SfatFarma logo luni, mai 28, 2018

Cum să faci abuz de Sărbători (mâncând de toate) şi totusi să supravieţuieşti? ~ SfatFarma - Farmacistul tău online

Cum să faci abuz de Sărbători (mâncând de toate) şi totusi să supravieţuieşti?



abuz de sarbatori

  Înainte de orice, trebuie să precizez că "abuzul" mâncărurilor de sărbători nu este deloc în favoarea sănătăţii şi ar trebui evitat pe cât se poate. Dar dacă acest lucru nu este dorit sau posibil, acest articol vă va ajuta să treceţi cu mai puţine efecte negative aduse sănătăţii, peste perioada sărbătorilor.

 Abia aștept sărbătorile (oricare ar fi acestea)! Știu că și voi le așteptați și deja vă gândiți cu drag și poftă la masa plină cu de toate.  Am pentru voi 5 sugestii pentru cei care mănâncă o dietă standard, care să vă ajute să vă bucurați de mâncare, chiar să vă permită să înfulecați din plin, fără să vă simiți rău. 
 Și nu, nu excludem mâncărurile și combinațiile delicioase, nici nu ne silim să ne oprim înainte să ne săturăm pentru a ne ridica de la masă înghițind în sec. 
 1. Dacă folosiţi grăsimi la gătit, alegeți rețete care presupun gătitul cu grăsimi precum ghee sau unt de cocos și untură de palmier. Ce au toate în comun? Grăsimi prietenoase cu orgaismul uman, protejate în fața oxidării. Personal, prefer ghee-ul făcut în casă la majoritatea preparatelor. Uitați de alte restricții, însă evitați cât puteți grăsimile hidrogenate și uleiurile vegetale (margarină, ulei de floarea soarelui, porumb, răpită, de semințe de struguri etc). Dacă grăsimile preponderent saturate protejează, asigură integritatea celulelor, cele vegetale, intens procesate și râncede, vor acționa ca niște torpile asupra acelorași celule. Dacă totuși vă e poftă de un preparat în care e musai să folosiți ulei vegetal, faceți o cantitate mai mică decât de obicei. Uleiul de măsline este în regulă dacă este folosit crud și dacă este organic și de bună calitate.
 2. Mâncați liniștiți carne (dacă neapărat doriţi acest lucru), însă încercați să nu consumați carne macră în exces, ci alegeți părțile mai împănate, cu cartilaje şi oase. În felul acesta veți avea parte de o mâncare mai echilibrată în nutrienți ce vă ajută organismul să asimileze ce-i trebuie și apoi să înlăture toxinele mai lesne. Dacă e să mă întrebați ce carne e de preferat, vă voi spune că cea de vițel și de miel (pentru care măcelăriile arăbești sunt surse decente în orașele mari din țară) pentru că sunt mai bogate în nutrienți și pentru că au grăsimi mai potrivite. Știu însă că toată lumea visează la porc de Crăciun şi la curcan de paşti, așa că vă îndemn să îl marinați bine înainte de gătire, să-l însoțiți cu multe mirodenii și niscaivă murături pentru a-i face față mai ușor. Dacă veți găti pui, străduiți-vă să găsiți de țară. 
 3. Cartofii, orezul, rădacinoasele și legumele în general sunt văzute destul de rar pe masa de sărbători sau în cantități foarte mici. Vă asigur însă că vă veți simți mult mai bine și că veți rămâne cu destulă energie pentru a face alte lucruri plăcute în această perioadă, dacă pe lângă friptură, consumați o porție de piure și o salată de sfeclă roșie cu hrean, murăturile deja menționate și alte variațiuni pe această temă. Iar energia rămasă va fi cu atât mai multă cu cât garnitura depășește porția de friptură. 
 4. La desert vă îndemn să aplicați aceeași regulă cu grăsimile: avem o mulțime de variante delicioase precum frișca din smântâna dulce, mascarpone, creme cu unt, înghețată - sunt atât de multe variante care să ne permită să înlocuim margarina, încât și cei mai puțin pricepuți în ale bucătăriei pot prepara ceva rapid, gustos și sănătos și la fel de prietenos ca felul principal. Amestecați mascarpone cu puțin sirop de arțar sau miere, aruncați deasupra fructe tăiate cubulețe și nuci și veți concura fără probleme cu cele mai elaborate deserturi.  Ananasul e în fruntea listei ca ajutor al digestiei la mesele copioase, dar și fructele de pădure ce se găsesc proaspete sau congelate în multe supermarketuri vă pot veni în sprijin. 
 5. Puține lucruri sunt mai terapeutice pentru organismul nostru decât somnul după o masă bună. Mai ales pentru cei care sunt tot anul pe fugă. Nu vă opresc să vă faceți concediul la munte sau în altă țară, dacă însă vă simțiți stresați și obosiți, cel mai bun cadou pe care vi-l puteți face este o săptămâna de somn. 
 Dacă aveți nevoie de inspirație pentru rețete, îndemnul meu ar fi să evitați cărțile de dietă în vogă; puneți mână pe-un Jamie Oliver și vă veți simți bine cu voi și cu ceilalți!

V-a plăcut articolul? Nu uitați să vă abonați la noutăți!




0 comentarii până acum

Trimiteți un comentariu

smiley
:)
smiley
:(
smiley
:))
smiley
:((
smiley
=))
smiley
=D>
smiley
:D
smiley
:P
smiley
:-O
smiley
:-?
smiley
:-SS
smiley
:-f
smiley
d(
smiley
:-*
smiley
b-(
smiley
h-(
smiley
g-)
smiley
5-p
smiley
y-)
smiley
c-)
smiley
s-)
smiley
d-)
smiley
w-)
smiley
:-h
smiley
:X
Arată emoticoanele smiley