De toamna târziu și până la mijlocul primăverii, pe crengile arborilor, dar și pe ale pomilor fructiferi se văd niște tufe rotunde, care de la distanță par cuiburi de păsări, lucrate cu măiestrie. Nu sunt cuiburi, ci este vâscul, o plantă parazită, care "urăște singuratatea", căutând apropierea copacilor.
Extrem de popular datorită presupusei sale virtuți de a aduce noroc, atârnat de lampă sau prins pe ușă în noaptea de Anul Nou, vâscul este un simbol al biruinței vieții. Faptul că, la fel ca și bradul, nu-și leapădă frunzele niciodată, rămânând pururea verde, îl face să fie foarte îndrăgit. Se spune că vâscul aduce sănătate și spor în casă, că asigură stabilitatea cuplurilor care se sărută sub o crenguță de vâsc, că alungă bolile și atrage îngerii. Acum 2000 de ani, vâscului i se atribuiau însușiri magice. La celți, el era adorat ca simbol al feminității. Celții credeau că vâscul a fost creat de un fulger luminos, care a pătruns în stejar, dându-i astfel proprietăți magice. Plantă veșnic verde, el era celebrat ca simbol al vieții eterne; lipsa de rădăcină îl făcea să fie considerat de esență divină, un fiu al cerului. Vâscul juca un rol important în ritualurile celtice. El se tăia numai după solstițiul de iarnă, cu o seceră de aur, purtată de un preot înveșmântat în alb.
La vikingi, vâscul simboliza pacea, protecția împotriva spiritelor rele. Grecii credeau că acea creangă de aur care i-a deschis lui Eneas drumul spre lumea cealaltă era o mlădiță de vâsc. Românii așezau pe capul zeiței Diana, simbol al fertilității, o coroană de vâsc. În Evul Mediu creștin, se spunea că lemnul crucii pe care a fost sacrificat Iisus era lemn de vâsc, fapt pentru care planta vindecă orice boli. Departe de a fi apus, faima vâscului este astăzi în creștere, o reputație care nu vine însă din mitologie, ci din redutabilele lui virtuți tămăduitoare.
Dupa cum am mai spus mai sus, vâscul urăște singurătatea și nu trăiește niciodată pe picioarele lui. El se agață de câte un arbore primitor, care îi oferă casă și masă pe gratis: o locuință confortabilă, la aer curat, hrană bogată în substanțe vitale, ferindu-l de vânturi și de furtuni, Are o formă de sferă și tulpinițe scurte și groase; are rădăcini ascuțite, care se înfig în coaja de pe ramurile copacilor, până în locul unde circulă seva; ca să reziste la iernile în care, alături de brad e singurul supraviețuitor al pădurii, are frunze groase, pieloase, străbătute de mai multe nervuri. La subsuoara lor, dar și în vârful rămurelelor fragede se nasc flori galbene, ce se transformă în boabe sferice alb-translucide, care conțin un suc gelatinos, zaharat.
Din luna noiembrie și până în aprilie, se culeg ramurile tinere, cu o grosime sub jumătate de centimetru, cu frunze cu tot. Totuși, perioada ideală de recoltare este toamna și iarna, până la sfârșitul lui februarie, când planta începe să se preocupe de maturizarea fructelor sale. Din speciile înalte, cum sunt bradul și pinul, recoltarea se face numai în parchetele de tăiere, după doborârea arborelui. Din pomii fructiferi, cum sunt părul, mărul și prunul, recoltarea se face ușor.Frunzele și ramurile tinere de vâsc se pot folosi proaspete sau uscate.
Atenție! Boabele vâscului sunt otrăvitoare! Uscarea se face în poduri sau în locuri aerisite, dar la adăpost de lumină, pentru că planta să-și păstreze culoarea verzuie. Vâscul uscat se păstrează în pungi sau saci de hârtie, în locuri ferite de umiditate. Termenul său de valabilitate este de maximum doi ani. Vâscul este și un medicament, dar și o otravă redutabilă. Vâscul de pe plop, salcie, tei, nuc, frasin, arțar, paltin, salcâm este foarte toxic, fiind contraindicată utilizarea lui în medicina umană. Vâscul de pe măr, prun, gutui, păr, măr pădureț, pin și brad are o toxicitate mult mai redusă, acesta fiind vâscul bun, medical. Semnele intoxicației cu vâsc sunt:
- scăderea tensiunii arteriale (hipotensiune);r
- rărirea ritmului cardiac;
- apariția de frisoane;
- tulburări nervoase cu paralizie și pierderea sensibilității.
În general, vâscul nu se prepară la temperaturi înalte (peste 60 grade C) din două motive: sunt deteriorate principiile active; se formează substanțe cu un grad de toxicitate ridicat. Din acest motiv, preparatele cele mai folosite sunt cele obținute la rece: pulberea, maceratul în apa și vinul medicinal.
Pulberea - frunzele și ramurile de vâsc uscate se macină fin cu râșnița de cafea; dacă mai rămân bucăți nemăcinate, se face o cernere. Modul de administrare variază în funcție de cazul tratat. Doza maximă de pulbere este de 2 g pe zi pentru un adult.
Maceratul la rece - în 200 ml de apă (o cană) se pune o linguriță rasă de pulbere de plantă. Se lasă la macerat la temperatura camerei timp de 8 ore. Se filtrează și se consumă în maximum 8 ore (cu condiția să nu fie păstrate la temperaturi mai mari de 21 grade C).
Bolile care se vindecă cu vasc: din cele mai vechi timpuri, vâscul a fost folosit pentru bolile de inimă și vasculare, fiind un remediu redutabil mai ales în hipertensiune și în ischemia cardiacă în faze incipiente. Tot din bătrâni se știe că vâscul este un leac bun pentru nervi, fiind un remediu subtil și eficient în tratarea epilepsiei, isteriei și a spasmelor. Deși nu s-a putut stabili cu precizie care principii active ale vâscului acționează atât de puternic și nuanțat asupra sistemului nervos, știința a mai adăugat câteva boli pe lista celor vindecate sau ameliorate cu vâsc: astmul pe fond de stres, amețelile (vertijul), tusea spastică și tusea rebelă. Tradițional, vâscul se mai folosea și în bolile respiratorii: bronșită, astm (provocat de cauze diverse) și leziuni pulmonare provocate de infecții. Medicina actuală nu a confirmat întru totul aceste utilizări, însă a scos la iveală un lucru foarte interesant: vâscul stimulează extrem de puternic imunitatea, atât imunitatea locală, cât și pe cea generală. Iată în continuare câteva utilizări ale vâscului:
Hipertensiune - cea mai eficientă metodă de administrare este 1/2 linguriță rasă de pulbere, luată dimineața, pe stomacul gol. Pulberea se ține sub limbă un sfert de oră, apoi se înghite cu puțină apă. Rezultatele tratamentului se simt cel mai bine după două-trei săptămâni.
În ateroscleroză și arterioscleroză este eficient pentru faptul că asigură o mai bună circulație a sângelui în artere. Se consumă două căni de macerat pe zi, luate în trei-patru reprize, întotdeauna pe stomacul gol. Eficiența tratamentului crește mult dacă se trece la o dietă adecvată, săracă în grăsimi și bogată în fructe și legume proaspete.
Tusea și tusea convulsivă - se ia un vârf de cuțit de pulbere de vâsc, se ține sub limbă un sfert de oră, apoi se înghite cu jumătate de cană de ceai fierbinte de busuioc, maghiran sau cimbrișor. Se repetă tratamentul de maximum patru ori pe zi.
Epilepsie - se fac cure de șase săptămâni cu vâsc luat sub formă de macerat: două căni pe zi, dimineața și seara. La copiii între 3-10 ani se va reduce doza la o treime, iar la cei între 10-14 ani se va reduce la jumătate. În popor, macerația se făcea în apa sfințită.
Nervozitate, isterie - tratamentul clasic este cu pulbere: se ia un vârf de cuțit de pulbere, de patru ori pe zi, cu apă. Tratamentul popular este mai interesant: criza de nervi se potolește cu o ceapă tăiată în două. Ne apropiem nările de mijlocul proaspăt despicat al cepei, închidem ochii și inspirăm cu putere! Aceasta ne calmează instantaneu pentru vreo câteva minute. În acest timp, se ia o frunzuliță de vâsc, se mestecă foarte bine, iar apoi se înghite. Reușita tratamentului este garantată.
Astm (inclusiv astm convulsiv) - în jumătate de borcan de miere lichidă se pun patru linguri de pulbere de vâsc fin măcinată și cernută, 10-20 de picături de ulei volatil de cimbru, 30 de picături de ulei volatil de mentă și se amestecă foarte bine. Se ia câte o linguriță de patru ori pe zi, timp de minimum o lună.
Sterilitate sau impotența asociată cu hipertensiune - se ia vâsc plămădit în rachiu sau alcool: o lingură în 100 ml de ceai de păducel - fructe, de două ori pe zi, înainte de masă. Tratamentul se face minimum timp de trei luni.
Tulburări de menopauză - se combină în proporții egale pulbere de vâsc, talpa-gâștei, crețișoară și sunătoare: se ia de trei ori pe zi câte o linguriță rasă din această combinație de pulberi, cu puțină apă.
Adjuvant în hemoragie și accident vasculat, mai ales la vârstnici - se face o cură de două săptămâni cu un vârf de cuțit de pulbere de vâsc, de trei ori pe zi. În paralel, este bine să se facă și un tratament cu tinctură de ginkgo biloba, să se bea ceai de rozmarin în loc de apă, să se consume cantități mari de linte, hrișcă, soia (boabe sau germeni), polen de albine (dacă este suportat de ficat și nu sunteți alergic).
Imunitate scăzută - se face săptămânal o clismă cu jumătate de litru de apă, în care au fost macerate (8-10 ore) două lingurițe rase de vâsc, două lingurițe de semințe de in și două lingurițe de musețel. Apa va fi ținută în colon timp de 15 minute, înainte de a fi evacuată.
V-a plăcut articolul? Nu uitați să vă abonați la noutăți!
nu am mai vazut demult vasc
RăspundețiȘtergere