SfatFarma logo marți, noiembrie 24, 2015

Sarea iodată - un beneficiu pentru sănătate?! ~ SfatFarma - Farmacistul tău online

Sarea iodată - un beneficiu pentru sănătate?!



       Am decis să scriu acest articol deoarece consider că este un subiect foarte important pentru sănătatea noastră. Acest subiect este intens discutat de către medicii endocrinologi din România și nu numai, având in vedere numărul crescut al cazurilor de cancer ale glandei tiroide, precum și cazurile de hipertiroidism și alergii,  apărute în urma adoptării de către Guvern a diferitelor legi prin care am fost și suntem obligați să consumăm doar sare iodată. E drept că se mai găsește și sarea simplă, neiodată, în câteva locuri, cum sunt farmaciile naturiste, dar și aici lipsește in majoritatea cazurilor. Deci accesul nostru la sarea neiodată este redus aproape la zero. 
        Ultima lege aprobată de Guvern, HG nr 1904/2006, care este și astăzi în vigoare, modifică HG nr. 568/2002 privind iodarea universală a sării destinate atât consumului uman, cât și animalelor, dar și utilizarea acesteia în industria alimentară, prin creșterea cantității de iod din alimente, fiind interzisă astfel comercializarea sării neiodate. Această lege a fost introdusă cu scopul de a preveni tulburările cauzate de carența de iod, doar ca la momentul respectiv din numărul cazurilor de hipotiroidism prezentate, doar un mic procent era cauzat într-adevăr de carența de iod, fiind alte cauze în majoritatea cazurilor. 
        Prima lege obligatorie de utilizare a sării iodate a apărut în anul 1962, HG nr. 1056, conform căreia în aproximativ 30 de județe din România, considerate gușogene în urma studiilor, a început să se distribuie exclusiv sarea iodată. Atunci a început implementarea acestei legi și în alte tări europene, cum este Elveția de exemplu, care a eradicat prin această măsură toate cazurile de gușă existente la momentul respectiv, doar că între timp s-a revenit la aspectul voluntar de utilizare a sării iodate, cum ar fi trebuit sa fie și în cazul țării noastre.
        Vreau să vă aduc la cunoștință câteva aspecte legate de iodul nostru atât de controversat. Acesta este un oligoelement, adică se găsește în mod fiziologic în cantități foarte mici în organismul uman, fiind indispensabil pentru sinteza hormonilor tiroidieni. Este concentrat în cea mai mare parte în glanda tiroidă. În primele 3 luni de sarcină este într-adevăr foarte esențial pentru buna dezvoltare a sistemului nervos al copilului. Carența sau excesul de iod au efecte nocive asupra organismului. Carența cronică de iod determină scăderea sintezei de hormoni tiroidieni, cu gușă endemică și manifestări clinice de hipotiroidism (mixedem, nanism tiroidian, cretinism etc.), iar excesul de iod determină manifestări de hipertiroidism (exoftalmie, iritabilitate, hiperfagie, tulburări de ritm cardiac etc.), precum și apariția cancerului tiroidian. Deci, în egală măsură este dăunatoare și carența de iod, dar și excesul acestuia în organism. 
         Necesarul zilnic de iod al adultului, conform Organizației Mondiale a Sănătații, este de aproximativ 150 μg, iar în cazul femeilor însărcinate acesta poate crește până la 200-250 μg.  
        La ora actuală, în România cantitatea de iod utilizată pentru 1 kg sare este de 25-40 mg, deci mult mai mare decât avem noi nevoie de fapt - având în vedere că toate alimentele conțin sare iodată. Chiar dacă consumul mediu de sare iodată este de aproximativ 11 grame pe persoană la noi în țară, adică dublu față de cel recomandat de OMS, pentru autoritățile noastre acest aspect nu este unul important, cum nu este nici acela că utilizând doar surse de sare iodată apar tot mai multe cazuri de boli autoimune (ex. tiroidita Hashimoto, boala Graves-Basedow, lupusul eritematos sistemic, etc. ), cazuri în care apare o intoxicație cu anumiți hormoni tiroidieni datorată excesului de iod din organism ( ex. tireotoxicoza ). 
        Doctor Pavel Chirilă, vicepreședinte Bio România: ”Poporul român este agresat cu iod. Excesul de iod duce la cancer de tiroida. În plus, cresc alergiile.”
        Dacă într-adevăr sursa noastră de iod ar fi una naturală, cum este sarea marină sau sarea de Himalaya, atunci am putea vorbi de efectele benefice ale acestui iod asupra stării de sănătate, dar atâta timp cât suntem obligați să consumăm un iod industrial, sintetic, nici pe departe nu putem vorbi despre beneficiile acestuia. 
        Ceea ce mă intrigă foarte tare la noi, românii, este faptul că mereu adoptăm legi fără niște studii făcute în situația noastră, la noi în țară și nu raportându-ne la alte țări, pentru că variațiile sunt destul de mari, iar în cazul introducerii unei legi de obligativitate trebuie sa ai niște rezultate concrete. 
        Deci, concluzionând, cei care au posibilitatea să consume o sare de Himalaya sau de mare de calitate, sunt norocoși...comparativ cu ce suntem obligați să consumăm. Și încă ceva: excesul de sare, indiferent de sursa ei, dăunează sănătății noastre. Nu e nevoie să punem sare pe orice legumă consumată, aceasta conține oricum suficientă sare, dar dacă chiar nu putem fără, atunci folosiți mai bine o sare de calitate. Până la urmă, fiecare își poate trage singur concluziile, dar întotdeauna încercați să vă informați foarte bine când e vorba de sănătatea dumneavoastră din surse reale. 



sarea iodata - pericol pentru sanatate?

V-a plăcut articolul? Nu uitați să vă abonați la noutăți!




0 comentarii până acum

Trimiteți un comentariu

smiley
:)
smiley
:(
smiley
:))
smiley
:((
smiley
=))
smiley
=D>
smiley
:D
smiley
:P
smiley
:-O
smiley
:-?
smiley
:-SS
smiley
:-f
smiley
d(
smiley
:-*
smiley
b-(
smiley
h-(
smiley
g-)
smiley
5-p
smiley
y-)
smiley
c-)
smiley
s-)
smiley
d-)
smiley
w-)
smiley
:-h
smiley
:X
Arată emoticoanele smiley