vaccinurile

Vaccinurile - argumente pro și contra - vă las pe dumneavoastră să hotărâți!

Toți părinții sunt confruntați după nașterea copilului lor cu subiectul vaccinării acestuia. Fiecare din noi suntem puși în postura de a alege ce este bine și ce este rău pentru copilul nostru...

Nutritie echilibrata

Mici secrete ale nutriției echilibrate și sănătoase

Există câteva mici secrete în această complexă zonă a nutriţiei, care dacă ar fi cunoscute şi urmate la scară largă, calitatea vieţii umane s-ar îmbunătăţi rapid...

Mitul copilulu rasfatat

Mitul copilului răsfăţat - când ajunge un bebeluș sau un copil mic să fie răsfățat?

Încă de când sunt gravide viitoarelor mame le este inoculată ideea că ar trebui să aibă grijă din primele zile ca bebelușul să nu devină “răsfățat”, știindu-se că ei, bebelușii, sunt niște “mici santajiști”, niște “pricepuți manipulatori”..

Statistici privind farmaciile din Romania

Statistici privind farmaciile din România - suntem pe locul 5 în Europa, la numărul de farmacii pe cap de locuitor

Numărul de farmacii din România s-a dublat în ultimii zece ani. Distribuirea medicamentelor şi a suplimentelor alimentare este o afacere de 3,3 miliarde de euro...

Pericolul glutenului

Pericolul pâinii noastre cea de toate zilele. Adevărul despre gluten

În România, unul dintre cei mai consumați factori iritanți ai intestinelor este grâul. Grâul este bogat în gluten. Glutenul este un amestec de fracțiuni proteice, în principal reprezentate de glutelină și prolamină, fiind întâlnit în diverse produse cerealiere...

Se afișează postările cu eticheta sănătate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sănătate. Afișați toate postările
SfatFarma logo miercuri, mai 02, 2018

Informaţii despre dieta vegană crudă


hrana vie

 Hrană vie! Doar auzind aceste cuvinte încep să zâmbesc! De când am început să adopt acest stil de viață am impresia că am descoperit un mare secret.
 Acum, îmi pare absolut logic, natural și firesc să mă hrănesc astfel. Nu am nevoie de oameni de știință sau cercetări ale specialiștilor pentru a mă convinge că dieta vegană crudă este ceea optimă pentru organismul uman.
 În rândurile ce urmează voi încerca să răspund la câteva întrebări cu care mă confrunt destul de des din partea celora care doresc să afle mai multe despre acest stil de viață sănătos.

 Ce este o dietă vegana crudă? 

 Dietă vegană crudă este un stil de viață ce promovează consumul de alimente neprocesate termic sau chimic. Această se bazează pe crudități precum fructe, legume, verdețuri, alune și semințe, fructe uscate și alge marine.
 Procesând alimentele la peste 42° Celsius, se distrug toate enzimele. Astfel, prin gătire, se diminuează valoarea alimentelor și se distruge "viața" lor.

 Care sunt beneficiile unei dietă vegane crude? 

 * Creșterea energiei
 * Îmbunătățirea aspectului pielii
 * O digestie mai bună
 * Scăderea în greutate
 * Reducerea riscului de boli cardiace
 Este o dietă bogată în potasiu, magneziu, fier, acid folic, fibre și fotochimicale. Aceste proprietăți sunt asociate cu o reducere a risculi de boli grave precum diabetul sau cancerul. De exemplu, un studiu publicat de revista de sănătate "Journal of Nutrition" a concluzionat că un consum crescut de hrană vie scade nivelul colesterolului și concentrația de trigliceride din sânge.

 Ce pot să mănânc? 

 Alimente de origine vegetală, neprocesate, de preferința bio, precum:
 * Fructe și legume proaspete
 * Nuci
 * Alune
 * Semințe
 * Grăunţe
 * Cereale
 * Verdețuri
 * Ierburi
 * Fructe uscate
 * Alge marine
 * Produse apicole (deși există o dezbatere pe tema asta)
 * Sucuri proaspete din fructe și verdețuri
 * Lapte de cocos
 * Apă pură
 Cel puțin 75% din hrană trebuie să fie proaspătă și abia restul de 25% deshidratată la maxim 42° Celsius

 Ce tehnici de gătire se folosesc? 

 Tehnici de gătire specifice pentru hrana vie fac mâncarea mai ușor digerabilă și aduc varietate dietei, precum:
 * încolțirea de semințe și cereale
 * sucuri de fructe și verdețuri
 * nuci și alune imnuiate sau deshidratate
 * mâncare deshidrată
 * ras, pisat sau mărunțit

 Ce echipament este necesar? 

 Chiar dacă la început ți se vor părea destul de scumpe, ustensilele de mai jos sunt vitale în bucătăria unei persoane care decide să urmeze acest stil de viață sănătos. Cu toate acestea, adunate la un loc sunt mai ieftine decât toate oalele și tigăile de care ai nevoie în bucătăria tradițională. Așadar...
 * Un robot de bucătărie de calitate, cu o putere de minim 450 W
 * Blender de minim 700 W (sunt multe variante de robot de bucătărie care includ și blender)
 * Un aparat de mărunțit pentru a economisi timp (opțional)
 * Un storcător de fructe, pe cât posibil fără centrifugă (opțional)
 * Vase și recipiente de sticlă pentru a păstra hrana, a înmuia și a pune la încolțit (probabil le aveti deja prin casă)
 * Un deshidrator de fructe (cuptor special cu ventilator în care se vor deshidrata diferite preparate la temperaturi de maxim 42° Celsius) (opțional).

 La ce efecte secundare să mă aștept? 

 Unele persoane au parte de o dezintoxicare mai agresivă, și vor experimenta diverse reacții din partea organismului atunci când vor începe această "dietă", în special persoanele care au urmat un regim bogat în proteine de origine animală, junk-food, zahăr, cofeină, alcool și tutun. Astel vor avea parte de dureri ușoare de cap până la migrene și senzaţie de foame permanentă, ce va dura până la câteva zile sau chiar săptămâni.


 Atenție!
 Persoanele care vor adopta acest stil de viață vor avea nevoie să își verifice anual nivelul de vitamina B12 și în cazul în care este necesar să consune suplimente de vitamina B12. De asemenea, este foarte importantă expunerea pielii la soare (vara) şi luarea suplimentelor de vitamina D3, iarna.




SfatFarma logo duminică, aprilie 29, 2018

Ce este cu adevărat "hrana vie" despre care se vorbeşte aşa de mult?


hrana vie

     Hrană vie este mai mult decât o dietă, este un stil de viață. Se bazează pe o alimentație pe bază de alimente 100% naturale, provenite din surse vegetale crude: nuci, semințe, fructe, legume și ierburi, neprocesate termic.
    Hrana vie ajută organismul să fie ferit de boli, consumând această alimentație naturală, corpul se poate vindeca complet într-o perioadă ce variază de la individ la altul. Astfel se pot vindeca cele mai grave boli, printre care cancerul, diabetul, boliile de inimă sau obezitatea.
    Din nefericire majoritatea oamenilor nu trec de bunăvoie la regimul de viață natural, al alimentației pregătite fără foc, decât atunci când încep să-și dea seama că nu mai există o altă cale de scăpare.
    Consumați doar hrană vie, și nu vă veți îmbolnăvi. Este aproape de necrezut că tot ceea ce se știe în domeniul gastronomiei de atâta timp, este tot mai mult împotrivă oamenilor, este otrăvitor și ucigător. Fierberea, coacerea, prăjirea produselor vii, ne omoară încet dar sigur. Dacă acest fapt ar fi înțeles de oameni, nu ar mai exista brutării, măcelarii, fastfood-uri și multe altele ce ne distrug sănătatea.
    Bolile de care suferă omul, sunt determinate în mare parte de alimentație. În alimentația crudă, se află secretul sănătății pe care îl căutăm adesea fără succes.
    Cei care doresc să slăbească ar trebui să utilizeze o alimentație formată integral din crudități. Hrana moartă preparată termic, fiartă, prăjită sau coaptă, impurifică sângele, slăbind organismul. Prin crudități, toate toxinele sunt dizolvate și eliminate.
    Alături de hrană, pentru o sănătate de fier, avem nevoie de o viață cumpătata, fără tutun, alcool, nopți nedormite și stres. Mișcarea fizică, joacă și ea un rol important.




SfatFarma logo vineri, aprilie 27, 2018

7 motive pentru a bea apă suficientă


importanta apei

 "Cum dorește un cerb izvoarele de apă, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule" Psalm 42; 1 
 
 1. Apa este esențială pentru viață. Ea transportă substanțele nutritive și alte substanțe necesare organismului. 2/3 din greutatea corpului este apă. În absența apei, omul devine letargic, mintea devine confuză și în final omul moare.
 2.Apa curaţă țesuturile. Constipația, durerile de cap, se ameliorează bând suficientă apă..
 3. Apa ușurează munca rinichilor și previne infecțiile acestora. Saliva, alcătuită din 90% apă, este necesară pentru a înmuia și ușura mestecarea hranei și digestia. Enzimele digestive sunt transportate cu ajutorul apei.
 4. Apa este necesară pentru umezirea aerului pe care îl respirăm.
 5. Apa reglează temperatura corpului. Împreună cu vitaminele și mineralele, ea reglează procesele chimice care au loc în corp.
 6. Apa constituie 4/5 din sânge și este vehiculul transportator al acestora, al nutrienților, al hormonilor și anticorpilor.
 7. Apa este cel mai bun hidratant pentru piele, prevenind ridurile.
 Apa curată de izvor, este cea mai bună sursă de apă potabilă.




SfatFarma logo duminică, aprilie 22, 2018

Pernele vechi - o posibilă sursă de infecţii


Pernele mai vechi de doi ani sunt un adevărat focar de paraziţi, susţin medicii. Potrivit experţilor, până la o treime din greutatea pernei pe care dormim în fiecare noapte poate fi reprezentată de piele moartă, gâze şi fecalele acestora, informează Daily Mail. Pernele şi aerul închis din dormitor favorizează dezvoltarea microorganismelor responsabile de apariţia unor boli precum gripă, vărsat de vânt sau chiar lepră. 

Așa arată vietățile care se răsfață în pernele noastre

În timp ce unii microbi pot fi găsiţi numai în pernele din spitale, alţii îşi pot face cuiburile în pernele din locuinţa noastră, spune medicul Arthur Tucker, de la North Middlesex University Hospital, Marea Britanie. Specialistul a analizat sute de perne pentru a vedea ce microorganisme se ascund în ele. Rezultatele testelor au arătat niveluri ridicate de contaminare la exteriorul pernelor, şi chiar în interiorul acestora. În unele cazuri, pernele erau contaminate cu germeni care provoacă infecţii respiratorii şi urinare sau bacteria E.coli. Multe dintre pernele din spitale aveau mai mult de un milion de stafilococi pe milimetrul pătrat. Aceste microorganisme sunt responsabile pentru infecţii severe care atacă în primul rând sistemul imunitar.
„Microbii descoperiţi pe suprafaţa pernelor din spitale arată riscul de contaminare de la un pacient la altul”, precizează dr. Tucker. El mai spune că schimbarea feţei de pernă nu este suficientă pentru a ne proteja de bacterii: „Oamenii pun o faţă de pernă care arată şi miroase frumos, dar de fapt învelesc în ea ceva cu adevărat dăunător”.

Duncan Bain, directorul tehnic al unei companii producătoare de perne din Marea Britanie spune că pernele reprezintă un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor, care ne pun în pericol sănătatea. „Dacă vrei să obţii un mediu propice pentru cultivarea bacteriilor, perna este cel mai bun pe care îl poţi avea. Este un burete umed, care absoarbe fluidele corporale de mai multe tipuri. Acest mediu este păstrat la temperatura ideală de corpul cald care stă pe el", menţionează Bain.

Cum te poţi proteja de posibilele afecţiuni provocate de microbii din perne?

Pentru a ne proteja organismul de eventualele boli care pot apărea din cauza microorganismelor din pernă, specialiştii au oferit câteva sfaturi la îndemâna fiecăruia:

● Persoanele alergice ar trebui să folosească perne sintetice şi să le acopere cu feţe de pernă anti-alergeni.

● Pentru a distruge microbii care se cuibăresc în perne, se recomandă spălarea pernelor regulat la temperaturi de 60°C sau punându-le în congelator pentru 24 de ore.

● Pernele ar trebui să fie spălate o dată la trei luni şi înlocuite o dată la doi ani.

● Când pernele sunt spălate la maşină, trebuie folosită o cantitate mică de detergent şi să fie clătite de două ori.

● În zilele călduroase de vară se recomandă să scoateţi pernele afară, deoarece mediul uscat din atmosferă va ucide microorganismele.

Cercetători ai Universităţii din Manchester au descoperit milioane de spori de ciuperci care se află chiar sub capul nostru, în pernele pe care dormim. Aspergillus fumigatus, specia întâlnită cel mai frecvent în perne, este cel mai posibil să declanșeze boli. Aspergiloza a devenit cauza principală de deces la pacienţii cu leucemie şi la cei cu transplant de măduvă osoasă. Fungii determină apariţia crizelor de astm bronşic la adulţi. Cercetătorii au studiat atât pernele din pene și fulgi, cât şi pernele sintetice şi au identificat mai multe mii de spori de fungi pe gram de umplutură a pernei folosite, ceea ce înseamnă mai mult de un milion de spori în fiecare pernă.

Contaminarea fungică a patului a fost studiată pentru prima oară în 1936, dar în ultimii 70 de ani nu a mai fost publicat nici un raport pe această temă. Pentru acest nou studiu, echipa de cercetători a prelevat și analizat mostre din 10 perne folosite între 1,5 şi 20 de ani. Fiecare pernă conţinea o încărcătură fungică substanţială, cu un număr de 4 până la 16 specii identificate în fiecare mostră şi chiar un număr mai mare în pernele sintetice. Fungul microscopicAspergillus fumigatus a fost evidenţiat mai ales în pernele sintetice, dar au fost identificaţi şi fungi care se găsesc mai frecvent în condiţii de umiditate crescută sau mucegai.
Profesorul Ashley Woodcock, care a condus cercetările, relatează: „Ştim că pernele sunt populate de acarieni (fiinţe microscopice conţinute de particulele de praf) care mănâncă fungi şi una din teorii susţine că fungii folosesc fecalele acestor acarieni ca sursă de azot şi hrană (alături de celule moarte de pe pielea oamenilor). De aceea, se consideră că în pernă există un adevărat ecosistem în miniatură”.

Aspergillus este un fung foarte des întâlnit. El se găseşte peste tot. Aspergiloza invazivă apare mai ales la nivelul plămânilor şi sinusurilor, dar la unele categorii de pacienţi imunodepresivi (cu imunitate scăzută) se poate răspândi și în alte organe, cum ar fi creierul. Infecția se produce prin inhalarea sporilor. Este o afecţiune care duce la dificultăți respiratorii, vomismente și diaree. Este greu de tratat, în Europa 1 pacient din 25 decedând în spital cu această boală. Pacienţii imunodeprimaţi, cum ar fi cei care suferă de SIDA, cei cărora li s-a făcut un transplant sau cei care urmează un tratament steroidian sunt mai frecvent afectaţi de pneumonie sau sinuzită provocate de Aspergillus, boli cu evoluţie potenţial letală.
Aspergillus poate agrava astmul bronşic, mai ales la adulţii care au astm de mai mulţi ani şi provoacă sinuzite alergice la pacienţii predispuşi. Expunerea constantă la fungii din pat poate fi problematică. Ei pot ajunge la nivelul plămânilor afectaţi de tuberculoză, provocând hemoragii.
Profesorul Ashley Woodcock relatează: „Din moment ce oamenii îşi petrec o treime din viaţă dormind şi respirând în apropierea unei surse atât de bogate de specii de fungi, aceste descoperiri relevă implicaţiile grave pe care pernele le pot avea la pacienţii cu afecţiuni respiratorii - mai ales astm bronşic şi sinuzită”.




SfatFarma logo miercuri, aprilie 04, 2018

Cum să renunțăm la fumat? Acum și pentru totdeauna, nefumător


fumatul



 
Tutunul, ca oricare drog, alterează funcţionarea creierului, generând dependenţă fizică şi psihică cu puternice implicaţii emoţionale şi sociale. Sistarea fumatului presupune întreruperea unor tipare şi ritualuri zilnice şi schimbarea stilului de viaţă. Revenirea la o viaţă de nefumător trebuie tratată cu seriozitate, iar severitatea simptomelor fizice e dată de nivelul de dependenţă de nicotină. Aşadar, întreruperea administrării unui drog presupune parcurgerea unui proces şi supune nefumătorul devenit fumător la o serie de reacţii de natură psihică (stări de iritabilitate, furie, frustrare şi chiar depresie) şi biologică (dureri de cap, tremor, tulburări ale somnului şi ale metabolismului). Pentru a-ţi putea dezvolta strategii care să te ajute să devii nefumător şi a-ţi modifica obişnuinţele, mai întâi ai nevoie să înţelegi dinamica procesului de formare a unui nou comportament. Obiceiul e un răspuns învăţat şi orice răspuns ce se dezvoltă prin repetiţie poate fi descris drept obişnuinţă.


Mecanismul dependenţei

Orice răspuns învăţat poate fi dezvăţat, este reversibil şi pot fi create în permanenţă răspunsuri noi la stimuli. Prin repetiţie, noile răspunsurile create vor deveni reacţii învăţate şi vor forma un nou obicei. Răspunsul la un eveniment este adaptiv sau nu, în funcţie de efectele tangibile create. Fumătorul poate simţi că fumatul îl ajută să se relaxeze, când de fapt îşi satisface o nevoie chimică, dată de dependenţa de nicotină.
Când ai aprins prima ţigară, cu mult timp în urmă, ţi-ai propus să rămâi fumător pentru tot restul vieţii? Mintea subconştientă va alege întotdeauna să justifice prezenţa unui obicei, fumatul în cazul nostru, aşadar există o necesitate de a înţelege motivul pentru răspunsul obişnuinţei. A fi convins de ceva la nivel conştient nu ajută prea mult şi nu va declanşa schimbarea. A fi conştient de efectele dezastruoase ale fumatului asupra sănătăţii tale, de banii cheltuiţi pe ţigări de-a lungul timpului, e important, însă cu siguranţă nu te va ajuta prea mult să te laşi de fumat. Aşa cum nici puterea voinţei nu va funcţiona întotdeauna. Reîncadrarea este tehnica prin care se schimbă contextul sau cadrul de referinţă a unei situaţii, astfel încât aceasta să dobândească o altă semnificaţie. Prin această schimbare de percepţie se pot crea răspunsuri noi ce vor deveni comportamente adaptive. Singurul lucru care te împiedică să redevii nefumător este o teamă de ce s-ar putea întâmpla, sau de ce nu s-ar mai întâmpla în viaţa ta, în momentul în care devii nefumător.
Dacă ar fi să ascultăm declaraţiile fumătorilor, am realiza că în spatele acestei dependenţe există o serie de credinţe limitative asociate fumatului care îţi spun că, dacă te vei lăsa de fumat, „o să devii stresat, iritat, o să-ţi pierzi concentrarea, o să-ţi scadă randamentul şi încrederea în tine, o să te plictiseşti, o să te îngraşi…”, iar lista poate continua la nesfârşit. Şi cel mai important, un fumător va justifica întotdeauna această dependenţă, susţinând că fumatul reprezintă o plăcere. Amintește-ți prima ta țigară… Câtă plăcere ai avut, fumând-o?
Corpul uman e o dovadă de inginerie desăvârşită. Fiecare funcţie e controlată şi reglată de mecanisme precise: inima pompează sânge oxigenat în tot corpul: ficatul, rinichii, creierul, fiecare celulă, fiecare moleculă e monitorizată non-stop, cu o precizie inimaginabilă. Balanţa chimică din organism e atent menţinută, sarcina minţii subconştiente fiind să asigure cantităţile optime de substanţe chimice şi să regleze eventuale dezechilibre.

Nefumătorul şi prima ţigară

Când nefumătorul îşi aprinde prima ţigară, acest echilibru este ameninţat şi toate mecanismele de apărare se activează pentru a proteja organismul. În momentul în care acest asalt de nicotină continuă, programarea subconştientă se alterează, iar mintea începe să accepte şi să înveţe că noile substanţe chimice introduse în organism sunt vitale supravieţuirii. În acest moment, pentru a asigura menţinerea acestui noi obicei şi pentru a întreţine nivelul de nicotină prezent în corpul fumătorului, subconştientul trimite un semnal care se manifestă printr-o nevoie asemănătoare celei de foame, sete, frig sau cald. Prin natura ei, această nevoie creează disconfort nefumătorului dar, odată satisfăcută, se reîntăreşte un nou obicei. Aşadar, subconştientul a fost forţat să integreze acest program prin care se satisface nivelul de nicotină. Acum, scopul lui unic este să asigure cantitatea de nicotină necesară supravieţuirii. În acest fel, se reîntăreşte de fapt noul program al fumătorului.

Ce substanţele găsim în ţigări

Există peste 3.000 de  substanţe chimice în compoziţia tabacului. Aproximativ 30% din acestea sunt recunoscute ca substanţe letale şi cancerigene. Aşadar, ce s-a întâmplat? Când te-ai transformat în fumător şi cum a devenit corpul tău atât de tolerant la eforturile tale de a te otrăvi şi apoi dependent până la adicţie de aceste substanţe nocive?
Cianidă, arsenic, gudron, monoxid de carbon, acid prusic, benzpiren, apoi fertilizatorii chimici şi insecticidele cu care sunt stropite recoltele de tabac sunt doar câţiva din compuşii chimici ai tutunului care provoacă modificări severe în organism. Se ştie că nicotina extrasă de la o ţigară, dacă ar fi să o injectezi direct în venă, te-ar ucide în câteva secunde. O ţigară conţine o cantitate suficientă de nicotină pentru a omorî un cal. Ce îi determină totuși pe nefumători să persiste? Corpul reacţionează la aceste substanţe şi încearcă să le elimine. De aceea, de multe ori, când nefumătorul inhalează primul fum, experimentează o senzaţie de ameţeală. Aceasta apare ca rezultat al lipsirii creierului de oxigen, iar acea tuse specifică fumătorilor este un răspuns de apărare al plămânilor -  prin tuse se încearcă eliminarea materiei străine care încearcă să îi contamineze.
Printre atribuţiile minţii subconştiente se află, desigur, protejarea integrităţii organismului şi, în acest demers, creierul îţi va semnala acest lucru în permanenţă, prin crearea unor senzaţii corporale, de regulă neplăcute. În încercarea de a regulariza şi de a menţine echilibrul chimic, mintea subconştientă îţi furnizează o mulţime de semnale, prin care îţi transmite că te otrăveşti, introducând substanţe străine în organism. Cu toate astea, în momentul în care persişti în fumat, subconştientul ajunge să creadă că noile substanţe introduse în organism sunt vitale supraviețuirii şi acum, pentru a menţine funcţionabilitatea lui în noile condiţii, îţi va semnala de fiecare dată când nivelul de nicotină scade. Acesta este, de fapt, începutul dependenţei de nicotină.
De fiecare dată când fumezi, organismul tău intră pe programul de apărare, se pregăteşte să se confrunte cu un pericol iminent. Ritmul bătăilor cardiace se înteţeşte, respiraţia se amplifică pentru că nevoia de oxigenare a muşchilor şi a creierului devine mai mare. Se produc adrenalina şi acidul lactic şi sunt eliberate pentru a pregăti muşchii să răspundă rapid în faţa pericolului, printr-o reacţie de fugă sau atac. În acelaşi timp, corpul închide toate celelalte sisteme care nu servesc acţiunii de supravieţuire.
În situaţii reale de pericol, corpul rămâne în alertă atât timp cât durează ameninţarea, după care revine la programul de relaxare. Dar atunci când continui să fumezi, corpul nu are nicio şansă de a reveni la regimul de relaxare. Nefumătorii sunt mai puţin stresaţi decât cei care fumează şi care consideră că în felul ăsta se vor relaxa. Factorul stresant fiind constant, corpul rămâne într-o stare de alertă permanentă. Abia în acest moment, fumătorii se află în pericol, pentru că enzimele produse pentru pregătirea corpului şi creşterea capacităţilor fizice nu se mai consumă şi rămân ca toxine în corp, provocând afectarea sistemului imunitar. În timp, sunt afectate sistemul respirator, circulator, osos, muscular, sexual.
Vitamina C, responsabilă de menţinerea sistemului imunitar, este distrusă de nicotină. Fiecare organ, inclusiv creierul şi pielea pot dezvolta diferite forme de cancer. Frecvenţa cardiacă a unui fumător creşte cu până la 10.000 de bătăi pe zi, pentru că încearcă să combată efectele nicotinei, un vasoconstrictor care, împreună cu monoxidul de carbon, deteriorează arterele. Aşadar, inima va trebui să lucreze mult mai mult pentru a pompa sânge către acele artere, presiunea arterială va creşte şi apare riscul apariţiei bolilor cardio-vasculare, atât de frecvente în rândul fumătorilor.
Cu fiecare ţigară aprinsă, un fumător îşi poate scurta viaţa cu până la 6 minute! Un fumător de 50 de ani are de fapt condiţia fizică a unui nefumător în vârstă de 70 de ani! Faceţi calculele: acestea sunt efectele otrăvirii repetate ale corpului tău.

Ce se întâmplă după ce renunţi la ţigări şi decizi să fii nefumător?

- În 20 de minute: nivelul tensiunii arteriale revine la normal, iar circulaţia sanguină se îmbunătăţeşte  simţitor.
În 8 ore: nivelul de monoxid de carbon din sânge scade şi nivelul de oxigen din sânge revine la cotele normale.
În 24 de ore: şansele de a suferi un atac de cord scad substanţial.
În 48 de ore: terminaţiile nervoase încep să se refacă, simţul mirosului şi al gustului se îmbunătăţesc. Nicotina a fost complet eliminată din organism.
În 72 de ore: Canalul bronhic începe să se relaxeze şi respiraţia devine mai uşoară. Capacitatea pulmonară se îmbunătăţeşte, nivelul de energie creşte.
De la 2 săptămâni la 3 luni: sistemul circulator se îmbunătăţeşte, iar capacitatea pulmonară creşte cu până la 30%.
De la 1 lună la 9 luni: tusea, congestia sinusurilor, oboseala şi respiraţia greoaie continuă să îşi piardă din forţă, iar nivelul de energie creşte. Mucoasa plămânilor este refăcută şi cantitatea de mucus este corect gestionată şi eliminată, producându-se o curăţare eficientă, reducându-se riscul infecţiilor.
După 5 ani: riscul morţii cauzate de cancer este redus la jumătate.
După 10 ani: riscul apariţiei bolilor coronariene dispare, iar riscul de apariţiei altor forme de cancer e acelaşi ca la nefumători. Celulele pre-canceroase sunt înlocuite.





SfatFarma logo luni, martie 26, 2018

Cuptorul cu microunde - informații valoase despre acesta


cuptor cu microunde

E posibil ca milioane de oameni să-și sacrifice sănătatea fără să știe de pericolele la care se expun? Cine a inventat cuptorul cu microunde și de ce? Cum funcționează el? De ce a interzis Uniunea Sovietică aceste aparate în anul 1976? Sunt câteva întrebări la care vom încerca să răspundem în acest articol. Răspunsurile ar putea să va șocheze așa de tare, încât, dacă dețineți unul, nici măcar să nu vreți să-l dați altcuiva, ci pur și simplu să-l aruncați la gunoi.

Presupun că deja mai toată lumea știe acum că hrana pe care o mâncăm are legătură directă cu sănătatea noastre fizică, mentală și spirituală. Alimentele ne pot vindeca sau îmbolnăvi, în funcție de felul în care au fost crescute, recoltate, păstrate, manipulate, conservate și, bineînțeles, gătite. Cel mai eficient și sigur mod de a mânca alimentele este în starea lor naturală, crudă. Dar nu toată lumea e pregătită să facă schimbarea asta. Pe de altă parte, există unele alimente care nu pot fi mâncate crude. În secolul vitezei însă, valoarea unei mese nu este dată nici măcar de faptul că hrana e crudă sau gătită, bio sau procesată, ci de bani și rapiditate. Acesta este și unul dintre motivele pentru care fast food-ul a devenit un succes. Nu e vorba neapărat de gust, cât de metoda rapidă de preparare și servire, de disponibilitate și, bineînțeles, de economie. Pentru cei care nu știu, în țările vestice și mai ales la americani, fast food-ul oferă cea mai ieftină mâncare, dacă o putem numi „mâncare”. Iar problema vine tocmai din această preparare rapidă. Din dorința de a vinde ceva aparent hrănitor, cu viteză cât mai mare, totul este preambalat, conservat și depozitat cu mult timp înainte. Iar metodele de „gătit”, pentru a da impresia unei mese calde, sunt prăjitul sau încălzitul. Și ce dispozitiv este folosit pentru cea mai rapidă încălzire sau gătire? Ați ghicit! Cuptorul cu microunde. Dacă stăm să ne gândim, multe dintre casele noastre se transformă, încet, încet, în mici restaurante fast-food, unde, dacă nu ne aducem sau comandăm o asemenea mâncare, o preparăm noi, așa preambalată, la cuptorul cu microunde. Personal, nu cred ca ceva să fie mai periculos pentru sănătatea noastră decât mâncarea pregătită la microunde.

Dacă e atât de periculos, de ce există pe piață? În prezent, foarte mulți români posedă în bucătăria lor un asemenea cuptor. De fapt, puțini sunt cei care nu-l au. Să nu mai vorbim de restaurante și chiar bucătăriile din birourile unor firme, unde cuptorul cu microunde este o piesă de bază. Faptul că e ieftin, ușor de folosit și-și face treaba curat și rapid, îi dă o valoare considerabilă în bucătărie. Puțini sunt cei care știu că aceste aparate sunt periculoase. De ce? Păi, dacă ar fi periculoase, guvernul ne-ar spune, nu? Cineva s-ar sesiza și ar fi interzise, nu? Ei bine, se pare că NU!

Cum funcționează! Microundele sunt o formă de energie electromagnetică, precum undele radio, și ocupă o parte din spectrul energiei electromagnetice. Ele sunt unde foarte scurte (de unde și numele) care călătoresc cu viteza luminii. În lumea modernă, microundele sunt folosite la telefonia pe distanțe mari, programe de televiziune, internet, sateliți ș.a.m.d. Dar pentru noi, ele reprezintă doar o noțiune legată de gătirea sau încălzirea rapidă a alimentelor.
Fiecare cuptor cu microunde are în dotare un magnetron, un tub în care electronii sunt afectați de câmpurile magnetice și electrice în așa fel, încât să producă radiații de microunde la aproximativ 2450 MHz. Aceste radiații interacționează cu moleculele din alimente. Toate undele își schimbă polaritatea de la pozitiv la negativ, cu fiecare ciclu al undei. În cazul microundelor, această schimbare are loc de milioane de ori pe secundă. Moleculele alimentelor, în special cele ale apei, au un capăt pozitiv și unul negativ, precum un magnet are polaritate nord și sud.
În modelele comerciale, aceste cuptoare au o putere de 1000 de wați. În timp ce microundele generate de magnetron bombardează alimentele, ele fac moleculele polare să se rotească la aceeași frecvență de milioane de ori pe secundă. Toată această agitație creează fricțiune moleculară, care încălzește mâncarea. Fricțiunea însă este și cauza deteriorării moleculelor dimprejur, pe care le distruge, le rupe sau le deformează forțat.
Făcând o comparație cu soarele, microundele generate de soare sunt bazate pe principiile curentului direct pulsat, care nu creează căldură prin fricțiune. Microundele generate de cuptoare folosesc curent alternativ, care creează căldură prin fricțiune. La ele, energia undelor se duce într-o singură frecvență îngustă din spectrul energetic, pe când energia soarelui operează într-un spectru de frecvență foarte larg. În vreme ce căldura soarelui vine progresiv, din exterior în interior, în cazul microundelor de la cuptoare, căldura vine dinspre interior în afară. Poate explicația asta e puțin prea tehnică sau științifică, dar trebuie să cunoaștem cum funcționează un lucru pentru a-l înțelege.

Periculos pentru bebeluși. Din păcate, tot mai multe mame folosesc microundele pentru a încălzi laptele bebelușilor. Pentru multe dintre ele, este o metodă rapidă și ușoară, dar ele nu realizează că, de fapt, cele câteva minute câștigate pot afecta serios sănătatea pruncilor. Într-un articol publicat în 1989 într-una dintre cele mai respectate reviste de medicină, Lancet, dr. Lita Lee afirmă: „Formulele pentru bebeluși încălzite la microunde transformă anumiți aminoacizi trans în izomeri cis sintetici. Izomerii sintetici nu sunt activi biologic. Mai mult, un aminoacid, L-prolina, este convertit în d-izomer, cunoscut a fi o neurotoxină (otravă pentru sistemul nervos) și o nefrotoxină (otravă pentru rinichi). E destul de rău că bebelușii nu sunt alăptați la sânul mamei, dar acum le e dat „lapte fals”, transformat în ceva otrăvitor. O modalitate mult mai sigură ar fi încălzirea recipientului cu lapte la jetul de apă caldă al chiuvetei sau într-un vas cu apă caldă, pe aragaz, testând din când în când temperatura. Cele câteva minute în plus nu merită riscul la care ne supunem copiii. Un alt pericol vine din faptul că, în cazul cuptoarelor cu microunde, încălzirea alimentelor nu este uniformă, așa că, unele părți sunt mai calde, iar altele mai reci. Au fost cazuri când bebelușii s-au ars pe buze din cauză că mamele testaseră temperatura într-o porțiune mai rece.

Sângele încălzit la microunde omoară. În 1991, a existat un proces în Oklahoma, în care un spital a folosit la o transfuzie sânge încălzit la microunde. Cazul a implicat o pacientă, Norma Levitt, care, în urma unei operații la șold, a primit o transfuzie de sânge încălzit la microunde de către o asistentă. În urma transfuziei, pacienta a murit. Aceastătragedie dovedește că încălzirea prin microunde are efecte mult mai periculoase decât credem. Sângele pentru transfuzii este încălzit uneori, dar în niciun caz la cuptorul cu microunde. În cazul de mai sus, sângele a fost alterat, astfel încât a provocat moartea. Este clar că încălzirea alimentelor în acest mod alterează mâncarea printr-un proces cu multe necunoscute. Iar în momentul în care ne hrănim cu aceste alimente, ingerăm și toate aceste necunoscute. Pentru că organismul nostru este prin natura lui electrochimic, orice forță care disturbă sau schimbă evenimentele electrochimice, va afecta și fiziologia corpului.

Fapte și dovezi științifice. Într-un studiu publicat în 1992 de Raum&Zelt, numit Studiu comparativ între mâncarea pregătită convențional și cea pregătită în cuptorul cu microunde, autorii afirmă: „O simplă ipoteză a medicinii tradiționale spune că introducerea în corpul uman de molecule și energii cu care acesta nu este obișnuit este foarte probabil să producă mai mult rău decât bine. Mâncarea preparată la microunde conține atât molecule, cât și energii inexistente în alimentele gătite tradițional, adică la foc. Energia microundelor de la soare și stele e bazată pe curent direct. Microundele produse artificial, inclusiv cele din aceste cuptoare, sunt produse prin alternarea curentului și forțează inversarea polarității de milioane de ori pe secundă în fiecare moleculă din alimentele pe care le ating. Producerea de molecule nenaturale este inevitabilă. S-a observat că aminoacizii suportă schimbări izomerice și transformări în forme toxice, sub impactul produs de microundele din aceste cuptoare”.

Studiul clinic elvețian. Dr. Hans Ulrich Hertel a lucrat ca cercetător în domeniul alimentației pentru una dintre marile companii de profil elvețiene, ale cărei afaceri sunt la nivel global. Cu câțiva ani în urmă, el a fost concediat pentru că a pus întrebări în legătură cu anumite proceduri prin care alimentele preparate se deteriorau. În anul 1991, dr. Hertel împreună cu un profesor de la Universitatea Lausanne au publicat un studiu, arătând că mâncarea preparată la cuptorul cu microunde prezintă riscuri mai mari asupra sănătății decât cea pregătită convențional. De asemenea, în nr. 19 al revistei Franz Weber a apărut un articol în care se arată că alimentele pregătite la cuptorul cu microunde au efecte cancerigene asupra sângelui. Doctorul Hertel este primul om de știință care a efectuat un studiu de calitate asupra efectelor pe care le au nutrienții supuși cuptorului cu microunde asupra sângelui și fiziologiei corpului uman. Studiul său, foarte bine documentat a arătat forța degenerativă a cuptoarelor cu microunde asupra alimentelor. Concluzia științifică a fost aceea că prepararea la microunde modifică nutrienții din mâncare, schimbări având loc și în sângele celor care consumă aceste alimente, ceea ce duce la deteriorarea organismul uman.
Studiul a fost făcut împreună cu dr. Bernard H. Blanc de la Institutul Federal de Tehnologie din Elveția și în colaborare cu Institutul Universitar de Biochimie, de asemenea din Elveția. La intervale de 2 până la 5 zile, voluntarii participanți la studiu au primit una dintre următoarele variante de mâncare pe stomacul gol: (1) lapte crud; (2) același lapte gătit convențional; (3) lapte pasteurizat; (4) același lapte crud înfierbântat la cuptorul cu microunde; (5) legume crude de la o fermă organică; (6) aceleași legume gătite convențional; (7) aceleași legume înghețate și dezghețate într-un cuptor cu microunde; și (8) aceleași legume gătite la cuptorul cu microunde. După ce voluntarii au fost izolați, le-au fost recoltate probe de sânge înainte să mănânce, iar după ce au mâncat alimentele în cauză le-au fost luate alte probe, la anumite intervale. S-au descoperit schimbări semnificative în sângele recoltat de la cei care au mâncat alimentele gătite în cuptorul cu microunde. Acestea au implicat hemoglobina, colesterolul și limfocitele. Nivelele de hemoglobină au scăzut, iar nivelele de leucocite și colesterol rău au crescut, în timp ce limfocitele au scăzut. Toate aceste semne au indicat efectul de degenerare. A fost introdusă o bacterie luminescentă pentru a detecta schimbările energetice din sânge. Când bacteria a fost expusă sângelui obținut după consumul de alimente preparate la microunde, s-au constatat creșteri energetice semnificative. Concluzia dr. Hertel a fost că astfel de energii, derivate tehnic, sunt preluate de om prin ingerarea mâncării modificate de microunde.
Dintre toate substanțele naturale, care sunt polare, oxigenul din moleculele de apă interacționează cel mai sensibil.Prin prepararea la cuptoarele cu microunde se produce o fricțiune violentă în moleculele apei din interiorul alimentelor. Acest fenomen este diametral opus metodei convenționale de gătit, în care căldura se transmite din exterior spre interior. Aceeași deformare violentă care are loc în corpurile noastre atunci când suntem supuși radiației are loc și în moleculele alimentelor gătite astfel. Dar aceste cuptoare mai produc și alt fel de componente, numite radiolitice, care sunt create prin decompoziție moleculară, ca rezultat direct al radiației. Producătorii de cuptoare cu microunde insistă asupra faptului că alimentele preparate cu microunde nu au nivele de componente radiolitice semnificativ mai mari față de cele preparate convențional. Dar din cele prezentate aici cred că e destul de clar că aceasta este o minciună. E ca și cum cei de la McDonalds ar spune că Big Mac nu e mai dăunător sănătății decât chifteluțele bunicii.
În urma studiilor de felul acesta, se pun întrebări care ridică suspiciuni. De ce nu există studii mai mari, făcute și în alte țări, precum SUA? De ce preocupările vizează mai degrabă modul de manipulare a acestor dispozitive, decât efectele lor directe? Personal cred că pentru cei care controlează lumea și implicit sănătatea oamenilor, un astfel de adevăr ar fi ca un început de avalanșă. În momentul în care oamenii vor realiza că au fost mințiți și otrăviți atâția ani, vor deveni suspicioși și asupra altor lucruri din viața lor, vor începe să pună întrebări și să ceară răspunsuri clare. Acest lucru trebuie evitat! Scopul lor este ca oamenii să fie ignoranți, bolnavi și lipsiți de energie, pentru ca în eforturile lor disperate de supraviețuire nu aibă timp să-și pună întrebări de acest gen și astfel să consume în continuare otrăvurile scumpe, ambalate frumos.

Încercări de a ascunde adevărul. În momentul în care doctorii Hertel și Blanc și-au publicat rezultatele, autoritățile au reacționat. O organizație puternică, „Asociația elvețiană de distribuitori de electronice de menaj și industriale”, l-a forțat în 1992 pe președintele Tribunalului de la Sftigen, Berna, să emită un ordin împotriva celor doi doctori. În 1993, doctorul Hertel a fost condamnat pentru „intervenirea în comerț” și i s-a interzis să-și publice restul rezultatelor. Cu toate acestea, el nu s-a dat bătut și a luptat mulți ani împotriva acestei decizii. În cele din urmă, în 1998, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a inversat decizia, hotărând că în 1993 s-a comis un abuz împotriva lui Hertel.

Cine a inventat cuptoarele cu microunde? Există mai multe surse în acest sens. Pe de o parte, invenția îi este atribuită unui american, dr. Percy Spencer, care în 1946, în timp ce experimenta cu o tehnologie radar, a observat întâmplător cum alimentele care erau în preajmă se încălzeau. Pe de altă parte, îi este atribuită unui englez, Leonard Gföllner. Mai există o ipoteză interesantă, și anume că acesta a fost inventat de naziști. Poate nu e varianta la care v-ați fi așteptat. Dar să nu va ducă acum imaginația că era o tehnologie menită să ucidă, ci din contră, chiar să hrănească. În timpul invaziei lor în Rusia, nemții ar fi creat aceste cuptoare, ale căror avantaje permiteau rezolvarea multor probleme legate de prepararea rapidă a mâncării pe scară mare, de producerea de alimente într-un timp foarte scurt, precum și de economisirea de combustibil pentru gătit. După război, aliații - americanii, englezii dar și rușii - au găsit aceste cercetări medicale făcute de nemți, le-au dus în țările lor și le-au clasificat ca secrete de stat. În timp ce în America așa-zisa invenție a cuptorului cu microunde a ajuns să facă miliarde, în Rusia, el a fost interzis cu desăvârșire. În urma testelor pe făcute, rușii chiar au transmis un avertisment internațional referitor la pericolele lui, atât biologice, cât și de mediu.

Carcinogeni în mâncarea preparată la cuptoarele cu microunde. În cartea sa, Health Effects of Microwave Radiation (Efectele radiației microundelor asupra sănătății), precum și în edițiile din martie și septembrie ale revisteiEarth Letter (Scrisoarea Pământului), Dr. Lita Lee afirmă că cuptorul cu microunde scapă radiații electromagnetice, denaturează mâncarea, și transformă substanțele din alimente în produse toxice și chiar carcinogene. Alte cercetări au ajuns la concluzia că aceste dispozitive sunt cu mult mai periculoase decât se crezuse până atunci: alimentele destinate preparării rapide, la microunde, conțin toxine eliberate din caserolele și ambalajele de plastic în care stau pe timpul preparării (Wall Street Journal, 12 Oct 1998). O serie de studii făcute în Rusia au ajuns la concluzia că în toate alimentele preparate la microunde se formează substanțe cancerigene, deși niciun aliment nu a fost ținut în aparat mai mult decât era necesar. Iată câteva dintre rezultatele cercetărilor rusești:

- Carnea preparată la microunde duce la formarea de dietanolamidă, cunoscut cancerigen;
- Laptele și cerealele preparate la microunde își transformă o parte din aminoacizi în carcinogeni;
- Dezghețarea fructelor înghețate cu ajutorul microundelor transformă glucoza și galactoza în substanțe carcinogene;
- Scurta expunere a legumelor, crude, gătite sau înghețate la microunde, transformă alcaloizii în carcinogeni.
- Pierderea bio-disponibilității complexului de vitamine B și a vitaminelor C și E.
- Pierderea mineralelor esențiale, precum și a altor factori lipotropici în toate alimentele testate.
- Deteriorări ale unor substanțe din plante, ca alcaloizii, glucozidele etc.
- Degradarea nucleoproteinelor din carne.

Microundele ucid apa. Apa, elementul vital al vieții, este afectată cel mai repede și în cel mai periculos fel de către microunde. Cum spuneam mai devreme, apa este cea mai sensibilă la interacțiunea cu aceste unde. Faceți acasă un experiment simplu: peste o sămânță ținută în vată sau în pământ turnați apă încălzită 2 minute într-un cuptor cu microunde. Acea sămânță nu va încolți. Concluzia: apa își pierde proprietățile dătătoare de viață. Dacă ne gândim că oamenii sunt 70% apă, ne putem imagina ce efect au aceste radiații asupra apei din interiorul nostru.

Radiațiile din cuptoarele cu microunde se scurg. Poate ați auzit de pericolul rezultat din faptul că din aceste cuptoare se scurg radiații și atunci când nu sunt pornite. Acest risc era mai mare cu modelele vechi, cele mai noi fiind testate mai riguros. Adevărul e că oricum există scurgeri, recunoscute și de instituțiile de specialitate, prin geamul de privit, însă se spune că nu sunt în cantități periculoase. Deoarece expunerea la radiații scade cu cât ne aflăm la mai mare distanță de cuptorul cu microunde, ni se sugerează să stăm mereu la distanță de acesta. Sistemele de siguranță necesare la fabricarea cuptoarelor cu microunde sunt foarte stricte. Ele trebuie să aibă două sisteme independente, care să oprească funcționarea în caz că ușa se deschide, și încă un sistem de monitorizare, care să oprească funcționarea în cazul în care cele două sisteme de închidere nu mai funcționează. Cu aceste măsuri, ar trebui să credem că suntem în siguranță. Dar, după cum afirmă o organizație non-profit, Powerwatch: „Chiar și în cazul în care cuptorul cu microunde funcționează corect, nivelele de radiație din bucătărie sunt crescute și chiar mai mari decât cele emise de o stație de telefonie mobilă aflată în apropiere. Rețineți Amintiți-vă și faptul că microundele călătoresc prin pereți, dacă aparatele sunt lipite de aceștia”. Există afirmații cum că un singur cuptor cu microunde lipit de peretele bucătăriei poate radia în toate apartamentele de pe scara respectivă. Cercetările au relevat faptul că dacă stăm la o distanță de un pas de cuptor suntem expuși la o cantitate de radiații care ne poate îmbolnăvi de leucemie. Deci, pentru cei care au un astfel de aparat, este de preferat să nu stea în prejma lui prea mult timp, mai ales femeile însărcinate și copii. De asemenea, deoarece ochii sunt foarte sensibili la radiația provenită de la microunde, există pericolul de cataractă.

13 motive să-ți arunci cuptorul cu microunde:
- Mâncând pe termen lung alimente preparate în cuptorul cu microunde, vom suferi deteriorări neurologice permanente (scurt-circuite ale impulsurilor electrice, depolarizarea și demagnetizarea țesuturilor nervoase);
- Corpul uman nu poate metaboliza produsele necunoscute, rezultate în urma supunerii alimentelor la microunde;
- Producerea de hormoni este oprită sau modificată, atât la bărbați cât și la femei;
- Efectele produselor secundare rezultate în urma folosirii cuptoarelor cu microunde sunt reziduale (pe termen lung, permanente) pentru corpul uman;
- Mineralele, vitaminele și alți nutrienți din alimentele preparate în cuptoarele cu microunde sunt distruse saualterate, astfel încât, corpul uman nu poate beneficia de ele; el absoarbe nutrienți alterați, care-i fac rău, în loc de bine;
- Mineralele din legume sunt transformate în radicali liberi, cauzatori de cancer, atunci când legumele sunt preparate la microunde;
- Alimentele preparate la cuptorul cu microunde provoacă tumori intestinale și stomacale. Acest lucru explicăcreșterea îngrijorătoare a cancerului de colon în SUA, unde 90% din populație folosește un astfel de aparat;
- Consumul prelungit de alimente supuse radiațiilor cuptoarelor cu microunde duce la înmulțirea celulelor canceroase în sângele uman;
- Consumul de alimente preparate la microunde determină deficiențe imunitare grave, prin alterarea sângelui;
- Hrănirea cu astfel de alimente provoacă pierderea memoriei și a concentrării, instabilitate emoțională și chiar scăderea inteligenței;
- Scurgerile necontrolate de radiații pot provoca leucemie și cataractă;
- Radiațiile se pot scurge prin pereți;
- Dacă udați o sămânță cu apă care a stat 2 minute în cuptorul cu microunde, ea nu va mai încolți!

Nu l-ai aruncat încă? Când vine vorba de cuptorul cu microunde, pe care trebuie să recunosc că l-am folosit mult timp în studenție, îmi vin în minte filmele cu Steven Seagal care, în situații extreme, se ajuta de un astfel de aparat pentru a încropi o bombă artizanală, cu care reușea să doboare vreo 10 dușmani. Și-mi pun o întrebare firească: De ce am vrea noi, oamenii, să avem așa ceva în casă? De ce am vrea noi să ne preparăm hrana în astfel de dispozitive?




SfatFarma logo joi, martie 15, 2018

Legătura ascunsă între emoții și sănătate


Despre legătura dintre psihic și somatic s-a scris foarte mult; se cunosc în medicină acele boli numite psihosomatice, adică declanșate și întreținute de factorii psihici, dar nu mulți s-au încumetat să pătrundă și să înțeleagă procesele de la nivel subconștient, acolo unde se formează „germenii” fiecărei boli.

Stresul, ca expresie a unei tensiuni psihice intense, afectează, potrivit Asociației Americane de Psihologie, mai mult de 45% dintre adulți. Unii reușesc să descarce aceasta tensiune prin emoții gen: furie, isterie, crize de plâns etc. dar și acestea trebuie exprimate moderat, pentru a nu provoca daune în interior, după cum vom vedea în continuare. Cei mai mulți însă trăiesc emoțiile negative în mod repetat, ori de câte ori se întâlnesc cu persoana sau mediul care are efect stresant asupra lor.


Ce se petrece în  interiorul nostru în timpul unei furtuni emoționale? La nivel comportamental pot apărea crize de plâns sau de râs, încruntare, persoana devine irascibilă etc. La nivel fiziologic, inima bate mai repede, stomacul se oprește din digerat, vasele sanguine se contractă, transpirația se poate intensifica.

Între afecțiunile psihosomatice acceptate de medicina alopată în prezent, se numără hipertensiunea, astmul bronșic, colonul iritabil, gastrita și ulcerul duodenal, aritmiile cardiace, cardiopatia ischemică, tulburările hormonale, unele alergii și eczeme, psoriazis și altele.

Supărarea și tensiunea resimțite în cadrul unui conflict familial sau profesional determină stomacul să secrete mai mult suc gastric decât în mod obișnuit și astfel mucoasa stomacală se irită și în timp apare gastrita sau ulcerul.
Nemulțumirea de sine, de viață sau de ceilalți, lipsa de încredere în viitor, tendința spre culpabilizare duc de multe ori la insomnie.
Mânia afectează inima; studiile au arătat că persoanele furioase sunt de trei ori mai predispuse la infarct, unul dintre motive fiind acela că în timpul crizei sângele nu mai irigă suficient inima.
De asemenea, emoțiile negative slăbesc sistemul imunitar, persoanele pesimiste și anxioase fiind mai vulnerabile în fața infecțiilor virale sau bacteriene.

La polul opus, optimismul mobilizează organismul în lupta cu boala, iar vindecarea se face mai repede. Studii recente în neuroștiință arată că emoțiile influențează dezvoltarea cognitivă și joacă un rol central în dezvoltarea aproape a tuturor aspectelor comportamentale interpersonale. Astfel, afectivitatea pozitivă (încredere, căldură sufletească, prietenie etc.) trăită și împărtășită de subiect, stimulează funcțiile de adaptare și procesele de învățare,  persoana reușind să integreze mai ușor  noi sarcini, situații, persoane, să găsească soluții și să colaboreze în mod armonios.




SfatFarma logo luni, martie 12, 2018

Naturopatia - bazele acesteia, tehnici și un scurt istoric


naturopatia


Pierre Valentin Marchesseau, fondatorul naturopatiei contemporane în Franța, a sintetizat cunoștințele disponibile la vremea sa, pentru a crea „naturopatia ortodoxă”. Era fascinat de ceea ce el numea „minunata mașină umană” care este corpul și de modurile în care i se pot crea cele mai bune condiții pentru a-l menține în starea de funcționare perfectă cu care a fost creat. Marchesseau și-a dedicat 60 de ani din viață exclusiv răspândirii acestei științe în Franța, apoi în Europa și în sfârșit, în întreaga lume. Profesor de educație fizică, licențiat în filozofie, jucător internațional de rugby, halterofil de nivel înalt, pictor în timpul liber – iată profilul acestui om excepțional.
S-a născut pe 21 martie 1911 și a încetat din viață pe 20 decembrie 1994. În tinerețe, a avut un parcurs academic clasic: doctorat în filozofie, studii de drept, medicină. Mai târziu, a intrat în legătură cu marii naturopați și umaniști ai epocii, mai întâi în Statele Unite (Krishnamurti, Lutz, Mac-Fadden), apoi în Franța (Carton, Mono, dr. George Rouhet, Edmond Desbonnet), ceea ce i-a permis să-și continue cercetările și să-și desăvârșească propria sinteză de vindecare: „naturopatia ortodoxă”. Această sinteză constă în reunirea tuturor tehnicilor utilizate de iluștrii săi predecesori în scopul restabilirii forței vitale a pacientului, pentru a-i permite corpului să-și recapete starea de sănătate în mod natural. Este ceea ce numim „autovindecare”.
Așa cum s-a întâmplat cu mulți alți naturopați, ceea ce l-a determinat pe Marchesseau pentru prima oară să-și pună cunoștințele în practică a fost un necaz ivit în propria familie: ginerele său s-a îmbolnăvit de leucemie, iar medicii nu i-au dat nicio șansă de supraviețuire. Ei bine, în ciuda verdictului autorizat, Marchesseau l-a vindecat complet în doi ani de zile. Evident, vestea s-a răspândit, ceea ce i-a adus ulterior numeroși pacienți. În același timp, a simțit ca o obligație morală să-și răspândească cunoștințele în întreaga Franță, iar mai târziu în lume, ca membru al „Federației mondiale a naturopaților”, care în 1995 regrupa 46 de țări. A creat prima Facultate liberă de naturopatie din Franța în 1935. De-a lungul întregii vieți, și-a împărtășit cu generozitate cunoștințele, fără nicio restricție, prin sfaturi, protocoale de tratament și lucrări scrise. Practic, timp de 60 de ani, n-a trăit decât pentru această muncă nobilă. Astfel, Pierre Valentin Marchesseau este considerat astăzi întemeietorul tuturor școlilor actuale de naturopatie din Franța și omagiat pe măsură.

BAZELE FILOZOFICE, ȘTIINȚIFICE ȘI TEHNICE ALE NATUROPATIEI,
SAU IGIENA VITALĂ
Pierre Valentin Marchesseau

Adevăratul medic lucrează pentru dispariţia oricărei medicini

Este demonstrat că naturopatia, sub forma sa dublă, igienică şi terapeutică, reprezintă viitorul în materie de sănătate. În lipsa posibilităţii de a schimba boala, bolnavul schimbă adesea medicul. De fapt, el nu schimbă nimic. Ar face mai bine să schimbe... medicina. Într-adevăr, metodele valabile nu lipsesc, dincolo de orice oficialitate. Se vorbeşte de o medicină paralelă; ceea ce este de fapt o denumire nepotrivită, care lasă să se înţeleagă că metodele sale nu se conjugă niciodată cu cea clasică, ba chiar se opun. În principiu, toate mijloacele preconizate sunt convergente şi complementare, şi niciodată paralele sau antagonice. Această noţiune fundamentală de „medicină integrală” admisă, deschide calea problemei în ceea ce priveşte modul în care bolnavul se poate regăsi în „labirintul terapeutic” ce i se oferă. Iată firul conductor care să-i permită de a urma calea cea bună. 

Prima regulă ce trebuie avută în vedere atunci când suntem bolnavi este de a căuta un medic grijuliu şi conştient de faptul că nu trebuie să ne risipească puţina sănătate care ne-a mai rămas. În acest spirit, cel mai bun practician va fi întotdeauna cel care va înclina cât mai puţin spre un tratament medicamentos şi va încerca, pe cât posibil, să reeduce pacientul. Acest practician de elită nu foloseşte decât rar, doar în caz de urgenţă, medicamentele toxice obişnuite, foarte eficace la nivel de simptome, dar prejudiciabile la nivel de individ şi specie. Conform fiziologiei, el preferă să acţioneze prin intermediul agenţilor naturali (fizici) şi se străduieşte să surprindă cauza generală şi profundă a răului, trecând dincolo de localizările simptomatice (boli clasice) care nu sunt decât măşti. Medicul bun veghează mai presus de orice să ocrotească autonomia forţei vitale, care se află în sistemul neuroendocrin. El ştie că forța vitală luptă cu inteligenţă împotriva dezordinilor interne şi că el e destul de abil să o facă asociată în această luptă împotriva bolii.

Acest gen de medic, plin de înţelepciune hipocratică, hrănit în pura tradiţie eseniană, există, dar este rar. Fie că s-a format cu ajutorul unor studii clasice, sau și-a dobândit înțelepciunea în facultăţile libere, urmând modelul anglo-saxon, acest lucru contează mai puţin. Formaţia sa veritabilă rezidă înainte de toate într-o profundă înțelegere a fenomenelor vieţii, departe de conceptele fizico-chimice, atât de dragi materialiştilor. Gândirea sa, din contră, îşi bazează răspunsurile pe sursele vitalismului. Acest „preot” al sănătăţii cunoaşte delicateţea mecanismelor vitale care ne animă pe fiecare în parte; el cunoaşte natura lor ascunsă, percepe originea şi sfârşitul lor şi, în consecinţă, nu le violentează niciodată, în dorinţa sa, uneori justificată, de a le stimula.

Dacă, din fericire, vi se întâmplă să întâlniți un medic de această calitate pe drumul vostru, într-o zi de mare suferinţă, în urma unei boli, binecuvântaţi-l pe Dumnezeu! În marea lui bunătate şi în ciuda erorilor voastre, v-a îndrumat pe calea cea bună. Într-adevăr, graţie acestei întâlniri providenţiale, o mare parte din sănătatea voastră, pierdută din cauza propriilor greşeli, vă va fi redată. Cât despre medicii cotidieni, care iau în derâdere regula pe care o s-o enunţăm, să nu aveţi încredere în ei ca în ciumă, oricare-ar fi prestigiul sau diplomele lor. Această „regulă” de bun simţ se rezumă la trei aforisme, pe care ar trebui să le gravăm în litere de aur pe toate şcolile medicale din lume. Iată-le:

1. Mai întâi, a preveni, pentru a nu trebui să vindeci (deoarece nici cea mai bună terapeutică nu restituie sănătatea în totalitatea ei iniţială);

2. Apoi, dacă trebuie să îngrijim, s-o facem fără să dăunăm sau să aducem prejudicii, deoarece un remediu mai rău decât răul încetează să mai fie un remediu;

3. În final, pentru a vă recăpăta sănătatea, urmaţi procesele curative ale organismului, deoarece corpul ştie mai bine decât cel mai bun medic ceea ce trebuie să facă.

Să avem grijă să nu obținem o „victorie à la Pirus” [o victorie obținută cu un uriaș cost pentru învingător] – această regulă de prudenţă este adesea ignorată nu numai de medic, ci şi de bolnav. „Sănătate mai întâi!”, se reclamă, fără a mai reflecta la în subînţelesul acestei formulări. „Repede și prin orice mijloace, pentru ca durerile noastre să înceteze, disconfortul să dispară, iar noi să putem trăi ca înainte”. Criteriul de succes al celor mai mulți medici este rezolvarea rapidă a acestor dorințe ale pacientului. Remediul a fost bun pentru că a înlăturat durerea, iar medicul valoros, pentru că l-a prescris. Bolnavul nu-şi mai pune alte probleme. Dar n-are dreptate, căci nu trebuie să ne dorim orice fel de sănătate. Aceasta se măsoară întotdeauna prin mijloacele folosite pentru a o dobândi. Deviza noastră este: „Sănătate naturală înainte de toate!” Ea precizează mai bine conceptul de calitate pe care-l promovăm.

Sănătatea, dragostea şi banul reprezintă trilogia fericirii umane. Şi în această lume, în care boala şi moartea apar aşa repede, sănătatea este pe primul loc între aceste bunuri. Nu trebuie să ne mire că facem tot ceea ce credem util pentru a regăsi ce am pierdut. „Sănătate mai întâi!” este deci primul strigăt care urcă din profunzimile instinctului nostru de conservare. Dar trebuie să gândim mai degrabă la ce ar putea fi această „sănătate”, şi cât de greșit este a se satisface o sănătate artificială, neavând decât aparenţele adevărului. Există succese terapeutice care sunt de fapt veritabile eşecuri şi care costă scump în ceea ce priveşte vitalitatea bolnavului.

Din păcate, sănătatea actuală pe care o propune medicina este una din formele detestabile ale acestei artificialităţi. Ea este obţinută şi întreţinută urmând moda ştiinţifică a momentului, prin intermediul marilor lovituri, care înseamnă remediile anti-simptomatice, fără a mai ține seama de surplusurile toxice, care înăbuşă reacțiile de autoapărare ale organismului și care nu ating niciodată cauza generală şi profundă a bolii, ci ne otrăvesc în mod inexorabil. Medicina oficială, care dispersează această „sănătate artificială” şi care se autointitulează „ştiinţifică” se vede suficientă sieşi şi se vrea exclusivă. Ea obţine în acest fel victorii care, în final se soldează cu înfrângeri. Noi ştim că această medicină nu protejează „pseudo-vindecaţii”, că aceștia recidivează la cea mai mică alertă. Vedem deseori noi afecţiuni care se succed celor vechi prin transferurile morbide rezultate din brutalitatea represiunilor şi a otrăvurilor medicamentoase.

Pe de altă parte, lucru foarte grav, această formă de „sănătate artificială” compromite longevitatea individului şi chiar viitorul speciei umane, care depinde de capitalul său genetic. Prin urmare, așa-zisa sănătate prin medicamente costă scump colectivităţile care se întreţin cu ele. În ritmul în care merg lucrurile astăzi, nu peste multă vreme, bugetele naţionale nu vor mai putea suporta cheltuielile. Securitatea socială este o lucrare admirabilă în sine; dar aşa cum este ea concepută, axată pe o concepţie falsă despre sănătate şi sprijinindu-se pe metode medicale false, ea devine, paradoxal, forma cea mai perfectă a insecurităţii şi sămânţa revoluţiilor viitoare, deoarece mizeria socială umple râurile până la inundaţia finală.

Nu vor lipsi cei care să găsească analizele noastre exagerate. În acest caz, le amintim de recăderile succesive care-i lovesc pe toţi bolnavii, fără excepţie, supuşi timp de câţiva ani unei chimioterapii intense. Sau îi întrebăm din ce motiv oamenii cei mai civilizaţi, deci cei mai bine îngrijiţi, sunt în acelaşi timp și cei mai bolnavi şi mai degeneraţi? Iar dacă cei care ne contrazic îşi menţin poziţiile critice, ei vor afla aici toate elementele filozofice, ştiinţifice şi tehnice care le lipsesc pentru a asimila învăţăturile noastre. Noi explicăm de ce „igiena falsă” (cea a vaccinărilor şi a sterilizărilor) mai mult fragilizează rasa decât o protejează. Arătăm şi motivele care fac ca „medicina rea” (cea a represiunilor brutale şi a medicamentelor toxice) nu aduce sănătatea, ci din contră, creează vicieri umorale de neşters, surse de putreziri morbide. Şi, în faţa tarelor deja instalate, noi vom indica modalitatea prin care putem elimina panta fatală a degenerescenţei şi reda oamenilor calităţile lor ancestrale pierdute. Într-un cuvânt, este încă posibil de a reface o „aristocraţie biologică” prin practicarea generalizată a NATUROPATIEI.

Medicamentul-otravă

Înainte de a expune bazele sistemului nostru, mai precizăm unele puncte, răspunzând la întrebările obişnuite care ne sunt puse întotdeauna, cu prilejul conferinţelor noastre.

Abuzurile, pericolele, erorile, carenţele „medicinii oficiale” legitimează noua metodă pe care noi o propunem. Iată ce gândeşte marele public. Contestarea, care caracterizează epoca noastră, nu se limitează doar la domeniul politicii sau al moravurilor. Ea a înglobat și ştiinţele şi medicina. Numai că în ultimul domeniu, contestarea a luat o formă aparte, cea a neliniștii, a fricii. Bolnavul zilelor noastre se teme de violenţa terapeutică şi de procedurile chirurgicale. Desigur, după Molière, s-a glumit mereu pe seama medicilor. Dar, dincolo de persoana ca atare, criticile nu vizau carenţele ştiinţei. Se râdea de medici, crezând în medicină. Astăzi, lumea s-a schimbat. Publicul, mai instruit și mai bine informat, nu mai crede cu naivitatea de altădată în virtuţile remediilor pe care o presă în delir le prezintă periodic în calitate de panaceu. Se ştie din experienţă cât valorează aceste remedii miracol, care se succed ritmic cu trecerea timpului. Acest tam-tam pseudo-ştiinţific se definește foarte bine prin termenul magic „progres”, dar nu mai impresionează pe nimeni. Astfel, eşecul antibioticelor după cel al sulfamidelor care nu mai protejează în faţa atacurilor microbiene crescute a fost general resimţit de opinia publică. Au urmat ezitarea şi chiar lipsa totală de încredere.

Bolnavii ezită acum să se îngrijească. Faimoasa „banderolă roşie” pe care altădată n-o băgau în seamă, îi înspăimântă literalmente. Şi, dacă n-ar exista avantajul rambursării costurilor, ei ar renunța imediat la medic în favoarea vindecătorului. Astăzi, bolnavul se teme de remediu mai mult decât de boală. La ce bun să faci să dispară o afecțiune, dacă se naște alta, adesea mai gravă? Ar merita încercat să fie salvat în afara regulilor, decât să moară în cadrul lor.

Răbdarea pacienţilor are și ea limitele ei. Mulți bolnavii îşi refuză acum rolul de consumatori de medicamente şi, mai mult, pe cel de cobai. Accidentele farmaceutice, semnalate din timp în timp în mare grabă, le accentuează neliniştea. Un produs oarecare, testat și înzestrat cu toate aprobările oficiale, face producție de serie. Apoi, produsul-minune este retras de pe piaţă, deoarece s-a dovedit responsabil de dermatoze grave, de albuminurie, de accidente cerebrale etc. Pentru a lupta împotriva impresiei proaste produse, se vorbeşte de supra-medicaţie prin imprudenţă. Se vrea să se creadă că bolnavii cumpără și înghit de capul lor orice pentru a se îngriji. În realitate, bolnavii nu sunt atât de nebuni, încât să se otrăvească voluntar. În plus, vânzarea de produse periculoase este reglementată sever în farmacii, iar farmaciştii îşi cunosc foarte bine meseria. Dacă există abuzuri, acestea se datorează medicilor care acordă prea multă încredere produselor farmaceutice, lăudate de laboratoare. Ei prescriu utilizarea lor, încrezându-se în prospect, fără a-i cunoaşte bine efectele secundare (pe care uneori chiar inventatorul nu le cunoaște, sau le trece sub tăcere). Rețetele unor practicieni, ne-a spus odată un prieten farmacist, sunt adevărate capodopere de intoxicare inconştientă. Confirmând această judecată asupra practicării neglijente a chimiei medicale, medicul S... din Paris ne-a declarat altă dată: „Medicii sunt singurii care pot ucide în mod legal”.
O anchetă recentă realizată în Statele Unite a relevat faptul că 50% dintre diagnostice au fost greșite şi că mai mult de 40% din cazurile de mortalitate în mediu spitalicesc s-au datorat efectului violent al remediilor. Chirurgia îi înspăimântă de asemenea pe oameni. În prezent, rari sunt cei care merg la operaţie cu liniştea și speranța pe care le aveau în trecut. Scandalul recent al transplantărilor de ţesuturi n-a fost de natură să îmbunătățească lucrurile.

Deziluzia îşi face loc chiar în cadrul facultăţilor, unde anumiți profesori nu se mai tem de a denunţa în mod deschis riscurile la care sunt expuși pacienții prin desfrâul de medicamente-otravă şi exploatarea chirurgicală nejustificată. Este un semnal că cunoaşterea medicală actuală, aşa cum este ea redată în învăţământul analitic, experimental şi materialist, nu mai răspunde nevoilor cotidiene. Însă fără a abandona ceea ce conţine preţios, adică intervenția chirurgicală în cazuri excepţionale, nu trebuie să cădem în extreme. Adevărata judecată se depărtează de orice extremism.

Dar, vor zice scepticii, cum rămâne cu progresul medical? Nu e oare o realitate faptul că foarte mulţi pacienţi supravieţuiesc graţie descoperirilor moderne? Răspunsul nostru va fi fără echivoc. Noi nu negăm această formă de progres. Medicina oficială, în calitate de metodă represivă a simptomelor maligne, a făcut remarcabile progrese, și ar fi stupid a o refuza printr-o idee preconcepută, ceea ce nu vom face. În urgenţă, în faţa marilor dureri, a instabilităţilor microbiene (rău întreţinute), sau gravelor leziuni ireductibile, terapia chimică modernă realizează în fiecare zi veritabile „tururi de forţă”, făcând să trăiască persoane condamnate. În acest sens, ea este indispensabilă. Totuşi, nu e vorba aici decât de cazul speciei. Majoritatea populaţiei este foarte departe de aceste stări extreme şi reclamă griji care privesc mai mult reeducarea funcţională decât reprimarea simptomatică. Noi ne oferim să o acoperim această carenţă a medicinii oficiale prin învăţământul nostru naturopatic. În concluzie, noi nu negăm eficacitatea medicamentelor clasice. Nu sfătuim altceva decât utilizarea lor în rare cazuri.

Faptele următoare dovedesc că folosirea de remedii ar putea fi limitată semnificativ, fără nici un prejudiciu pentru bolnavi, ba chiar din contră. În mai multe rânduri, şefi de clinică și-au împărţit bolnavii în două grupuri: unii trataţi urmând medicina oficială, alţii îngrijiţi cu placebo. Cei care s-au vindecat au fost mai mult din rândul celor neasistaţi de un program clinic.
În timpul războiului din Vietnam, americanii nu acordau asistenţă medicală decât răniţilor consideraţi recuperabili. Ei bine, rata de supraviețuire era mai mare printre cei „abandonaţi”. Un ultim exemplu: Ca urmare a grevelor medicale din Italia şi Israel, a fost înregistrată o scădere importantă a mortalităţii (mai mult de 30%). Oficialii n-au ştiut niciodată cauza şi încă o mai caută.  

„Totuşi, spun scepticii, statisticile de longevitate sunt indiscutabile. Nu demonstrează ele că noi trăim în prezent mult mai mult decât anticii, graţie medicinii moderne şi descoperirilor ei?” Să judecăm: Dacă s-a stabilit că noi, oamenii trăim mai mult, de ce să atribuim această longevitate actului medical şi să nu vorbim de binefacerile igienei şi ale legilor sociale. Baia, sportul, ziua de lucru de 8 ore, concediile plătite etc. au făcut cu siguranţă mai mult pentru sănătate decât penicilina şi cortizonul. În prezent, autenticitatea acestei longevităţi se stabilește prin statistici pe oamenii le cred. Noi însă le considerăm măsluite. Să ne explicăm: Se pretinde că oamenii ating în zilele noastre o vârstă mai înaintată decât altădată. Se afirmă, de exemplu, că durata noastră de viaţă s-a dublat în raport cu cea a oamenilor care trăiau în epoca lui Ludovic al XIV. Un asemenea raţionament nu are o bază reală. Cine poate calcula longevitatea unui popor care a trăit cu multe secole în urma lui şi într-un timp în care registrele de stare civilă erau cvasi-inexistente? Procedând în acest fel, am putea afirma fără a glumi că galii din vechime mureau cu toţii înainte de a atinge faza adultă şi că luptele lor cu romanii n-au fost decât niște încăierări între copii. Şi apoi, de ce să lăsăm să intre în calculul longevităţii beneficiile obţinute prin reducerea mortalităţii infantile datorate igienei? Cifrele pot fi relevante, dar concluziile înșelătoare. Contra-expertiza noastră este mult mai revelatoare. Am mers în cimitirul vechi şi am notat numărul de persoane care au atins vârsta centenară înainte de a muri. Aceeaşi anchetă în cimitire mai recente ne-a dat un procent net inferior. Așadar, mormintele spun adevărul pe care statisticile trucate îl ascund. Se trăia mult mai mult altădată...
Pe de altă parte, dacă medicina avea o oarecare influenţă asupra longevităţii, aceasta s-ar observa la nivelul bolilor. Or răul nu a scăzut cu nimic. Unele afecţiuni sunt chiar mai violente ca altădată. Cancerul roade specia la ambele capete. Bebeluşi se nasc cu leucemie. Cât priveşte bolile cardiovasculare, ele domnesc, iar afecţiunile neurologice şi mentale nu se lasă mai prejos. Se vorbeşte, ca scuză, de „bolile civilizaţiei”, ca şi cum asta ar puteau schimba ceva. Din păcate, nu se întrevede un viitor apropiat în care spitalele să-și închidă porţile, iar medicii să se recicleze. Acesta ar fi primul pas către o veritabilă sănătate socială. Când va veni oare progresul sanitar în societăţile noastre moderne?

De la homeopatie, la cel care vindecă

În faţa acestei medicinii savante, care calmează fără a vindeca şi deseori intoxică, ce face bolnavul care - trădat în speranţele sale - ia brusc cunoştinţă de această situaţie paradoxală? El va respinge din start alopatia (care este o opțiune contrară bunului simţ) şi se va îndrepta hotărât spre homeopaţi sau vindecători (magnetizatori, fitoterapeuţi, acupunctori, chiropractori şi alţi manipulatori care, fără se fie medici, se pun în postura de a vindeca de fracturi și luxaţii, sau se dau drept naturopaţi). Dar în orice caz, aceşti practicieni sunt incontestabil mai puţin periculoşi pentru bolnavii care, refuzând metodele noastre, se aruncă în braţele medicinii chimizate. Din păcate, și aceștia se ocupă tot de simptome şi uită cauza umorală. Totuşi, recunoaştem că ei nu uzează de produse toxice. În acest sens, ei nu aduc nici o pagubă bolnavului, şi din acest motiv merită consideraţia noastră. Cu toate acestea, practicile lor sunt insuficiente. Pe această cale, există mai mult şi mai bine de făcut, iar noi am numit această cale de vindecare naturopatia, în toată ortodoxia ei. Întreţinerea şi căutarea sănătăţii trebuie să fie considerată sub o nouă formă. Mai întâi, trebuie să avem în atenţie ceea ce noi numim triunghiul medical, și anume:

1. Reprimarea simptomelor alarmante trebuie să fie lăsată, zicem noi, medicinii alopate clasice, a cărei vocaţie este. Nu s-ar putea face mai bine ca ea. Activitatea sa, totuşi, trebuie să se limiteze la cazurile de urgenţă, care, după estimările noastre, ar fi 20% dintre bolnavi.

2. Dincolo de aceasta, terapiile trebuie să fie mai puţin violente şi ajustate la nivel individual. Homeopatia ar conveni atunci la 30% din cazuri, adică atunci când bolnavul, neobținând rezultate prin medicina alopată, nu este în stare nici să suporte marile manevre naturopatice. Ne referim aici la copii, bătrâni, pacienţi în călătorie etc.

3. Pentru restul de 50%, este indicată naturopatia. Ea se adresează tuturor bolnavilor cu tulburări funcţionale grave şi celor care, fiind bolnavi cronici în general, sunt atinşi de leziuni reversibile. Naturopatia  se adresează şi celor sănătoşi care, fără excepţie, au nevoie de o igienă activă, pentru a rămâne într-o formă bună şi a evita astfel boala.

Ajunşi la acest punct, trebuie în acelaşi timp să avem în minte ceea ce caracterizează adevăratul naturopat de cel fals. Adevăratul, naturopatul ortodox, nu respinge sistematic orice îngrijire locală, dar el stabileşte întotdeauna ca prioritate o „metodă generală de sănătate”, care este suficientă pentru a stimula autovindecarea. Bineînţeles, el nu va recurge niciodată la otrăvuri, nici chiar la cele extrase din plante. Îngrijirile pe care le dă el sunt de puternice stimulări organice, realizate cu elementele mediului ambiant specific, acolo unde s-a născut viaţa, mediul înconjurător, şi care este singurul capabil să ne refacă. Toate celelalte procedee alternative de vindecare nu sunt decât un mozaic de practici, izolate una de alta, alese de bolnav și utilizate la întâmplare. Practicianul specialist în una sau două tehnici naturale (acupunctură chinezească, chiropractică americană etc.) şi care pretinde că rezolvă totul dincolo de orice cură generală, nu este un naturopat adevărat. Viaţa se învaţă în natură şi nu în laboratoareNaturopatia demnă de acest nume face apel la ansamblul de mijloace naturale de care dispune şi are un plan prestabilit. Autovindecarea are acest preţ. Însă această întoarcere la natură nu înseamnă că naturopatia e o metodă care constă în a nu face nimic altceva. Din contră, naturopatia este foarte activă. Ea ascultă de principii, legi şi reguli pe care o să le examinăm în continuare.

Bazele filozofice, ştiinţifice şi tehnice ale naturopatiei

Regrupând într-o vastă sinteză toate aspectele sănătăţii, ale bolii şi ale vindecării, se observă că ele pot fi interpretate prin intermediul a trei mari metode, despre care vom vorbi imediat. Nu există alte soluții. Cine îngrijeşte, aplică una din cele trei metode. Și orice tehnică şi orice procedeu nou apelează la una dintre ele. Să amintim pe scurt caracteristicile fiecăreia:

1. Alopatia: metodă medicală oficială axată pe bolile clasice şi care vizează anihilarea simptomelor caracteristice fiecăreia. În acest scop, se utilizează remedii zise „specifice”, foarte variate (mai mult de 100.000 de tipuri distincte) pentru a răspunde la toate formele de patologie observate. Criteriul de vindecare este reprimare simptomelor. Diagnosticul bolii simptomatice şi alegerea remediului specific sunt cele două chei ale acestei metode. Prin urmare, aceasta este metoda principală aplicată de medicina alopată și acest lucru trebuie știut în primul rând de către cei care apelează la serviciile sale.

2. Homeopatia: metodă mai puţin violentă decât prima, uzând de remedii diluate sau micro-doze. Este foarte individualizată, boala fiind văzută din prisma bolnavului. Slăbiciunea ei, după părerea noastră, constă în faptul că nu constituie o veritabilă medicină, care să vizeze profunzimile umorale ale corpului, aşa cum o înţelegem noi. De exemplu, în cadrul planului de igienizare a organismului, homeopatia ia exemplul alopatiei, uzând de vaccinuri şi de sterilizări, mijloace insuficiente pentru a proteja şi a revaloriza ansamblul organismului uman.

3. Naturopatia: metodă aflată la confluența precedentelor, vizând în mod esenţial să normalizeze terenul. Odată cu repunerea în stare normală a principalelor funcţii fiziologice, se realizează și autovindecarea. Toate reparațiile locale procedează în această manieră. În acest sens, naturopatul caută înainte de toate să atingă răul cauzal, responsabil de tulburările locale. Diagnostice, remedii specifice, îngrijiri anti-simptomatice nu pot să intereseze pe adevăratul naturopat. Pentru el, orice organism activ, dacă este drenat corect (la nivelul umorilor) se află pe calea vindecării.
Naturopatia este, înainte de toate, o igienă a eliminării. Fără niciun medicament, numai prin intermediul agenţilor fizici -  plante, exerciţii fizice, alimente izvorâte din mediul biologic uman, naturopatul îşi atinge scopul. Pentru a personaliza această metodă, el face mai întâi un examen de vitalitate a pacientului. Începe cu studiul formelor exterioare ale corpului - morfologie, tipologie, iridologie etc. - și ajunge la măsurarea masei de suprasarcină umorală (reziduuri și toxine neeliminate), permeabilitatea emonctorială (ritmul excreției) şi resursele vitale disponibile. Curele sunt reglate în funcţie de acest examen. Ele nu se schimbă în funcţie de fiecare bolnav, ci doar variază în intensitate. În final, igiena este foarte importantă în naturopatie. Foarte activă, ea vizează dezvoltarea la maximum a imunităţii naturale, creând un potenţial vital ridicat,  în loc de a-l epuiza prin intervenţii parţiale, constând în stimulente artificiale. Deloc surprinzător, tehnicile utilizate sunt aceleaşi ca în terapeutică. În planul imperativelor fiziologice, nu există diferenţe între un bolnav şi un om sănătos, aşa cum nu există diferențe între diversele tipuri de boală. Orice cură naturală variază deci în cantitate, şi niciodată în calitate.

Pentru viaţă şi prin viaţă

Bazele igienei vitale, şi ale medicinii naturale - naturopatie - sunt în mod clar puse în evidenţă atunci când se studiază în paralel cu cele ale alopatiei. Orice activitate umană, de la simplu la complex, pornește întotdeauna de o idee generală, adică de la un principiu filozofic. Orice cunoaștere pornește de la un principiu general, a cărui formă actuală este știinţa. În final, vine tehnica, sau ansamblul de practici făcute posibile de către cunoaşterea dobândită. Adevărata naturopatie urmează același demers. Baza sa filozofică este vitalismul, în timp ce cea a alopatiei este materialismul. Pe plan ştiinţific, umorismul naturopatiei, care se opune solidismului alopatiei. În final, în practică, naturopatia se supune unor reguli ale naturismului, şi nu celor ale chimismului, care comandă în alopatie. [umorism - termen derivat de la umoare = lichid biologic (sânge, limfă) care intră în compoziția sistemelor organismului]
Alopatia, care îngrijeşte în propria sa manieră tulburarea locală, recunoscută după diagnostic, şi caută să facă să dispară această tulburare cu ajutorul unor remedii chimice, rămâne logică cu ea însăşi, adică fidelă filozofiei sale. }n acelaşi fel, naturopatul, care dincolo de simptome vrea să normalizeze umorile, făcând apel la forţa vitală şi la agenţii fizici, acţionează conform propriului său principiu filozofic, conform căruia totul este lăsat pe seama mecanismelor care ne prezidează existenţa. Nu putem spune că alopatia este o ştiinţă şi naturopatia altă știință şi că fiecare îşi extrage din aceasta practicile sale corespondente. Eroarea (dacă aceasta există) nu este la nivelul știinţei sau tehnicii, ci la nivelul filozofiei. Or, la acest stadiu, este greu a judeca. Este acelaşi lucru ca în politică sau în religie.

Ce este de fapt vitalismul?

Contrar opiniei savanţilor materialiști, care caută să explice viaţa pornind de la reacțiile fizico-chimice ale materiei, vitaliştii gândesc că viaţa este străină materiei, dar se poate integra în ea şi chiar o poate locui, dacă anumite condiții sunt îndeplinite. Atunci, viaţa se instalează în materie şi o organizează în profitul său, după anumite legi biologice pe care niciun principiu fizico-chimic nu le poate explica. Nimic nu este făcut la întâmplare, cum pretind materialiştii; din contră, totul e prestabilit, iar forţa vitală care ne animă servește cel mai bine intereselor noastre organice. Contrariul nu poate fi conceput, deoarece inteligenţa creatoare a făcut ca viaţa să nu-și poată desfăşura activitatea în sensul propriei distrugeri. Chiar și în perioadele de boală, contrar aparenţelor, viaţa îşi exercită corect forţele.

Noţiunea de „boală de autoapărare”, dragă naturopaţilor, este cea care intră în discuţie aici. „Crizele curative” care se exprimă în modul de eliminare (boli centrifuge) nu sunt altceva decât manifestarea acestei autoapărări, care tinde să readucă puritatea în sânul lichidelor umorale, pentru a proteja organele care depind de ele. Boala, în acest context, nu mai este un accident, ci un răgaz pe care-l vedem venind şi care rezultă din erorile noastre, din comportamentul contrar legilor biologice ale speciei noastre. Boala nu mai este numai o sancţiune, ci un avertisment, şi mai mult de-atât, efortul oricărui organism pentru a repara dezordinile. Este actul autovindecării care, dacă nu se realizează întotdeauna, este numai rezultatul greșelilor noastre. „Boala bolii” este această formă centripetă, care nu vindecă. Ea survine în principal după o lungă reprimare a „bolilor simptomatice de autoapărare”, ca urmare a slăbirii forţei vitale. În acest caz, boala nu mai vindecă.
Pentru ca acţiunea terapeutică a bolii să fie corectă, este necesar ca ea să se manifeste, iar pentru aceasta, ca subiectul să posede încă o „forţă vitală” importantă. Un potenţial neuroendocrin insuficient, reduce şansele de autovindecare sau le anihilează. În acest caz, acţiunea naturopatică, ce depinde de acest „potenţial vital”, este redusă sau este făcută nulă.

În cazul forţei vitale slăbite, recurgerea la procedeele terapeutice de substituţie ale medicinii uzuale alopatice este de obicei primul pas avut în vedere de un bolnav. Forţa vitală se cultivă prin intermediul agenţilor mediului specific al fiinţei pe care o locuieşte şi are nevoile ei pentru a se manifesta şi a se menţine. Fiinţa vitală, oricare ar fi specia în care se manifestă (şi orice-ar spune materialiştii) nu se adaptează la un mediu pentru care nu a fost făcută. Noţiunea de adaptare şi cea de „mutaţii” fericite sunt erori. Nu există niciodată adaptare, ci o supravieţuire mai mult sau mai puţin lungă, cu degenerescenţă treptată şi moarte (într-un final, chiar al speciei respective).
Artificialitatea unui mediu anti-specific alungă viaţa, naturalul, în timp ce mediul biologic o fixează şi o dezvoltă la maximum. Viaţa, astfel înscrisă într-o fiinţă în sânul unui mediu specific, ne oferă în fiecare zi dovada întregii sale puteri creatoare, protectoare şi reparatoare.

Nutriţia, creşterea, reproducerea, nu sunt ele fenomene uimitoare de inteligenţă ascunsă? Cum niște simple particule de materie, electroni neorganizaţi în afara gravitaţiei lor atomice şi a legăturii lor, ar putea dobândi prin ei înșiși o aşa putere de organizare şi de direcţie, încât să creeze memoria trecutului, ajustarea prezentului şi planificarea viitorului? Un materialist este incapabil de a explica prin ce cale misterioasă inferiorul electronic ar putea naşte superiorul biotonic. Cum puţin calciu, fier şi fosfor ar putea, prin ele însele, să decidă fabricarea unui ţesut osos, i-ar putea da forma unei vertebre, şi încă cea de atlas, la om?

În sfârșit, fenomenul incontestabil de autovindecare manifestat la animalele bolnave şi de mii de ori experimentat în naturopatie pledează magistral pentru „forţa vitală”, inteligenţa care ne animă. Oasele fracturate ale unui mort, chiar puse în gips, nu se sudează, o rană, chiar foarte bine dezinfectată, nu se cicatrizează pe un cadavru. Oricine ştie acest lucru, dar nu trage din aceasta nicio concluzie. Este necesar ca viaţa să fie prezentă pentru ca aceste fenomene să se producă. Mai mult, forţa vitală este cu atât mai puternică, cu atât mai rapide sunt reparațiile pe care le face, oricare-ar fi condițiile exterioare de îngrijire. O rană infectată şi netratată, se vindecă întotdeauna repede la un vital superior, în timp ce o rană bine curățată se vindecă greu, cu risc de infectare, la un vital inferior. Viaţa ne apare deci ca principiul director de care vorbea medicul și fiziologul Claude Bernard în disperare de cauză, şi pe care medicina experimentală refuză astăzi să-l admită.
Puterea vindecătoare nu este în medici, ci în forţa vitală pe care fiecare fiinţă vie o deţine în mod inegalabil, şi pe care tarele de comportament ale medicilor alopați o pot reduce la zero. Din acest motiv, naturopatul respectă Viaţa, caută să-i înţeleagă legile şi să-i urmeze regulile.

Corpul este o baie

Se știe că aproximativ 80% din organismul nostru este făcut din diferite lichide (5 litri de sânge, 10 litri de limfă circulantă, 20 litri de ser extracelular imobil sau aproape imobil şi 20 litri de ser intracelular complet imobil). Acestea sunt cantităţile unui subiect de 75 de kg. Sângele este mişcat cu 5 litri pe minut; limfa circulantă, cu 1 litru la 24 de ore; terenul umed extracelular nu suportă decât mişcări foarte rare. Exercițiile, băile, masajele, posturile activează toate aceste lichide şi reînnoiesc mediul celular. În raport cu aceste lichide umorale, solidele (organele) corpului au o importanţă secundară. Viaţa se manifestă în primul rând la nivelul acestor lichide, de unde numele de UMORISM, dat știinţei naturopatiei. Invităm cititorul să-şi procure cartea „Ce este naturopatia”. Va găsi acolo precizări utile, interesând umorismul.
Orice boală este mai întâi generală şi se naşte sub forma unei tulburări funcţionale discrete, ce rezultă din alterarea acestor lichide, ca urmare a saturării lor cu deşeuri şi reziduuri rezultate din procesele metabolice. Tulburarea creşte şi puţin câte puţin, se manifestă răul local, a cărui origine se află într-un organ. Leziunea organică apare puţin mai târziu. Tulburarea funcţională este cea care „sapă” într-un fel leziunea. Organul cel mai puţin rezistent suportă efectele necrozei umorale. Localizarea răului este, pentru naturopat, o agravare patologică şi semnul unei tulburări funcţionale mai vechi, rău tratată sau trecută cu vederea. Alopatia judecă diferit. Cercetările ei se îndreaptă imediat asupra organului, de unde numele de solidism, dat formei cunoaşterii sale ştiinţifice.

Dacă un subiect se plânge, alopatul îi va examina rând pe rând organele cu ajutorul mijloacelor de investigaţie de care dispune (auscultaţie, raze X, diverse analize de laborator). Fără o leziune, tulburarea este considerată... imaginară, sau psihică. În acest caz, subiectul este pus sub observaţie (adică se aşteaptă ca răul local să se precizeze). Invers, atunci când o leziune benignă sau inocentă este descoperită, ea este făcută ca responsabilă pentru tulburarea funcţională (de unde eroarea diagnosticului). Leziunea în alopatie precede şi explică tulburarea. Răul pentru alopat este local de la început şi tinde să se generalizeze dacă nu se intervine prin îngrijiri precise la nivelul lui.

Pentru naturopat, răul este mai întâi general și doar ulterior tinde să se localizeze, dacă erorile de comportament se accentuează. Adevărata intervenţie este de a face ca aceste erori să înceteze. Ce se întâmplă în sânul lichidelor? Deşeurile şi reziduurile care saturează puţin câte puţin lichidele sau umorile, provin din diverse schimburi digestive şi celulare (metabolism). Aceste deşeuri şi reziduuri se prezintă sub trei forme: cristale, mucus şi substanţe mixte.
Substanţele cristaloide (pulberi) provin din alimentele azotate (acizi aminați, tamponați cu baze minerale organice, alcaline) şi acizi liberi, mai mult sau mai puţini neutralizaţi în aceeaşi manieră şi apăruţi în urma degradărilor sau a combustiei (acizi carbonici, lactici, citrici, butirici, benzoici, acetici, malici, tartrici etc.). Responsabilitatea „falselor alimente” (anti-specifice pe de o parte şi denaturate pe de altă parte) este deci foarte mare în acumularea acestor deşeuri şi reziduuri care saturează lichidele umorale şi nasc bolile.
Mucusul insolubil se localizează de preferinţă în limfă şi în serumuri, „cristalele”, mai solubile, rămân în suspensie în sânge, iar substanţe mixte pot să satureze toate lichidele. Prezența tuturor acestor trei forme de deșeuri este regula la subiecţii de vârsta a treia. 
Cristalele urmează calea sanguină şi trec prin glandele renale şi cele sudoripare (urină şi sudoare). Mucusul sfârşește spre exterior, trecând prin ficat, vezica biliară şi intestin – calea „legală”). Dar uneori, în caz de insuficienţă hepatică, sunt solicitate căile respiratorii - plămânii, nasul, urechile, ochii, gâtul - apoi vaginul la femei sau glandele sebacee (acnee etc.). La subiecţii bătrâni, emonctoriile tind să-şi piardă rolul specific [Principalele căi de evacuare a deşeurilor şi a reziduurilor se numesc emonctorii]. Un bătrân gripat expulzează pe gură cristale din plămâni. Insuficienţa emonctorială, mai mult sau mai puţin generalizată, este al doilea factor de saturare şi de boală, după alimentaţia falsă. Enervările sau supărările contribuie la închiderea emonctoriilor, devenind o cauză de supraîncărcare. Așa se explică de ce stările psihice proaste sunt generatoare de tulburări fizice. Emoțiile negative sunt deci al treilea factor de boală.

Furtunile „neuro-hormonale”

În faţa saturării hormonale, organismul nu rămâne inactiv. Când pragul de toleranţă este depăşit, se produce o furtună neuro-hormonală (mai mult sau mai puţin violentă, în funcţie de resursele vitale disponibile). Cu cât forţa vitală este mai mare, cu atât criza de autoapărare (sau boală generală centrifugă) va fi mai explozivă. Este tipul de boală acută, generală, intensă, rapidă, aşa cum se manifestă ea la tinereţe sau la adulţii încă viguroşi (gripa, de exemplu). Unui potenţial vital mai scăzut îi corespunde o boală de eliminare explozivă mai localizată, mai puţin violentă şi adesea periodică. Este tipul de boală cronică a adulţilor care au trecut de 40-50 de ani.

Orice reprimare violentă şi abuzivă a bolilor de autoapărare (acute sau cronice) creşte automat nivelul saturării interne, deci a bolii originare. Din acest motiv, se produc multiple agravări. Acestea sunt recidive din ce în ce mai importante (întotdeauna după tratamente specifice, considerate satisfăcătoare), sau transferuri morbide, trecute cu vederea, dar generatoare de boli locale, noi.

Cea mai gravă situație este atunci când boala este înăbuşită şi câştigă în profunzime. Din explozivă, ea devine implozivă şi din centrifugă, devine centripetă, cu leziuni pe organele nobile (celule nervoase, mușchi, măduvă osoasă). Orice maladie centrifugă, explozivă, este preferabilă bolilor mai atenuate, în ceea ce priveşte vindecarea. Ea stă dovadă pentru existenţa unei mari forţe vitale. Astfel, în funcție de gravitatea afecțiunii, în naturopatie se disting trei grade patologice:

1 – boala de mare întindere, mai mult sau mai puţin violentă, cu participare emonctorială intensă.

2 – boala de mică întindere, cu participare emonctorială mai mult sau mai puţin localizată, însoţită adesea de mici leziuni periferice sau semi-periferice (ulcere, calculi etc.).

3 – boala centripetă, fără nicio eliminare de suprafaţă, cu leziuni cel mai adesea ireversibile, atingând organele nobile (nervi şi ţesuturi celulare).

În naturopatie, se încearcă de a se micșora această scară a morbidităţii, făcând în aşa fel încât pacientul să coboare de la gradul 3, ajungând în final la gradul 1. În cursul manevrelor naturopatice, se manifestă „crize curative”, semne ale acestei ascensiuni spre sănătate. Aceste crize sunt prevăzute şi stăpânite de către practicianul naturopat. Cu cât subiectul este mai în vârstă şi caracterizat prin surplus saturat, cu atât prudenţa în acţiune este mai mare.
Criza curativă este provocată de stimularea emonctoriilor a căror acţiune este de a epura lichidele. Stimularea emonctorială operează graţie acţiunii agenţilor fizici existenți din mediul biologic uman. Această practică poartă numele de naturism. Agenţii fizici sunt grupaţi în 10 tehnici, care se aplică în cadrul a trei cure.

Alopatul, fidel materialismului şi solidismului său, nu ne urmează exemplul pe acest teren. El caută remediul specific pe care îl oferă laboratoarele chimice. Acesta, probat experimental, este capabil de a readuce o aparentă ordine în dezordinea simptomatică. Chimismul are exclusiv acest scop.

În tratamentul naturopat, prima cură, cea de dezintoxicare, are ca scop drenarea surplusurilor reziduale, prin deschiderea sistematică a celor 4 emonctorii (căi principale de eliminare).

Cura de revitalizare are ca scop de umplerea carenţele, care comportă fazele următoare:
- constituirea fondului nutriţional corect şi alegerea unor alimente tolerabile;
- adăugarea de nutrienți şi evitarea hranei devitalizante;
- stimularea fondului şi formei şi corectarea comportamentului cotidian.

În final, cura de stabilizare are ca scop echilibrarea schimburilor, care se realizează prin următoarele manevre:
- întoarcere integrală la regimul biologic uman, fără nici o abatere;
- crearea unui habitat, a unor condiţii și a unui stil de viață cât mai apropiate de natură;
- îndreptarea eventualelor erori de educație şi perfecţionarea în planul personalităţii.
În cadrul acestei prezentări, ne vom mărgini la examinarea curei de dezintoxicare.
                                                                                                    
Cele 10 tehnici şi cele 3 cure în naturopatie

Acest ansamblu de mijloace reprezintă marea tehnică naturopatică, numită NATURISM, născut din UMORISM (ştiinţă naturopatică) şi din VITALISM (filozofie naturopatică). „Naturismul” este deci studiul practic al tuturor procedeelor de igienizare de care dispune naturopatia. Aceste procedee sunt extrase din elemente ale mediului uman, specific, originar şi natural, de unde vine și numele care le este dat, acela de agenţi fizici. Iată aici clasificarea lor în 10 grupe, sau tehnici particulare, în care fiecare este prevăzută cu zeci sau sute de mijloace speciale de aplicare.

Cele 10 tehnici

1. Tehnica prin alimente (BROMATOLOGIA) – ansamblu de procedee de restricţie alimentară care utilizează alimentul (regimuri şi cure de orice formă).

2. Tehnica prin intermediul plantelor (FITOLOGIA) – ansamblu de procedee care activează drenajul emonctorial, suplinind carenţele prin intermediul plantelor netoxice, alimentare sau medicinale.

3. Tehnica exerciţiilor (KINESILOGIE) – ansamblu de procedee care abordează exercițiul sub toate formele lui, cu condiţia să vizeze în esență scopuri fiziologice, conforme cu sănătatea.

4. Tehnica cu ajutorul mâinilor (sau CHIROLOGIE) – ansamblu de procedee care folosesc mâna, masajul şi mobilizările variate, cu condiţia formală ca aceste practici să respecte imperativele naturopatice.

5. Tehnica băilor (HIDROLOGIE) – ansamblu de procedee folosind apa pe cale internă sau externă, local sau general, caldă sau rece.

6. Tehnica prin gaze (PNEUMOLOGIE) – ansamblu de procedee de ventilaţie pulmonară şi de aerare în mediu oxigenat, ozonat şi ionizat negativ (gimnastici respiratorii variate)

7. Tehnica prin reflexie (REFLEXOLOGIE) – ansamblu de procedee de stimulare bulbară şi simpatică, la nivelul pielii, al mucoaselor, al terminațiilor nervoase şi al tuturor zonelor sensibile (în context naturopatic).

8. Tehnica cu raze (ACTINOLOGIE) – ansamblu de procedee care utilizează soarele (şi toate sursele de lumină, calde sau reci) precum şi diverşi curenţi electrici care nu prezintă pericol.

9. Tehnica prin fluide (MAGNETOLOGIE) – Ansamblu de procedee care au suport magnetismul (mineral sau electronic, vital sau animal, fizic sau mental, mediumnic sau spiritual).

10. Tehnica prin idei (PSIHOLOGIE) – ansamblu de procedee care vizează eliberarea „creierului organic” (diencefalul) de influenţele cortexului (relaxare) pentru ca acesta ca să utilizeze energia corticală normalizată (sugestie sau hipnotism), şi reîncărcarea substanţei albe sub-corticale (energia nervoasă).

Aceste tehnici particulare intră cu necesitate în curele naturopatice prin una sau mai multe din procedeele lor. Nu există aplicaţie tehnică izolată (dietetică, băi, reflexe, plante etc.), în afara sintezei, care reprezintă planul general al unei cure naturopatice. Pe de altă parte, orice procedeu trebuie să fie aplicat în locul său exact în acest plan general. Nu există aplicaţie tehnică juxtapunere a procedurilor, fără legătură între ele. Fiecare procedeu joacă un rol bine determinat în locul vizat. Acest lucru se poate denumi ierarhie între mijloace. Curele naturopatice sunt deci sintetice şi ierarhizate.

Învăţământul naturopatic vine de foarte departe. El urcă până la începuturile umanităţii, dincolo de civilizaţia noastră, născută în Sumer cu 4000 de ani înainte de Hristos. Cunoaşterea şi înţelepciunea oamenilor antediluvieni (Atlantida şi Mu) a fost transmisă în cele patru colţuri ale lumi, după cataclisme, graţie coloniilor constituite. La începutul erei noastre, esenienii au învăţat acest sistem naturopatic pe lângă Regii divini ai Egiptului, moştenitori ai civilizaţiei Mu. Hristos frecventa preoţii egipteni şi a trăit pe lângă esenieni. El a primit de la ei arta îngrijirii naturale. Hipocrat însă (460- 377 î.Hr.) cunoștea deja aceste tradiţii orale înaintea lui Iisus.

Cele trei cure

După cum am spus, curele naturopatice sunt în număr de trei; ele reprezintă diferitele faze ale refacerii fiziologice. Să le amintim:

Cura de dezintoxicare este aplicată obligatoriu la început. Scopul ei este de a drena suprasarcinile umorale, responsabile de boală. Cura de revitalizare trebuie să urmeze cu necesitate pe prima.  Scopul ei este de suplinire a carenţelor morbide şi de drenaj naturopatic. Dezintoxicarea, după caz, durează de la câteva zile la câteva săptămâni. Revitalizarea care o urmează are întotdeauna o durată dublă. Este evident că înainte de a intra în cura a treia, cea de stabilizare, pacientul trebuie să fie în stare perfectă de echilibru umoral (fără deșeuri sau carenţe). Această stare nu se realizează în câteva zile. Refacerea profundă, la nivelul lichidelor fine cere uneori mai multe luni, chiar ani. Lichidele cele mai dificil de curăţat sunt cele mai puţin mobile – serumurile celulare. Știind că deşeurile de medicamente pot rămâne în corp și 20-30 de ani, mai ales în sistemul limfatic, veritabil depozitar organic, se poate calcula timpul necesar pentru a epura organismul. Cura de stabilizare este aplicată la finalul terapiei, atunci când subiectul şi-a regăsit echilibrul. O stabilizare grăbită este o greşeală de procedură. Scopul acestei cure terminale este de a normaliza schimburile, pentru a face imposibilă întoarcerea la boală. Această cură este dificil de atins şi de realizat. Am cunoscut, totuşi, câţiva subiecți de elită, mari naturopaţi care, prin înţelepciunea lor, au putut să ajungă la acest stadiu de autoperfecţionare şi să se menţină astfel. Toţi au trăit mai mult de 100 de ani, fără nici o boală. Marii duşmani ai „stabilizării” (în afară de supraalimentare și de proaste obiceiuri) sunt poluările de orice fel (de aer, de apă, de alimente) împotriva cărora, individual, nu putem nimic, şi marile stări de enervare (griji, emoţii etc.) pe care nu le putem evita dacă nu ne disciplinăm mental. Chimioterapia nu are timp pentru a aplica aceste stadii de vindecare. Ea utilizează metode drastice, agresive, risipind capitalul de sănătate al omenirii.

Scurt istoric al naturopatiei

Istoria naturopatiei (medicină prin intermediul agenţilor naturali), confundată uneori cu alchimia sau cu religia, urcă până la anul 400 î.Hr. Hipocrat rămâne nu numai „părintele medicinii”, ci și părintele naturopatiei şi cel mai mare medic al antichităţii. În scrierile sale, el insistă asupra efortului corpului uman de a se vindeca singur. „Majoritatea bolilor noastre, spune el, sunt simptome de apărare şi nu răul în sine”. Natura era pentru el vindecătoarea oricăror boli. După el, Galenus, apoi Paracelsus au continuat în bună măsură doctrina magistrului.
Hipnotismul şi magnetismul au jucat întotdeauna un rol însemnat în artele curative naturale. Paracelsus, Cagliostro, Helmont, Mesmer au fost mari magnetoterapeuţi. Părintele hipnotismului modern a fost medicul britanic James Braid (1841). Azi Anglia şi SUA recunosc hipnotismul ca ştiinţă respectabilă, valabilă şi utilă.
Priessnitz a fost fondatorul hidroterapiei moderne. În ciuda urmăririlor legale angajate împotriva lui, guvernul austriac i-a luat apărarea. El a cunoscut succesul. După el, Winternitz, medic din Viena, aplica curele de apă.
Acum 75 de ani, doctorul Trall a scris prima enciclopedie de hidroterapie. Apoi au apărut Hahn şi Bilz, care vor populariza apa şi alte practici naturale. Mai menţionăm pe Rickli (1823-1926), Berg (dietetician), Coue (fizician) şi Schroth (1798-1856) autor al „dietei uscate” sau cura de îngrijire.
Christian a fost unul din primii mari dieteticieni. Buckley a fost primul medic care a vorbit de dietoterapie în privința cancerului. Jennings a îndrăznit să combată alopatia şi va profesa deschis igienismul, preluat de la  Shelton. Wilslatter a făcut primele studii asupra clorofilei şi va propune tratarea anemiei prin acest procedeu. MacFadden este inițiatorul culturii fizice, urmat de Desbonnet în Franța şi Sandow în Anglia.
Cei trei mari promotori ai naturopatiei au fost Kneipp, Khune şi Lust. Pe lângă aceștia, s-ar cuveni să mai cităm pe doctorul Lehmann, pe Platen, Schmessle, Ehret, Heusel. Dacă aceşti pionieri al reveni în zilele noastre, ar fi surprinși să vadă strălucirea actuală a naturopatiei în lumea întreagă în faţa medicinii chimice alopate care, totuşi, prin descoperirile sale recente, s-a dovedit mai mult ca niciodată o concurentă acerbă.

Putem spune că naturopatia, născută la începuturile umanităţii, s-a desprins treptat de practicile religioase, oculte (superstiţii şi chimie alopată) pentru a deveni o ştiinţă distinctă, cu finalitate şi metode proprii. Marea mişcare a renaşterii naturopatice se plasează în secolul al XIX-lea, mai întâi în Germania şi apoi în SUA. Germania a fost leagănul naturopatiei moderne, iar SUA pământul unde s-a dezvoltat liber. În prezent, naturopatia (medicina prin agenţi naturali) este recunoscută în America, Canada, Anglia, India, Africa şi în majoritatea ţărilor din Europa: Belgia, Elveţia, Austria, Spania, Portugalia şi mai ales în Germania, unde este oficială. Pionierii naturopați americani au fost Lust, Schultz, Lahn, Lindlahr, Bocricke, Dewey. Dar și alți practicieni americani au contribuit la promovarea naturopatiei. Cităm pe Still, părintele osteopatiei, Palmer, care a creat chiropractica, Kellog, fondatorul Sanatoriului Battle Creek și Lorenz, întemeietorul chirurgiei manipulatoare.

Statisticile au arătat că în anul 1955 mai mult de 30 milioane de americani au recurs la medicina naturală pentru a se îngriji. În Statele Unite, forma foarte democratică a guvernării şi principiile liberale au făcut să se stipuleze prin lege că „orice om are dreptul să-şi aleagă medicul şi terapia.  Totuşi, acolo ca şi oriunde, naturopatia trebuie să se apere de atacurile alopaţilor dogmatici şi invidioși. Noi ne dorim ca în toate ţările din lume, naturopatia să fie admisă ca o artă de a trăi, dublată de o artă medicală distinctă de alopatie, şi ca toţi naturopaţii din lume să se unească pentru a-și apăra mai bine idealul, iar drepturile lor să fie respectate în numele sănătăţii şi al regenerării fizice şi morale a rasei, pe care medicina medicamentoasă, toxică şi chimică, simptomatică, în opinia tuturor, chiar şi a propriilor  ei practicieni, nu le poate asigura.

Cele 5 surse de stres care ne omoară

Societatea şi civilizaţia trebuie regândite în funcţie de specificul uman şi de înflorirea sa integrală; şi ele trebuie să înceteze de a fi în serviciul exclusiv al unui elan economic, fără limită, care se întoarce împotriva vieţii şi fericirii indivizilor, pe care o astfel de dezvoltare pretinde să o servească. Tuturor oamenilor de bună credință care citesc acesta şi sunt convinşi că noi avem dreptate, tuturor celor care vor să ne ajute pentru a repune umanitatea pe calea rezonabilă a perfecţionării integrale şi a evoluţiei naturale, noi le semnalăm marile surse de stres care ne uzează fără milă, pentru ca ei să ştie să le neutralizeze. Aceasta este prima condiţie a regenerării. Este raţiunea doctrinei noastre. Stres-urile majore sunt în număr de 5. Să le descriem pe scurt:

Primul stres - poluările atmosferice

Aerul marilor oraşe este supraîncărcat de impurităţi şi devine din ce în ce mai impropriu de respirat. Plămânii noştri au nevoie de oxigen şi nu de carbon, praf, uleiuri, gudron şi acizi, pe care le elimină în fiecare zi coșurile de fum, uzinele şi autoturismele. Pe de altă parte, radioactivitatea artificială ambiantă creşte periculos de mult din cauza experienţelor și centralelor nucleare, care nu mai ştie unde să-şi arunce deşeurile. Să ne amintim că redutabilul stronțiu este duşmanul oaselor şi chiar al genelor noastre, şi că el pregăteşte monştrii din viitor. Ar fi înţelept să degajăm oraşele, să dezvoltăm spaţiile verzi, să filtrăm gazele şi toxinele, să interzicem tehnicile atomice şi să ocrotim natura, pentru a ne bucura de vacanţe sănătoase, în aer liber.

Al doilea stres - alimentele denaturate

Se vorbeşte mult în acest moment de acest fapt în revistele medicale. Acum mai bine de 30 de ani noi semnalam acest pericol. Alimentele noastre sunt din ce în ce mai chimizate şi încetează a mai fi nutrimente, devenind otrăvuri. La fermă, la uzină, la magazin, randamentul şi productivitatea impun artificiul. Îngrăşăminte, insecticide, pesticide, hormoni, antibiotice, rafinare, sterilizare, conservare... denaturează până la moarte pâinea noastră, ouăle, vinul, carnea şi toate celelalte alimentele. Una dintre cauzele proliferării cancerului este această chimizare a hranei. Rare sunt alimentele care ajung pe masa noastră aşa cum le-a făcut natura. Este timpul să revenim la o alimentaţie naturală, să căutăm a consuma alimente sănătoase, să avem exigenţe faţă de producători în ceea ce priveşte garanţia alimentului nedenaturat, să interzicem prin intermediul autorităților publice orice produs chimic introdus în produsul alimentar şi să evităm rafinările abuzive şi metodele de conservare excesive.

Al treilea stres - asfixia cutanee

Pielea nu este un sac inert. Învelişul cutaneu, cu glandele sale sebacee şi sudoripare, pătura bazală epidermică şi capilarele sale, este un organ imens, cu funcţii multiple. Ea drenează organismul, colaborând cu vezica biliară şi plămânii, eliminând urina, mucusul și sebumul. Pielea neutralizează deşeurile, reziduurile şi toxinele. Ea secretă hormoni şi fabrică, graţie unei activităţi de auto-sinteză încă necunoscută, vitamine și minerale. Creează un întreg chimism de apărare, ce contribuie la salvarea edificiului celular pe care îl acoperă. Necazul este că purtarea de îmbrăcăminte interzice pielii de a-şi exercita în întregime funcțiile, şi această asfixie cutanee ne perturbă metabolismul. Pentru a se activa, pielea are nevoie de radiaţii solare şi luminoase, de căldură, de excitaţii variate venite din mediul exterior. Pielea celor civilizaţi nu primeşte nimic: ea moare. „Pentru a regenera omul, trebuie refăcută o piele care să trăiască cu adevărat”, spunea Riekli. Pentru a stimula pielea şi a-i aminti rolul, trebuie să facem băi de aer cu fiecare ocazie, să căutăm bronzarea solară integrală, stimularea epidermei prin frecții cu esenţe vegetale aromatice şi prin exerciţiu. În sfârșit, trebuie să uzăm de apă caldă şi rece şi să facem băi de vapori regulat.

Al patrulea stres - carenţa musculară

Uităm prea adesea să vorbim despre aceasta. Sportul este o activitate minunată pentru corp, dar practicat în exces devine dăunător. Totuși, nimic nu justifică lipsa de activitate musculară a marii majorități a oamenilor. Pierderea de volum şi de relief muscular pe care o constatăm la majoritatea oamenilor moderni antrenează o periculoasă atonie a organelor interne, mai ales pe osatura coloanei vertebrale şi a tubului digestiv. Circulaţia şi inima suferă de insuficienţa diafragmei şi a muşchilor periferici, care sunt pompe aspirante şi care mișcă lichidul sanguin. Muşchii sunt contraponderea fiziologică a nervilor. Femeia, mai mult decât bărbatul, suferă de carenţă musculară şi, mai mult decât el, este victima bolilor de nervi. Gimnastica musculară, sistematică, adică cultura fizică analitică, la haltere, ar trebui să fie cotidiană pentru toţi și la toate vârstele. Nu există excepţie, nu există contraindicaţie. Omul, animalul care este construit pentru a-și utiliza brațele prin excelenţă, îşi pierde sănătatea prin pierderea muşchilor proprii. Din fericire, prin lucrul cu halterele, mușchii brațelor se pot regenera. Braţele subțiri şi burţile lenevite ignoră legea activităţii musculare şi beneficiile care rezultă din aceasta. Sportul competitiv, cu specializările, antrenamentele adesea anti-fiziologice, campionatele şi recordurile sale nu este şcoala unei musculaturi sănătoase. Noi, bărbații, trebuie să practicăm exercițiul fizic regulat, acasă sau la sală (Edmond Desbonnet nu înceta să recomande asta) şi să ne virilizăm prin culturism cu greutăţi medii, cicloturism, mersul cu rucsacul pe umeri la munte şi atletism. Femeia va afla în dans o completare a activităţilor sale fizice, fără a mai vorbi de plimbarea în aer liber.

Al cincilea stres - intoxicațiile medicamentoase

Ele sunt reale şi adesea grave. S-a vorbit de pericolul sulfamidelor şi al antibioticelor care creează mătci de microbi rezistente. Pentru a vindeca un rău mic nu trebuie provocat un altul mai mare, prin abuzul de medicamente toxice. Doctorii Carton şi Durville au semnalat în scrierile lor pericolele medicaţiei chimice, care naşte la 9 din 10 bolnavi o intoxicaţie care se adaugă celei a bolii propriu-zise. Medicul George Rouhet spunea: „Medicamentul trebuie folosit în exclusivitate pentru cazurile de urgență – dureri insuportabile, simptome grave, infecții microbiene care pun viaţa pacientului în pericol. Atunci când ne arde casa, chemăm pompierii, dar toată lumea ştie că apa care stinge focul provoacă, la rândul ei, multe distrugeri”. În viaţa de zi cu zi, supra-medicaţia este opusul sănătăţii. Trebuie să reînvățăm să trăim natural, sănătos, fără a utiliza vreodată medicamente. Femeile însărcinate care iau tranchilizante (zise inofensive) riscă să aducă pe lume copii fără braţe sau picioare. Mii de mici monştri se nasc anual în lume. Am putea cita alte sute de exemple edificatoare. Reiterăm doar că mania medicamentelor zilnice este un obicei periculos, care aduce mari prejudicii echilibrului şi funcțiilor noastre. Sănătatea nu se cumpără cu pilule, aşa cum un fortifiant nu face un atlet. Înţelepciunea constă în a trăi sănătos, printr-o igienă activă, naturală, a ne vindeca prin agenţii vitalogeni, naturopatici şi a nu recurge la pastile decât în ultimă instanţă, când forţele vitale de autoapărare se relevă insuficiente.

Concluzii

Toate aceste principii ale unei vieţi optime nu se relevă din ştiinţă, ci din simplul bun simţ. Aplicate pe criteriul imperativelor de ordin social, ele pot salva rasa zisă civilizată de la degenerare ale cărei ravagii le vedem deja. A învăţa oamenii să respire un aer pur, să mănânce alimente sănătoase, specifice şi naturale, să profite de binefacerile soarelui pentru piele, să-şi cultive muşchii şi să se îngrijească natural este scopul fundamental ale acestei reforme a vieţii pe care o predicăm şi care poate face ca pământul să ni pară un paradis. Ziua în care guvernele, dincolo de certurile politice, vor înţelege aceasta şi o vor pune în aplicare, îi vor face pe oameni fericiți sub orice regim politic. O eră nouă de civilizaţie umană se va naşte şi speranţele cele mai mari ne vor fi permise. Căci, dacă există o igienă a sănătăţii, trebuie să existe și o politică a sănătăţii.