune anticancerigenă, în special împotriva neoplasmului de prostată. Efectul protector începe cu 6 mg/zi. O roșie mijlocie conține 3 mg. Se pare că licopenul din roșiile fierte e și mai bine utilizat. Un pahar de suc de roșii conține între 15 și 30 mg.
    Glucosinatele, din ridichi, varză, conopidă, năsturel, ajută sistemul imunitar în combaterea infecțiilor și a cancerului. Fitoestrogenele, din soia, cereale, semințe de in și toate soiurile de varză și de conopidă, inclusiv broccoli, au o acțiune protectoare împotriva neoplaziilor în care există și o componentă hormonală, ca în cancerele de sân, uter și prostată, dar și în cel de colon.
    Fitosterinele, care se găsesc în semințele de floarea-soarelui, nuci, alune, susan, scad riscul cancerului de intestin gros.
    Flavonoidele, care se găsesc în coaja fructelor și a zarzavaturilor de culoare roșie, galbenă și violet, în cireșe, vișine, fragi, căpșuni, mure, afine, mere, varză și sfeclă roșie, cartofi, ardei și ceapă, favorizează lupta împotriva infecțiilor și a tumorilor.
    Fenolii, care se găsesc în tărâțele cerealelor și în nuci, împiedică dezvoltarea bacteriilor și a virusurilor, au o acțiune antioxidantă și un efect protector împotriva infarctului miocardic.
    Inhibitorii de proteaze, din nuci, alune, cereale și cartofi, au un efect bun în prevenirea cancerului.
    Saponinele, care se găsesc în păstăioase – fasole, mazăre, soia, năut –, scad riscul neoplasmului de intestin gros.
    Sulfidele, în cantități mari în usturoi, ceapă, praz, inhibă creșterea tumorală și protejează împotriva speciilor reactive de oxigen.
    Terpenele, substanțe aromatice din țelină, mentă, chimen, scad riscul tumorilor maligne.
    Marile deosebiri între morbiditatea și mortalitatea prin cancerele de prostată, sân și intestin gros, între populațiile cu un risc mare, ca cele din Statele Unite, Elveția și Anglia, și cele din Asia, cu un risc mic, se datorează, în primul rând, deosebirilor în ceea ce privește consumul de grăsimi animale și de produse de soia. Izoflavonele genistein, daidzein și glicitein, inhibitorii de proteaze, inozitol, hexafosfatul (acidul fitic), lignanele, fitosterolii și saponinele, care se găsesc în foarte multe vegetale, însă într-o concentrație mai mare în soia, inhibă carcinogeneza.
    De exemplu, izoflavonele frânează proliferarea multor tipuri de celule canceroase, favorizând moartea lor și împiedicând formarea de noi vase de sânge, necesare dezvoltării lor.
Metastazele, adică răspândirea celulelor maligne, de la tumoarea primară la organe aflate la distanță, cu dezvoltarea tumorilor secundare, constituie aspectul cel mai teribil al cancerului. Cu tot progresul tehnicilor chirurgicale și al tratamentelor adjuvante, metastazele sunt cauza principală a prognosticului infaust (nefavorabil) și a deceselor în bolile neoplazice. Studii recente au demonstrat că hrănirea animalelor de laborator cu produse de soia scade apariția și dezvoltarea metastazelor.
    În sfârșit, în multe boli în care este implicat aparatul cardiovascular, ca hipertensiunea arterială, diabetul și ateroscleroza, există o diminuare a relaxării, a dilatării vasculare la diferite substanțe vasodilatatoare.
    Polifenolii din diferite vegetale, fructe și nuci favorizează relaxarea vasculară, dependentă de endoteliu, prin creșterea producției de oxid nitric, contribuind astfel la scăderea mortalității prin boli cardiovasculare.