vaccinurile

Vaccinurile - argumente pro și contra - vă las pe dumneavoastră să hotărâți!

Toți părinții sunt confruntați după nașterea copilului lor cu subiectul vaccinării acestuia. Fiecare din noi suntem puși în postura de a alege ce este bine și ce este rău pentru copilul nostru...

Nutritie echilibrata

Mici secrete ale nutriției echilibrate și sănătoase

Există câteva mici secrete în această complexă zonă a nutriţiei, care dacă ar fi cunoscute şi urmate la scară largă, calitatea vieţii umane s-ar îmbunătăţi rapid...

Mitul copilulu rasfatat

Mitul copilului răsfăţat - când ajunge un bebeluș sau un copil mic să fie răsfățat?

Încă de când sunt gravide viitoarelor mame le este inoculată ideea că ar trebui să aibă grijă din primele zile ca bebelușul să nu devină “răsfățat”, știindu-se că ei, bebelușii, sunt niște “mici santajiști”, niște “pricepuți manipulatori”..

Statistici privind farmaciile din Romania

Statistici privind farmaciile din România - suntem pe locul 5 în Europa, la numărul de farmacii pe cap de locuitor

Numărul de farmacii din România s-a dublat în ultimii zece ani. Distribuirea medicamentelor şi a suplimentelor alimentare este o afacere de 3,3 miliarde de euro...

Pericolul glutenului

Pericolul pâinii noastre cea de toate zilele. Adevărul despre gluten

În România, unul dintre cei mai consumați factori iritanți ai intestinelor este grâul. Grâul este bogat în gluten. Glutenul este un amestec de fracțiuni proteice, în principal reprezentate de glutelină și prolamină, fiind întâlnit în diverse produse cerealiere...

Se afișează postările cu eticheta nutriție. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nutriție. Afișați toate postările
SfatFarma logo duminică, iunie 24, 2018

Cum preparăm pseudocerealele - totul despre quinoa, amaranth, hrişcă şi mei


pseudocerealele

 Dacă e să consumăm cereale în mod frecvent, măcar să consumăm unele de calitate și să le gătim în așa fel încât să obținem maximum de nutriție și minimum de antinutrienţi.

 Postarea asemănătoare, în care subiectul principal sunt leguminoasele, o puteţi citi aici.

 Cerealele clasice, cu gluten (grâu, secară, ovăz, etc), vor face obiectul unei alte postări. Și acelea pot deveni mai nutritive atunci când sunt preparate corect.

 Astăzi vreau să scriu despre cum este indicat să preparăm pseudocerealele pe care le tot încerc și recomand de ceva vreme încoace: quinoa, amaranth, hrișcă și mei. Cele patru sunt de fapt semințe, însă se comportă și se gătesc asemănător cu cerealele. Preparate corect sunt foarte nutritive, mult mai nutritive decât cerealele cu gluten, și tare la îndemână, mai ales când avem copilași prin preajmă. Poate dura un timp până când ne obișnuim cu noile gusturi aduse de pseudocereale, însă vă promit că merită efortul. Sunt extrem de versatile și deci pot fi combinate în fel și chip.

 În primul rând este bine să ne înarmăm cu o strecurătoare fină pentru că va trebui să clătim bine de tot pseudocerealele înainte de a le prepara.

 Să le luăm pe rând!

 Quinoa - Trebuie spălată bine pentru că are un strat de saponină care o face amăruie. O cană de quinoa va fi fermentata în 3 căni de apă călduță la care adăugăm 1 lingură de zeamă de lămâie sau oțet (doar una din ele). Se lasă la fermentat într-un borcan acoperit cu capac sau într-un castron acoperit cu un prosop de bucătărie, pentru cel puțin 12 ore. După ce a fermentat, se fierbe în apa în care a stat la fermentat  sau supă de legume, pentru 1-1.5 ore la foc mic. De îndată ce dă în clocot, este bine să îndepărtați spuma, pentru că acolo se adună multe impurități. Eu o las mai mult la fermentat și o fierb ceva mai puțin. Se poate folosi în aceleași rețete în care în mod normal am folosi orez. Quinoa este un excelent stimulant pentru lactație. 

 Amaranth - Se fermentează precum quinoa, doar că 2 căni de apă călduță în loc de 3 îi sunt de ajuns și se fierbe ceva mai puțin. Are textură oarecum asemănătoare cu grişul (ceva mai gumos), fiind foarte potrivit pentru budinci, dar și pentru îngroșarea supelor cremă, drept cereale pentru micul dejun.

 Hrișcă - Se fermentează precum quinoa, însă eu prefer să încolțesc și să deshidratez o cantitate mai mare, caz în care nu mai este nevoie să o fermentez. Pentru a o încolți se clăteşte bine, apoi se pune într-o sită mai mare deasupra unui castron (sau chiar pe un platou mai mare, într-un singur strat). O lăsăm așa 2 zile, clătind de 2-3 ori pe zi. La final clătim bine de tot și apoi deshidratăm între 47-65 de grade Celsius până când devine crocantă (încolțită și deshidratată astfel capătă numele de Kasha).

 Mei - Pentru a-l hidrata și fermenta, la o cană de mei, adăugăm 2 căni apă călduță și 2 linguri de zeamă de lămâie sau oțet. Îl lăsăm într-un borcan închis cu capac cel puțin 7 ore. Pentru a-l găti, punem amestecul într-o oală pe foc, dăm în clocot, luăm spuma, apoi fierbem acoperit, la foc foarte mic pentru 45 de minute. Eu îl las uneori mai mult la fermentat (1-2 zile), îl clătesc și-l fierb mai puțin (15-20 de minute). Din meiul astfel gătit se pot face pilafuri, budinci, 1-2 linguri se pot presara peste salate, se poate adăuga la ciorbe.

 Meiul și hrișca pot fi rumenite puțin într-o tigaie încinsă (fără ulei) înainte de a pregăti pilaf, ceea ce le va da o aromă excelentă.

 De ce este atât de important să fermentăm pseudocerealele? Pentru că ele, ca și toate cerealele clasice, leguminoasele, semințele și nucile conțin anumiți antinutrienţi (în special acid fitic) care îngreunează digestia și împiedică absorbția de minerale importante precum cupru, magneziu, calciu, fier și zinc, ducând astfel la carențe periculoase. Enzimele neutralizează acidul fitic. Simpla înmuiere în apă cu lămâie peste noapte crește foarte mult valoarea lor nutritivă. De asemenea, în timpul fermentării, proteinele existențe în pseudocereale devin mai ușor de digerat și de absorbit.

 Personal nu aș da niciodată cereale din comerț bebelușilor/copiilor, în niciun caz din cele instant și în niciun caz de la 4-6 luni. Aș prefera să aștept până pe la 8-12 luni și aș folosi în special pseudocereale bio integrale, corect preparate.





SfatFarma logo marți, iunie 12, 2018

Grăsimile periculoase cotidiene


grasimile periculoase

 În foarte multe produse procesate există câteva tipuri de grăsimi incredibil de nocive, de care ar trebui să ne ferim cu orice preț.
 
 Vestea proastă este că fac foarte rău tuturor, inclusiv copiilor, că lucrurile astea sunt pitite sub mormanul de reclame inocente și ignoranța și că este foarte greu să ne fermim de ele.
 
 Vestea bună este că aflați acum mai în detaliu de ele, vă veți speria și veți lua treptat măsuri. Mizez în special pe mame, care, motivate de sănătatea copilașilor lor, vor lua aminte și vor transmite aceste informații mai departe.
 
 Vorbim de grăsimile hidrogenate, adesea descrise drept “la o moleculă distanță de plastic”,  și parțial hidrogenate (trans) și de uleiurile vegetale polinesaturate oxidate lichide (porumb, canola, soia, floarea soarelui, orez, semințe de struguri, semințe de bumbac), adică obținute prin presare la temperaturi extrem de mari, ceea ce le transformă într-o substanță foarte asemănătoare cu trinitrotoluenul (TNT).
 
 Grăsimile hidrogenate 
 
 Majoritatea uleiurilor vegetale folosite în alimentele procesate din comerț conțin în special grăsimi polinesaturate ce oxidează ușor.
 
 Când sunt încălzite ele se transformă în substanțe toxice, inclusiv în grăsimi trans. 
 
 Hidrogenarea transformă grăsimile polinesaturate, care în mod normal sunt lichide la temperatură camerei, într-o substanță solidă (margarină). Pentru a face acest lucru se folosesc cele mai ieftine uleiuri (soia, porumb, bumbac, rapiţă, râncede deja din urma procesului de extracție la temperaturi extrem de mari) ce se amestecă cu particule mici de metal (de regulă oxid de nichel). Substanță astfel obținută este prelucrată din nou la temperaturi foarte mari, i se adaugă apoi substanțe emulsionante (asemănătoare prin compoziție cu săpunul) și amidon pentru a căpăta o consistență mai plăcută. Substanța rezultată este supusă iarăși la temperaturi mari pentru a fi curățată și pentru a scăpa de mirosul neplăcut. Culoarea naturală a margarinei este gri, ea ajungând la culoarea pe care o știm cu toții, după ce este trecută și printr-un proces de albire.
 
 Cum a apărut margarina?  
 
 Pe la sfârșitul secolului 18, Napoleon al III-lea a oferit un premiu pentru obținerea unui substitut pentru unt, cu care avea să hrănească armata și clasa de jos. Voia un produs foarte ieftin și care să nu râncezească în timpul călătoriilor lungi. Un chimist pe numele lui Hippolyte Mege-Mourie a descoperit că prin stoarcerea grăsimii de vită sub presiune obținea o substanță care devenea solidă atunci când era amestecată (bătută) cu lapte fără grăsime. Produsul gri, neapetisant obținut avea o strălucire perlată, astfel încât chimistul i-a dat numele de "margarine" - din grecescul margarites (perlă). Nu avea gust bun, însă era ieftin.
 
 Nu mult după aceste întâmplări, chimiștii americani au găsit o modalitate de a reinventa untul folosind cea mai ieftină materie primă cu putință. Obținerea substitutului pentru unt din produse animale li s-a părut prea scump și astfel au început să folosească semințe de bumbac. Micuțele semințe negre erau greu de depozitat pentru că fermentau ușor și începeau să miroase oribil. Datorită mirosului urât, chimiștii și-au dat seama că uleiul reacționa cu oxigenul și asta însemna că putea fi modificat chimic pentru nenumărate folosințe. Nu le-a luat mult timp să găsească modalitatea prin care să transforme deșeurile industriei textile în "hrană" pentru oameni.

 Grăsimile parțial hidrogenate (trans): 
 
 Grăsimi ce sunt chiar mai periculoase decât cele hidrogenate, din cauza reacțiilor chimice din timpul procesului de hidrogenare.
 
 La temperaturi mari, oxidul de nichel determină atomii de hidrogen să schimbe poziția acizilor grași din lanț. În mod normal (în natură) acizii grași conțin legături într-o configurație cis (cu atomii de hidrogen de aceeași parte a moleculei), sunt foarte flexibili, deci lichizi.
 
 Hidrogenarea parțială în schimb face două lucruri:

1. determină unele legături cis să devină complet plate și
2. schimbă locul altor legături transformându-le în trans (cu atomii de hidrogen pe ambele părți ale moleculei).
 
 Transformarea din cis în trans înseamnă o moleculă mai țeapănă. De aceea grăsimile hidrogenate parțial devin solide precum untul.
 
 Uleiurile vegetale polinesaturate oxidate (lichide) (gândiți-vă la veșnicul ulei de floarea soarelui consumat la noi)
 
 Mă amuză și mă întristează cum descrie dr. Catherine Shanahan în cartea Deep Nutrition probabilă reacție a semințelor din care se scoate uleiul la temperaturi mari: “Aaaau! Opriți presă! Mă strângeți prea tareeee!”
 
 În loc să ne bucurăm de beneficiile pe care ni le pot aduce semințele și nucile, le transformăm în uleiuri periculoase, dar le consumăm convinși fiind că sunt produse “naturiste”.
 
 Și aceste uleiuri trec prin nenumărate faze de dezodorizare și de înălbire.
 
 Uleiurile tropicale saturate (cocos, palmier) de pildă sunt ușor de extras la  temperaturi mici, pe când cele polinesaturate ies mult mai greu, la temperaturi mult mai mari, iar grăsimile din ele au astfel toate condițiile să se transforme în mutanți periculoși.
 
 Chiar și unele uleiuri polinesaturate pe care scrie “presat la rece” conțin lipide periculoase.
 
 Cel mai sigur este că oleaginoasele care conțin în primul rând grăsimi polinesaturate să fie consumate integrale, crude (ideal, după ce au fost hidratate și apoi deshidratate la temperaturi mici pentru a scăpa de anumite toxine - inhibatorii de enzime).
 
 Ce se întâmplă cu grăsimile vegetale polinesaturate alterate, precum cele de mai sus, atunci când ajung în organism (putem să ne uităm la ele ca la niște bande mafiote foarte eficiente):
 
- enzimele din organism adună acizii grași modificați (pentru că ele asta fac - încep un proces de absorbție a hranei de îndată ce am început să mestecam) și nu mai pot scăpa de ei, ceea ce poate duce la moartea celulelor; dacă mâncăm multe grăsimi trans disfuncția celulară va fi cea care ne va omorî;
 
- întrerup metabolismul normal la copii într-o asemenea măsură încât simetria dinamică le este distrusă și devin disproporționați (oasele nu li se va dezvolta normal);
 
-  afectează dezvoltarea sexuală la copii;
 
- odată ajunse în organism, grăsimile trans se pot reproduce; mai mult decât atât, transformă acizii grași normali în acizi grași modificați periculoși, astfel încât celulele noastre devin parțial hidrogenate;
 
- uleiurile vegetale polinesaturate oxidate (lichide) sunt și mai eficiente decât grăsimile trans la a transforma acizii grași normali în frați de-ai lor - de aceea li se mai spune și Mega Trans;
 
- femeile gravide și cele care alăptează trebuie să evite cu orice preț grăsimile periculoase, tocmai pentru că ele transformă și eventualele grăsimi bune consumate în produși periculoși - afectând astfel și mama și copilul;
 
- grăsimile periculoase duc la formarea de radicali liberi, care nu doar că tranformă acizii grași polinesaturati normali în mutanți, dar pot distruge orice parte a organismului: membranele celulelor, cromozomii etc;
 
- există o legătură clară între grăsimile alterate și cancer (și multe alte boli grave ale generației noastre);
 
- MSG (monoglutamatul de sodiu sau E-621), pesticidele, metalele grele sunt mici copii pe lângă grăsimile vegetale hidrogenate și trans. Niciun alt aliment din dieta modernă nu a fost modificat în asemenea măsură încât să fie atât de periculos, precum grăsimile de acest fel.
 
 Să vedem pe unde găsim grăsimi nocive:  
 
 Margarina și alte creme tartinabile: untul făcut în casă și brânza de vaci de țară au fost uitate, pe nedrept, în favoarea acestora; încercați să lăsați o cutie de margarină undeva la aer și veți vedea că rezistă mult și bine în aceeași formă și că nu se va apropia nicio insectă de ea - o jucărie de plastic ar fi tratată la fel;
 
 Dressingurile pentru salată din comerț:  pe lângă apă și oțet, în majoritatea găsim ulei vegetal (oxidat), zahăr și arome sintetice - o lingură de ulei de măsline și puțin oțet balsamic reprezintă  o alternativă incomparabil mai bună;
 
 Câteva varieţăţi de lapte de orez din comerț: poate conține ulei vegetal (oxidat) în proporție foarte mare - există rețete delicioase și sănătoase de lapte de orez de casă, sau variante bio;
 
 Unele dintre produse de post din supermarketuri: salată de vinete, iahnie de fasole, zacuscă (atenție cu ce ulei faceți zacuscă și alte conserve),  chifteluțe. Conțin uleiuri vegetale (oxidate) - ele pot fi făcute acasă cu uleiuri presate la rece;
 
 Cerealele pentru micul dejun: cele mai multe sunt obținute prin extrudare, expandare și alte procedee asemănătoare. Pasta care rezultă este apoi întărită prin învelirea cu un strat de ulei vegetal (evident, din cele ieftine și râncede) care le va păstra forma și le va feri de umezeală.
 
 Oleaginoasele prăjite (indicate sunt doar cele crude sau călite la temperaturi mici, fără adaos de grăsime): cele din comerț sunt de multe ori acoperite cu ulei vegetal ieftin și rânced;
 
 Biscuiții pentru bebeluși: nu cumpărați dacă sunt trecute la ingrediente “gr Laptele, brânză, “carnea” de soia: procesarea distruge membranele celulelor semințelor de soia și astfel acizii grași polinesaturati se oxidează rapid și se transformă în Mega Trans;
 
 Chiar astăzi am intrat într-o farmacie să citesc din nou, de curiozitate, ingredientele de pe pachețele de biscuiți bio pentru bebeluși. Pe unul scria "untură de palmier", pe unul scria "nu conține grăsimi trans" - ceea ce nu înseamnă că nu poate conține alte grăsimi periculoase, iar pe unul scria "ulei de floarea soarelui organic" - adică potențial mutant organic.
 
 Alte alimente care conțin grăsimi periculoase:
 
 Produsele de patiserie (conțin margarină și multe E-uri periculoase);
 
 Prăjiturelele, brioșele și biscuiții din supermarket;
 
 Pateurile vegetale;
 
 Gogoaşele de la colțul străzii prăjite la nesfârșit în același ulei nociv;
 
 Produsele de fast food: uleiurile folosite pentru a face cartofii prăjiți sunt folosite de nenumărate ori și devin atât de toxice și de degradate încât nu mai pot fi folosite nici măcar drept combustibil;
 
 Crackersii și chipsurile de tot felul, acceptate doar dacă se specifică: ulei de măsline, cocos, untură de palmier, unt, din lista grăsimilor permise; în orice caz, biscuiții făcuți în casă sunt de preferat, pentru că astfel controlați și restul ingredientelor precum îndulcitorii, aromele etc.
 
 Nu se includ la grăsimi periculoase: 
 
 Grăsimile saturate (solide sau semisolide la temperatura camerei): unt de cocos, untura de palmier, unt, untura. Datorită formei lor, oxigenul nu are pe unde să intre nici măcar la temperaturi mari.
 
 Grăsimile mononesaturate (lichide la temperaturi de peste 25 de grade C): ulei de măsline, arahide, avocado, susan, nuci de macadamia - doar o singură moleculă de oxigen se poate strecura în ele, însă nu cu ușurință, ceea ce face aceste grăsimi potrivite pentru gătit și la temperaturi mai mari.
 
 Până de curând, grăsimile saturate (în special de la animale), erau băgate în aceeași oală cu grăsimile trans în baze de date pe care cercetătorii americani le foloseau pentru a face legătura între trendurile alimentare și boli. Acesta va fi însă un subiect abordat separat.

 Sursa principală: Deep Nutrition, dr. Catherine Shanahan 




SfatFarma logo miercuri, mai 30, 2018

Cu ce micronutrienţi suplimentăm şi când?


micronutrienti

 Carențele de vitamine și minerale sunt de cele mai multe ori motivele pentru care ne simțim obosiți, demotivați, pentru care ne îngrășăm aparent inexplicabil, pentru care ne îmbolnăvim ușor și ne punem apoi greu pe picioare.

 Iată cu ce rezonez eu în privința suplimentării:

 Este întotdeauna de preferat să ne luăm vitaminele și mineralele din alimente. Atunci când însă nu avem la dispoziție o varietate de alimente care să acopere toată gamă de micronutrienţi necesari (sau când alegem să nu consumăm anumite alimente), putem apela la câteva suplimente bine alese, în funcție de nevoile fiecăruia. Și datorită faptului că solul este sterilizat de agricultura modernă și multe minerale dispar sau sunt găsite în proporții mult mai mici decât ar fi normal apare nevoia de suplimentare. La fel de important este și să ținem cont nu doar de ce nutrienți avem în alimente sau în suplimente, ci și de cât de bine stăm cu digestia și implicit cu absorbția.

 Suplimentele de vitamine și minerale sintetice sunt, în marea majoritate a cazurilor, de evitat pentru că fac mult mai mult rău decât bine. Nutrienții sintetici, izolați, au cu totul alt efect asupra organismului față de cei naturali. Un exemplu bun aici este acidul folic (vitamină B9) - în natură, folatii nu apar sub formă de acid folic, ci sub formă de tetrahidrofolaţi. Acidul folic din suplimente este cu greu convertit în folaţi de către organismul uman. Și chiar dacă acidul folic poate preveni spina bifida la bebeluși, el nu vine cu restul efectelor dezirabile ale hidrofolatilor (1). Suplimentarea cu acid folic poate duce la sau adânci carența de B12 (2). Sunt de asemenea studii care arată că acidul folic (dar nu și folatii) pot duce la apariția cancerului (3).

 Complexele de multivitamine și minerale sunt de evitat, indiferent că sunt sintetitce sau obținute din produse naturale; cele sintetice, din motive lesne de înțeles, evidențiate puțin și mai sus, iar cele obținute din ingrediente naturale pentru că au multe hibe care duc la împiedicarea absorbției. De pildă, unele minerale și vitamine concurează pentru același loc în organism, ceea ce înseamnă că nu vor fi absorbite nicicum în anumite combinații, ba chiar vor duce și la proastă absorbție a unor nutrienți din alimente.

 Anumite vitamine și minerale nu trebuie suplimentate, ele trebuie luate doar din alimente; ce mai putem face, așa cum am amintit și la început, este să avem grijă de sănătatea sistemului digestiv pentru a asigura o cât mai bună absorbție din alimente. Un exemplu aici este fierul, foarte toxic atunci când este în exces și care poate duce la probleme precum constipație, diaree, arsuri la stomac; mai mult decât atât, în exces, el împiedică absorbția zincului - un mineral și așa găsit cu greu în alimente și care este extrem de important în creștere. Este de preferat să ne asigurăm că absorbim fierul din alimente, având destule vitamine liposolubile în alimentație precum și vitamina C (din alimente și/sau suplimente). Sunt și cazuri în care trebuie suplimentat cu fier, însă decizia trebuie luată cu foarte multă grijă.

 Un alt exemplu este manganul, prezent de altfel în multe complexe de multivitamine și minerale și care este neurotoxic atunci când este în exces. Este puțin probabil să avem carențe de mangan pentru că este prezent în multe alimente vegetale și animale.

 Cu ce e indicat să suplimentăm?

 Vitaminele liposolubile A, D3, K2 (4) - ce colaborează în multe funcții ale organismului, printre care imunitate și sănătatea oaselor și a dinților. Stilul de viață (mai ales petrecutul timpului în spații închise), precum și solul sterilizat, fac că cei mai mulți dintre noi să fim deficienți.

 Vitamina A - necesară pentru sănătatea ochilor, pentru sistemul imunitar, pentru sănătatea oaselor și a pielii, pentru crearea de noi celule, pentru protejarea grăsimilor de oxidare etc.

 Se găsește în alimentele de origine animală sub formă de retinol. În vegetale găsim carotenoide, precursori ai vitaminei A.

 Pentru a nu avea carențe de vitamină A, este indicat să consumăm legume colorate (alături de grăsimi, astfel încât carotenoidele să se transforme în vitamina A). Vitamina A sintetică este toxică (din păcate aproape toate complexele de multivitamine o conțin) - singurul supliment acceptabil pentru vitamina A este uleiul de ficat de cod fermentat.

 Vitamina D3 - importantă pentru mineralizarea oaselor, indispensabilă sistemului imunitar. Carența de vitamină D duce la probleme de sănătate precum: cancer, boli cardiovasculare, diabet, boli infecțioase, scleroză multiplă.

 Vitamina D este fabricată de organism în prezența soarelui (în anumite condiții), dar este prezența și în grăsimile animale (dacă animalele respective au stat în aer liber).

 Într-un climat temperat ca al nostru, este indicat să suplimentăm și să ne asigurăm că ajungem până ajungem la un nivel de aproximativ 40 nanograme/ ml (indiferent dacă vom consuma alimente de origine animală sau nu). Poate fi obținută din ulei de ficat de cod, dar se găsesc și suplimente separate de D3.

 Vitamină K2 - o vitamină mai puțin pomenită, însă extrem de importantă, ce se găsește în alimente precum frunzoasele şi în murături, dar şi untul și smântâna, ficatul, gălbenușurile de ou.

 Necesară pentru activarea anumitor proteine, inclusiv a celor care controlează mineralizarea oaselor și prevenirea calcificării țesuturilor moi. Carența de vitamină K2 duce la ateroscleroză, cancer, la creșterea ratei mortalității din multiple cauze etc.

  Și vitamina K2 se poate lua din ulei de ficat de cod în amestec cu unt concentrat (butter oil), dar și din suplimente separate (MK- 7 sau MK- 4). Uleiul de ficat de cod în combinație cu unt concentrat sunt foarte eficiente în tratarea cariilor dentare.

 Vitamina C - Suplimentarea cu vitamina C are o mulțime de beneficii. În cantități mari este eficientă mai ales în infecții virale. Vitamina C este necesară pentru fabricarea de colagen, carnitina, de diferite enzime. Prezența în multe fructe și legume, însă concentrația de vitamina C scade însă din momentul în care sunt culese precum și prin gătire. O sursă foarte bună de vitamina C o reprezintă și legumele fermentate. Căutați suplimente ce conțin Acerola sau Amla.

 Seleniu - un mineral foarte important pentru sănătatea glandei tiroide - mărimea glandei tiroide este invers proporțională cu aportul de seleniu (5) (alături de iod).

 Iodul - un alt mineral neglijat, important pentru sistemul imunitar, carența fiind corelată cu prezența cancerului de stomac (6), dar nu numai. Țările unde consumul de iod este ridicat (în special din alge marine), au speranța de viață mai mare. Carența de iod poate avea efecte devastatoare în sarcină (7).

 Magneziul - mai mult de 300 de enzime au nevoie de magneziu; acest mineral joacă un rol important și în sănătatea oaselor și a membranelor celulelor. Carența de magneziu este foarte răspândită și periculoasă - vorbim din nou de boli cardiovasculare, dar și de osteoporoză, hipotiroidism, migrene, astm. Vitamina D depinde și de aportul de magneziu. Surse de magneziu sunt fructele, algele marine, nucile, semințele, ceaiul, ciocolata. Datorită demineralizarii solului, este indicat să suplimentăm cu magneziu, iar cea mai sigură cale spre un aport optim este uleiul de magneziu aplicat pe piele (spray) (ne asigurăm astfel că nu depinde de sistemul digestiv pentru a fi asimilat).

 Zincul - un mineral al cărui carență duce la probleme precum întârzierea dezvoltării sexuale, piticism, probleme de piele, căderea părului, depresie, probleme comportamentale etc. Suplimentarea în exces poate hrăni patogenii, astfel încât trebuie precauție în privința cantității. Găsim zinc în ficat de vițel (hrănit cu iarbă), fructe de mare, semințe de dovleac, de susan etc.

  Sigur că mai sunt și alte suplimente de vitamine și minerale ce aduc beneficii, aleg însă să mă opresc la cele care mi se par cele mai importante.

 Vreau să amintesc din nou că este foarte important ca alimentele de origine animală (dacă sunt consumate), să provină de la animale hrănite cu hrana lor naturală, ce petrec destul timp în aer liber, iar alimentele de origine vegetală să aibă parte de teren fertil și nu de îngrășăminte chimice şi pesticide - în caz contrar, beneficiile dispar în mare măsură.


(1) http://chriskresser.com/beyond-paleo-5
(2) http://www.youtube.com/watch?v=BvEizypoyO0&feature=player_embedded
(3) http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19190501
(4) Perfect Health Diet de Paul Jaminet, Ph.D. si Shou- Ching Jaminet, Ph.D
(5) http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12611611?dopt=AbstractPlus
(6) http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17497074?dopt=AbstractPlus
(7) http://lpi.oregonstate.edu/infocenter/minerals/iodine/




SfatFarma logo luni, mai 28, 2018

Cum să faci abuz de Sărbători (mâncând de toate) şi totusi să supravieţuieşti?


abuz de sarbatori

  Înainte de orice, trebuie să precizez că "abuzul" mâncărurilor de sărbători nu este deloc în favoarea sănătăţii şi ar trebui evitat pe cât se poate. Dar dacă acest lucru nu este dorit sau posibil, acest articol vă va ajuta să treceţi cu mai puţine efecte negative aduse sănătăţii, peste perioada sărbătorilor.

 Abia aștept sărbătorile (oricare ar fi acestea)! Știu că și voi le așteptați și deja vă gândiți cu drag și poftă la masa plină cu de toate.  Am pentru voi 5 sugestii pentru cei care mănâncă o dietă standard, care să vă ajute să vă bucurați de mâncare, chiar să vă permită să înfulecați din plin, fără să vă simiți rău. 
 Și nu, nu excludem mâncărurile și combinațiile delicioase, nici nu ne silim să ne oprim înainte să ne săturăm pentru a ne ridica de la masă înghițind în sec. 
 1. Dacă folosiţi grăsimi la gătit, alegeți rețete care presupun gătitul cu grăsimi precum ghee sau unt de cocos și untură de palmier. Ce au toate în comun? Grăsimi prietenoase cu orgaismul uman, protejate în fața oxidării. Personal, prefer ghee-ul făcut în casă la majoritatea preparatelor. Uitați de alte restricții, însă evitați cât puteți grăsimile hidrogenate și uleiurile vegetale (margarină, ulei de floarea soarelui, porumb, răpită, de semințe de struguri etc). Dacă grăsimile preponderent saturate protejează, asigură integritatea celulelor, cele vegetale, intens procesate și râncede, vor acționa ca niște torpile asupra acelorași celule. Dacă totuși vă e poftă de un preparat în care e musai să folosiți ulei vegetal, faceți o cantitate mai mică decât de obicei. Uleiul de măsline este în regulă dacă este folosit crud și dacă este organic și de bună calitate.
 2. Mâncați liniștiți carne (dacă neapărat doriţi acest lucru), însă încercați să nu consumați carne macră în exces, ci alegeți părțile mai împănate, cu cartilaje şi oase. În felul acesta veți avea parte de o mâncare mai echilibrată în nutrienți ce vă ajută organismul să asimileze ce-i trebuie și apoi să înlăture toxinele mai lesne. Dacă e să mă întrebați ce carne e de preferat, vă voi spune că cea de vițel și de miel (pentru care măcelăriile arăbești sunt surse decente în orașele mari din țară) pentru că sunt mai bogate în nutrienți și pentru că au grăsimi mai potrivite. Știu însă că toată lumea visează la porc de Crăciun şi la curcan de paşti, așa că vă îndemn să îl marinați bine înainte de gătire, să-l însoțiți cu multe mirodenii și niscaivă murături pentru a-i face față mai ușor. Dacă veți găti pui, străduiți-vă să găsiți de țară. 
 3. Cartofii, orezul, rădacinoasele și legumele în general sunt văzute destul de rar pe masa de sărbători sau în cantități foarte mici. Vă asigur însă că vă veți simți mult mai bine și că veți rămâne cu destulă energie pentru a face alte lucruri plăcute în această perioadă, dacă pe lângă friptură, consumați o porție de piure și o salată de sfeclă roșie cu hrean, murăturile deja menționate și alte variațiuni pe această temă. Iar energia rămasă va fi cu atât mai multă cu cât garnitura depășește porția de friptură. 
 4. La desert vă îndemn să aplicați aceeași regulă cu grăsimile: avem o mulțime de variante delicioase precum frișca din smântâna dulce, mascarpone, creme cu unt, înghețată - sunt atât de multe variante care să ne permită să înlocuim margarina, încât și cei mai puțin pricepuți în ale bucătăriei pot prepara ceva rapid, gustos și sănătos și la fel de prietenos ca felul principal. Amestecați mascarpone cu puțin sirop de arțar sau miere, aruncați deasupra fructe tăiate cubulețe și nuci și veți concura fără probleme cu cele mai elaborate deserturi.  Ananasul e în fruntea listei ca ajutor al digestiei la mesele copioase, dar și fructele de pădure ce se găsesc proaspete sau congelate în multe supermarketuri vă pot veni în sprijin. 
 5. Puține lucruri sunt mai terapeutice pentru organismul nostru decât somnul după o masă bună. Mai ales pentru cei care sunt tot anul pe fugă. Nu vă opresc să vă faceți concediul la munte sau în altă țară, dacă însă vă simțiți stresați și obosiți, cel mai bun cadou pe care vi-l puteți face este o săptămâna de somn. 
 Dacă aveți nevoie de inspirație pentru rețete, îndemnul meu ar fi să evitați cărțile de dietă în vogă; puneți mână pe-un Jamie Oliver și vă veți simți bine cu voi și cu ceilalți!




SfatFarma logo luni, ianuarie 15, 2018

Ce este și ce înseamnă de fapt, simptomul unei boli?


Dacă la un moment dat în corpul unui om se manifestă un simptom, acesta atrage atenția asupra lui, deoarece întrerupe brusc continuitatea de până atunci a vieții acestuia. Un simptom este un semnal care dirijează interesul și energia asupra lui. Simptomul ne constrânge să-i dăm atenție, fie că vrem sau nu vrem. Îl simțim ca pe o tulburare a stării noastre normale și, din acel moment, singurul nostru țel este să-l facem să dispară.


Medicina universitară încearcă să convingă bolnavul că simptomul ar fi un eveniment a cărui cauză se află în procesul de funcționare al organismului. Medicina evită cu grijă interpretarea simptomului, care astfel devine un semnal fără prea mare însemnătate. Ca să ne lămurim mai bine, să folosim o comparație: O mașină are pe tabloul de bord diferite lămpi de control, care se aprind doar atunci când vreuna dintre funcțiile importante ale mașinii nu mai funcționează cum trebuie. Dacă în timpul unei călătorii se aprinde un astfel de beculeț, suntem nevoiți să ne întrerupem călătoria. Dar ar fi ilogic să ne supărăm pe beculeţ, căci el doar ne informează despre o disfuncționalitate pe care altfel n-am putea-o percepe, deoarece aceasta are loc într-o zonă invizibilă nouă. Așadar, vom apela la un mecanic auto, cu scopul ca, după intervenția lui, beculeţul să nu mai lumineze, iar noi să ne putem continua liniștiți drumul. Totuși, dacă mecanicul ne-ar împlini această dorință doar prin îndepărtarea beculeţului, ne-am supăra foarte tare pe el. E drept că astfel beculețul nu ar mai arde – ceea ce și voiam, de fapt – dar procedeul care a dus la acest rezultat nu a rezolvat problema de fond. Mecanicul ar fi trebuit să-și ia ochii de la beculeț și să se orienteze spre zonele din spatele lui, pentru a descoperi ce anume nu-i în ordine. Beculețul mașinii e doar un indicator care ne face să ne punem întrebări.

Beculețul de control este, în cazul nostru, simptomul. Ceea ce se manifestă în corpul nostru ca un simptom este expresia vizibilă a unui proces invizibil, indicându-ne că ceva nu-i în ordine. Este aberant să ne supărăm pe simptom și de-a dreptul absurd să vrem să-l decuplăm, făcându-i manifestarea imposibilă. Simptomul nu trebuie împiedicat să se manifeste, ci trebuie făcut ceva ca el să nu se mai manifeste. Pentru aceasta, trebuie să aflăm ce anume vrea să ne indice simptomul. Problema medicinii alopate constă în incapacitatea ei de a face acest pas, pentru că este prea preocupată de simptom. Astfel, ea tratează cu multă cheltuială și o tehnică remarcabilă părți ale corpului, dar niciodată omul bolnav. Este uluitor cât de mare este efortul împlinirii acestui scop și cât de mic rezultatul...

De la apariția așa-numitei medicini științifice moderne, numărul bolnavilor nu a scăzut nici măcar cu o fracțiune de procent. Există la fel de mulți bolnavi, doar simptomele s-au schimbat. Medicina modernă încearcă să mascheze această realitate zguduitoare prin statistici. De pildă, se anunță cu mândrie victoria asupra maladiilor infecțioase, fără a se menționa în același timp ce simptome noi au apărut în același interval de timp, ca importanță și frecvență. O astfel de statistică va fi cinstită numai atunci când în locul simptomelor se va considera faptul de a fi bolnav în sine, procent care nu a scăzut până acum și, cu siguranță, nu va scădea nici în viitor.

Să rezumăm: Boala este o stare care indică faptul că omul nu mai este în ordine, respectiv în armonie cu sine însuși. Această pierdere a echilibrului interior se manifestă în corp ca simptom. Simptomul este un semnal și un purtător de informație care, prin apariția sa, întrerupe curgerea de până acum a vieții noastre, obligându-ne să-i dăm atenție. Simptomul ne semnalizează că am ieșit din echilibrul forțelor noastre lăuntrice și ne informează că ceva ne lipsește, sau este în plus și n-ar trebui să existe în noi. Dacă omul va înțelege diferența dintre boală și simptom, atitudinea și raportul lui cu boala se vor schimba rapid. El nu va mai considera simptomul ca pe un dușman, a cărui nimicire să fie țelul lui cel mai înalt, ci va descoperi un partener care-l poate ajuta să afle ce-i lipsește sau ce-l vatămă și să învingă în felul acesta boala propriu-zisă. De fapt, boala are un singur țel: acela de a ne face să devenim din nou sănătoși. Calea omului este de la nesănătate la sănătate, de la neîntreg la întreg desăvârșit, de la boală la vindecare. Boala nu este o dereglare supărătoare în drumul nostru, ci drumul pe care ajungem la sănătate.




SfatFarma logo luni, ianuarie 08, 2018

Cele patru picioare ale mesei sănătății




Motto: Fiecare om este creatorul sănătății sau bolii sale. Buddha

S-ar putea să credeți că eu, ca medic cardiolog, îmi petrec timpul meu cu pacienții discutând chestiuni tehnice, într-un limbaj medical complicat. În realitate, cel mai mult le vorbesc despre cele patru picioare ale mesei: masa sănătății. Le explic pacienților că sănătatea lor este ca o masă. Și, întocmai ca o masă solidă, ea are patru picioare egale și solide. Iar dacă unul este mai lung sau mai scurt, masa se clatină și, în final, se rupe. Iată care sunt cele patru picioare care ne mențin sănătatea stabilă:

1. Alimentația
Primul meu sfat medical este să aibă grijă ce mănâncă. Să fie atenți la ce bagă în gură. Să-i fac pe pacienții mei cu probleme cardiace să se gândească la mâncare este primul meu pas.


De curând, am examinat abdomenul unui bărbat obez. L-am întrebat: „Ce-i asta?”, uitându-mă la burta lui imensă. A răspuns soția în locul lui: „E brânză, biscuiți, cipsuri”. Okay, mi-am spus eu, e și ăsta un progres. Apoi l-am sfătuit să elimine definitiv din alimentație preparatele de tip fast-food. La următoarea vizită pierduse deja câteva kilograme în greutate. „N-ar fi trebuit să mănânc atât de mult junk-food”, mi-a spus el. Atunci când începi să te gândești la ceea ce bagi în gură, alegerile sănătoase vin de la sine. De pildă, după ce reduci cantitatea de sare, nu după multă vreme, mâncarea de la restaurant nu ți se mai pare atât de gustoasă. Și același lucru se întâmplă cu alimentele dulci și cu porțiile uriașe pe care le comandai odată.

2. Exercițiul fizic
Studii după studii au demonstrat beneficiile exercițiului regulat. Notați că am folosit termenul „exercițiu”, nu „activitate fizică”. Exercițiul fizic este o activitate susținută, care vă face să respirați adânc și să transpirați. Am început să scriu „Exersați-vă corpul” pe panourile din cabinetul meu și pe foile de prescripții medicale. Le spun pacienților mei să considere exercițiul fizic ca pe un medicament pe care trebuie să-l ia în fiecare zi.


Fiind eu însumi un sportiv toată viața și participând la curse de biciclete, am învățat câteva secrete despre exercițiul fizic. Unul dintre ele este să alegi un tip de exercițiu fizic de care să nu trebuiască să te lași vreodată. Cei mai mulți oameni ajunși la vârsta a doua sau a treia nu vor să se supună zilnic unui program de antrenament de cazarmă. Tot în acest sens, un alt lucru pe care-l prescriu pacienților mei este să-și aloce zilnic un anumit timp pentru exersarea corpului. Aceasta însemnă că exercițiul fizic nu trebuie să fie ceva în plus, câteodată, când au timp, ci „asta-i ora mea din zi pentru sănătate”.

3. Somnul
Când îi întreb pe pacienții mei sănătoși cum dorm, toți îmi spun că își mențin un orar regulat și dorm bine. Oamenii sănătoși n-au probleme cu somnul, pentru că un somn bun este cheia sănătății. Cei care se odihnesc bine toată noaptea se duc la culcare întotdeauna la aceeași oră și nu au plasme TV în dormitor. Somnul trebuie să fie ca un medicament pe care-l iei zilnic, pentru sănătate. Foarte mulți cercetători leagă problemele cu somnul, mai ales apneea, de boli, precum hipertensiune, boli de inimă și depresii. Și tot mai mulți medici, înainte de a recomanda proceduri cardiace, întreabă pacientul și caută cauza tulburărilor de somn.

4. Atitudinea
Recent, un pacient mai vechi, cu probleme de ritm cardiac, mi-a spus la ultimului consult că i-au dispărut simptomele. Când l-am întrebat ce-a făcut diferit în acest timp, mi-a răspuns: „Am decis să-mi schimb atitudinea”. L-am întrebat ce vrea să spună cu asta. Mi-a spus: „Am abordat stresul zilnic diferit. Mi-am dat seama că supărarea și îngrijorarea mă omoară. Am început să muncesc mai puțin. Mi-am făcut timp pentru exerciții fizice și mi-am impus să văd și partea bună a lucrurilor. Cam după o lună, problema mea cu inima s-a rezolvat de la sine”.


Așadar, fiecare supărare, fiecare criză de nervi mai pune un lemn pe foc, iar în final focul mistuie totul. Nu vreau să sugerez aici că atingerea unei sănătăți mentale și a fericirii e ceva ușor. Vă spun doar că legătura creier-inimă este foarte puternică. Noi, cardiologii, nu tratăm doar o inimă fizică, ci și una umană. Și, deși medicamentele și aparatura domină specializarea medicală numită cardiologie, eu aș pune în capul listei metodelor de tratament ale inimii bunătatea, generozitatea, iertarea și iubirea.

Observați, vă rog, firul comun care leagă cele patru picioare ale mesei sănătății: fiecare necesită un plan. Credem că suntem o națiune de oameni mai norocoși decât alții. Avem acces la o abundență de alimente, la mijloace de transport rapide și la nenumărate distracții. Dar trebuie să ne facem un plan prin care să ne opunem acestui lux dăunător. Sănătatea, ca și construirea unei mese, necesită un plan de acțiune.




SfatFarma logo vineri, noiembrie 03, 2017

Cum arată câteva alimente exotice, în mod natural


Cu toții știm cum arată plantele care fac mere, portocale, căpșuni sau nuci, dar puțini dintre noi știm cum cresc în habitatul lor natural multe alte alimente vegetale, pe care le apreciem ca gustoase și sănătoase. De pildă, câți dintre noi ne-am întrebat vreodată cum arată planta care face cacao sau cea care produce gustoasele și hrănitoarele arahide? Dacă v-am trezit curiozitatea, urmăriți imaginile de mai jos. În mod sigur vă vor surprinde.

Fisticul este sămânța unui arbust care se cultivă în livezi, în regiunile muntoase și însorite din Grecia, Turcia, Iran, Kîrgîstan, Turkmenistan, Pakistan și Afganistan. Fiecare pom este fie feminin, fie masculin și după 7-10 ani de la plantarea puietului începe să producă niște fructe care conțin un sâmbure alungit care, ajuns la maturitate, devine fisticul pe care-l mâncăm. La început, fructul este verde, iar când se coace devine galben-roșiatic și se crapă cu un pocnet ce poate fi auzit. Fisticul are o valoare alimentară deosebită: conţine 62% lipide, proteine, carbohidraţi, calciu, potasiu, magneziu, fosfor, fier, zinc și vitaminele A, E şi C.

Arahidele, spre surprinderea noastră, cresc într-un mod total diferit decât fisticul. În loc să crească pe crengi, ele se dezvoltă în pământ, ca legumele (de aceea se mai numesc și alune de pământ). Mai mult, spre deosebire de alte alimente grupate sub denumirea de alune sau nuci, arahidele au un înveliș exterior moale. Conţin cantităţi mari de vitamina B3, vitamina E şi zinc. Zincul este important pentru regenerarea ţesuturilor, vitamina E este un antioxidant puternic ce previne afecţiunile cardiovasculare şi cancerul, iar vitamina B3 are un rol important în funcţionarea sistemului nervos şi în menţinerea sănătăţii pielii.

Piperul, cea mai populară mirodenie de pe planetă, este un arbust cățărător (viță) cu tulpina lemnoasă, care poate ajunge până 10 metri înălțime. Face flori mici, în ciorchini, din care se formează fructele de un roșu închis. Când se usucă fructele ajunse la maturitate, ele devin piper negru, când se usucă fructele încă verzi, ele devin piper verde, iar când se usucă doar semințele fructelor, acestea devin piper alb. Dar, indiferent de culoare, piperul nu numai că dă gust mâncărurilor, ci și ne aduce o mulțime de beneficii pentru sănătate: este antibacterian, ajută digestia și este o sursă bună de fier, potasiu, mangan, vitamina C, vitamina K și fibre.

Cacaoa. Theobroma cocoa, un arbore care poate crește până la 8 metri înălțime în regiunile tropicale din America Centrală și de Sud, este cel care ne dă ciocolata. Capsulele pe care le produce acesta conțin 20-60 de semințe (boabe), înconjurate de o pulpă albă. În țările de baștină, această pulpă este folosită pentru prepararea de sucuri, smoothy-uri sau jeleuri, în timp ce boabele sunt comercializate în întreaga lume, pentru a fi transformate în delicioasa ciocolată. Toată lumea știe că o ceașcă de ciocolată caldă creează brusc bună dispoziție. Explicația: cacaoa conține două antidepresive naturale – fenilefrina și cofeina. Dar, în timp ce cafeaua nu este recomandată pe timpul sarcinii, cacaoa nu are astfel de contraindicații. După câteva înghițituri, organismul începe să producă un hormon special – endorfina, supranumită și hormonul fericirii – care ne dă o stare de bine. În pudra de cacao există vitamine, proteine, fier, zinc și acid folic.
Mango este un pom care aparține familiei de plante cu flori Anacardiaceae. Este nativ din sudul Asiei, dar poate crește foarte bine și în alte zone tropicale și subtropicale ale globului, în care temperaturile nu scad niciodată până la limita înghețului. Când pomul este tânăr, frunzele sale sunt de culoare portocalie. Pe măsură ce crește, culoarea acestora se schimbă în roz, apoi în roșu aprins și la sfârșit în verde închis. Florile pe care le produce acest pom sunt mici, albe, cu cinci petale, și răspândesc un miros dulceag, plăcut. Fructul său este o drupă (fruct cărnos, cu coajă și cu un singur sâmbure în interior) căreia îi ia între 3 și 6 luni să se coacă. În funcție de soi, la maturitate fructul poate figalben, roşu, verde sau portocaliu. Conține betacaroten, zahăr, vitaminele A, B-6, C, K, acid folic, calciu, fier și fibre.

Caju este un copac tropical veșnic verde, originar din America de Sud, ale cărui flori sunt la început mici și verzi, după care devin roșiatice. Fructul produs de acest copac, cunoscut și sub numele de „mărul de caju”, crește pe tija florii și poate fi galben sau roșu. Pulpa fructului are un gust dulce și este foarte hrănitoare. La capătul acestui fruct crește o drupă de forma unui rinichi și este ceea ce numim nuca de caju, un aliment pe cât de delicios, pe atât de sănătos. În primul rând, caju conține proantocianide, o clasă de flavonoide care înfometează tumorile și blochează divizarea celulelor canceroase. Mai conține: cupru, magneziu, calciu și vitamina K, acid oleic și grăsimi sănătoase.

Semințele de susan sunt produse de o plantă care are un grad înalt de toleranță la condițiile de mediu. Aceasta poate crește în locuri în care nicio altă cultură n-ar rezista. Florile sale sunt de obicei galbene și de formă tubulară, dar pot fi și albe, albastre sau purpurii. Fructele plantei sunt niște capsule canelate de circa 8 centimetri lungime, în care stau semințele, un aliment-medicament dintre cele mai eficiente: regenerează pielea, previn diabetul, reduc tensiunea arterială, protejează împotriva radiațiilor, întăresc oasele. Toate acestea, însă, cu o condiție: înainte de a fi consumate, semințele de susan trebuie râșnite. Numai așa își vor livra în întregime prețiosul conținut.

Vanilia este o plantă cățărătoare, cu miros plăcut, din familia orhideelor. Crește în Mexic și în America Centrală și poate atinge 10 metri înălțime. Are flori galben-verzui, care durează doar o zi, și din care se formează păstăi ce pot atinge 20 de centimetri lungime. În sălbăticie, florile de vanilie au 1% șanse să fie polenizate. De aceea, pentru a fi valorificată, e nevoie de lucrători care să o polenizeze manual. Apoi, din păstăi se extrage componentul principal, vanilina, una dintre cele mai scumpe mirodenii din lume. Dar în afară de aroma senzațională, care o face nelipsită din deserturi, vanilia este și un remediu natural pentru diverse afecțiuni: relaxează sistemul nervos, este antispasmodică, antiseptică şi digestivă. În același timp este şi un bun afrodisiac. 

Scorțișoara este obținută din scoarța unor copaci originari din India, China şi Sri-Lanka (Ceylon), care aparțin genului Cinnamomum. Aroma plăcută și gustul dulceag şi iute al scorţişoarei se datorează uleiului volatil, în componenţa căruia se găseşte aldehidă cinamică, felandren, eugenol, taninuri, zaharuri și elemente minerale, mai ales calciu. Scorţişoara este cunoscută demult în medicina populară ca stimulent al digestiei şi tonic general. Măreşte apetitul și are acţiune antisclerotică şi tonifiantă. Reduce balonarea abdominală şi durerile gastrice și stopează hemoragiile interne, mai ales cele uterine. Are și proprietăţi antiseptice şi antiparazitare. Din scoarţă se prepară o esenţă care este întrebuinţată ca remediu antigripal, precum şi la corectarea gustului unor medicamente. Din frunzele şi florile plantei se obţine un ulei volatil, folosit în parfumerie şi în producerea medicamentelor şi săpunurilor, iar din seminţe se obţine un ulei gras, care este utilizat la producerea lumânărilor.

Ananasul, în mod surprinzător, nu atârnă în pom, ci crește de jos în sus. Planta, care poate atinge 1,5 metri înălțime, are frunzele tari, cerate, și poate face până la 200 de flori. Culoarea acestora variază de la mov deschis (lila) la roșu. Aceste flori sunt absolut necesare pentru producerea fructului mare, cărnos și zemos, a cărui apariție n-ar fi posibilă fără efortul lor conjugat. Împreună, toate aceste flori vor forma în cele din urmă corpul ananasului. Ca și celelalte fructe, ananasul este inclus nu numai în rândul plantelor alimentare, ci și al celor medicinale. Are proprietăți revigorante, antiinflamatorii, detoxifiante, antidepresive și purgative. Conţine fibre, fitonutrienți, pectine, polizaharide, potasiu, magneziu, fier, mangan, acid folic, vitaminele B1, B5, B6 și C, antioxidanți și polifenoli (betacaroten). Însă, din punct de vedere medicinal, bromelaina este cel mai preţios compus al ananasului, deoarece este capabilă să descompună proteinele cărnii în aminoacizi, adică ceea ce corpul poate folosi.

Kiwi este un fruct care crește pe o plantă agățătoare (viță). În natură, florile sale sunt rareori polenizate, deoarece nu sunt prea atrăgătoare pentru albine. Astfel, se poate să treacă și 7 ani de la însămânțare până când planta să înflorească pentru prima oară. Fructele se culeg manual, după care sunt lăsate câteva zile, ca să se coacă complet. Fructul de kiwi are un puternic rol antioxidant, antiinflamator și protector cardio-vascular. Reglează tensiunea arterială, previne îmbătrânirea, scade colesterolul, împiedică depunerea plăcilor de aterom pe pereții vaselor, are rol antitrombotic, anticoagulant și protector al sistemului nervos.

Migdalele sunt produse de un pom fructifer căruia îi priește climatul mediteranean, unde poate crește până la 10 metri înălțime. Face niște flori mari, albe sau roz, care apar înaintea frunzelor, la începutul primăverii. Fructele sale încep să se maturizeze la 7-8 luni de la înflorire. Acestea sunt niște drupe verzui, cu un înveliș gros, înăuntrul cărora se găsește sămânța tare, lemnoasă, care conține migdala. Migdalele sunt bogate în vitaminele A și B, grăsimi bune, albumină, calciu și fosfor. De reținut: Există două specii de migdale: dulci și amare. Cele amare conțin o substanță numită amigdalină, care previne și tratează cancerul.

Cafeaua este produsul unui arbust nativ din Africa și Asia tropicală. Fructele acestuia seamănă cu niște cireșe roșii sau purpurii. Acestea sunt, de fapt, niște drupe ce conțin fiecare două semințe – boabele de cafea propriu-zise. Acestea apar după 3-5 ani de la plantare și le trebuie 9 luni ca să se coacă. Partea bună însă este că, o dată înrădăcinată, planta este capabilă să producă fructe în continuare, timp de 50-60 de ani. Cafeaua conține câteva substanțe care afectează corpul uman la nivel chimic. Ca mecanism de apărare al plantei, bobul de cafea conține niștesubstanțe chimice care sunt considerate psihotrope ușoare pentru om, dar toxice în doze mari. Cafeaua conține cafeină, care acționează ca un stimulent. Singurul risc al cafelei este dependența, prin urmare, să nu uităm dictonul „moderație în toate”.

Șofranul, supranumit „mirodenia regilor”, se extrage din stigmatul florilor unei plante mediteraneene numită științific Crocus sativus. Aceasta produce niște flori liliachii, cu un miros dulceag, ca de miere. Pentru a obține un gram de șofran e nevoie de 150 de flori, iar pentru a obține 450 de grame de șofran sunt necesare 225.000 de stigmate, ceea ce-l face cel mai scump condiment din lume. Șofranul datează din Egiptul Antic și era extrem de prețuit în Grecia Antică pentru culoarea și proprietățile sale aromatice. Arabii au fost cei care, în secolul al X-lea, au introdus cultivarea șofranului în Spania. În timpul Renașterii, Veneția era considerată cel mai important centru pentru comerțul cu șofran. Dar prețurile ridicate au însemnat și falsificarea șofranului, și se spune că Henry al VIII-lea, care-l prețuia, obișnuia chiar să-i condamne la moarte pe falsificatori.

Varza de Bruxelles este o legumă din familia verzei (Brassica oleracea). Mugurii chiar arată ca niște verze în miniatură și se formează pe o tulpină, lângă zona în care frunzele sunt prinse de aceasta. Fiecare tulpină poate produce până la 1,5 kg de verzișoare. Varza de Bruxelles este bogată în proteine, fibre, carbohidraţi, vitaminele A, B, E și K. Conține totodată cuprupotasiu, fosfor, fier, sodiu, magneziu, calciu, zinc, acid folic, mangan. Datorită acestui conţinut de vitamine şi minerale, varza de Bruxelles ajută la cicatrizarea rănilor, menţine pielea sănătoasă, previne apariţia cancerului de colon şi de plămâni. De asemenea, previne îmbolnăvirea ochilor şi stimulează buna funcţionare a inimii. Consumate proaspete, doar puțin înăbușite, aceste verzișoare sunt o delicatesă. Însă, pentru a profita de efectele lor benefice, trebuie să ne asigurăm că au fost crescute organic și să le preparăm la aburi.




SfatFarma logo sâmbătă, octombrie 28, 2017

Secretul mâncărurilor gustoase - potrivirea condimentelor


Mâncărurile n-au niciun haz dacă nu li se pun și ceva condimente sau mirodenii, care să le îmbunătățească gustul, stârnind pofta de mâncare. Aceste adaosuri aromate sunt produse de o serie de plante. Unele cresc și în țara noastră: mărarul, tarhonul, pătrunjelul, leușteanul, țelina, asmățuiul, anasonul, chimionul/secărica, coriandrul, enibaharul etc. Acestea sunt plante ale căror virtuți aromatice se datoresc uleiurilor eterice pe care le conțin. Cele mai apreciate se aduc însă din țările calde. Cu ani în urmă, bunicii și străbunicii noștri le cumpărau din prăvăliile de „coloniale”, magazine care vindeau mărfuri sosite din coloniile diferitelor puteri imperialiste.


Patria celor mai multe plante aromatice este Asia musonică, numită pe drept cuvânt de primii călători „Țara mirodeniilor”. Încă din Antichitate, mirodeniile și-au găsit drumul din India spre Europa. Prime le informații cu privire la comerțul cu mirodenii le găsim în inscripțiile templului Deir al-Bahr, de lângă Teba, din care aflăm că au fost aduse din porunca reginei egiptene Hatshepsut (1490-1468 î.e.n.). Dar ca să ajungă în Europa, mirodeniile trebuiau să treacă prin multe mâini, ceea ce le ridica foarte mult prețul. Indienii le cumpărau din locul de producere și le vindeau arabilor, care la rândul lor le vindeau egiptenilor. De aici, erau cumpărate de europeni.

În Europa, produsele aromatice deveniseră atât de prețuite, încât se plăteau în aur. Și, pentru că arabii controlau calea cunoscută de pătrundere în India, europenii au căutat altă cale de acces. Se spune că Columb, debarcând în Lumea Nouă, a crezut că a ajuns în India. I.P. Maghidovici, un vestit geograf rus, spunea că la baza descoperirii Americii a stat goana după mirodenii. Nu știm sigur dacă-i așa, dar din prima călătorie (1499), Vasco da Gama a adus la Lisabona o mare cantitate de plante aromatice, câștigând pe ele de șase ori mai mult decât cheltuise cu expediția.

Aromele care desfată gura

Care sunt principalele plante aromatice de proveniență exotică? Prima care a ațâțat imaginația și dorința de îmbogățire a fost, fără îndoială, piperul (Piper nigrum) o liană târâtoare, lungă de 10-15 m, înzestrată cu cârcei, ale cărei fructe, niște drupe de mărimea unui bob de mazăre, grupate în ciorchini, verzi la început, roșii la maturitate, se înnegresc prin uscare. Patria piperului este India, mai exact coasta Malabar. De aici, piperul a trecut în Persia, apoi în Grecia antică. Indienii îl numesc „piperi”, nume pe care 1-au preluat și romanii și care s-a încetățenit și la noi. Cumpărat la început cu aur, abia pe la mijlocul veacului al XIX-lea piperul a intrat și în casa oamenilor de rând. Alcaloidul piperina și alte uleiuri esențiale care se găsesc în fruct fac ca el să fie prețuit ca mirodenie și stimulent al poftei de mâncare.

Vanilia (Vanilia planifolia), plantă agățătoare din familia orhideelor, originară din pădurile mexicane, a ajuns în Europa după ce soldații lui Cortez s-au ospătat cu vestita ciocolată a aztecilor, mai gustoasă prin adăugarea de vanilie. Fructele de vanilie, lungi de 15-30 cm, cărnoase și conținând o rășină aromată, recoltate înainte de coacere și supuse unei maturizări forțate, au forma unor păstăi negre, zbârcite, comercializate sub formă de batoane.

Nu mai puțin celebră și căutată, datorită substanței aromate numită aldehidă cinamică, este scorțișoara, care este scoarța roșcat-cenușie, aromată, rasă de pe trunchiul mai multor arbori și arbuști din genul Cinnamomum. Patria scorțișoarei este Sri Lanka (Ceylonul de odinioară).

Insulele Moluce, cunoscute și ca „Insulele mirodeniilor”, sunt un grup de insule care aparțin de Indonezia, situate între Sulawesi și Noua Guinee. Aici, portughezii au făcut cunoștință cu arborele de cuișoare (Eugenia caryophyllata), arbore veșnic verde, rudă cu mirtul. Florile lui au un caliciu cilindric, de culoare roșie purpurie, cu patru lobi și o corolă emisferică de culoare rozalie, care cade în timpul recoltării. Mugurii florali se usucă și se valorifică sub numele de cuișoare. Cuișoarele s-au bucurat încă din Antichitate de o deosebită reputație. Astfel, mumiile vechilor egipteni erau împodobite cu mărgele din cuișoare.

Dafinul sau laurul (Laurus nobilis), arborele favorit al lui Apollo, ale cărui frunze încununau fruntea „laureaților”, crește în zona mediteraneană. Frunzele sale, care conțin o substanță aromata numită lauroestrină, erau folosite în vechime ca un prețuit condiment. Înaintea glaciațiunilor, aria de răspândire a laurului era mult mai largă, cuprinzând și țara noastră, unde arborele creștea în voie. Odată cu răcirea climei, el s-a retras în zonele mai sudice.

Între dresurile bucătăriei nu putem trece cu vederea șofranul. Stigmatele uscate, galben-portocalii ale șofranului cultivat (Crocus sativus) rudă bună cu brândușa noastră de câmp, dau unor preparate (mai ales cozonacului) o frumoasă culoare galben-portocalie, datorată unui carotenoid numit  crocină, și o aromă deosebit de plăcută.

Ghimbirul (Zingiber officinale) este o plantă ierboasă, care crește în pădurile tropicale umede din sudul Asiei, și ai cărei rizomi aromați sunt folosiți atât în bucătărie (la carne, orez, supe, fructe de mare), cât și în medicină. Aceleași întrebuințări le au și rizomii de galanga și zedoaria.

Cardamonul (Elettaria cardamonum) face parte din familia cruciferelor și este comun în India și Sri Lanka. Produce niște semințe aromate, cu gust picant, folosite ca și piperul și cuișoarele.

Asmățuiul (Anthriscus cerefolium), rudă cu pătrunjelul, a fost adus din nordul Asiei. Frunzele sale cu o aromă penetrantă și răcoritoare sunt folosite mai ales în Franța, unde intră în alcătuirea rețetelor de ierburi fine (fines herbes), foarte apreciate în arta culinară franceză.

Busuiocul (Ocimum basilicum) cunoscut de creștini ca plantă sacră, de etnologi ca plantă a dragostei și a premonițiilor maritale, iar de vindecătorii populari ca plantă medicinală, este și o valoroasă plantă culinară, folosită ca aromă de bază la fripturile de vânat, porc și oaie, deoarece le anihilează mirosul greu.

Cimbrul de grădină (Satureja hortensis) și cimbrișorul sau cimbrul sălbatic (Thymus serpyllum) sunt poate cele mai cunoscute plante aromatice. Americanii le folosesc în special la mâncărurile cu fasole, iar europenii la mâncărurile cu varză și tocături (mititei).

Chimenul (Carum carvi) este o plantă sălbatică din familia umbeliferelor. Semințele sale aromatizează brânzeturile, pâinea și băuturile, printre care vestitul Kümmel, băutura națională a nemților, sau secărica, mult fabricată acum o jumătate de veac și în țara noastră.

Coriandrul (Coriandrum sativum) este o cunoscută plantă umbeliferă, cu fructe duble, mari, rotunde, emanând un parfum extrem de pătrunzător. Este nelipsit în industria conservelor de carne și a lichiorurilor. Cârnații de casă, ca și alte preparate din carne, sunt de neconceput fără aroma originală a coriandrului.

Maghiranul (Majorana hortensis) este o plantă ierboasă, perenă, cu arome dulci de pin și citrice, foarte iubită de poporul român. Dă una din cele mai delicate și subtile arome culinare, înnobilând mai ales preparatele de Crăciun (cârnați de casă, lebăr, caltaboși, tobă), ceea ce i-a stabilit în Germania, patria cârnaților și mezelurilor, numele deWurstkrauf (mirodenie pentru cârnați).

În lunga listă a mirodeniilor am mai putea include feniculul, hreanul, isopul, sovârful, negrilica, schinduful, menta sau masticul, rășina unui arbore ce crește în insula grecească Chios și care aromatizează băuturile. Nu există industrie alimentară și bucătari pricepuți care să nu cunoască aceste plante aromatice, care au însoțit alimentația omului din cele mai vechi timpuri.