SfatFarma logo vineri, decembrie 28, 2018

Pască raw - nu trebuie să așteptați până de Paște să o preparați ~ SfatFarma - Farmacistul tău online

Pască raw - nu trebuie să așteptați până de Paște să o preparați



pasca raw

 Iată o rețetă de 'pască' (consumată, culmea, aproape de anul nou) care nu conține nici urmă de făină, nici urmă de zahăr,  nici urmă de grăsimi rele, și care să îmi permită să alerg 5 ture de stadion după ce o mănânc.
 
 Rețeta este extrem de simplă și poate fi făcută de oricine, fără să fie nevoie de aparatură specială. Veți avea nevoie doar de un vas ceramic sau de sticlă cu pereți înalți, de blender de mână și de cuptor (sau deshidrator). Copiii o vor adora pentru că este dulce, însiropată, aromată. Nouă nu ne-a venit să credem cât de bună poate fi o combinație atât de simplă. Mâine voi face a patra porție pe săptămâna asta.

 Ingrediente pentru cca 6 porții: 
- 5 banane medii coapte bine;
- 1/2 ananas (sau 1 mango foarte bine copt);
- 2 pumni de nuci clasice lăsate la înmuiat 4-8 ore (insist să le înmuiați că să iasă iodul din ele și să devină mai dulci);
- 6-8 curmale lăsate la înmuiat 4-8 ore (merge și fără înmuiere);
- 1 linguriță pudră de vanilie;
- 1 lingură cremă de cocos (opțional);

 Preparare 
 Tăiați bananele felii subțiri, iar ananasul cuburi foarte mici și dați-le deoparte în vase separate. Puneți în vasul de la blender nucile (clătite bine sub jet de apă), curmalele cu tot cu apă, vanilia, crema de cocos și mixați până obțineți o compoziție ca o smântână mai groasă. Dacă nu ați hidratat curmalele, adăugați apă treptat până obțineți textura potrivită.
 
 Tapetați vasul cu felii de banane, urcând pe margini până sus de tot. Încercați să nu lăsați spații goale între feliile de banane, puteți chiar să le suprapuneți puțin. Puneți un strat de cubulețe de ananas peste banane, apoi jumătate din crema de nuci, încă un strat de ananas, încă un strat de felii de banane și, la final, încă un strat de cremă. Ornați după bunul plac. Eu am tăiat mărunt o mână de fistic și l-am scufundat în puțină miere amestecată cu apă și un strop de tamari apoi l-am împrăștiat deasupra, alături de semințe de susan negru, înainte de a da la cuptor. Puteți să nu ornați deloc sau abia la sfârșit de tot.
 
 Puneți în cuptor/deshidrator la 55 de grade Celsius și lăsați cca 3 ore. Dacă folosiți un cuptor căruia nu îi puteți seta temperatura, dați-l la minim și lăsați ușa ușor întredeschisă. Chiar dacă temperatura e puțin mai mare, în 3 ore nu au timp toate să se încălzească atât de tare încât să se distrugă enzimele. Ideea nu e să deshidratăm sau să coacem, ci să lăsăm fructele să se contopească, iar stratul de cremă de deasupra să se întărească puțin.
 
 După ce scoateți vasul din cuptor/deshidrator, lăsați să se răcească puțin, apoi dați la frigider pentru cel puțin o oră înainte de a gusta. Nu încercați să transferați pe alt platou, serviți direct din vasul în care a stat la cuptor. Eu am scos din vas ca să vă impresionez cu fotografiile, voi nu vă bateți capul.

 Dacă veți folosi ananas, va fi mai greu cu contopitul, pentru că ananasul este destul de fibros. Va fi ceva mai greu de porționat, însă gustul va compensa de departe acest minus. Varianta cu mango ar trebui să fie mai legată, pentru că acest fruct e mai asemănător ca textură cu banana, va trebui însă să aveți unul foarte bine copt, altfel gustul ar putea să nu fie la întregul lui potențial.
 
 Spor la treabă!

 Rețetă inspirată de Chef Teton, Essential Cuisine. 
 
 

V-a plăcut articolul? Nu uitați să vă abonați la noutăți!




0 comentarii până acum

Trimiteți un comentariu

smiley
:)
smiley
:(
smiley
:))
smiley
:((
smiley
=))
smiley
=D>
smiley
:D
smiley
:P
smiley
:-O
smiley
:-?
smiley
:-SS
smiley
:-f
smiley
d(
smiley
:-*
smiley
b-(
smiley
h-(
smiley
g-)
smiley
5-p
smiley
y-)
smiley
c-)
smiley
s-)
smiley
d-)
smiley
w-)
smiley
:-h
smiley
:X
Arată emoticoanele smiley