SfatFarma logo 9/07/2017

Despre restaurantele vegane și raw vegane din România și din lume ~ SfatFarma - Farmacistul tău online

Despre restaurantele vegane și raw vegane din România și din lume



hrana vie

    Acum vreo 15 ani, în Statele Unite existau timid și sporadic, doar vreo 20 de restaurante cu profil de hrană vie (raw). Astăzi sunt mii și mii, dacă nu chiar zeci de mii. 
  
    În România, au început să apăra astfel de restaurante, încet și sigur, și îi încurajez pe toți cei care deja dețin restaurante să adauge și un meniu raw pe lângă meniul convențial, pentru a lărgi opțiunile consumatorilor. Poate o convertire totală la un meniu raw vegan nu este, încă, posibilă în toate cazurile, dar veți fi surprinși de faptul că lumea va începe să comande hrană “hranitoare” și vindecătoare, dacă începeți să le-o oferiți. De asemenea, cei care au capital și au suficientă pasiune pentru așa ceva, vă încurajez să deschideți o astfel de afacere și vă asigur că veți avea succes, satisfacții materiale dar și emoțional / spirituale, pentru că veți contribui la revigorarea societății române. Nu lucrați numai pentru portofel (cont bancar) lucrați din inimă, și atunci și contul va crește. Societatea română dar și cea a planetei are mare nevoie în primul rând de inimă. 
    Ideal este să se creeze în fiecare oraș al României, măcar unul sau două restaurante de hrană vie de acest gen – pentru început. 
  
    Gândiți-va că studenții, care sunt foarte solicitați mental / psihic chiar până la extenuare, nu-și reclădesc energia mentală nici cea fizică cu absolut nimic calitativ și hrănitor. Mâncarea pe care apucă să o ingurgiteze între pauze, provoacă somnolență, dependență, conține aditivi distrugători de neuroni, și iată că studenții trec de la starea vibrantă de tânăr energic la o stare de permanență extenuare care va formă un adult al societății, extenuat, stresat și cu un potențial deja limitat. 
  
    La fel și cu copii care primesc un mic dejun (dar nu numai mic dejun, ci toată mâncarea) “execrabil” din punctual de vedere al nutriției la nivel celular, și bineînțeles că acest tip de alimentație creează un “scurt circuit” în creierașele lor fragede și le diminuează potențialul de concentrare, atenție, învățare și nu în ultimul rând, dezvoltare mentală și fizică. La fel și cu angajații care în pauzele de masă își comandă acea mâncare sarăcită în nutrienți dar “îmbâcsită” de toxine care întrețin un mental stresat, labil, un corp obosit și gras. 
  
    Deocamdată, în mall-urile din România vedem câte un “juice bar” timid și nebăgat în seamă înconjurat de mariile corporații de fast food. Văd mari cozi la fast food, iar fata de la juice bar își verifică unghiile de plictiseală. Asta-i societatea deocamdată și așa alege societatea deocamdată. Mâncarea fast food și superprocesata creează o puternică dependență, pentru că așa a fost ea concepută. Pâinea, lactatele și mâncarea tip fast food, conțin opiati care acționează într-un mod similar drogurilor: creează o stare falsă de “bine”, dar la nivel celular este foarte distrugătoare. Aproape toată mâncarea gătită la fast fooduri și restaurante conține și MSG (monosodium glutamat sau E621) pe lângă multe altele. MSG este un excitant nervos și creează o stare de supraexcitare la nivel de neuroni până la extenuarea și moartea acestora. Iari noi, zilnic introducem acest MSG în cantități imense, în corpul nostru. Dar sunt mult mai mulți aditivi în mâncare. Întrebarea este: mai este mâncare ceea ce introducem noi în corp și ceea ce-i lăsăm pe copiii noștri să introducă în corpurile lor în creștere?

    Sunt multe de spus aici în legătură cu efectele nocive ale alimentației convenționale, dar tema acestui articol este oportunitatea de afacere pentru a crea o societate sănătoasă dar și abundența materială, într-un mod “curat”. 
  
    O societate sănătoasă și armonioasă va avea un progres neașteptat, mult mai bun decât până acum, violența va scădea drastic, iar lumea va fi focalizată pe o dezvoltare armonioasă pentru toți și nu doar pentru unii. 
  
    Un astfel de restaurant poate susține agricultorii locali pentru că vor cumpăra zilnic produse bio de la ei, astfel susținând o întreagă regiune. Impactul dezvoltării unei alimentații sănătoase va fi imens și așa cum fast food-ul susține industrii și sectoare de industrie, așa și acest nou mod de alimentație va susține noi industrii. 
  
    În viitor, care poate începe chiar de azi, organizația socială va fi pe o structură de plutocrație (dar și acum este așa – hai să fim serioși). 
  
    Definiția Plutocrației: Plutocrația este o formă de guvernare în care puterea de stat este concentrată în mâinile celor mai bogați. Plutocrația este totalitatea persoanelor care, cu ajutorul averii, impun plutocrați. 
  
    Dar aici intervine un detaliu extreme de important: consumatorul decide unde se duc banii lui. Consumatorul decide ce plutocrați creează. Îți dai banii pe fast food care va asigura business-ul acestei industrii, precum și al industriei farmaceutice, al spitalelor și al pompelor funebre? Sau societatea va face o mișcare către susținerea restaurantelor cu hrană adevărată, a agriculturii bio, a turismului ecologic, a clinicilor de rejuvenare și reîntinerire, a parcurilor de distracție, a unei vieți pline, longevive și ferită de teribilele boli degenerative pe care omul singur și le-a adus pe cap? În fiecare zi votați, prin alegerile pe care le faceți. 
  
    Poate vă întrebați cum niște oameni atât de viciați cu tutun, cafele, droguri, medicamente de relaxare, fast food, pot trece la hrana vie și pot deveni clienții unui astfel de restaurant? 
  
    Prezint pe scurt unele informații despre cum putem scăpa de viciile care ne deteriorează și efectiv ne macerează pe dinăutru. Foarte simplu. Nu elimini nimic ci le adaugi. Noi nu spunem să te lași subit de fumat, de alcool, de mâncarea fast food, de nimic vicios. Ci adaugă din când în când o masă completă de hrană vie: când ești în mall cumpără-ți un suc mare de țelină / măr / morcov și lasă celulele tale să experimenteze ceva nou și nu doar obișnuita băutură carbogazoasă. Fă acest lucru în fiecare zi sau măcar în fiecare săptămână, și atunci celulele tale, vor începe să-ți ceară mai mult din bunătățile nou primite. Acest proces se numește procesul de chelare sau eliminare prin chelare. Adică lucrurile bune încep să împingă în afară lucrurile rele. Totul ține de mediu alcalin / mediu acid al corpului. Mediul acid este creat de: tutun, alcool, carne, pâine, lactate, dulciuri și creeza dependență, slăbiciune, boli și prin crearea de dependența simți tot timpul nevoia să consumi aceste produse. Mediul alcalin dat de fructe și sucurile verzi (țelină, castraveți și alte verdețuri) și de hrana vie în general, creează în corp o rezistentă în față viciilor, a tendinței de a consuma alimente procesate, rezistentă la boli, stres.

    Hai din nou să fim un pic și mai serioși și să privim lucrurile în mod obiectiv. Industria fast food-ului este în floare, industria farmaceutică este în floare și în spitale este tot timpul criză de paturi pentru că sunt pline cu bolnavi. Poți face o conexiune între aceste trei industrii? Pe de altă parte agricultura este distrusă, permacultura nu este susținută și nici popularizată, ba chiar este blocată prin mijloace politico-legislative. 
  
    Cine poate să unească punctele și să formeze o poză clară a ceea ce este afirmat mai sus? Fac apel la toți profesioniștii din industria alimentară, farmaceutică, medicală, agricolă, chimică, și așa mai departe să re-evalueze contribuția lor și a instituțiilor lor la deteriorarea ființei umane. Iată un prim exemplu banal: de ce nu se educă publicul cum să nu facă diabet (care ar fi mult mai ieftin, simplu și eficient), în schimb se cheltuiesc milioane de dolari / euro pe cercetare și stabilirea unor protocoale cu tratament? 
  
    Există vreo logică în toate acestea? Da: banii. 

V-a plăcut articolul? Nu uitați să vă abonați la noutăți!




0 comentarii până acum

Trimiteți un comentariu

smiley
:)
smiley
:(
smiley
:))
smiley
:((
smiley
=))
smiley
=D>
smiley
:D
smiley
:P
smiley
:-O
smiley
:-?
smiley
:-SS
smiley
:-f
smiley
d(
smiley
:-*
smiley
b-(
smiley
h-(
smiley
g-)
smiley
5-p
smiley
y-)
smiley
c-)
smiley
s-)
smiley
d-)
smiley
w-)
smiley
:-h
smiley
:X
Arată emoticoanele smiley