vaccinurile

Vaccinurile - argumente pro și contra - vă las pe dumneavoastră să hotărâți!

Toți părinții sunt confruntați după nașterea copilului lor cu subiectul vaccinării acestuia. Fiecare din noi suntem puși în postura de a alege ce este bine și ce este rău pentru copilul nostru...

Nutritie echilibrata

Mici secrete ale nutriției echilibrate și sănătoase

Există câteva mici secrete în această complexă zonă a nutriţiei, care dacă ar fi cunoscute şi urmate la scară largă, calitatea vieţii umane s-ar îmbunătăţi rapid...

Mitul copilulu rasfatat

Mitul copilului răsfăţat - când ajunge un bebeluș sau un copil mic să fie răsfățat?

Încă de când sunt gravide viitoarelor mame le este inoculată ideea că ar trebui să aibă grijă din primele zile ca bebelușul să nu devină “răsfățat”, știindu-se că ei, bebelușii, sunt niște “mici santajiști”, niște “pricepuți manipulatori”..

Statistici privind farmaciile din Romania

Statistici privind farmaciile din România - suntem pe locul 5 în Europa, la numărul de farmacii pe cap de locuitor

Numărul de farmacii din România s-a dublat în ultimii zece ani. Distribuirea medicamentelor şi a suplimentelor alimentare este o afacere de 3,3 miliarde de euro...

Pericolul glutenului

Pericolul pâinii noastre cea de toate zilele. Adevărul despre gluten

În România, unul dintre cei mai consumați factori iritanți ai intestinelor este grâul. Grâul este bogat în gluten. Glutenul este un amestec de fracțiuni proteice, în principal reprezentate de glutelină și prolamină, fiind întâlnit în diverse produse cerealiere...

Se afișează postările cu eticheta stil de viață. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta stil de viață. Afișați toate postările
SfatFarma logo 4/26/2017

Băuturile nealcoolice - sursele noastre de hidratare adevărate și false


bauturi nealcoolice

    Se pare că lumea a început să înțeleagă faptul că organismul nostru, pentru a funcționa cât mai bine, are nevoie de o cantitate apreciabilă de apă (nu lichide). Iar industria și comerțul au fost pe fază, oferind o gamă întreagă de băuturi nealcoolice și răspândind ideea că trebuie să consumăm "lichide" și nu "apă". Iar apa de la robinet n-ar fi sănătoasă. Așa se face că, în momentul de față, în SUA se consumă de două ori mai multe băuturi carbogazoase decât acum 25 de ani. Din nefericire, mulți nu știu că această creștere a contribuit la obezitate, carii dentare și osteoporoză și întreabă: Nu constituie băuturile nealcoolice o modalitate excelentă de a consuma mai multe lichide?
    Răspunsul este un NU categoric.
    Iată câteva date în legătură cu băuturile carbogazoase: apă, plus zahăr, plus numeroase chimicale înseamnă:
  • alimentație dezechilibrată, deoarece o doză conține 120-180 de calorii goale, care produc oscilații mari ale glicemiei, declanșează o secreție mare de insulină – și știm că insulina este otravă pentru artere, iar zahărul, de obicei, se transformă în grăsime;
  • băuturile carbogazoase cresc aciditatea gastrică și întârzie digestia;
  • majoritatea băuturilor nealcoolice conțin conservanți, substanțe colorante, întăritoare de gust și alte chimicale, care necesită un efort în plus din partea ficatului și a rinichilor, pentru a fi detoxifiate și eliminate;
  • unele conțin substanțe iritante pentru mucoasa gastrică;
  • cele mai multe băuturi carbogazoase conțin acid fosforic, cu efect acidifiant, care, pentru a fi neutralizat și eliminat din rinichi, folosește calciul scos din oase, iar urmarea este osteoporoza.
    Chiar dacă nu conțin alcool, aceste băuturi constituie o catastrofă pentru organism. A înlocui un rău cu un altul nu constituie o măsură înțeleaptă.
    Dar sucurile de fructe? Sucurile de fructe și vegetale sunt incontestabil mai hrănitoare decât băuturile carbogazoase. Totuși, ele sunt mai puțin hrănitoare decât produsele din care provin. În ultimă instanță, sucul de portocale, de exemplu, e un produs rafinat, jefuit de majoritatea fibrelor celor mai valoroase, de care organismul nostru are o nevoie atât de mare.
    Sucul de portocale nu scade colesterolemia atât de eficient ca fructul întreg. Are mai multe calorii și, în același timp, satură mai puțin. Prin cuvântul NATURAL ce figurează adesea pe etichete, se pot înțelege foarte multe: apa care e adăugată, sucul de fructe, care poate reprezenta 25% din volum, dar și zahărul, care e tot natural, dar jefuit de fibre.
    Dacă se știe că băuturile de tip Cola și Pepsi conțin cofeină, numai foarte puțini sunt conștienți că majoritatea băuturilor carbogazoase conțin și cofeină și, prin intermediul lor, într-un anumit sens, întregul glob a ajuns la dependență de cofeină. Primele relatări istorice în legătură cu cafeaua povestesc despre un păstor de capre din Abisinia, Etiopia de azi, care, în jurul anului 850 d.Hr., a observat cum caprele sale dansează în jurul a ceea ce, ulterior, a devenit cunoscut ca fiind un arbore de cafea. A gustat boabele și, conform legendei, a intrat și el în hora caprelor.
    Cercetările au arătat că ingestia de cafea crește riscul bolilor cardiovasculare și neoplazice, după cum favorizează și o serie de complicații legate de sarcină. Efectele nocive ale cafelei se realizează prin mai multe mecanisme, printre care și acela de creștere a homocisteinei în sânge. Nivelurile crescute de homocisteină, un aminoacid care conține sulf, indică un risc crescut de morbiditate și de mortalitate cardiovasculară. Concentrații mari de homocisteină s-au întâlnit frecvent și la femeile care prezentau complicații legate de sarcină și la cele cu o evoluție nefavorabilă a sarcinii. Printre cauzele cele mai des întâlnite ale nivelurilor crescute de homocisteină sunt deficitele de folat și cobalamină, adică vitaminele B11 și B12.
    Observații recente arată că, în afara vitaminelor din grupul B, nivelul homocisteinei din sânge este influențat și de unii factori de stil de viață. Studii extinse au dovedit că fumatul și consumul de cafea se însoțesc de concentrații crescute de homocisteină. Iar foarte recent, Grubben și colaboratorii săi au publicat, în American Journal of Clinical Nutrition (2000; 71:403-404), rezultatele cercetării lor, efectuate în Olanda, din care reiese că ingestia de cafea crește nivelul homocisteinei sanguine, independent de fumat.
    Cofeina ne face să ne simțim vioi, deoarece blochează receptorii pentru adenozină din creier. În mod normal, adenozina înăbușă sau slăbește activitatea altor neurotransmițători. Prin blocarea adenozinei, adică a frânei, se stimulează activitatea creierului și, în mod direct, producția dopaminei. Cocaina, alcoolul, nicotina și heroina cresc de asemenea nivelul dopaminei. În mod evident, cofeina are unele proprietăți asemănătoare cu cele ale drogurilor, iar cei care o consumă nu sunt conștienți de măsura în care comportarea lor este controlată de ea. Când nu-și mai primesc doza, apar fenomenele de sevrage, de abstinență. În special copiii sunt foarte vulnerabili la fenomenele de abstinență, atunci când nu mai primesc băuturile cu care s-au obișnuit.
    Industria băuturilor nealcoolice exploatează proprietatea cofeinei de a crea dependență, pe care o adaugă tocmai cu acest scop, și nu pentru ameliorarea gustului. Cercetătorii de la Universitatea John Hopkins din Baltimore, SUA, au găsit că numai 2 din 25 de consumatori adulți de Cola pot face deosebirea între gustul sortimentelor cu cofeină și al celor fără cofeină. Această nouă dovadă contrazice puternic pretenția producătorilor că ar adăuga cofeina numai pentru gust. În realitate se urmărește crearea dependenței!
    Efectul asupra sistemului nervos se poate vedea și la păianjen, care, după o doză de cafeină, nu mai e în stare să facă o pânză obișnuită, ci doar o caricatură. La om, cofeina crește colesterolemia, tensiunea arterială și trigliceridele în sânge, produce extrasistole, insomnie și crește secreția de apă prin rinichi, contribuind la deshidratarea organismului și la senzația de oboseală. Cofeina trece prin placentă și afectează creșterea fetală, inhibând fosfodiesteraza, enzima responsabilă pentru desfacerea adenozin monofosfatului ciclic (AMP ciclic). Nemaifiind desfăcut, adenozin monofosfatul ciclic crește în sânge, și nivelul crescut de AMP ciclic se poate interfera cu diviziunea celulară sau poate precipita vasoconstricția uterină mediată de catecolamine.
    Rata metabolismului cofeinei la femeile însărcinate este de 3 ori mai înceată, rezultând o acumulare a cofeinei în organismul mamei și al fătului.
    În sfârșit, cofeina crește susceptibilitatea celulei la lipsa de oxigen, prin blocarea receptorilor specifici de adenozină. Cu toată înțelegerea pe care o avem față de cei care au devenit dependenți de cafea, trebuie să spunem că nu e băutura care să merite banii dați pentru ea.
    Singura băutură perfectă e apa. De ce? Dacă nu sunteți deshidratat, 70% din greutatea dumneavoastră o reprezintă apa, iar rinichii filtrează zilnic în jur de 180 litri de apă. Fără apă, nu poate trăi nici o celulă și nu se poate efectua nici unul din nenumăratele procese care au loc în corp. Organismul uman e alcătuit dintr-un număr imens de fabrici minuscule, dependente de apă, care conțin miliarde de unități foarte diversificate, însă toate dependente de apă. Pentru a menține acest sistem minunat, și deci viața, aveți nevoie zilnic de 10-12 pahare de apă. Două până la patru le obțineți din alimente, restul, de opt sau chiar mai mult, trebuie să le consumați, chiar dacă nu vă este sete.
    Desigur, necesarul de apă diferă în funcție de greutatea corporală, efortul fizic depus și temperatura mediului înconjurător.
    Recomandarea de a bea 6-8 pahare de apă zilnic se referă la persoanele cu greutate normală – bărbați între 60 și 70 kg, femei între 50 și 55 kg, care depun o muncă fizică redusă, într-un mediu cu o temperatură normală. Pentru cei care încă n-au putut părăsi celelalte băuturi, nutriționiștii recomandă să se bea câte un pahar de apă după fiecare băutură alcoolică sau cafea, pentru a contrabalansa efectul lor deshidratant.




SfatFarma logo 4/25/2017

Înlocuitorii de zahăr - între mit și adevăr


inlocuitori de zahar

    Mulți consideră că înlocuitorii de zahăr constituie o alternativă bună, care să se folosească pentru orice, începând cu băuturile și terminând cu prăjiturile și bomboanele, deoarece nu conțin calorii, deci nu îngrașă. Lumea consumă aceste articole, crezând că sunt eficace, deoarece sunt sărace în calorii. Studii recente arată contrariul. Persoanele care consumă cel mai mult așa-zisele băuturi dietetice au cele mai multe probleme cu greutatea. O cercetare efectuată asupra a 75.000 de femei, cu vârste între 50 și 69 de ani, a constatat că cele care utilizau surogatele de zahăr, în decursul timpului, au câștigat mai mult în greutate decât cele care nu le foloseau.
    Într-un alt studiu, 30 de voluntari care au băut timp de 2 săptămâni numai băuturi dietetice, fără zahăr, au consumat mai multe alimente și au câștigat mai mult în greutate decât atunci când li s-a permis să consume băuturi îndulcite cu zahăr.
    Azi se știe că folosirea diferiților înlocuitori de zahăr prezintă o serie de probleme, necunoscute de populație. În primul rând, diversele tipuri de zahăr artificial stimulează senzația de foame, măresc pofta de mâncare, favorizând aportul de calorii.
    Zahărul artificial crește sau cel puțin menține dorința pentru zahăr, miere și dulciuri în general, ceea ce pentru diabetici este foarte rău. În momentul în care folosim un înlocuitor de zahăr, pe cale nervoasă, gustul dulce este semnalizat creierului care, neputând face deosebirea, dă poruncă pancreasului să secrete insulină.
    Pancreasul se execută și, până când poate, secretă mai multă insulină, care scade glicemia uneori până la valori critice, determinând o nevoie stringentă de a mânca cu o poftă de lup. Dar mai există un aspect, poate, și mai primejdios: nivelurile mari de insulină au multiple efecte nocive, în special asupra vaselor de sânge.
    În Statele Unite, consumul anual de substanțe îndulcitoare artificiale este de 10 kg pe cap de locuitor, dar, în ciuda acesteicantități, consumul de zahăr e în continuă creștere. Înlocuitorii de zahăr sunt cunoscuți de mai bine de 100 de ani. Aceste substanțe chimice depășesc capacitatea de îndulcire a zahărului de 10 până la 2.000 de ori și, cu excepția aspartamului, nu furnizează calorii. Cea mai cunoscută este ZAHARINA. Majoritatea înlocuitorilor de zahăr folosiți în zilele noastre reprezintă un amestec de 10 părți ciclamat și o parte zaharină.
    Studii efectuate pe animale arată că zaharina favorizează în special cancerul de vezică urinară. În SUA, alimentele și băuturile care conțin zaharină trebuie să poarte o etichetă prin care consumatorul este atenționat asupra unui potențial efect carcinogen.
    În Canada este interzisă comercializarea zaharinei. ASPARTAMUL este o altă substanță folosită la îndulcirea băuturilor, a deserturilor și a multor altor produse alimentare. La Conferința Mondială Pentru Mediul Înconjurător s-a discutat mult în legătură cu această substanță. Se bănuiește că aspartamul ar fi implicat în înmulțirea cazurilor de scleroză multiplă și de afecțiuni dermatologice.
    La temperatura de 300 C, metanolul din aspartam se transformă în formaldehidă și apoi, prin oxidare, se ajunge la acid formic, care tinde să acidifieze sângele. Unii cred că toxicitatea metanolului a făcut ca, în mod eronat, să se stabilească diagnosticul de scleroză multiplă. Cantități mari de metanol pot duce la pierderea vederii.
    În retină, metanolul se transformă în formaldehidă, o substanță toxică. Nancy Markle scrie în legătură cu aspartamul: „Dacă, după ce ați consumat aspartam, aveți colici, dureri sub formă de înțepături și parestezii ale membrelor inferioare, amețeli, cefalee, apatie, senzație de teamă, greutate în vorbire, tulburări de vedere și de memorie, atunci suferiți probabil de boala aspartam”. În SUA, aspartamul este conținut în peste 5.000 de produse diferite. Aspartamul tulbură și procesele chimice din creier, după cum și nivelul glicemiei.
    CICLAMATUL, cu derivatul său major cicloxilamina, este încă în studiu, deoarece se bănuiește că ar favoriza dezvoltarea tumorilor, atunci când se folosește împreună cu un carcinogen. Cel mai recent înlocuitor sintetic de zahăr apărut pe piață este ACESULFAM K, K fiind simbolul chimic pentru potasiu.
    Deocamdată lipsesc date suficiente pentru a aprecia dacă substanța are sau nu efecte nocive. Cu toate acestea, ea se folosește. Cea mai înțeleaptă atitudine este aceea de a renunța cu totul la înlocuitorii de zahăr.




SfatFarma logo 4/12/2017

Suntem cu adevărat ceea ce mâncăm


adn


    "Medicii lucrează pentru a ne menţine sănătatea, iar bucătarii, ca s-o strice. De cele mai multe ori, ultimii au mai mult succes."
                                                                                                     Diderot


    În cursul vieții, un om consumă de la 40 până la 50 de tone de alimente. Deci, nu e de mirare că obiceiurile alimentare sunt decisive pentru sănătatea noastră. Iar datele științifice atestă faptul că alimentația vegetariană se însoțește de mai puține riscuri pentru sănătate decât cea cu produse provenind de la animale. Exemplele în privința aceasta sunt foarte numeroase. Totuși, când se pune problema schimbării modului de alimentație cu care ne-am obișnuit din moși-strămoși, unii încearcă să abată discuția asupra poluanților din mediul înconjurător (pesticide, insecticide), care pot să ajungă în hrana noastră, și asupra diferitelor substanțe care se adaugă alimentelor, de exemplu, conservantele. Se uită că pesticidele și insecticidele intră și în hrana animalelor, inclusiv a peștilor, și că, în organismul animalelor, aceste substanțe suferă procesul de acumulare și de bioamplificare; dacă aceste produse animale sunt consumate, în organismul uman vor intra cantități și mai mari de poluante din mediul înconjurător.
    Pe de altă parte, după cercetările făcute de experți în acest domeniu, reiese că riscul acestor substanțe asupra sănătății e foarte mic, dacă-l comparăm cu acela al cuiva care fumează zilnic un pachet de țigări și al cărui risc e de 50.000 de ori mai mare.
    În țările industriale, un nou-născut la termen cântărește în jur de 3 kg. La atingerea vârstei de adult, greutatea corpului va fi de aproximativ 65 kg. Această creștere de aproape 20 de ori în greutate, precum și toate țesuturile care s-au format în perioada dezvoltării se datorează alimentelor care au fost absorbite și reținute în corpul uman. În felul acesta, în locul dictonului „Suntem ceea ce mâncăm”, ar fi mai potrivit să se spună „Suntem ceea ce absorbim și reținem”, și acest concept formează baza nutriției.
    Fondatorul științei nutriției e considerat francezul Lavoisier (1743-1794), care a descoperit principiul oxidării, al producerii de căldură și al combustiei. Folosind în experiențele sale un cobai și un calorimetru cu gheață, chimistul francez a arătat că oxigenul inspirat e consumat, cu producere de CO2 și H2O. El a fost primul care a demonstrat că procesul oxidativ constituie sursa de căldură pentru viețuitoare. Iar principiile promulgate de Lavoisier, cu mai bine de 200 de ani înainte, reprezintă și azi bazele calorimetriei și energeticii umane.
    Oamenii și animalele sunt sisteme biologice, care convertesc energia pe care o primesc sub formă de alimente, într-o energie utilă. Energia e necesară pentru activitate, pentru menținerea temperaturii corpului, pentru creștere și reproducere. Organismul viu e o uzină chimică, în care componentele alimentelor – grăsimi, hidrați de carbon și proteine – sunt oxidate printr-o serie de pași mici. În cursul acestui proces de oxidare, energia eliberată e folosită pentru lucru.
    Din punct de vedere termodinamic, reacțiile chimice oxidative care au loc în corpul uman sunt identice, producând aceeași cantitate de energie ca oxidarea rapidă ce survine într-o flacără. Cantitățile de oxigen folosite, cele de CO2 produse și energia eliberată depind de tipul combustibilului folosit. Majoritatea alimentelor consumate reprezintă un amestec complex de grăsimi, proteine, glucide, apă, fibre, vitamine, substanțe chimice și minerale. Contribuția fiecăruia dintre acești constituenți poate varia foarte mult.
    Legătura dintre nutriție, sănătate și boală a fost recunoscută de mult. În secolul al XII-lea, învățatul și medicul Moses Maimonides scria: „Cunoștințele privind alimentația sunt poate cele mai importante din toată medicina, deoarece nevoia de hrană nu încetează niciodată, nici în sănătate, nici în boală”. Din nefericire, în secolul XXI, absolvenții facultăților de medicină din toate țările sunt foarte puțin pregătiți pentru a putea da sfaturi competente în domeniul nutriției. Nu e surprinzător, deoarece știința nutriției nu mai are loc în programa analitică, și așa foarte încărcată. Mult timp, nutriția a fost văzută doar în contextul compoziției corpului – de exemplu, persoane subnutrite sau prea bine hrănite, adică obeze. Azi, știința nutriției e considerată însă într-un mod mult mai nuanțat. Cercetările au arătat că nutriția e un factor de mediu deosebit de important, care interacționează cu profilul genetic al persoanei, influențând evoluția bolilor și răspunsul la tratament.
    Recunoscând importanța nutriției asupra tractului gastrointestinal, Societatea Americană de Gastroenterologie a înființat recent o secție de nutriție și obezitate. S-a ajuns să se recunoască faptul că, atunci când cineva prezintă o boală gastrointestinală, nu e afectat numai intestinul. Într-o boală intestinală inflamatorie, de exemplu colita ulceroasă, boala Crohn și altele, există o interacțiune între alimentație și inflamație. În ultimii ani s-au observat efectele nutriției asupra funcției imunitare, asupra musculaturii și asupra funcției antioxidante.
    Relația dintre nutriție și starea sănătății se poate observa dacă aruncăm o privire asupra datelor statistice. În anul 1900, aproximativ 10-15% dintre americani mureau de boli cardiovasculare și de accidente vasculare cerebrale (o mare parte dintre aceste decese se datorau valvulopatiilor reumatismale, deci aveau o cauză infecțioasă). Azi, 45% mor prin boli cardiovasculare și accidente vasculare cerebrale, deși valvulopatiile reumatismale, practic, au dispărut.
    În anul 1900, 6% dintre americani mureau de cancer. Azi, proporția e de 25%. Frecvența bolilor cardiovasculare și canceroase a crescut într-un mod exploziv după al doilea război mondial, când populația a început să consume, în cantități mari, produse de origine animală, iar industria a inundat piața cu alimente înțesate de calorii, dar lipsite de nutrienți. În momentul de față, din întreaga producție de porumb din SUA, pe care o invidia atât de mult domnul Hrusciov pe timpuri, deci, din întreaga producție de porumb din SUA, populația consumă mai puțin de 1%, în timp ce 99% se folosește pentru creșterea animalelor, fabricarea siropului de porumb pentru băuturi dulci, fabricarea de aditive la combustibil pentru motoare cu explozie și fabricarea hârtiei.
    Pe plan mondial, în acest an, vor fi 56 de milioane de decese, din care 7 milioane, prin boală coronariană și 5,5 milioane, prin accidente vasculare cerebrale, iar majoritatea acestor decese survin în țările industriale. Principalii factori de risc pentru aceste afecțiuni sunt alimentația excesivă cu produse animale și inactivitatea fizică, rezultând concentrații crescute de grăsimi în sânge, obezitate și hipertensiune arterială, la toate acestea mai adăugându-se și fumatul.
    După dr. R. Beaglhole, de la Universitatea Auckland, Noua Zeelandă, cel puțin 75% dintre cazurile noi de boli cardiovasculare se datorează alimentației, sedentarismului și fumatului. Înlăturarea acestor trei factori ar putea reduce decesele prin boli cardiovasculare cu cel puțin 75%, după unii chiar cu 90%. Celor care-și pun speranțele în progresul geneticii, cercetătorul din Auckland le spune că genetica ne ajută să înțelegem susceptibilitatea individuală, însă nu va contribui la controlul bolilor cardiovasculare ale populației. Numai o scădere cu 2% a tensiunii arteriale medii, adică cu 3 mmHg a presiunii diastolice, ar putea preveni 1,3 milioane de decese prin accidente vasculare cerebrale (AVC) (aproximativ 15% din totalul deceselor prin avc) și 600.000 de decese prin infarct miocardic. Această reducere a tensiunii arteriale ar putea fi realizată prin scăderea de sare – 0,7g de sare pe zi fiind de ajuns pentru nevoile organismului, iar populația consumă cel puțin de 10 ori mai mult.
    În China, Asia de Sud-Est, Africa, America Centrală și de Sud, unde încă n-au pătruns alimentele bogate în carne, zahăr și grăsimi, cazurile de boală coronariană și de diabet sunt foarte rare. Se pare că drumul spre o sănătate mai bună ocolește restaurantele fast-food, de tipul McDonald’s, raioanele cu carne, brânzeturi și dulciuri, conducându-ne înapoi, spre hrana dată inițial omenirii: boabele de aur ale cerealelor, vegetalele și fructele. Concepția că bolile civilizației apusene sunt legate de stilul de viață și că ele pot fi prevenite reprezintă cea mai importantă descoperire medicală a secolului XX.
    Pentru a schimba un obicei, trebuie să dorim schimbarea. Obiceiurile vechi sunt comode și, pentru a scăpa din brațele lor, e nevoie de o dorință puternică. Dar dorința singură nu poate schimba vechile obiceiuri ale stilului de viață. Trebuie să știm ce să schimbăm și să înțelegem de ce. Apoi trebuie un efort conștient pentru a pune în practică noul mod de a trăi, care, cu timpul, va deveni ceva automat. „Alege ce este mai bun”, a spus Pitagora, „și obișnuința îl va face plăcut și ușor.” „Obiceiul este o funie; zilnic toarcem un fir la el și, până la urmă, nu se poate rupe.” (Horace Mann).




SfatFarma logo 4/09/2017

Iminenta pandemie de boli cardiovasculare


boli cardiovasculare

    În ultimii 30 de ani, în unele țări apusene, mortalitatea prin boli cardiovasculare a scăzut, în timp ce, în țările în curs de dezvoltare, s-a observat o creștere substanțială. În deceniile viitoare, morbiditatea prematură și mortalitatea prin afecțiuni cardiovasculare se va dubla, și 80% dintre victime vor fi în țările în curs de dezvoltare. Cu excepția unor țări situate în sudul Saharei, toate regiunile globului prezintă o creștere marcantă a mortalității prin infarct miocardic. Între anii 1990 și 2000, rata infarctelor, în țările care au aparținut lagărului socialist, a crescut cu 32% la bărbați și cu 18% la femei.
    În aceeași perioadă, în China, a crescut cu 21% la bărbați și cu 9% la femei; iar în celelalte țări asiatice, frecvența infarctelor de miocard a crescut cu 21% la bărbați și cu 15% la femei. Creșterea numărului bolilor cardiovasculare în țările în curs de dezvoltare e consecința a cel puțin trei factori:
  • în primul rând, scăderea mortalității prin boli infecțioase și creșterea duratei de viață, cu un număr din ce în ce mai mare de persoane care ating vârsta mijlocie;
  • în al doilea rând, modificările stilului de viață, legate de urbanizare și de industrializare;
  • în al treilea rând, o susceptibilitate specială a populațiilor respective.
    Se pare că modificările stilului de viață au un rol preponderent, și ele ar putea fi influențate cel mai ușor. Este vorba de alimentație, activitate fizică și tutun.
    Globalizarea producției de alimente și a comerțului a permis accesul la uleiuri și la grăsimi ieftine, crescând consumul alimentelor bogate în energie, dar sărace în fibre și în micronutrienți.
    O altă caracteristică a schimbărilor nutriționale este trecerea de la proteine vegetale la proteine animale, creșterea marcantă a consumului de glucide rafinate, făină albă și dulciuri, cu consecința inevitabilă a obezității. Aceste schimbări au loc în prezent chiar și în cadrul populațiilor cu un venit mic și sunt accelerate de urbanizare. Studiile efectuate în Brazilia, între anii 1974 și 1989, arată creșterea  frecvenței obezității, de la 21% la 33%. În China, în centrele urbane, consumul de grăsimi depășește 30% din aportul energetic total, în timp ce, în zonele rurale, este între 14 și 19%. Tot în China, în centrele urbane, predomină activitățile sedentare, iar în rândul populației cu venituri mari și mijlocii, obezitatea se întâlnește foarte des.
    Din nefericire, în toate țările în curs de dezvoltare crește și consumul de tutun, în timp ce, în majoritatea țărilor apusene, tendința este inversă.
    În India, mortalitatea din cauza tutunului, care în anul 1990 era de 1%, în anul 2020 va ajunge 13%. În țările care au aparținut lagărului comunist, mortalitatea produsă direct de tutun va crește de la 14% la 23%. În anul 2025, în China, numai tutunul va produce, anual, peste 2 milioane de decese.
    Progresele incontestabile realizate de știința medicală au dat multora o falsă senzație de siguranță, în sensul că majoritatea problemelor de sănătate se rezolvă cu medicamente și cu ajutorul aparaturii medicale sofisticate. Deci, poate singurul lucru pe care trebuie să-l fac este de a mă îngriji de o asigurare medicală cât mai cuprinzătoare, iar în rest pot trăi liniștit ca până acum, așa cum au trăit părinții și bunicii.
    Un studiu efectuat recent a arătat că 71% din populația Uniunii Europene consideră că se alimentează absolut sănătos și că nu e nevoie de nici o schimbare în modul de alimentație și în stilul de viață. Această satisfacție, în ceea ce privește modul de alimentație, nu e împărtășită de nutriționiști care, cu eforturi mari, dar cu rezultate mici, încearcă să schimbe obiceiurile alimentare ale populației. Cei mai dispuși de a îmbunătăți modul de alimentație sunt finlandezii – 46% din populație recunoaște nevoia unei schimbări, și aceasta nu fără nici un motiv. Consumul mare de produse lactate, de carne și de cafea, alături de fumat, a făcut ca Finlanda să fie una dintre țările cu cele mai multe cazuri de infarct miocardic. Se pare că finlandezii încep să înțeleagă nevoia schimbării.
    Cei mai convinși că tot ceea ce fac este bine sunt frații noștri italieni: 83% dintre ei consideră că nu e nevoie de nici o schimbare și că „la dolce vita” își poate urma cursul normal. Se pare că noi, latinii, ținem neapărat să învățăm din proprie experiență care, uneori, costă foarte mult!
    Realitatea e că, dintre principalele opt cauze de mortalitate din țările dezvoltate, surplusul ponderal e implicat în cel puțin patru dintre cauze: boala coronariană, cancerul, accidentele vasculare cerebrale și diabetul. Studiind factorii care reglează consumul de alimente, nutriționiștii au constatat că densitatea energetică, adică conținutul în calorii, reprezintă un factor deosebit de important.
    În același timp, s-a observat că oamenii tind să consume mai degrabă aceeași cantitate sau același volum de alimente decât de calorii. Reducerea densității energetice a alimentelor ar putea constitui un factor important în prevenirea și în tratamentul obezității. Vegetalele și fructele crude au, în mod natural, o densitate energetică mică, datorită conținutului lor mare de apă. Densitatea energetică e redusă și de prezența fibrelor, a amidonului rezistent și a gumelor. Însă intervine ceva – alimentele cu o densitate mare sunt mai gustoase, datorită conținutului lor mare de energie, mai ales de grăsimi și de zahăr. Orice copil preferă ciocolata, nu spanacul.
    De cele mai multe ori, densitatea energetică e percepută prin simțul gustului. Cu cât un aliment place mai mult, cu atât se ingerează o cantitate mai mare. Cu toții am observat că gustul zahărului și al grăsimilor aduce la tăcere semnalele normale de sațietate, ducând la un consum exagerat și la câștig în greutate. Există primejdia ca grăsimile să fie consumate într-o cantitate prea mare, deoarece nu produc senzația de sațietate în aceeași măsură ca glucidele și proteinele. Între sațietate și densitatea energetică este o relație inversă.
    Într-un studiu asupra a 38 de alimente, s-a căutat să se determine rata senzației de sațietate după ingestia unor porții ce conțineau același număr de calorii, adică 240 de calorii. Cantitatea aceasta de energie poate fi furnizată de 38 g de arahide, 45 g de ciocolată, 625 g de portocale sau 1 kg și ceva de spanac fiert. Alimentele cu o densitate energetică scăzută, zarzavaturi, fructe, cartofi, au produs o senzație de sațietate mai mare decât ciocolata, dulciurile și prăjiturile.
    În condițiile unei alimentații fără restricții, oamenii tind să consume o greutate sau un volum fix de alimente. Dacă hrana se deosebește în densitate energetică, atunci vor exista deosebiri între consumul zilnic de energie. De fapt, principalul mecanism al organismului de reglare a aportului energetic constă în a schimba densitatea energetică a alimentelor. Copiii, adolescenții și adulții tineri consumă alimente mai bogate în energie, în timp ce vârstnicii reduc ingestia de energie, consumând mai mult cereale, zarzavaturi și fructe. Să nu uităm că, în realitate, la toate vârstele există tendința de a consuma mai multă energie decât ar avea nevoie organismul.
    Dacă ciocolata și arahidele furnizează 5-6 kcal/g, iar hamburgerul și cartofii prăjiți, 3-4 kcal/g, majoritatea vegetalelor conțin o cantitate mică de energie, oferind mai puțin de 0,5 kcal/g. Ca o regulă generală, alimentele bogate în energie sunt gustoase, însă NU sățioase, în timp ce hrana cu o densitate energetică mică produce o mai mare senzație de sațietate.
    Un studiu efectuat cu militari americani a arătat că preferințele alimentare creșteau în funcție de densitatea energetică a alimentelor. Din acest motiv, în tratamentul obezității e nevoie mai întâi de o discuție cu persoana în cauză, pentru a arăta că nu gustul cu care s-a obișnuit trebuie să fie principalul criteriu în alegerea alimentelor.
    Cel puțin la început, alimentele cu un conținut mai mare în fibre și în apă s-ar putea să nu fie atât de gustoase ca acelea bogate în zahăr și în grăsimi. Acesta e motivul pentru care cei care nu recurg și la voință renunță după câteva zile la schimbările care ar fi atât de necesare. ªi e păcat, pentru că gusturile noastre se schimbă în câteva săptămâni, iar eforturile inițiale vor fi răsplătite nu numai prin revenirea la o greutate normală, ci și prin satisfacții culinare.
    Dar mai există un aspect. Fenolii, flavonoidele, izoflavonele, terpenele, glucosinolatele și alți compuși, care se găsesc în hrana zilnică, au proprietăți antioxidante și anticancerigene. Chimioprofilaxia, oferită de acțiunea biologică a unor substanțe care se găsesc în crucifere (varză, conopidă, broccoli), vegetalele verzi, soia și fructele (în special citricele) joacă un rol important în prevenirea bolilor cronice. Unora nu le plac produsele vegetale și pentru faptul că substanțele amintite au un gust mai neobișnuit, ceva mai amărui sau mai astringent. Gândiți-vă la grepfrut!
    Există trei categorii de agenți chimioprotectori împotriva cancerului:
  • substanțe care blochează activitatea metabolică a carcinogenelor;
  • substanțe care previn formarea de carcinogene din precursori;
  • substanțe care suprimă neoplazia în celulele expuse în prealabil la carcinogene.
    După conținutul în substanțe nutritive și după gust, fitonutrienții cu caracteristici chimiopreventive constituie a treia componentă funcțională a alimentelor.
    Principala funcție a hranei este aceea de a furniza nutrienți; a doua funcție privește atributele senzoriale (gust și arome); iar a treia funcție, independentă de primele două, este aceea de a preveni bolile la nivelul molecular. Creatorul S-a îngrijit ca alimentația vegetariană să satisfacă cerințele organismului uman. Cei care ani de-a rândul nu consumă absolut nimic de origine animală e bine să-și determine concentrația vitaminei B12.
    Exercitarea voinței și puțină înțelepciune sunt necesare și în îngrijirea sănătății.




SfatFarma logo 4/08/2017

Îmbătrânirea sănătoasă și bătrânețea fericită


imbatranire fericita

    În celebra catedrală anglicană din Londra, Westminster Abbey, se găsesc mormintele regilor și ale reginelor Angliei. Tot acolo și-au găsit ultima odihnă renumiți poeți și savanți. Una din cripte însă conține resturile pământești ale unui om simplu, ale țăranului Tom Parr.
    Epitaful lui cuprinde ceva incredibil: „Thomas Parr, din comitatul Sailop, născut în anul Domnului 1483. A trăit sub domnia a zece regi: regele Eduard al IV-lea, regele Eduard al V-lea, regele Richard al III-lea, regele Henric al VII-lea, regele Henric al VIII-lea, regele Eduard al VI-lea, regina Maria, regina Elisabeta, regele Iacob și regele Carol I. A trăit 152 de ani și a fost îngropat aici, la 15 noiembrie 1635”. Acest epitaf de necrezut poate fi dovedit prin documente. Registrul nașterilor din biserica satului natal notează că Thomas Parr s-a născut în anul 1483. Actele autorităților civile atestă că, în anul 1518, acesta a moștenit de la tatăl său mica gospodărie țărănească. Un certificat de căsătorie din anul 1563 menționează o căsnicie încheiată la vârsta de 80 de ani fără să specifice a câta a fost. Un document asemănător, din anul 1605, certifică o nouă căsătorie. Atunci, vigurosul mire avea 122 de ani. În septembrie 1635, regele Carol I a început să se intereseze de
moșneagul de 152 de ani și l-a invitat la palat. Agerimea, memoria formidabilă, simțul umorului și istorisirile fără de sfârșit, pe care le povestea, au făcut ca prezența țăranului să fie dorită pretutindeni. Regele Carol I a fost atât de uimit de Thomas Parr, încât i-a propus să se mute în palatul regal. Bineînțeles, țăranul nostru a acceptat cu plăcere invitația, lichidându-și imediat mica gospodărie. De fapt, mai bine n-ar fi făcut-o, căci hotărârea aceasta i-a fost fatală. Fiind la palat, primea și hrana îmbelșugată de la masa regelui. Și, fără să se rețină, a început să mănânce atât de mult, încât organismul său, neobișnuit cu acest exces, n-a rezistat.
    La câteva săptămâni după mutarea la palat, Thomas Parr moare în cursul unei mese copioase. Regele a poruncit o autopsie, pentru a se constata cauza exactă a decesului. Certificatul de deces întocmit de medicii casei regale notează că moartea a fost produsă de „o indigestie prea acută, cauzată de alimentele prea bogate, cu care corpul său nu a fost obișnuit”. Regretăm că nu deținem informații privind modul de alimentație al lui Thomas Parr înainte de venirea lui la palat. Desigur, la 152 de ani poți muri și din alte cauze, însă regele n-a adus la curte un ramolit sau pe unul care abia își mai trăgea suflarea, ci pe un bătrân neobișnuit de vioi și de sănătos, care, de la munca câmpului și de la o alimentație sărăcăcioasă, a trecut la sedentarism și la un surplus de hrană, de care organismul său în nici un caz n-avea nevoie.
    Dacă sunteți în al 70-lea an de viață, înseamnă că mai aveți în față 10, 20 sau 30 de ani de trăit, adică un sfert din viață sau chiar mai mult. Din nefericire, foarte puțini sunt pregătiți pentru aceasta. Unii poate că se îngrozesc la gândul că ar mai avea de trăit încă 20 de ani. Și poate că au dreptate, dacă se pierde din vedere că nu e vorba numai de a adăuga ani la numărul celor scurși, ci de a umple acest timp cu viață de calitate.
    Deviza healțy aging, adică „a îmbătrâni sănătos”, se referă la un proces care începe de la vârsta de sugar și durează până la moarte. Profesor dr. Ursula Lehr, de la Centrul German de Studiu al Îmbătrânirii, de la Universitatea Heidelberg, susține că îmbătrânirea sănătoasă se sprijină pe patru piloni:

  1. Crearea de condiții optime de dezvoltare în copilărie. Ce păcat că, dintr-o iubire greșit înțeleasă, părinții și bunicii îi obișnuiesc pe copii cu nenumărate alimente nesănătoase – să amintim doar varietatea infinită a dulciurilor! Iar a fuma și a consuma băuturi alcoolice în prezența copiilor este o adevărată crimă.
  2. Al doilea pilon pentru o îmbătrânire sănătoasă constă în prevenirea bolilor și în împiedicarea apariției fenomenelor degenerative și de uzură. Alimentația sănătoasă reduce frecvența bolilor la bătrânețe, iar reducerea numărului de calorii ingerate prelungește viața.
  3. Al treilea pilon constă în tratarea corectă a bolilor și în remiterea cât mai bună nu numai a tulburărilor organice, ci și a celor psihice, survenite după unele evenimente triste, de exemplu: pierderea partenerului de viață, pensionarea sau intrarea într-un cămin de bătrâni.
  4. Al patrulea pilon pentru o îmbătrânire sănătoasă constă în dezvoltarea capacității de a rezolva și de a depăși crizele din viață, precum și în crearea unei dispoziții de a accepta unele situații inevitabile, fiind dispus a trăi cu ele.

    Chiar dacă, datorită multiplelor obligații și greutăți ale vieții, nu ați întreprins până acum nimic deosebit pentru sănătatea dumneavoastră, nici acum nu e prea târziu. Indiferent ce vârstă aveți, hotărârea pe care o luați, de a face schimbările necesare în stilul de viață, va fi răsplătită din plin. Aproximativ 25% dintre persoanele în vârstă suferă de tulburări psihice, stările depresive de diferite grade situându-se pe primul loc.
    Cercetările moderne au demonstrat că alimentația are un efect incontestabil asupra creierului, influențând bunăstarea generală și dispoziția psihică.
    Cineva a spus că ceea ce mâncăm azi va vorbi și va umbla mâine. Să nu uităm că dulciurile și grăsimile, inclusiv uleiurile uzuale, favorizează apariția și agravarea bolilor degenerative. Deoarece, o dată cu vârsta, senzația de sete scade, nu neglijați să beți șase până la opt pahare zilnic, de preferat în prima parte a zilei. Includeți câte o zi de crudități și mâncați fie numai fructe, fie numai zarzavaturi, de exemplu: roșii, morcovi rași, varză, salată verde, castraveți etc. Și mai ales nu uitați că singura măsură eficace, dovedită științific, de prelungire a vieții este reducerea numărului de calorii consumate. Nu trebuie să înfulecăm tot ce e pe masă, chiar dacă buzunarul ne
permite. În sfârșit, rețineți că niciodată nu e prea târziu pentru a începe și a continua un antrenament fizic, care poate fi efectuat până la vârstele cele mai înaintate. Urcatul scărilor, de exemplu, este o
modalitate de multe ori neglijată. Pentru ameliorarea coordonării, profesor dr. Wildor Hollmann, președintele Societății Germane de Medicină Sportivă, are un sfat simplu: „Trageți ciorapii sau pantalonii stând numai pe un picior. Dacă la început vă temeți de pierderea echilibrului, sprijiniți-vă de un dulap sau de un fotoliu. Cine exersează aceasta în mod regulat, face deja destul de mult pentru prevenirea tulburărilor de echilibru și de coordonare”.
    Dacă observați că o anumită activitate fizică vă face probleme, nu vă dați bătut și nu renunțați, ci căutați s-o însușiți și s-o stăpâniți prin exercițiu. Obiceiul e o frânghie la care împletim un fir în fiecare zi și care, în cele din urmă, nu poate fi ruptă. Fără îndoială, îmbătrânirea e un proces inevitabil. Nu toți vom atinge vârsta lui Thomas Parr. Totuși putem face mult pentru sănătatea noastră chiar și la vârsta cea mai înaintată.




SfatFarma logo 4/07/2017

O listă (aproape) completă cu alimentele/ ingredientele din bucătăria mea


alimente

    Deoarece, mi s-a cerut de mai multe ori de către cititorii mei, am să vă împătrășesc o listă cu alimentele/ ingredientele pe care le consum pe parcursul anului. Iată:

    Fructe
    - începând cu cele disponibile pe tot parcursul anului: banane, portocale, clementine, mandarine, ananas, kiwi, mere, pere, mango, papaya, avocado, litchi, pomelo, curmale moi, kaki, rodie, lămâie, nucă de cocos, fistic, alune, nuci și continuând cu cele sezoniere (acestea fiind preferate dacă sunt disponibile): pepene, cireșe, vișine, căpșuni, caise, nectarine, piersici, zmeură, prune, afine, coacăze.

    Fructe care sunt considerate a fi legume (dar tot fructe sunt - a se vedea definiția cuvântului fruct)
    - (preferabil cele crescute local și de sezon, dacă există): roșii, ardei, castraveți, dovleac, vânătă.

    Legume:
    - broccoli, conopidă, morcov, păstârnac, pătrunjel, cartofi, cartofi dulci, orez,

    Frunze verzi:
    - salată verde, spanac baby, varză, rucola.

    Fructe și legume uscate: 

  • roșii uscate
  • ciuperci uscate soare 
  • fulgi nucă cocos
  • goji 
  • coacăze 
  • stafide 
  • curmale 
  • smochine 
    Ciuperci comestibile din flora României (preferabil ciuperci de pădure):

  • Păstrăvul de fag (pleurotus)
  • Ciuperca de bălegar (champignon)
  • Hribi (Boletus edulis)
  • Buretele de mai (nicoretele)
  • Ghebele tomnatice (Armillaria mellea)
  • Zbârciogi (Morchella spongiola)
  • Gălbiori (Cantharellus cibarius)
  • Ciuperca de bălegar albă, crem sau brună (Agaricus bisporus)
  • Buretele roșiatic (Pleurotus florida)
  • Buretele brun (Pleurotus sajor-caju )
  • Buretele cornet (Pleurotus cornucopiae)
    Semințe și nuci:                                                                  

  • migdale 
  • caju 
  • nuci românești 
  • castane 
  • nuci braziliene 
  • nuci macadamia 
  • nucă de Pecan 
  • semințe(sâmburi) căise dulci 
  • semințe de susan albe și negre 
  • semințe de cânepă 
  • semințe de in 
  • semințe chia 
  • semințe de floarea soarelui 
  • semințe de dovleac 
  • semințe de mac 
  • semințe de muștar alb și negru 
  • semințe chimion 
  • semințe chimen 
    Pseudocereale: 

  • hrișcă 
  • quinoa 
  • amaranth 
  • mei 
  • porumb 
  • orez (integral)
    Legume, păstăi : 

  • fasole 
  • linte 
  • mazăre 
  • năut  
    Unt de: 

  • cocos
  • migdale 
  • cânepă 
  • nuci braziliene
  • pastă tahini 
     Uleiuri: 

  • ulei de măsline extravirgin 
  • ulei nucă cocos
  • ulei cânepă
  • ulei de floarea soarelui presat la rece 

    Măsline, murături: 

  • măsline (kalamata, ceringola, picoline, nicoise, manzanilla etc..) 
  • varză murată 
  • gogonele 
  • gogoșari 
  • castraveți murați
    Alge: 

  • spirulină 
  • chlorela 
  • foi uscate din alge nori 
  • alge kelp(varecul) 
  • alge dulse 
  • alge irish moss 

    Superalimente:

  • maca
  • lucuma
  • carob/ roșcove

    Condimente/ ierburi (aceasta este lista cea mai lungă, dar cantitativ, această grupă de alimente este cea mai mică, dintre toate):

  • anason
  • arpagic
  • busuioc
  • boia dulce și iute
  • cardamon
  • ceapa
  • chimen
  • cimbrișor
  • cimbru
  • coriandru
  • coaja de lămâie/ portocală
  • creson
  • cuișoare
  • curry
  • drojdie nutrițională
  • frunze de dafin
  • ghimbir
  • hrean
  • ienibahar
  • leuștean
  • maghiran
  • mărar
  • mentă
  • muștar alb și negru
  • nucșoară
  • oregano
  • pătrunjel
  • piper alb și negru
  • rozmarin
  • scorțișoară
  • șofran
  • turmeric
  • tarhon
  • usturoi
  • vanilie păstăi

    Sunt sigură că nu am reușit să acopăr chiar tot ce consum pe parcursul anului, dar înțelegeți idea ;).




SfatFarma logo 4/02/2017

Avem nevoie de mai multe proteine în dieta noastră zilnică?


proteinele si muschii

    Există încă persoane care cred că ar trebui să consumăm mai multă carne și mai puține produse cerealiere. Loren Cordain, biolog evoluționist, de la Universitatea de Stat Colorado, Fort Collins, SUA, e unul dintre cei mai înflăcărați propagatori ai dietei cu mai multă carne. Iar doctorul Atkins, în cartea lui apărută mai de mult, susține că omenirea nu e bine adaptată pentru glucide și că, pentru a fi sănătoși, ar trebui să consumăm mai multă carne și grăsimi.
    Cei care susțin astfel de regimuri afirmă că, acum 1,7 milioane de ani, omenirea a învățat arta vânatului și că de atunci s-a mâncat multă carne de mamut, creier de bizon și, poate, ficat de tigru.
Bineînțeles, nimeni nu poate aduce vreo dovadă care să sprijine această afirmație. Iar în legătură cu eschimoșii, care sunt dați ca exemplu de populație ce se hrănește predominant cu foci, balene, bizoni polari (groenlandezi), reni și pește, trebuie să spunem că exemplul nu e prea încurajator. Eschimoșii nu excelează deloc prin longevitate sau printr-o sănătate de invidiat; dimpotrivă, aceștia prezintă o frecvență mare de hemoragii cerebrale și au cele mai multe cazuri de osteoporoză, tocmai datorită consumului mare de proteine animale.
    Loren Cordain mai argumentează că agricultura și posibilitatea de a transforma cerealele într-o sursă ușor accesibilă de nutrienți au devenit cu putință numai de 12.000 de ani, dacă nu și de mai puțin timp, în Orientul Mijlociu, și numai de 200 de ani în Australia, o dată cu sosirea europenilor. Mai înainte, spune Cordain, efortul ar fi fost prea mare de a aduna și măcina semințele, pentru a deveni digestibile. Las la aprecierea cititorilor seriozitatea și credibilitatea acestor argumente. Epidemiologii ne spun cu totul altceva. Un studiu publicat în The American Journal of Clinical Nutrition (vol. 70, p. 5168), efectuat asupra a 28.000 de vegetarieni și a 48.000 de omnivori, arată că, în cei 10 ani de urmărire, riscul vegetarienilor de a muri de boli cardiovasculare, inclusiv de infarct miocardic, a fost cu 24% mai mic decât acela al nevegetarienilor. ªi era vorba de vegetarieni care consumau produse lactate, iar acizii grași saturați din lapte cresc colesterolemia mai mult decât acidul stearic din carne și din grăsimi de origine animală. Deosebirea, privind mortalitatea prin infarct, este și mai mare dacă se compară consumatorii de carne cu vegetarienii adevărați.
    Numeroase alte studii aduc dovezi convingătoare că apostolii regimului bogat în carne sunt cu totul greșiți. Kațarine Milton, antropolog la Universitatea Californiei din Berkeley, SUA, folosește un ton și mai categoric. În revista Evolutionary Anțropology (l999, vol. 8, p. ll), ea scrie următoarele: „Dacă americanii cred că ar trebui să mănânce mai multe grăsimi și proteine de origine animală, atunci sunt absolut nebuni”. Comentariile sunt de prisos. Din nefericire, pentru majoritatea populației globului, carnea înseamnă prosperitate. „O găină în fiecare oală” și „Două automobile în fiecare garaj” erau lozincile electorale din America anilor ’30. Iar azi, acolo unde industrializarea a ridicat standardul de viață, omenirea folosește prosperitatea pentru a face ceea ce săracul făcea doar când putea să consume mai multe produse din carne. Așa se face că, pe plan mondial, consumul de carne, ouă și produse lactate este într-o creștere vertiginoasă. În prezent, în țările în curs de dezvoltare, se mănâncă cu 50% mai multă carne pe cap de locuitor decât în anul 1983. Aceasta înseamnă o „revoluție a șeptelului”, la fel de semnificativă ca „revoluția verde”, care a amplificat producția cerealelor în anii 1960. Economiștii și agronomii se tem însă că înmulțirea șeptelului va constitui începutul dezastrului. Pentru a produce mai multă carne, trebuie să se dea mai multe cereale animalelor. Întrebarea este dacă putem crește într-atât producția de cereale, încât să mai rămână suficientă pâine sau fiertură de cereale pentru milioanele lipsite de hrană. Desigur, atracția cărnii e foarte mare. În China, numai în zece ani, între 1983 și 1993, consumul de carne s-a dublat. În prezent, creșterea animalelor consumă 36% din producția mondială de cereale, în timp ce 840 de milioane de oameni se găsesc într-o stare de înfometare cronică, cifră ce poate să crească, dacă se vor folosi mai multe cereale pentru creșterea vitelor.
    Specialiștii cred că producția de cereale nu va crește suficient de repede, pentru a satisface atât nevoile populației, cât și pe acelea ale animalelor. Se crede că, în anul 2020, fiecare locuitor din țările în curs de dezvoltare va consuma cu 43% mai multă carne decât în anul 1993. Aceasta înseamnă că în anul 2020, în lumea a treia, consumul anual de carne va crește de la 88 de milioane de tone la 188 de milioane, ceea ce va mări enorm nevoia de cereale pentru hrana animalelor.
    Dar mai e un aspect, care, de obicei, nu e luat în considerație. Deoarece, în prezent, jumătate din apa râurilor și a fluviilor din lume e folosită pentru irigarea culturilor de cereale, creșterea producției de cereale va necesita cantități în plus de apă, deși, chiar acum, multe regiuni ale globului suferă de o lipsă cronică de apă. David Pimentel, de la Universitatea Cornell, Ițaca, New York, SUA, a calculat că, pentru a produce 1 kg de cartofi, e nevoie de 500 l de apă; pentru 1 kg de grâu e nevoie de 900 l; pentru 1 kg de porumb, 1400 l; pentru 1 kg de orez, 1900 l; pentru 1 kg de fasole
soia, 2.000 l; pentru 1 kg de carne de pui, 3.500 l; iar pentru 1 kg de carne de vită, 100.000 litri de apă. Cu alte cuvinte, pentru 120 g de carne de vită dintr-un hamburger, e nevoie de 11 m3 de apă, adică de 11.000 l. Aceste cantități enorme de apă sunt necesare mai ales pentru a obține cerealele cu care sunt hrănite animalele în crescătorii.
    Un alt calcul arată că un hectar de teren cultivat cu soia furnizează hrană pentru o persoană, timp de 520 de zile, pe când un hectar folosit pentru creșterea vitelor, adică producția de carne, produce hrana unui adult pentru 19 zile. De curând, țările europene au reluat importul de carne de vită din Anglia, după ce, pentru un timp, carnea și produsele animale de orice natură nu puteau traversa Canalul Mânecii, din cauza encefalopatiei bovine spongiforme. Începând cu anul 1986, autopsiile au evidențiat mici orificii în creierul animalelor care au suferit de boala „vacii nebune”. La microscop, creierul arată ca un burete, și acest aspect a dat denumirea științifică de „encefalopatie bovină spongiformă”. Animalele, care mai înainte erau docile, deveneau iritabile sau agresive. Adesea pierdeau în greutate și prezentau tulburări de coordonare, înainte de a muri în câteva săptămâni până la 6 luni.
    Encefalopatia spongiformă bovină este o boală fatală, ce poate fi transmisă de la un animal la altul. Șoareci, nurci, pisici, struți, căprioare, cerbi, puma, porci, leoparzi, maimuțe, capre, elani, antilope și încă 5-6 animale diferite au făcut boala, atunci când au fost hrănite cu carnea vitelor suferind de encefalită spongiformă. Se pare că vacile au luat boala de la oi, căci, pentru a grăbi dezvoltarea și a mări producția de lapte, vitele primeau suplimente de proteine, sub formă de carne sau de făină făcută din carcasele și din resturile altor animale. Chiar dacă aceste resturi erau tratate termic, iar temperatura era suficient de înaltă pentru a distruge majoritatea germenilor patogeni, agentul care produce encefalopatia spongiformă, PRIONUL, este o proteină care rezistă celor mai variate forme de dezinfecție. Prionii nu sunt distruși nici la temperaturi mai mari de 1000 C. Într-un studiu, prionii au rezistat și după o expunere timp de o oră la o temperatură uscată de 3600 C, după cum rezistă și la îngheț și la uscare. Aceasta se datorează alcătuirii lor deosebite, din mii de aminoacizi, însă fără un material genetic propriu-zis.
    Dr. Stanley Prusiner, care a primit premiul Nobel pentru descoperirea prionilor, arată că aceștia sunt proteine cu o structură asemănătoare proteinelor ce există în mod natural în creierul oamenilor și al animalelor, deosebindu-se totuși de ele în forma lor tridimensională. Când aceste proteine anormale vin în contact cu proteinele normale ale creierului, ele le pot influența să ia forma tridimensională a prionilor. Această modificare de formă inițiază un lanț de reacții, rezultând boala progresivă, fatală, ce nu are tratament. Și ceva foarte important: sistemul imunitar NU atacă prionii.




SfatFarma logo 4/01/2017

Care este dieta potrivită speciei umane?


omul este primata

    În societate există o părere înrădăcinată că fără carne nu poţi supravieţui. Aceasta părere este eronată şi nu se bazează pe argumente ştiinţifice solide. Din contra ultimele cercetări au demonstrat că o dietă vegetariană balansată e mai sănătoasă şi este adecvată atât pentru copii cât şi pentru maturi. În prezent pe pământ există peste 9 procente de vegetarieni, ce e aproximativ 600 milioane de oameni sănătoşi şi fericiţi.
    Mai mult ca atât consumul frecvent de  carne  măreşte posibilitatea apariţiei bolilor cum ar fi cancerul şi bolile cardiace (ateroscleroza, etc). Trecerea la alimentația vegetariană, în 90-97% cazuri preîntâmpină apariţia şi dezvoltarea bolilor cardiace.
    După  alcoolism  şi fumat, consumul de carne şi lactate este cea mai răspândită cauză de mortalitate în țările europene, SUA sau Australia.
     Unul din motivele care carnea aduce daună organismului constă în faptul că sistemul organic digestiv al omului nu este acomodat pentru a prelucra numai carne. Animalele carnivore au un intestin relativ scurt (de trei ori mai mare decât lungimea corpului), ceea ce îi dă posibilitate să elimine în timp util toxinelor ce se formează după descompunerea cărnii din organism. Animalele  frugivoare, însă au un intestin de 6-10 ori mai mare decât corpul, deoarece mâncarea vegetală se descompune mult mai lent decât carnea.
    Omul, la fel ca  și animalele  frugivoare are un intestin relativ mai lung, de aceea când el mănancă numai carne în organism se formează toxine, care dereglează funcționarea rinichilor și duce  la apariția artritei, reumatismului și chiar a cancerului.
    Mai  mult că atât, carnea este prelucrată cu substanțe chimice. Îndată cum animalul a fost omorât, carnea începe să se descompună și peste câteva zile culoarea i se schimbă într-una verde-surie. La combinatele de carne, pentru a împiedica  acest proces, carnea este prelucrată cu nitriți și substanțe care au  proprietăti cancerogene. De asemenea, în mâncarea animalelor crescute pentru carne, se adaugă o cantitate mare de substanțe chimice și antibiotice, cu scopul de a mări masa de carne.
    Deseori putem auzi întrebarea: “Oare omului nu îi este firesc șă se hrănească și cu carne? Oare organismul uman nu are nevoie de proteine de origine animală?” Răspunsul corect este: “Nu”. Structura anatomică a omului – dinţii, maxilarele sistemul digestiv, toate sunt mai mult acomodate pentru consumul de mâncare de origine vegetală.
    Asociaţia nutriționiștilor americani a remarcat, că “parcursul întregii istorii a omenirii, oamenii au întrebuinţat în alimentație, în cea mai mare măsură, produse vegetale”. De asemenea, o parte demnificativă dintre noi,şi în prezent procedează la fel.  În ţările  dezvoltate, obişnuinţa de a mânca preponderent carne, s-a răspândit în ultimii 100  de ani, din momentul apariţiei frigiderelor.
    Nutriționiștii, până nu demult considerau că proteinele complete (adică cei 8 aminoacizi esențiali, care nu pot fi sintezați de organism) se găsesc numai în carne, pește, ouă și lactate. Însă cercetările efectuate la Universitatea Carolina (Suedia) și Universitatea  Max Plank (Germania), au arătat că majoritatea legumelor, fructelor, semințelor, nucilor și granuloaselor sunt surse de proteine complete, care sunt mai ușor asimilate și nu conțin substanțe toxice. Consumul în alimentație a produselor naturale în cantități suficiente, exclude pe deplin posibilitatea lipsei de proteine în organism.




SfatFarma logo 3/31/2017

Cartofii în lume - curiozități și un scurt istoric


cartofii in lume

    În Munții Anzi, America de Sud, la altitudinea de peste 2.000 de metri, deasupra liniei de cultură a porumbului indian, incașii dețineau vaste bogății naturale, de o valoare incalculabilă, îngropate în pământ. Când au sosit conchistadorii spanioli, la începutul secolului XVI, ținta căutării lor erau minele de argint. Totuși cu mult mai valoroasă decât argintul sau decât aurul era modesta plantă papa, cunoscută de noi sub denumirea de cartof. Numai cartoful poate pretinde că este planta cea mai importantă din lume, nu numai pentru popularitatea lui pe toate mesele, ci și pentru rolul său în istorie. Acești tuberculi au salvat popoare de la dispariția prin înfometare.
    Cu 8-9 secole înainte de era noastră, cartoful era bine încetățenit în Peru, fiind desenat pe vase și cunoscut în limba preincașă ca aymara. Unsprezece denumiri diferențiau varietățile care au flori albe, galbene, violet sau roșii. Incașii au dezvoltat o metodă de a usca și de a îngheța cartofii. Mai întâi, uscau feliile subțiri la soare, iar când, la altitudinea lor, temperatura din timpul nopții cobora sub 00 C, feliile înghețau, devenind un fel de cartofi pai, nu prea apetisanți, căci luau o culoare închisă, dar hrănitori și cu posibilitatea păstrării îndelungate.
    Cartoful face parte din familia solanaceelor, împreună cu roșiile, ardeii și vinetele. Există 154 de specii sălbatice de cartof, răspândite din Chile până în nordul statului Mexic. Se cultivă numai 7 specii, însă în cei 6.000 de ani de cultivare s-au dezvoltat mii de varietăți.
    Azi, Centrul Internațional al Cartofilor din Lima, Peru, deține în băncile lui de gene peste 6.000 de varietăți. Spaniolii au fost aceia care au introdus cartoful în lumea veche, între anii 1550 și 1570, la început fiind folosit drept plantă decorativă. Adesea, când oamenii sau vitele consumau tuberculi verzi și cruzi, surveneau intoxicații sau manifestări cutanate, considerate ca fiind lepră. Fructele cartofului, niște boabe mici, conțin un alcaloid numit solanină, care e toxic.
    În afara zonei Anzilor se cultivă numai o singură specie, Solanum tuberosum. În Europa se cultivă aproximativ 600 de varietăți ale acestei specii. În Irlanda, cu solul ei neproductiv și clima aspră, cartofii au pătruns prin anii 1580-1590, dovedindu-se de la început o binecuvântare. Grâul și secara nu se puteau cultiva decât în regiunile din sudul și răsăritul insulei și, când invazii repetate i-au gonit pe irlandezi în regiunile muntoase, pe la mijlocul anilor 1600, ei nu aveau nimic altceva decât cartofii, care au salvat națiunea. Și, în timp ce cartofii se răspândeau în solul irlandez, preoții din Scoția îi declarau buni doar pentru păgâni, deoarece nu sunt menționați în Biblie.
    Nici pătrunderea în Anglia n-a fost ușoară. O lozincă din cursul alegerilor din anul 1765 suna astfel: „Nu cartofi, nu papalitate!” În ciuda acestei reclame nu tocmai favorabile, cartoful a reușit să pătrundă peste tot. Iar în timpuri de foamete, când cerealele nu se făceau și soarta săracilor era disperată, cartoful își demonstra valoarea nu doar ca floare, ci și ca aliment hrănitor. Când, în foametea din anul 1740, țăranii francezi erau nevoiți să consume ferigi și rădăcini, cartofii au salvat nenumărate vieți.
    Către sfârșitul secolului XVIII, doctorul Antoine Auguste Parmentier, chimist și nutriționist, preocupat foarte mult de binele țării, a încercat să popularizeze cartoful în întreaga Franță. El a convins-o pe regina Maria Antoaneta să poarte în păr flori de cartof la un bal public, iar pe rege să aibă o floare de cartof la butonieră.
    Mulțumită cartofului, între anii 1793 și 1840, populația Irlandei a crescut de la 1,5 milioane la 9 milioane. Fără această sursă de hrană, țara n-ar fi putut alimenta decât cel mult 5 milioane. Să nu uităm că pe atunci era o lipsă de cereale pe tot globul. Să nu credem însă că de-acum lucrurile s-au încheiat cu bine. Au urmat o serie de boli care au afectat cartoful, începând din anii 1750. În cele din urmă, cultivatorii au învățat cum să producă nenumăratele varietăți ce stau azi la dispoziția noastră.
    Cartoful e cel mai bun pachet de hrană din lume: bogat în glucide, proteine cu toți aminoacizii esențiali, minerale și vitamine, fiind în același timp lipsit de grăsimi.
    Terenurile cultivate cu cartofi produc mai multe tone și mai multe calorii pe hectar decât orice altă cultură, media mondială fiind de 13,5 tone pe hectar – de patru ori mai mult decât culturile de orez și de cinci ori mai mult decât cele de grâu. Fermierii din America de Nord obțin 37 de tone de cartofi pe hectar!
     Cartoful crește foarte repede. În regiunile tropicale se poate recolta după 2 luni și se poate cultiva aproape pretutindeni, începând cu zonele de deșert până în terenurile îmbibate cu apă ale verilor răcoroase și umede din Scoția sau în solul aproape steril din Suedia. Mai mult chiar, cartoful se pretează la ameliorări prin tehnici moderne de manipulare genetică. În prezent, producția mondială de cartofi este în jur de 280 de milioane de tone pe an, fiind recolta cea mai valoroasă, după orez, grâu și porumb.
    Producția de cartofi în țările în curs de dezvoltare crește mai repede decât oricare altă recoltă de hrană. La începutul secolului XXI, 34% din producția mondială s-a realizat în țările în curs de dezvoltare, în comparație cu 4% în 1950. Creșterea cea mai rapidă se realizează în China, unde, în ultimii 3 ani, producția de cartofi s-a triplat. În felul acesta, China a ocupat locul Rusiei care, în trecut, era cea mai mare producătoare de cartofi din lume. În prezent, Rusia ocupă locul al șaselea.
    În Vietnam, după orez, cartofii reprezintă recolta cea mai bogată. Acolo, precum și în China și în India, datorită timpului de dezvoltare foarte scurt, cartofii pot constitui a doua recoltă pe terenurile de orez. Deoarece crește în întuneric, cartoful nu e verde, iar după recoltare trebuie depozitat într-un loc întunecos, pentru a nu lua culoarea verde. Cartofii verzi nu trebuie consumați, deoarece conțin alcaloidul solanina. De fapt și roșiile necoapte, verzi, conțin solanină și n-ar trebui consumate, oricât de gustoase ar fi gogonelele murate. Cartofii constituie un aliment foarte sănătos. Conțin aproximativ
15% glucide, sub formă de amidon, și 2% proteine, cu toți aminoacizii esențiali. De asemenea, conțin cantități apreciabile de potasiu, vitamine din grupul B, vitamina C și 400 micrograme de fier la 100 grame. Având un efect alcalinizant, ajută la menținerea echilibrului acidobazic din organism. 200 g de cartofi nu conțin decât 140 kcal, în schimb, oferă 30 mg vitamina C, 12 mg calciu, 800 mg potasiu, 80 mg fosfor și alte substanțe minerale.
    Dacă nu se consumă în cantități industriale, cartofii nu îngrașă! Ceea ce îngrașă sunt grăsimile care se adaugă. Un cartof de 200 g are numai 140 kcal. Dacă se consumă cu unt sau cu margarină, va avea 420 kcal. Sub forma lor prăjită, vor introduce în organism 530 kcal, iar sub forma chipsurilor vor oferi 870 kcal și grăsimi de cea mai proastă calitate. În ciuda faptului că se consumă în cantități industriale, atragem atenția că modalitatea cea mai nesănătoasă de a mânca acest aliment atât de folositor este consumarea cartofilor prăjiți și a chipsurilor. Pe lângă caloriile multe, uleiul prăjit are o cantitate mare de acizi grași TRANS, incriminați în creșterea colesterolemiei și în apariția unor forme de cancer. Și cartofii congelați din comerț conțin o cantitate mare de grăsimi de cea mai proastă calitate. Cartofii sunt un aliment foarte sănătos, dacă se folosesc fără grăsimi.




SfatFarma logo 3/29/2017

Legătura dintre alimentație și sistemul imunitar


alimentatie si sistemul imunitar

    Din momentul nașterii, suntem expuși asaltului continuu al microbilor, al virusurilor și al altor agenți patogeni. Fără o apărare eficientă, foarte curând, viața ni s-ar încheia printr-o boală infecțioasă sau tumorală. Din fericire, de obicei așa ceva nu se întâmplă, deoarece suntem înzestrați cu numeroase mecanisme de apărare, cunoscute sub denumirea de sistemul imunitar. Acest sistem deține o uimitoare adaptabilitate, fiind în stare să producă un număr enorm de celule și de molecule, care îi pot recunoaște și distruge pe numeroșii invadatori.
    Sistemul imunitar e alcătuit din două compartimente funcționale: Primul e acela al imunității înnăscute, cu care venim în lume și care reprezintă apărarea de bază împotriva bolilor. Imunitatea înnăscută reprezintă prima linie defensivă. Acest compartiment e alcătuit din bariere împotriva infecțiilor, ca de exemplu: tegumentele, membranele mucoase și temperatura corpului, precum și din unele bariere chimice, ca interferonul și celulele de apărare – „Natural Killer” (ucigașe naturale) și neutrofilele, care pot înghiți, devora și digera microorganismele.
    Al doilea este compartimentul imunității dobândite, ce poartă denumirea și de imunitate specifică, pentru că fabrică o anumită substanță cu acțiune specifică împotriva fiecărui virus. Pentru aceasta e nevoie de informații prealabile, care sunt „memorate” de sistemul imunitar. Compartimentul imunității dobândite este activat, adică intră în acțiune atunci când imunitatea înnăscută nu e în stare să lupte cu succes împotriva agentului patogen. Sistemul imunității dobândite este alcătuit din celule speciale, numite limfocite B și T, care produc nenumărate substanțe chimice, anticorpi și citokine. Limfocitele T sunt în stare să se lupte și direct, celulă contra celulă. În realitate, sistemul imunitar e mult mai complex, dar acum am dori să subliniem doar faptul că este influențat de factorii de mediu, și, prin stilul nostru de viață, îl putem ajuta să-și îndeplinească multiplele funcții, dar foarte ușor îl putem și frâna, trecând de partea dușmanilor noștri.
    În timpul vieții intrauterine și în primele luni de viață, dar și ulterior, alimentația viitoarei mame și a nou-născutului influențează mult dezvoltarea sistemul imunitar. Dar nu numai în copilărie modul de viață poate contribui la buna funcționare a sistemului imunitar; zincul, fierul, cuprul, seleniul, vitaminele, precum și proteinele și grăsimile vegetale joacă un rol esențial.
    Un exemplu: celulele aparținând sistemului imunitar pot fi lezate sau chiar distruse de oxigen. În cursul proceselor de oxidare din organism iau naștere așa-numiții radicali liberi, foarte dăunători. Însă antioxidanții, cum sunt vitaminele E și C, precum și numeroasele substanțe vegetale secundare, pot neutraliza, pot diminua leziunile produse de radicalii liberi. Deoarece speciile reactive de oxigen se produc mereu în organism, pentru o bună funcționare a celulelor din sistemul imunitar e foarte important să existe un echilibru între antioxidanții din hrană și substanțele oxidante.
    Studii efectuate în numeroase țări arată că produsele cerealiere integrale, legumele, zarzavaturile și fructele scad frecvența bolilor canceroase. În special persoanele în vârstă au nevoie de un aport optim de nutrienți și de antioxidanți, pentru o bună funcționare a sistemului imunitar. Acum știm că numărul celulelor T scade o dată cu înaintarea în vârstă, motiv pentru care vârstnicii sunt mai susceptibili decât tinerii față de numeroase infecții, boli imune și canceroase. În același timp, formarea radicalilor liberi e mai mare la bătrâni, contribuind, cel puțin parțial, la frecvența mai mare a afecțiunilor amintite.
    Numeroasele reclame, pornind din interese pur comerciale, încearcă să convingă populația de foloasele suplimentării cu antioxidanți și cu vitamine sub forma tabletelor. Așa ceva e cu totul inutil, uneori putând fi chiar dăunător. Nici o pilulă nu poate oferi ceea ce a așezat Creatorul în fructe, zarzavaturi, legume și cereale. În afara vitaminelor, mai există o serie întreagă de substanțe bioactive, cel puțin la fel de importante pentru sănătatea noastră. Lumea plantelor furnizează un număr impresionant de substanțe active, așa-numitele substanțe vegetale secundare, care, printre altele, au o puternică acțiune anticancerigenă.
    Iată câteva exemple: Licopenul din roșii, cu o puternică acțiune anticancerigenă, în special împotriva neoplasmului de prostată. Efectul protector începe cu 6 mg/zi. O roșie mijlocie conține 3 mg. Se pare că licopenul din roșiile fierte e și mai bine utilizat. Un pahar de suc de roșii conține între 15 și 30 mg.
    Glucosinatele, din ridichi, varză, conopidă, năsturel, ajută sistemul imunitar în combaterea infecțiilor și a cancerului. Fitoestrogenele, din soia, cereale, semințe de in și toate soiurile de varză și de conopidă, inclusiv broccoli, au o acțiune protectoare împotriva neoplaziilor în care există și o componentă hormonală, ca în cancerele de sân, uter și prostată, dar și în cel de colon.
    Fitosterinele, care se găsesc în semințele de floarea-soarelui, nuci, alune, susan, scad riscul cancerului de intestin gros.
    Flavonoidele, care se găsesc în coaja fructelor și a zarzavaturilor de culoare roșie, galbenă și violet, în cireșe, vișine, fragi, căpșuni, mure, afine, mere, varză și sfeclă roșie, cartofi, ardei și ceapă, favorizează lupta împotriva infecțiilor și a tumorilor.
    Fenolii, care se găsesc în tărâțele cerealelor și în nuci, împiedică dezvoltarea bacteriilor și a virusurilor, au o acțiune antioxidantă și un efect protector împotriva infarctului miocardic.
    Inhibitorii de proteaze, din nuci, alune, cereale și cartofi, au un efect bun în prevenirea cancerului.
    Saponinele, care se găsesc în păstăioase – fasole, mazăre, soia, năut –, scad riscul neoplasmului de intestin gros.
    Sulfidele, în cantități mari în usturoi, ceapă, praz, inhibă creșterea tumorală și protejează împotriva speciilor reactive de oxigen.
    Terpenele, substanțe aromatice din țelină, mentă, chimen, scad riscul tumorilor maligne.
    Marile deosebiri între morbiditatea și mortalitatea prin cancerele de prostată, sân și intestin gros, între populațiile cu un risc mare, ca cele din Statele Unite, Elveția și Anglia, și cele din Asia, cu un risc mic, se datorează, în primul rând, deosebirilor în ceea ce privește consumul de grăsimi animale și de produse de soia. Izoflavonele genistein, daidzein și glicitein, inhibitorii de proteaze, inozitol, hexafosfatul (acidul fitic), lignanele, fitosterolii și saponinele, care se găsesc în foarte multe vegetale, însă într-o concentrație mai mare în soia, inhibă carcinogeneza.
    De exemplu, izoflavonele frânează proliferarea multor tipuri de celule canceroase, favorizând moartea lor și împiedicând formarea de noi vase de sânge, necesare dezvoltării lor.
Metastazele, adică răspândirea celulelor maligne, de la tumoarea primară la organe aflate la distanță, cu dezvoltarea tumorilor secundare, constituie aspectul cel mai teribil al cancerului. Cu tot progresul tehnicilor chirurgicale și al tratamentelor adjuvante, metastazele sunt cauza principală a prognosticului infaust (nefavorabil) și a deceselor în bolile neoplazice. Studii recente au demonstrat că hrănirea animalelor de laborator cu produse de soia scade apariția și dezvoltarea metastazelor.
    În sfârșit, în multe boli în care este implicat aparatul cardiovascular, ca hipertensiunea arterială, diabetul și ateroscleroza, există o diminuare a relaxării, a dilatării vasculare la diferite substanțe vasodilatatoare.
    Polifenolii din diferite vegetale, fructe și nuci favorizează relaxarea vasculară, dependentă de endoteliu, prin creșterea producției de oxid nitric, contribuind astfel la scăderea mortalității prin boli cardiovasculare.




SfatFarma logo 3/28/2017

Cu toții suntem robii plăcerilor culinare


dependent de mancare

    După o săptămână de festivități, în seara zilei de 8 septembrie 2001, locuitorii orașului Bremerhaven, Germania, și-au luat rămas-bun, în mijlocul unui spectaculos joc de artificii, de la noua navă pentru turiști, realizată în șantierele navale Lloyd din localitate. Vaporul a costat 650 de milioane de mărci, putând găzdui, în condițiile cele mai luxoase, 1.936 de pasageri, plus echipajul de
968 de persoane.
    Societatea armatoare Norvegian Cruise-Line a elaborat o nouă strategie pentru navele ei de croazieră. Vă puteți imagina în ce constă noutatea? Inovația, denumită „Freestyle Cruising”, constă în faptul că fiecare pasager poate lua masa oricând, oriunde și în orice cantitate. Societatea de navigație speră să atragă mai mulți turiști, în special din Germania și Anglia, oferind meniuri pentru orice gust, fără restricții cantitative. Ascensoare cu pereți de sticlă îi transportă pe pasageri pe
cele șapte punți, covoare groase absorb zgomotul pașilor și niște legitimații cu bandă magnetică deschid ușile cabinelor. Cheile aparțin trecutului. Cine are ceva de plătit pentru obiectele din numeroasele magazine de lux, dar nu pentru mâncare sau pentru băutură, care nu costă nimic, o face tot cu această legitimație.
    Epoca celor trei mese ține de domeniul trecutului. Turiștii pot mânca mereu și oriunde se găsesc pe vas. Nouă restaurante, deschise tot timpul, îngreunează alegerea. Călătoria culinară duce, printre altele, în Italia, Hawaii, California și Mexico. După ce te-ai săturat într-un restaurant, poți intra în următorul și-o poți lua de la capăt, ziua și noaptea.
    Pe lângă cele 9 restaurante, pe vas se mai găsesc 12 baruri, încât cine consumă numai câte un păhărel, vizitând localurile existente, s-ar putea să nu mai fie în stare să ajungă la ultimul. Ca să nu mai vorbim de discotecile care-și așteaptă vizitatorii. Centrul de fitness, deschis ziua și noaptea, poate ajuta la arderea caloriilor înghițite, la fel ca bazinele de înot sau terenurile de sport. Iar dacă îi vine cuiva ideea să se căsătorească, o poate face în capela de pe vas, iar pentru săptămâna de miere i se asigură un apartament special. Inovația, care se speră să fie principala atracție, constă în posibilitatea de a mânca oricând, oriunde și, mai ales, oricât. Și acesta e motivul pentru care ne-am permis să atragem atenția asupra noii concepții norvegiene.
    În timp ce savanții descoperă zilnic relele ce decurg din consumul exagerat de alimente, în special alimente ce provin de la animale, majoritatea populației secolului XXI se comportă, cel puțin în domeniul nutriției, ca strămoșii noștri de acum câteva sute sau mii de ani.
    Este extrem de interesant că întreprinderile turistice au constatat că, pentru a-i atrage pe clienți, momeala cea mai bună este mâncarea. Călătorind prin Statele Unite, mi-am dat seama cât de greu e să te abții atunci când, într-un restaurant, după ce-ai plătit la intrare 10 dolari, poți consuma orice și oricât: salate, supe, ciorbe, mâncăruri, fripturi și alte produse de carne, pește, prăjituri, torturi, înghețată, fructe și tot ce mai e comestibil. Ospătarii n-au decât rolul de a lua de pe masă farfuriile care s-au golit și, deoarece nimeni nu pleacă fără să fie sătul până peste cap, pe locurile eliberate rămân și bacșișuri pe măsura gradului de saturație. Dar aceasta se întâmplă nu numai dincolo de Ocean. Dacă nu sunteți prea ocupat cu propria hrănire, observați cum se comportă majoritatea celor care, cu anumite ocazii – nunți, agape etc. –, au acces nelimitat la bunătăți culinare. Sau, poate, surprinzându-vă în flagrant, veți avea onestitatea de a nu-i judeca pe ceilalți.
    Nici noi nu dorim să condamnăm pe nimeni, știind cum este natura noastră. Lipsa de stăpânire în fața bunătăților nu aparține numai speciei umane. Probabil că acesta este și argumentul cel mai puternic al celor care susțin că ne tragem din animale! Cine mai vrea să știe că reducerea cantităților de alimente consumate constituie singura și cea mai eficientă măsură, dovedită științific, de prelungire a vieții și de prevenire și dezvoltare a bolilor canceroase?
    Acum se știe că, pentru a supraviețui, celulele canceroase cu o creștere rapidă au nevoie de mai multe calorii decât celulele sănătoase. De fapt, celulele canceroase stau în fața unei dileme. Fie că nu se vor înmulți mai repede decât restul celulelor din organism, fie că vor muri în încercarea lor de a se reproduce mai repede decât le permite aportul limitat de energie. În anul 1993, cercetătorii de la Universitatea Tulane, New Orleans, Louisiana, au urmărit 23 de pacienți cu neoplasm pancreatic, care au adoptat un regim sărac în calorii și bogat în fibre. În grupul de control, pacienții care nu și-au schimbat modul de alimentație au trăit în medie cam 6 luni, în timp ce bolnavii care au acceptat dieta hipocalorică au trăit un an și jumătate. În anul 1998, cercetătorii de la Institutul Național de Cancer din Betesda, Maryland, SUA, au arătat că obezitatea asociată cu o alimentație bogată în calorii crește riscul îmbolnăvirilor de cancer pancreatic. În anul care a urmat, aceiași cercetători au constatat că șobolanii ținuți la un regim sărac în calorii dezvoltau cancere de prostată de dimensiuni mai mici decât cei care se hrăneau după plăcere, iar celulele tumorale mureau mai repede și aveau vase de sânge mai mici și mai subțiri.
    „În mod evident”, spune Steven Clinton, de la Universitatea de Stat Ohio, Columbus, Ohio, „restricția alimentară inhibă dezvoltarea tumorilor.” Consumul mai redus de calorii mai are și alte avantaje, care ne interesează pe toți cei care ne considerăm sănătoși și care nu putem împiedica scurgerea timpului. Stephen Spindler și colaboratorii de la Universitatea California au descoperit că genele din ficatul șoarecilor bătrâni pot fi făcute să se comporte ca atunci când animalele erau tinere, reducând pur și simplu cantitatea de hrană timp de patru săptămâni. „Întinerirea genetică”, obținută în felul acesta, poate ajuta ca ficatul să metabolizeze mai bine alimentele sau să elimine toxinele.
    Cercetătorii au hrănit un grup de șoareci cu un regim normal în tot cursul vieții lor. Un alt grup a primit numai jumătate din hrana consumată de primul grup. Iar alți șoareci, hrăniți normal, au fost trecuți la regimul restrictiv de 50%, timp de o lună, abia când au ajuns la vârsta de 34 de luni, ceea ce corespunde vârstei de 70 de ani la om.
    S-au examinat 11.000 de gene din ficatul șoarecilor și s-a găsit că, la animalele hrănite normal, 46 de gene prezentau modificări legate de vârstă – produceau inflamații și radicali liberi, cu urmări negative asupra sănătății. La șoarecii ținuți la regim restrictiv, 27 dintre cele 46 de gene se comportau ca genele tinere. Dar observația cea mai surprinzătoare a fost că șoarecii care au fost supuși la un regim restrictiv doar la o vârstă înaintată au beneficiat totuși, în proporție de 70%, de această „întinerire” a genelor. Se știe că, o ată cu înaintarea în vârstă, organismul nostru devine mai puțin eficient în metabolizarea și folosirea medicamentelor și eliminarea toxinelor. Trecerea la o alimentație restrictivă, adică hipocalorică, foarte ușor realizabilă printr-un regim total vegetarian, poate influența genele din ficat, bucătăria organismului. Lucrarea a fost publicată în Proceedings of țe National Academy of Sciences (vol. 98, p. 10 630, sept. 2001). Deci, la nici o vârstă înaintată nu e prea târziu pentru a întineri unele gene, iar metoda nu e deloc costisitoare: reduceți cantitatea de alimente consumate și, mai ales, nu mâncați seara! Și nici posturile de mai multe zile nu constituie o aberație, mai ales dacă se asigură aportul de 6-8 pahare de apă zilnic. Cercetătorii nu încetează să ne reamintească faptul că fasolea soia oferă o protecție deosebită împotriva cancerului. Genisteina, un fitoestrogen din soia, favorizează moartea celulelor tumorale. Principiul de acțiune al genisteinei este explicat astfel: în mod normal, tumoarea se poate dezvolta repede, pentru că, după consumarea rezervelor disponibile de oxigen și glucoză, emite semnale SOS, în urma cărora apar o serie de vase noi de sânge, cu substanțele nutritive necesare. Genisteina blochează tocmai această posibilitate – împiedică afluxul necesar de sânge, și tumora moare prin înfometare.
    Relativ recent, în revista Nutrition Review (vol. 56, p. 231-235), se arată că soia are o acțiune favorabilă și în prevenirea aterosclerozei, diminuând concentrațiile de LDL-C circulant prin următoarele mecanisme: În primul rând, proteina din soia scade absorbția intestinală a colesterolului, precum și a acizilor biliari, din care ficatul va elabora colesterolul. În al doilea rând, proteina din soia crește activitatea receptorilor pentru LDL, grăbind scoaterea din circulație a acestor lipoproteine cu densitate mică. În al treilea rând, soia scade colesterolemia, datorită izoflavonelor pe care le conține. Soia conține cel puțin 12 izoflavone, dintre care cele mai cunoscute sunt genisteina și daidzeina.
    Deoarece structura izoflavonelor este asemănătoare hormonilor estrogeni și pentru că ele se fixează pe receptorii de estrogen, arătând o afinitate mare pentru receptorul B, se consideră că izoflavonele sunt responsabile pentru efectele asupra lipidelor serice. Se știe că estrogenii mamiferelor scad LDL-C și cresc HDL-C, pe lângă efectul protector asupra vaselor de sânge.




SfatFarma logo 3/27/2017

Cum funcționează digestia alimentelor?


sistemul digestiv

    Sper că ați avut o masă de dimineață consistentă, care v-a oferit energia necesară pentru perioada cea mai activă a zilei. Există nenumărate alternative pentru a nu recurge doar la salam și la brânzeturi, dacă nu urmărim doar satisfacerea gusturilor, ci și aspectele nutriționale. Celulele organismului nostru nu consumă nici ouă, nici produse lactate, nici carne, nici măcar cereale, nuci sau fructe. Ele nu pot folosi decât molecule de glucide, proteine, grăsimi, minerale, vitamine și substanțe fitochimice.
    Știind aceasta, să presupunem că aș așeza într-un mixer toate alimentele de pe masă, le-aș transforma într-un amestec fărâmițat foarte fin și mi le-aș injecta în venă. Ce s-ar întâmpla? După o zi
sau două s-ar anunța o întrunire, ar veni câțiva prieteni buni, înarmați cu batiste pentru a-și șterge lacrimile, un preot ar spune câteva cuvinte frumoase, probabil nemeritate, privind spre mine, așezat acum într-o cutie lunguiață, după care aș fi coborât aproximativ 2 metri, iar, în zilele următoare, ați avea surpriza de a auzi la radio o voce mai plăcută și teme mai interesante.
    Nu, nu, celulele organismului nostru nu pot utiliza alimentele pe care le înghițim! Dar nu mi-ar plăcea nici ca dimineața, așezându-mă la masă, să am în față o farfurioară cu fibre, opt sau zece ceșcuțe cu aminoacizi, o altă ceșcuță cu pudră de amidon pur și numeroase căpăcele cu vitamine, minerale și fitochimice, deci toate moleculele celulelor mele. Și ce gust ar avea acest dejun, nici să nu mă întrebați!
    Cât de bun și de înțelept a fost Dumnezeu atunci când a împachetat moleculele, de care au nevoie celulele noastre, în alimente atât de apetisante, cu arome și culori încântătoare, după ce, în prealabil, a creat în corpul nostru tubul digestiv, care fărâmițează și desface alimentele în molecule de nutrienți; acestea, absorbite în curentul sanguin, sunt transportate și servite celulelor după nevoie, oferindu-le exact ceea ce le este necesar. Acesta este aparatul digestiv, intermediarul între alimentele gustoase pe care le consumăm și celulele care au nevoie de ele. Probabil știți că procesul digestiei, în realitate, începe în capul nostru, în creierul nostru. Vedem, mirosim și auzim cum alimentele sunt pregătite. Aceste semnale ajung într-un centru de integrare în creier, ne reamintim cât de gustoasă e hrana pe care tocmai o vom avea, și glandele salivare încep deja să secrete mai intens. Anumite mesaje sunt trimise la stomac: „Atenție, vine hrana, fii gata!” și, în clipa când totul e pe masă, sucurile digestive sunt și ele la îndemână, pentru a-și începe acțiunea de fărâmițare chimică și de pregătire pentru absorbția delicioaselor bucate.
    Începem să mestecăm, oricât de grăbiți am fi – un proces absolut necesar pentru ca saliva, cu chimicalele ei, să inițeze digestia, în special a amidonului și a grăsimilor. Pentru a favoriza contactul enzimelor cu interiorul alimentelor, acestea trebuie fărâmițate minuțios, iar în acest timp enzimele își îndeplinesc lucrarea. Însă producția de sucuri digestive nu se datorează numai mesajelor care pornesc de la simțurile noastre. Centrul din creier determină declanșarea secreției lor cu ceva înainte de ora presupusă de masă, pentru ca totul să fie gata în momentul apariției alimentelor. Există o anumită „condiționare”, demonstrată de Pavlov la începutul secolului trecut. Dacă se așteaptă o oră sau două peste timpul regulat de masă, sucurile, dezamăgite, rămân neutilizate. Desigur, fabricile producătoare de enzime pot interveni oricând, printr-o șarjă pregătită de urgență, cu un consum mai mare de energie. Iar dacă luăm masa cu o oră sau două mai devreme decât timpul obișnuit, stomacul nu e pregătit și trebuie să-și mobilizeze forțele pentru a face față alimentelor neașteptate. Cel mai bine e să luăm mesele la aceleași ore și, dacă e cu putință, să avem numai două mese pe zi, care sunt absolut suficiente pentru majoritatea adulților sănătoși, însă ultima să fie în jurul orelor 15-16.
    Stomacul are trei funcții principale: Prima, de a înmagazina alimentele, pe măsură ce sunt mestecate și înghițite. În stomac, continuă digestia amidonului, începută în gură de către enzima amilaza, care continuă timp de aproximativ trei ore. A doua funcție este de a secreta enzime, hormoni, acid clorhidric și mucusul care căptușește stomacul și constituie o barieră protectoare față de substanțele acide și față de alți agenți ce pot leza straturile mucoasei gastrice. Printre acești agenți amintim: oțetul, acidul acetilsalicilic sau aspirina, cortizonul, băuturile alcoolice, piperul, muștarul, ardeiul iute și scorțișoara. Toate acestea ar trebui evitate.
    Al treilea rol al stomacului este acela de a amesteca alimentele cu sucurile digestive și, prin contracții ritmice, de a elimina porțiuni mici din conținut, care trec prin canalul piloric în duoden și în intestinul subțire. Contracțiile peristaltice gastrice survin, în mod regulat, de trei ori pe minut. În mod normal, stomacul are nevoie de 3 ore pentru a rezolva o masă simplă și de 4-5 ore sau și mai mult, dacă a fost o masă mai abundentă și mai complexă, după care îi face plăcere să aibă o perioadă de liniște, de o oră sau două, pentru a se pregăti pentru masa următoare. Mâncatul între mese tulbură întregul proces al digestiei gastrice, chiar dacă nu realizăm tulburarea produsă. Enzimele produse de mucoasa duodenală și intestinală, împreună cu cele secretate de pancreas continuă digestia grăsimilor, a proteinelor și a glucidelor. Un hormon stimulează secreția pancreatică și contracția vezicii biliare, pentru ca, prin bila ajunsă în duoden, să se desăvârșească digestia grăsimilor.
    Contracțiile intestinale favorizează amestecul conținutului cu sucurile digestive, precum și contactul cu mucoasa intestinală, pentru a ușura absorbția nutrienților. În același timp, conținutul e
propulsat către intestinul gros. Intestinul subțire are o lungime de 6 metri și, pentru a avea la dispoziție o suprafață de absorbție cât mai mare, prezintă pliuri și niște evaginații, niște ridicături ale mucoasei, sub forma unor degete, numite vilozități. Aceste vilozități sunt acoperite cu celule resorbante, fiecare având aproximativ 3.000 de microvilozități sau 200 de milioane pe milimetru pătrat. Toate acestea fac ca suprafața de resorbție să fie de aproximativ 200 m2, adică de 100 de ori mai mare decât suprafața corpului uman.
    Celulele mucoasei intestinale se înnoiesc la fiecare 36 de ore. În cursul trecerii prin intestinul subțire, care durează aproximativ 8 ore, componentele alimentelor ingerate ajung într-un contact
strâns și cu celulele sistemului imunitar. În decurs de 24 de ore, din intestinul subțire ajung în intestinul gros aproximativ 1.500 ml de conținut intestinal. Aici are loc resorbția apei, iar componentele hranei, care n-au putut fi desfăcute de enzimele digestive, sunt atacate de flora microbiană. Intestinul gros are o lungime de 1,5 metri. Tot în intestinul subțire se asigură și echilibrul acidobazic al organismului.
    Când conținutul intestinal a ajuns în intestinul gros, practic, toată hrana a fost desfăcută în moleculele și atomii necesari celulelor și, sub această formă, nutrienții au fost absorbiți în curentul sanguin, pentru a începe călătoria lor prin organism, furnizând energia și substanțele plastice necesare corpului.
    În intestinul gros se absoarbe cea mai mare parte a apei ingerate și are loc digestia fibrelor și a amidonului rezistent cu ajutorul florei microbiene. Amidonul rezistent este fracțiunea de amidon care n-a fost atacată de enzimele digestive, reprezentând între 5 și 10% din amidonul ingerat. Din acest amidon rezistent și din fibre, flora microbiană fabrică acizi grași cu lanțuri scurte, care au un rol în hrănirea mucoasei intestinale.




SfatFarma logo 3/25/2017

Relația dintre psihicul nostru și alimentaţie


psihicul si alimentatia noastra

    Primejdia cea mai mare pentru sănătatea omenirii pornește de la un stil de viață nesănătos și, în primul rând, de la alimentația nepotrivită. Cu toate că, cel puțin în societatea industrializată, există o abundență de alimente valoroase, chiar o supraabundență, cu toate că regulile de bază ale nutriției sănătoase sunt mai cunoscute în prezent decât înainte, tulburările de nutriție legate de alimentație, mai ales obezitatea, hipertensiunea arterială și diabetul, sunt în continuă creștere.
    Chiar dacă, la sondajele efectuate, 80% din populație susține că alimentația sănătoasă și condiția fizică bună constituie o preocupare permanentă, realitatea arată contrariul. Există o discrepanță mare între dorința unei alimentații sănătoase și modul real de hrănire.
    Cercetările arată că, în majoritatea regiunilor globului, modul de alimentație nu e determinat în primul rând de foame, ci de o serie de factori complecși: sociali și psihici. Educația, obiceiurile și tradiția joacă un rol imens, dar și starea psihică individuală. Alimentația face parte din comportamentul nostru social; luarea mesei cu alții ne apropie, creează senzația de „noi” și satisface
nevoia contactului social. Una dintre principalele probleme de sănătate, în Europa, America, țările arabe și multe țări din Asia, este surplusul ponderal, obezitatea. Nu de mult timp, cu ocazia unui congres, echipa de cercetători de la Facultatea de Medicină din Cluj a comunicat că, și în România, 50% din populație este hiperponderală.
    Savanții cercetează semnalele cu acțiune imediată și de lungă durată care dirijează senzațiile de foame, de poftă de mâncare și de sațietate. În acest domeniu, acționează numeroși factori, începând de la digestia gastrică, continuând cu hormonii secretați de aparatul digestiv, insulina și glucagonul, până la mesagerii chimici – leptina, care este secretată de țesutul adipos și frânează ingestia de calorii.
    La obezi, acest semnal nu e înțeles în mod corect, creându-se o rezistență la leptină. Acolo unde, într-adevăr, e vorba de o rezistență la leptină, ea s-ar putea să fie, cel puțin în parte, determinată genetic. Dar nu numai leptina dirijează ingestia de alimente, ci și alți factori: neurohormonii – neuropeptidul Y și melanocortinele, precum și defectele genetice ale homeostaziei energetice și ale reglării greutății corporale. Totuși, numai în extrem de puține cazuri putem arunca vina obezității asupra genelor. Mult mai importante sunt mecanismele dobândite, începând din primele zile de viață. Căci a mânca nu înseamnă doar potolirea senzației de foame, ci în același timp o plăcere, iar atitudinea față de hrană, care începe la sânul mamei, este întotdeauna fixată într-o relație socială și emotivă.
    Temelia atitudinii față de modul de alimentație se așază în prima copilărie. Deoarece hrănirea are loc de mai multe ori pe zi, copiii se obișnuiesc cu anumite gusturi, pe care ajung să le iubească. Prin părinți, frați, surori și copii de aceeași vârstă, care apreciază sau desconsideră anumite alimente și băuturi, se transmite componenta socială a nutriției.
    Mâncăm pentru a sărbători, pentru a ne răsplăti, pentru a ne relaxa sau pentru a ne consola. Problema apare când, în situațiile respective, în locul alimentelor nu dispunem de alternative. În aceste cazuri, consumul crescut de hrană, de exemplu pentru a ne consola, este programat, pregătindu-se apariția obezității. De multe ori, stresul poate anihila controlul asupra consumului de alimente, ducând la o ingestie crescută de alimente.
    Cheia combaterii obezității se găsește în domeniul profilaxiei, iar prevenirea surplusului ponderal trebuie să înceapă deja în copilărie. Părinții trebuie să știe că în această perioadă se fixează gusturile față de alimentele sănătoase, formându-se stilul de viață, care, de obicei, va fi continuat pe tot parcursul vieții. Este extrem de important ca, de la cea mai fragedă vârstă, copiii să consume împreună cu părinții alimentele cele mai sănătoase, oferite în formele adecvate vârstei: salate de roșii, de varză, castraveți, spanac, măcriș, morcovi, gulii; zarzavaturi fierte, fără grăsimi: conopidă, broccoli, mazăre verde; leguminoase: fasole, linte, cereale integrale și tot felul de fructe. Copiii se vor obișnui și vor îndrăgi această hrană.
    Și acum un sfat foarte important: nu forțați copiii să mănânce! Permiteți păstrarea și întărirea senzațiilor de foame și de sațietate. În loc de a-i îndemna pe copii să mănânce mai mult sau să golească farfuria, să ne încredem mai mult în instinctele naturale și în reglarea fiziologică. Îndemnul de a mânca sau chiar obligarea de a consuma întreaga porție diminuează propria senzație de sațietate a copilului, deoarece insistența și autoritatea părinților vor fi considerate mult mai importante decât propriul simț de sațietate. Prin aceste semnale simple, dar repetate, dacă există și o predispoziție genetică, se așază fundamentul viitoarei obezități.
    Aș dori să atrag atenția asupra faptului că fetițelor li se creează viitoare probleme de sănătate, pentru că nu li se oferă ocazia de a fi suficient de active fizic, înainte de a ajunge la vârsta adolescenței. Deja la vârsta de 5-6 ani fetițele sunt mai puțin active fizic decât băieții. Aceasta pentru că, de cele mai multe ori, părinții au o atitudine exagerată de protecție față de fetițe.
    Părinții exagerează când, de teamă, limitează libertatea copiilor. Riscul unei răpiri sau al seducerii e foarte mic, în comparație cu riscul bolilor care se vor instala datorită lipsei de mișcare.
     Pe lângă a le acorda mai multă libertate, pentru a se juca în aer liber, părinții îi pot convinge pe copii să fie mai activi prin exemplul personal. Copiii percep extrem de exact câtă activitate fizică depun părinții. De exemplu, dacă în loc de a urca scările mama ia liftul, copiii vor observa și îi vor urma exemplul.
     Creșterea copiilor este, probabil, cea mai importantă problemă de sănătate publică, cu care e confruntată societatea zilelor noastre. Ea este singura și cea mai importantă variabilă implicată în bolile și în accidentele copilăriei, în folosirea tutunului, a alcoolului și a altor droguri, în părăsirea școlii, în sarcinile la minore, în criminalitatea juvenilă și în bolile psihice. Toate acestea, și încă multe altele, nu numai că sunt extrem de grave prin ele însele, dar devin și mai importante ca precursoare ale nenorocirilor din viața de adult.
    Și dacă cumva am uitat, să ne reamintim că educația = exemplu + iubire.