Bebelușul poate să plângă din câteva motive doar: îl doare ceva, îi este rău, îi e foame, s-a plictisit, sau este obosit. Acesta nu vă poate transmite verbal nevoile lui, de aceea apelează la plâns pentru a se face înțeles. Felul în care plânge, sonoritatea lui și alte comportamente sau reacții asociate fac diferența între mai multe tipuri de plâns și vă ajută să aveți grijă corespunzător de el. Până la momentul în care copilul începe să vorbească și să transmită verbal emoțiile și stările prin care trece și nevoile pe care le are, comportamentul lui rămâne cel mai important mijloc de comunicare. Chiar dacă pare că plânsul bebelușului este mereu același și că nu există diferențe între o repriză de lacrimi și alta, la o analiză atentă a sunetului plânsului, veți vedea că există diferențe.
Pentru a descifra plânsul bebelușilor, putem folosi limbajul Dunstan al bebelușilor. Acesta se referă la o serie de reflexe vocale pe care copiii le au în primele luni de viață, când încă nu știu să vorbească. Ideea de bază este că înainte de a folosi limbajul ca mod de comunicare, bebelușii se folosesc de aceste reflexe vocale pentru a-și comunica nevoile.
Sunetele pot fi asociate anumitor reflexe pe care fiecare ființă umană le are, cum ar fi, spre exemplu, strănutul, creându-se astfel un pattern ușor de recunoscut în orice împrejurare. Înainte ca bebelușul să înceapă să plângă pentru a atrage atenția adulților din jur că are o anumită nevoie, el scoate anumite sunete / țipete care ar putea fi asociate cu anumite nevoi. Acestea se transformă în plâns doar dacă nevoile pe care le reclamă nu îi sunt îndeplinite. Pe măsură ce bebelușul crește, sunetele reflexe sunt înlocuite cu altele, mai elaborate, apoi cu silabe și, în cele din urmă cu cuvinte.
Limbajul bebelușilor - fiecare tip de plâns înseamnă altceva
Conform teoriei Dunstan, există 5 sunete reflexe, universale, pe care copiii le folosesc pentru a-și exprima nevoile. Acestea sunt:
- Neh
- Mi-e foame! Sunetul este produs cu ajutorul limbii care atinge cerul gurii și alternează cu mișcările ce indică reflexul suptului. Partea cea mai importantă a sunetului, este acel "n" de la început.
- Oh
- Mi-e somn! Sunetul seamănă cu un fel de căscat sonor și indică faptul că bebelușul este obosit. Gurița lui va lua forma unui oval.
- Heh
- Simt un disconfort! De obicei, acest sunet indică stresul, disconfortul, nevoia de a i se schimba scutecul. Sunetul apare ca un reflex al unui disconfort legat de piele (frig, cald, umezeală, mâncărime etc.). Uneori este repetat (heh-heh-heh! sau ha-ha-ha!)
- Eh
- Trebuie să râgâi! Sunetul se produce atunci când în piept se află o cantitate mare de aer și reflexul este de a-l scoate cât mai repede afară, pe gură. Adesea sunetul este repetat, la intervale foarte scurte.
- Ai (Ei)
- Am gaze! Durerile de stomac cauzate de gaze sunt semnalate prin acest sunet. Adesea sunetul este însoțit de o mișcare reflexă de ridicare a genunchilor la piept, bebelușul încercând să elimine gazele care exercită presiune asupra intestinelor. Uneori sunetul este prelungit. În orice caz, dacă nu ați reacționat la eh!, cu siguranță veți auzi și un ai/ei!
Sfaturi adiționale:
- Tipul plânsului este cel mai ușor de descifrat chiar după ce bebelușul a început să plângă. Dacă plânge de mai mult timp, fiecare tip de plâns poate trece în plânsul de disconfort și supărare.
- Câteodată bebelușii combină tipurile de plâns. În acest caz răspundeți la plânsul care e mai proeminent.
- Schimbarea poziției bebelușului poate face înțelegerea mesajului mai ușoară.
- Bebelușul dumneavoastră poate să nu plângă cu toate tipurile de plâns listate mai sus.
V-a plăcut articolul? Nu uitați să vă abonați la noutăți!
0 comentarii până acum
Trimiteți un comentariu