SfatFarma logo vineri, iulie 06, 2018

Batoane de semințe și nuci (Raw Granola Bars) ~ SfatFarma - Farmacistul tău online

Batoane de semințe și nuci (Raw Granola Bars)



 Batoane de semințe și nuci (Raw Granola Bars)

 Ingrediente :

  • Ce nuci doriți (eu am pus migdale) 
  • Ce semințe doriți (eu am folosit semințe de floarea soarelui, de in, de susan, de cânepă și de dovleac) 
  • Un îndulcitor la alegere (eu am pus sirop de arțar) 
  • Scorțișoară din belșug 
  • Ghimbir ras 
  • Puțină sare de Himalaya

 Preparare:
 
 Nucile și semințele se înmoaie (în afară de cele de cânepă). Migdalele, semințele de floarea soarelui și cele de dovleac le-am hidratat peste noapte toate la un loc, iar susanul cu inul aproximativ 2 ore.
 
 Înmuierea semințelor și nucilor este esențială pentru o digestie optimă, eliberându-se astfel inhibatorii de enzime prezenți în mod natural în aceste alimente. Această metodă este defapt un început de germinare.
 
 Siropul de arțar (sau de agave, sau mierea, sau ștevia) se amestecă bine cu scorțișoara, ghimbirul dat pe răzătoarea fină și sarea.
 
 Semințele și nucile (în afară de in și susan) se scurg de apă, se clătesc bine și se lasă la scurs. Se dau la robot și se macină dar nu foarte mult (să rămână bucăți destul de mari).
 
 Apoi se dau prin sosul făcut anterior și se adaugă semințele de cânepă și eventual alte superfoods dorite (maca, lucuma, mesquite, spirulină pudra, goji, sfărâmătură de cacao crudă, etc.).
 
 Compoziția rezultată se întinde pe o hârtie de copt în grosime de circa 6-7mm și apoi se porționează în pătraţele sau dreptunghiuri. Se dă la deshidrator sau dacă nu aveți unul, la cuptorul convențional cu focul dat la mic și cu ușa întredeschisă, până devin crocante.
 
 Se pot ține la frigider într-un borcan de sticlă închis etanș foarte mult timp.
 
 Aceste batoane sunt o gustare excelentă. Eu fac mai multe, le țin la frigider și astfel când nu am timp să prepar ceva, am la îndemână ceva gustos gata preparat! Enjoy!

V-a plăcut articolul? Nu uitați să vă abonați la noutăți!




0 comentarii până acum

Trimiteți un comentariu

smiley
:)
smiley
:(
smiley
:))
smiley
:((
smiley
=))
smiley
=D>
smiley
:D
smiley
:P
smiley
:-O
smiley
:-?
smiley
:-SS
smiley
:-f
smiley
d(
smiley
:-*
smiley
b-(
smiley
h-(
smiley
g-)
smiley
5-p
smiley
y-)
smiley
c-)
smiley
s-)
smiley
d-)
smiley
w-)
smiley
:-h
smiley
:X
Arată emoticoanele smiley