vaccinurile

Vaccinurile - argumente pro și contra - vă las pe dumneavoastră să hotărâți!

Toți părinții sunt confruntați după nașterea copilului lor cu subiectul vaccinării acestuia. Fiecare din noi suntem puși în postura de a alege ce este bine și ce este rău pentru copilul nostru...

Nutritie echilibrata

Mici secrete ale nutriției echilibrate și sănătoase

Există câteva mici secrete în această complexă zonă a nutriţiei, care dacă ar fi cunoscute şi urmate la scară largă, calitatea vieţii umane s-ar îmbunătăţi rapid...

Mitul copilulu rasfatat

Mitul copilului răsfăţat - când ajunge un bebeluș sau un copil mic să fie răsfățat?

Încă de când sunt gravide viitoarelor mame le este inoculată ideea că ar trebui să aibă grijă din primele zile ca bebelușul să nu devină “răsfățat”, știindu-se că ei, bebelușii, sunt niște “mici santajiști”, niște “pricepuți manipulatori”..

Statistici privind farmaciile din Romania

Statistici privind farmaciile din România - suntem pe locul 5 în Europa, la numărul de farmacii pe cap de locuitor

Numărul de farmacii din România s-a dublat în ultimii zece ani. Distribuirea medicamentelor şi a suplimentelor alimentare este o afacere de 3,3 miliarde de euro...

Pericolul glutenului

Pericolul pâinii noastre cea de toate zilele. Adevărul despre gluten

În România, unul dintre cei mai consumați factori iritanți ai intestinelor este grâul. Grâul este bogat în gluten. Glutenul este un amestec de fracțiuni proteice, în principal reprezentate de glutelină și prolamină, fiind întâlnit în diverse produse cerealiere...

SfatFarma logo 1/18/2018

Câteva dintre beneficiile mersului pe jos


Corpul uman este făcut pentru a merge. S-a constatat că un mers în ritm normal timp de 30 de minute are un impact enorm asupra stării noastre de sănătate. Iată ce au relevat studiile științifice privind beneficiile mersului pe jos:


- O plimbare de o jumătate de oră pe zi reduce cu până la 70% riscul de diabet, mai ales la persoanele trecute de 60 de ani, și cu 25% riscul unui atac cerebral.
- Mersul pe jos reduce hipertensiunea arterială. O singură plimbare de 30 de minute poate reduce tensiunea cu 5 puncte în ziua respectivă.
- Corpul uman conține cca 150.000 km de vase de sânge. Acestea vor rămâne suple și sănătoase multă vreme dacă ne facem un obicei să mergem pe jos.
- Mersul pe jos regulat reduce cu 50% riscul de a face un cancer de sân, de prostată, de colon.
- Întregul organism funcționează mai bine atunci când mergem: rezistă mai bine la boli și se vindecă mai repede. 
- Mersul pe jos previne depresiile, iar cei care le au deja își pot ameliora starea făcând plimbări zilnice în aer liber. Într-un studiu în acest sens, s-a constatat că persoanele care au luat medicamente antidepresive și au mers pe jos au avut rezultate mai bune decât cei care doar au luat medicamente, iar depresivii care nu au luat deloc medicamente dar au mers pe jos în fiecare zi timp de un an au revenit la normal. Explicația? Atunci când mergem, corpul produce niște substanțe neurochimice numite endorfine, care ne dau o stare de bine.
- Mersul pe jos activează sistemul circulator și întărește inima.
- Când mergem pe jos, circulația sanguină se accelerează și detoxifierea se produce mai repede.
- Mersul pe jos combate obezitatea. Grașii care renunță la comoditatea automobilului sau la lenevitul în fața televizorului pot scăpa de 10 kg într-un an, fără a mai trece prin tortura unei diete.
- Mersul pe jos reduce semnificativ riscul formării de cheaguri de sânge (tromboză) și varice.
- Persoanele care obișnuiesc să meargă pe jos sunt cu 50% mai puțin predispuse la răceli.
- Mersul pe jos este o alegere mult mai bună decât medicația specifică, dacă trebuie să ne reducem nivelul colesterolului rău (HDL).
- Mersul pe jos diminuează considerabil osteoporoza și riscul fracturilor de șold.
- De regulă, plimbăreții nu fac pietre la rinichi, așa că vor fi scutiți de calvarul unei operații chirurgicale.

Prin urmare, mersul pe jos timp de o jumătate de oră este cea mai bună alegere, dacă vrem să rămânem sănătoși până la adânci bătrânețe. Iar vestea cea bună este că putem împărți cele 30 de minute fie în două reprize de câte 15 minute, fie în trei, de câte 10 minute. Beneficiile rămân: ne simțim bine, ne menținem sănătoși, ne vindecăm mai repede și... nu în ultimul rând, gratis. Mergând pe jos zi de zi, adăugăm ani vieții noastre pe acest pământ. Am fost creați pentru mersul pe jos. Și să mai reținem că principalele punctele de acupunctură se află în talpa piciorului.




SfatFarma logo 1/15/2018

Ce este și ce înseamnă de fapt, simptomul unei boli?


Dacă la un moment dat în corpul unui om se manifestă un simptom, acesta atrage atenția asupra lui, deoarece întrerupe brusc continuitatea de până atunci a vieții acestuia. Un simptom este un semnal care dirijează interesul și energia asupra lui. Simptomul ne constrânge să-i dăm atenție, fie că vrem sau nu vrem. Îl simțim ca pe o tulburare a stării noastre normale și, din acel moment, singurul nostru țel este să-l facem să dispară.


Medicina universitară încearcă să convingă bolnavul că simptomul ar fi un eveniment a cărui cauză se află în procesul de funcționare al organismului. Medicina evită cu grijă interpretarea simptomului, care astfel devine un semnal fără prea mare însemnătate. Ca să ne lămurim mai bine, să folosim o comparație: O mașină are pe tabloul de bord diferite lămpi de control, care se aprind doar atunci când vreuna dintre funcțiile importante ale mașinii nu mai funcționează cum trebuie. Dacă în timpul unei călătorii se aprinde un astfel de beculeț, suntem nevoiți să ne întrerupem călătoria. Dar ar fi ilogic să ne supărăm pe beculeţ, căci el doar ne informează despre o disfuncționalitate pe care altfel n-am putea-o percepe, deoarece aceasta are loc într-o zonă invizibilă nouă. Așadar, vom apela la un mecanic auto, cu scopul ca, după intervenția lui, beculeţul să nu mai lumineze, iar noi să ne putem continua liniștiți drumul. Totuși, dacă mecanicul ne-ar împlini această dorință doar prin îndepărtarea beculeţului, ne-am supăra foarte tare pe el. E drept că astfel beculețul nu ar mai arde – ceea ce și voiam, de fapt – dar procedeul care a dus la acest rezultat nu a rezolvat problema de fond. Mecanicul ar fi trebuit să-și ia ochii de la beculeț și să se orienteze spre zonele din spatele lui, pentru a descoperi ce anume nu-i în ordine. Beculețul mașinii e doar un indicator care ne face să ne punem întrebări.

Beculețul de control este, în cazul nostru, simptomul. Ceea ce se manifestă în corpul nostru ca un simptom este expresia vizibilă a unui proces invizibil, indicându-ne că ceva nu-i în ordine. Este aberant să ne supărăm pe simptom și de-a dreptul absurd să vrem să-l decuplăm, făcându-i manifestarea imposibilă. Simptomul nu trebuie împiedicat să se manifeste, ci trebuie făcut ceva ca el să nu se mai manifeste. Pentru aceasta, trebuie să aflăm ce anume vrea să ne indice simptomul. Problema medicinii alopate constă în incapacitatea ei de a face acest pas, pentru că este prea preocupată de simptom. Astfel, ea tratează cu multă cheltuială și o tehnică remarcabilă părți ale corpului, dar niciodată omul bolnav. Este uluitor cât de mare este efortul împlinirii acestui scop și cât de mic rezultatul...

De la apariția așa-numitei medicini științifice moderne, numărul bolnavilor nu a scăzut nici măcar cu o fracțiune de procent. Există la fel de mulți bolnavi, doar simptomele s-au schimbat. Medicina modernă încearcă să mascheze această realitate zguduitoare prin statistici. De pildă, se anunță cu mândrie victoria asupra maladiilor infecțioase, fără a se menționa în același timp ce simptome noi au apărut în același interval de timp, ca importanță și frecvență. O astfel de statistică va fi cinstită numai atunci când în locul simptomelor se va considera faptul de a fi bolnav în sine, procent care nu a scăzut până acum și, cu siguranță, nu va scădea nici în viitor.

Să rezumăm: Boala este o stare care indică faptul că omul nu mai este în ordine, respectiv în armonie cu sine însuși. Această pierdere a echilibrului interior se manifestă în corp ca simptom. Simptomul este un semnal și un purtător de informație care, prin apariția sa, întrerupe curgerea de până acum a vieții noastre, obligându-ne să-i dăm atenție. Simptomul ne semnalizează că am ieșit din echilibrul forțelor noastre lăuntrice și ne informează că ceva ne lipsește, sau este în plus și n-ar trebui să existe în noi. Dacă omul va înțelege diferența dintre boală și simptom, atitudinea și raportul lui cu boala se vor schimba rapid. El nu va mai considera simptomul ca pe un dușman, a cărui nimicire să fie țelul lui cel mai înalt, ci va descoperi un partener care-l poate ajuta să afle ce-i lipsește sau ce-l vatămă și să învingă în felul acesta boala propriu-zisă. De fapt, boala are un singur țel: acela de a ne face să devenim din nou sănătoși. Calea omului este de la nesănătate la sănătate, de la neîntreg la întreg desăvârșit, de la boală la vindecare. Boala nu este o dereglare supărătoare în drumul nostru, ci drumul pe care ajungem la sănătate.




SfatFarma logo 1/08/2018

Cele patru picioare ale mesei sănătății




Motto: Fiecare om este creatorul sănătății sau bolii sale. Buddha

S-ar putea să credeți că eu, ca medic cardiolog, îmi petrec timpul meu cu pacienții discutând chestiuni tehnice, într-un limbaj medical complicat. În realitate, cel mai mult le vorbesc despre cele patru picioare ale mesei: masa sănătății. Le explic pacienților că sănătatea lor este ca o masă. Și, întocmai ca o masă solidă, ea are patru picioare egale și solide. Iar dacă unul este mai lung sau mai scurt, masa se clatină și, în final, se rupe. Iată care sunt cele patru picioare care ne mențin sănătatea stabilă:

1. Alimentația
Primul meu sfat medical este să aibă grijă ce mănâncă. Să fie atenți la ce bagă în gură. Să-i fac pe pacienții mei cu probleme cardiace să se gândească la mâncare este primul meu pas.


De curând, am examinat abdomenul unui bărbat obez. L-am întrebat: „Ce-i asta?”, uitându-mă la burta lui imensă. A răspuns soția în locul lui: „E brânză, biscuiți, cipsuri”. Okay, mi-am spus eu, e și ăsta un progres. Apoi l-am sfătuit să elimine definitiv din alimentație preparatele de tip fast-food. La următoarea vizită pierduse deja câteva kilograme în greutate. „N-ar fi trebuit să mănânc atât de mult junk-food”, mi-a spus el. Atunci când începi să te gândești la ceea ce bagi în gură, alegerile sănătoase vin de la sine. De pildă, după ce reduci cantitatea de sare, nu după multă vreme, mâncarea de la restaurant nu ți se mai pare atât de gustoasă. Și același lucru se întâmplă cu alimentele dulci și cu porțiile uriașe pe care le comandai odată.

2. Exercițiul fizic
Studii după studii au demonstrat beneficiile exercițiului regulat. Notați că am folosit termenul „exercițiu”, nu „activitate fizică”. Exercițiul fizic este o activitate susținută, care vă face să respirați adânc și să transpirați. Am început să scriu „Exersați-vă corpul” pe panourile din cabinetul meu și pe foile de prescripții medicale. Le spun pacienților mei să considere exercițiul fizic ca pe un medicament pe care trebuie să-l ia în fiecare zi.


Fiind eu însumi un sportiv toată viața și participând la curse de biciclete, am învățat câteva secrete despre exercițiul fizic. Unul dintre ele este să alegi un tip de exercițiu fizic de care să nu trebuiască să te lași vreodată. Cei mai mulți oameni ajunși la vârsta a doua sau a treia nu vor să se supună zilnic unui program de antrenament de cazarmă. Tot în acest sens, un alt lucru pe care-l prescriu pacienților mei este să-și aloce zilnic un anumit timp pentru exersarea corpului. Aceasta însemnă că exercițiul fizic nu trebuie să fie ceva în plus, câteodată, când au timp, ci „asta-i ora mea din zi pentru sănătate”.

3. Somnul
Când îi întreb pe pacienții mei sănătoși cum dorm, toți îmi spun că își mențin un orar regulat și dorm bine. Oamenii sănătoși n-au probleme cu somnul, pentru că un somn bun este cheia sănătății. Cei care se odihnesc bine toată noaptea se duc la culcare întotdeauna la aceeași oră și nu au plasme TV în dormitor. Somnul trebuie să fie ca un medicament pe care-l iei zilnic, pentru sănătate. Foarte mulți cercetători leagă problemele cu somnul, mai ales apneea, de boli, precum hipertensiune, boli de inimă și depresii. Și tot mai mulți medici, înainte de a recomanda proceduri cardiace, întreabă pacientul și caută cauza tulburărilor de somn.

4. Atitudinea
Recent, un pacient mai vechi, cu probleme de ritm cardiac, mi-a spus la ultimului consult că i-au dispărut simptomele. Când l-am întrebat ce-a făcut diferit în acest timp, mi-a răspuns: „Am decis să-mi schimb atitudinea”. L-am întrebat ce vrea să spună cu asta. Mi-a spus: „Am abordat stresul zilnic diferit. Mi-am dat seama că supărarea și îngrijorarea mă omoară. Am început să muncesc mai puțin. Mi-am făcut timp pentru exerciții fizice și mi-am impus să văd și partea bună a lucrurilor. Cam după o lună, problema mea cu inima s-a rezolvat de la sine”.


Așadar, fiecare supărare, fiecare criză de nervi mai pune un lemn pe foc, iar în final focul mistuie totul. Nu vreau să sugerez aici că atingerea unei sănătăți mentale și a fericirii e ceva ușor. Vă spun doar că legătura creier-inimă este foarte puternică. Noi, cardiologii, nu tratăm doar o inimă fizică, ci și una umană. Și, deși medicamentele și aparatura domină specializarea medicală numită cardiologie, eu aș pune în capul listei metodelor de tratament ale inimii bunătatea, generozitatea, iertarea și iubirea.

Observați, vă rog, firul comun care leagă cele patru picioare ale mesei sănătății: fiecare necesită un plan. Credem că suntem o națiune de oameni mai norocoși decât alții. Avem acces la o abundență de alimente, la mijloace de transport rapide și la nenumărate distracții. Dar trebuie să ne facem un plan prin care să ne opunem acestui lux dăunător. Sănătatea, ca și construirea unei mese, necesită un plan de acțiune.




SfatFarma logo 12/21/2017

Lista medicamentelor periculoase, care se pot achiziționa în România anului 2017


În acest articol, am să vă prezint câteva dezvăluiri șocante, unele incredibile, referitoare la medicamentele românilor, unele dintre ele fiind doar ale românilor, pentru că multe alte țări le-au interzis.

Primul pe listă este celebrul Algocalmin, sau medicamentul săracului. Piața algocalminului din România este estimată la peste 11 milioane de dolari anual. Prețul mic l-a transformat în calmantul nr. 1 pentru români. Licența pentru denumirea „algocalmin” este deținută de fosta fabrică de medicamente SICOMED. În anul 2005, cehii de la Zentiva au preluat licența și astfel, doar datorită algocalminului, le-au crescut vânzările cu peste 1.000 de procente. Potrivit surselor medicale, dintre toate medicamentele fabricate de compania de medicamente Zentiva, calmantul pe bază de metamizol aduce, de departe, cele mai substanțiale profituri. Din această piață au reușit să prindă felii importante și alte companii farmaceutice, care produc algocalmin sub o altă denumire – Algozone – și este produs de Ozone România. Agenția Europeană de Evaluare a Produselor Medicale, de recomandările căreia suntem obligați să ținem cont, nu a restricționat folosirea algocalminului. Cu toate acestea, majoritatea țărilor europene l-au interzis de mai mulți ani, deoarece studiile au demonstrat ca metamizolul din compoziția lui poate provoca agranulocitoză, o boală mortală care debutează ca o infecție supra-acută. Boala distruge celulele din măduva osoasă, aflate în strânsă legătură cu celulele sanguine. Altfel spus, tratarea durerilor de cap cu algocalmin duce la distrugerea sângelui.

Mai periculoase decât algocalminul, susțin medicii, sunt calmantele de durere care folosesc în componență, alături de metamizol o a doua substanță activă. De departe, Piafenul (metamizol și antispastic) este cel mai riscant. Altul esteBenalgin, un calmant pe bază de metamizol și cofeină. Ambele se vând la liber în farmaciile românești. Primii care au interzis metamizolul au fost americanii, încă din 1977. Din aceeași perioada datează și decizia statului suedez de a interzice calmantul. Astăzi, substanța din care se face algocalminul românesc este interzisă în Danemarca, în Belgia (unde e trecută la rubrica otrăvuri) Germania, Spania (din 1989), Olanda (începând cu 1990), Grecia și Irlanda. Am luat doar exemple din Europa și Statele Unite.

Pe lista analgezicelor considerate nocive de către occidentali, dar care se folosesc frecvent în țara noastră, se mai găsesc Dipyrone și Novalgin, medicamente care au la bază fenilbutazona. Pe piața noastră există și combinații care conțin scobutil compus sau aminofenazonă - Aminofenazona L, LizadonPiroxicam și Aulin, care și ele sunt pe lista neagră a Agenției Europene a Medicamentului.

Aulinul, medicamentul care ucide, se găsește la liber în farmaciile românești. Mai grav, e vândut și în formele lui pentru copii, cu toate că riscul e și mai mare. Aulinul este interzis în țări precum Spania, Marea Britanie, Finlanda, Turcia, SUA, Australia sau Japonia, deoarece s-a constat că provocă frecvent insuficiență hepatică mortală! Aulinul este recomandat în tratarea durerii și inflamației asociate osteoartritelor, entorselor și luxațiilor, precum și a durerilor menstruale. Se numără printre cele mai căutate și folosite medicamente în România, datorită efectelor calmante imediate. Puțini însă știu că substanța activa conținută, denumită nimesulid, poate duce la deces.

Acum poate înțelegeți mai bine de ce Codex Alimentarius se corelează cu industria farmaceutică de pe planetă! Poate așa vedeți mai clar de ce miliardarii Americii și ai Europei, aceste forțe ale banului și răului, vor înlocuirea usturoiului, mentei și ceaiului de tei cu produsele minunate ale concernelor farmaceutice! Agenția Europeană de Evaluare a Produselor Medicale a interzis administrarea de Aulin la copiii sub 12 ani, iar Comisia Europeană a Medicamentului a reluat, spre analiză, nimesulidul, în vederea retragerii lui de pe teritoriul întregii Uniuni Europene. Aulinul a fost restricționat chiar și în țara producătoare, Irlanda, Consiliul Irlandez pentru Siguranța Medicamentelor atrăgând atenția asupra pericolului pe care-l prezintă. În România este încă pe piață, pentru că viața copiilor noștri nu e la preț european. Dacă tot vrem depopularea planetei, de ce să nu începem cu românii?

Din cauza efectelor secundare grave, o serie de medicamente au fost retrase de pe piaţă în unele ţări. Cu toate acestea, ele continuă să fie comercializate în România. Suntem un vast laborator cu 20 de milioane de cobai, un loc în care se fac mulți bani pe sănătatea și chiar viața „prostimii” Europei! „Prostimea”, adică ce a ajuns poporul roman în ultimii 25 de ani, e doar o bună piaţă de desfacere pentru medicamentele criminale interzise în alte state. Vreți exemple? Vreți să ne salvăm măcar copiii, dacă pentru mulți dintre noi e prea târziu? Luați hârtie și ceva de scris:

- Sprayul pentru astm Isoproterenol, comercializat sub numele de Isuprel, a ucis în anii '60 în jur de 3.500 de pacienţi. Cu toate acestea, el se comercializează în continuare în ţara noastră şi este prescris în diverse afecţiuni ale inimii. Ce medici, ce interese, ce bani sunt în joc?

- Medicamentul Stilbestrol s-a dovedit că produce tumori uterine şi mamare la femei şi a fost scos de pe piaţă în alte ţări europene. În România este produs şi comercializat de patru companii farmaceutice. Oare medicii care prescriu astfel de „leacuri” sunt proști, răi sau doar plătiți bine?

- În 1970 au fost scoase de pe piaţă tranchilizantele Pronap şi Plaxin, pentru că provocau moartea nou-născuţilor.

Thyreotom forte, un medicament pentru suplimentarea aportului de hormoni tiroidieni la pacienţi cu hipotiroidie, a fost scos de pe piaţă în Germania în 2005. Pentru că la români merge perfect ceea ce este interzis la nemți, medicamentul este în continuare prescris de medicii noștri şi se găseşte în farmacii.

- În 1984, ziarul Daily-Mail a scris clar că medicamentul împotriva acneei, Roacutan, care se prescrie şi în prezent de către doctorii noștri, a dus la malformaţii grave ale nou-născuților. Peste 50% dintre mamele care în timpul sarcinii au luat Roacutan au născut copii malformați!

Zelmac, un medicament împotriva afecțiunilor digestive, care se vinde în România la ora actuală, produs de compania Novartis, a fost scos de pe piața germană în aprilie 2007, deși încă nu fusese aprobat, fiind folosit ilegal de doctori în scopul testării lui pentru industria farmaceutică.

Ketotifen, un medicament pentru tratamentul de lungă durată în astmul bronșic alergic sau cu componentă alergică, bronșită alergică și tulburări astmatice, a fost scos în 2006 de pe piață în Germania, din cauza efectelor secundare grave la nivelul globului ocular și al rinichilor. În România se găsește în farmacii.

Terfenadin, un alt antialergic, a fost scos de pe piață în mai multe țări europene. În România se găsește sub denumirea de Histadin, un sirop folosit în tratarea simptomelor multor afecțiuni alergice și în prevenirea și tratarea reacțiilor alergice la transfuzia de sânge.

Methotrexat, împotriva leucemiei, a produs tumori și a dus la anemie gravă și ruperea intestinelor. În România este comercializat și prescris în reducerea durerilor și a tumefierilor articulare.

Mitothan,un alt medicament împotriva leucemiei, duce la moartea rinichilor secundari. La noi se găsește sub numele de Lysodren și este utilizat pentru tratarea cancerului stratului exterior al glandei suprarenale.

- Antibioticul Isoniazid duce la moartea ficatului. Și acesta este comercializat în România.

Sunt foarte puțini, din păcate, cei care au curajul, inconștiența sau posibilitatea să spună lucrurilor pe nume. Afacerea medicamentelor care ucid lent este una de succes: sute și sute de miliarde de dolari sau euro în fiecare an! Cu ceva timp în urma Dr. Scott Reuben, angajat al companiei farmaceutice Pfizer – cea care produce minunăția Viagra, a declanşat cel mai mare scandal din istoria medicinii, recunoscând că, timp de 13 ani, a avut sarcina de a falsifica rezultatele studiilor, pentru ca produsele farmaceutice ale companiei să aibă un succes mai mare pe piaţă. În calitate de colaborator al biroului de presă de la compania Pfizer, el a publicat în reviste medicale de specialitate numeroase articole fără niciun dram de adevăr.  

- Un scandal a avut loc în Anglia, în 1971. Atunci, 1.500 de pacienți au fost internați în spital după ce au luatParacetamol. Cei mai mulți au avut probleme și mai mari în spital, din cauza tratamentului ulterior.

- Siropul de tuse cu clobutinol, după ce a fost folosit intens timp de peste 40 de ani, a fost interzis în 2007, constatându-se că produce dereglări ale bătăilor inimii. Iată câteva dintre numele sub care a fost folosit: Silomat,Clobutinol, Stada, Tussed, Rofatuss, Nullatuss. În România, medicamentul Silomat pe bază de clobutinol, produs de compania Boehringer Ingelheim, a fost disponibil în farmacii fără prescripție medicală până în 2007. Apoi a fost retras de pe piață și în țara noastră, în urma unei directive a Agenției Europene pentru Evaluarea Medicamentelor.

- În SUA, medicamentul Orabilex a creat boli de rinichi care au dus la moarte.

- Somniferul Contergan a făcut ca zeci de mii de copii să se nască degenerați fizic. În Germania, în anul 1958, producătorul acestui medicament a trimis medicilor 40.000 de scrisori, pentru a-i convinge că acesta este cel mai bun somnifer pentru gravide și mamele care alăptează. Ulterior, în ciuda scandalului legat de Contergan, concernele farmaceutice au continuat să vândă otrăvuri la gravide și copii.

- În 1978 s-a făcut public faptul că medicamentele PrimodosAmonornDuogynonBebendox și Bendectin au provocat malformații la nou-născuți.

Trilergan a fost confiscat de poliție în 1975 în Italia, pentru că producea hepatită (deci hepatita nu vine neapărat de la un virus, așa cum se crede).

Flamanil, un medicament reumatic, a fost retras în 1976 de pe piață, după ce s-a constatat că duce la pierderea cunoștinței. Acest medicament se comercializează în continuare în Spania.

- În 1979 a fost recunoscut în mod oficial că Valium creează dependență chiar și în doze mici. Mai mult de 15% dintre americanii adulți luau regulat Valium.

- Inhibitorii de apetit Preluin și Maxiton au fost scoși de pe piață în Germania după ce s-a constatat că afectau grav inima și sistemul nervos.

- Medicamentul pentru afecțiuni ale inimii Eraldin, prescris între anii 1970 și 1975 la un număr de peste 100.000 de britanici, a cauzat daune la ochi și intestine, precum și numeroase decese. Eraldin există în farmaciile românești.

- S-a constatat că antinevralgicul Phenacitin, care s-a vândut în lume sub 200 de nume diferite, împiedică funcționarea rinichilor, distrugându-i complet, produce tumori la rinichi și distruge globulele roșii din sânge.

- Un alt antinevralgic, Amydorphirin, a fost interzis în peste 160 de țări (nu în toate, în multe se mai vinde încă) fiindcă împiedică formarea celulelor albe din sânge, ceea ce duce la moarte.

- Antinevralgicele și antireumaticele Tanderil și Butazoludin (Ciba-Geigy) au provocat moartea a peste 10.000 de pacienți în întreaga lume.

- Unul dintre cele mai populare medicamente din România, Algocalminul, este unul dintre cele mai otrăvitoare remedii de pe piață.

- În 1978, medicamentul complet inutil Oxichinolin, prescris în probleme digestive, a provocat un scandal mondial: peste 30.000 de oameni au orbit ori le-au paralizat picioarele după administrarea lui. Acest medicament a provocat și numeroase decese (cca 1.000 numai în Japonia).

- În 1977 a fost retras de pe piață Phenformin, un medicament pentru diabetici, după ce făcuse peste 1.000 de victime în fiecare an!

- Rasperpin, medicament împotriva hipertensiunii, crește de trei ori riscul de cancer la sân, creează coșmaruri și depresii și se bănuiește că produce tumori pe creier, pe piele, la hipofiză, la ovare și la uter.

New York Post a scris că într-un articol că 852 de pacienți cărora le-a fost injectat medicamentul pentru inimăEpinepheren au decedat.

Daily Telegraph a făcut cunoscut în 1983 că într-un spital de urgență din Glasgow anestezicul Hypnomidate a dus la o creștere rapidă a deceselor. Medicii au refuzat însă să publice numărul morților în rândul celor care au urmat tratamentul cu acest medicament. În România acest anestezic încă se mai folosește în spitale, administrat ca soluție injectabilă.   

- În anul 1983 au fost publicate în Suedia dosarele secrete ale firmei Ciba-Geigy, din care reieșea că concernul fusese informat de moartea a 1.182 de persoane, din cauza antireumaticelor Butazolidin și Tanderil, pe care le producea. După alte surse, cifrele adevărate ale deceselor în urma acestor medicamente este de peste 10.000. La noi în țară se comercializează încă Tanderil, ca medicament antireumatismal.

New York Times a publicat în 1984 știrea că medicamentul Selacryn a fost retras de pe piață după ce au fost raportate 510 cazuri de distrugere a ficatului și de moarte.

- Conform publicației The Guardian din 4 ianuarie 1985, medicamentul împotriva infecțiilor cu ciuperci Nizoral a provocat 5 decese și 77 de cazuri grave de îmbolnăvire.

- În martie 1985, ziarul Neue Presse a raportat că Fansidar, medicament împotriva malariei, a dus la boli de piele grave, cu pericol de moarte. În România, medicamentul este recomandat de medicii parazitologi pentru tratarea toxoplasmozei. Se comercializează în farmacii.

- În iulie 1985 ziarul The Guardian scria că somniferele Largactil au fost scoase de pe piață pentru că au dus la disfuncții grave ale creierului. Substanța din Largactil, cunoscută și sub numele de torazină, este un neuroleptic de veche generație, utilizat încă în unele spitale de psihiatrie, deși are efecte dezastruoase asupra organismului. Cifra victimelor se ridică la 1 milion de oameni care s-au îmbolnăvit de dischinezie și dereglări ale aparatului locomotor, au pierdut pentru totdeauna capacitatea de a-și controla mușchiul limbii sau întregul corp.

- În decembrie 1985, concernul Ciba-Geigy a fost pus în situația de a recunoaște public că a falsificat datele a 46 de antibiotice și ale altor medicamente, atunci când au fost cerute de Ministerul Sănătății. În mai 1985, autoritățile din SUA și Marea Britanie au interzis prescrierea de hormoni care stimulează creșterea, pentru că pacienții care-i folosesc se îmbolnăvesc de infecții nevindecabile, chiar la mulți ani după administrare. Hormonii respectivi erau obținuți din creierul morților!

- În decembrie 1985, The Guardian a raportat că antidepresivele Merital și Nomifensin produc blocarea rinichilor, anemie și pneumonie. Nomifensin este prescris în România în cazurile consumatorilor de droguri. Tot în decembrie 1985, același ziar a raportat că peste 2.000 de oameni s-au îmbolnăvit din cauza medicamentului Felden, administrat pe cale rectală. Acest medicament se găsește azi în farmaciile românești. 77 de pacienți au murit, aproape toți din cauza ruperii și sângerării intestinelor. Concernul Pfitzer – producătorul Viagra – a declarat că acest medicament este „suportat bine” de pacienți.

- Vaccinul HEXAVAC, introdus și folosit din anul 2000, cu care au fost vaccinați deja 1,5 milioane de copii în Germania, a fost scos de pe piață în anul 2005, fiindcă „nu funcționează cum s-a așteptat și nu oferă protecție”. Asta a fost declarația oficială, probabil că producea boli sau moarte. Morții și cei rămași bolnavi pe viață din cauza vaccinurilor nu prea apar în presă. Și în România a fost folosit acest vaccin, dar acum este retras de pe piață.

- Vaccinul TicoVac împotriva bolilor provocate de căpușe, singurul vaccin de acest gen pentru copii, a fost scos în 2006 de pe piață fiindcă producea febră puternică și efecte secundare masive.

- Medicamentul Vioxx al Firmei Merck, pentru artroză și dureri la încheieturi, folosit de peste 120.000 de pacienți în Germania, a fost scos în octombrie 2004 de pe piață, fiindcă producea atac de cord și boli de inimă. Deși firma știa de efectele negative ale acestui medicament cu mult timp înainte, nu a retras medicamentul de pe piața decât în 2004, la presiunea autorităților. Între timp, Vioxx a fost retras și de pe piața românească.

Antiinflamatorul Prexige pentru artrită al companiei Novartis a fost scos de pe piață în august 2007, fiindcă mai mulți pacienți au murit după ce l-au luat. Medicamentul Bextra pentru artrită de la Firma Pfizer a fost scos de pe piața în 2005, din cauza riscului major de atac de cord și congestie cerebrală. Aceste medicamente nu au autorizație de punere pe piață în România.

- Un scandal foarte mare, cu multe victime – Lipobay – un medicament care scade colesterolul, a fost scos în 2001 de pe piață. Acesta cauzase sute de decese. Concernul Bayer, care l-a produs, a fost dat în judecată de peste 1000 de ori din cauza acestui medicament.

- Tenuate Retat – un medicament care scade pofta de mâncare – a fost scos de pe piața germană în anul 2000.

Merzol, medicament pentru alergie solară, a fost scos de pe piață în 2005, din cauza efectelor secundare grave.

- FDA (agenția americană de control al medicamentelor) a impus în anul 2000 firmei Glaxo-Wellcome să scoată de pe piață medicamentul pentru intestine Lotronex, din cauza decesului unor pacienți care l-au luat.

Exanta, medicament pentru tratarea trombozelor, bazat pe substanța Ximelatragan și aprobat în 2004, a fost scos de pe piața germană în februarie 2006, din cauza efectelor negative grave asupra ficatului. Acest medicament nu a fost comercializat la noi.

Trovan, un antibiotic, a cauzat morți și vătămări grave, astfel încât a fost scos de pe piață după un singur an de zile. Deși la testele de dinainte de aprobare se constatase că dăunează ficatului, firma Pfizer nu a considerat că e periculos. Comentariul firmei: „Trovan a fost cel mai bine testat medicament de pe piață, cu mult mai bine decât penicilina, de pildă”. Oare câți morți și bolnavi creează medicamentele care nu sunt testate așa de bine, dacă unul testat așa de riguros duce la moartea pacienților, fiind interzis după un an? Legat de același medicament, autoritățile nigeriene au dat în judecată compania farmaceutică Pfizer și o acuză de implicarea în moartea unor copii cărora li s-a administrat Trovan în perioada în care acest medicament nu era încă aprobat, în timpul unei epidemii de meningită.

Parkinsan, medicament împotriva bolii Parkinson, de la Firma Byk Gulden, vândut de 130.000 de ori pe an, creează mari dereglări ale ritmului cardiac, ce pun în pericol viața pacienților. Se cercetează dacă va fi interzis. Firma se scuză cu citatul „Funcționarea și siguranța lui au fost dovedite prin studii”.

- Despre Urethan, medicii spun că vindecă leucemia. S-a constatat însă că el creează cancer la ficat, plămâni și măduva oaselor.

- Methotrexat, de asemenea împotriva leucemiei, a produs tumori și a dus la anemie gravă și ruperea intestinelor. În România este comercializat și prescris în reducerea durerilor și a tumefacțiilor articulare.

Mitothan, un alt medicament împotriva leucemiei, duce la moartea rinichilor secundari. La noi se găsește sub numele de Lysodren și este folosit în tratamentul cancerului stratului exterior al glandei suprarenale. Este produs de laboratoarele Hra Pharma, Franța.

- Antibioticul Isoniazid duce la moartea ficatului. Acesta este comercializat în România.

- Antibioticul Kanamyzin produce insuficiență renală și atacă nervii auzului.

Bismut, medicament prescris împotriva diareii și chiar și a constipației (sic!) produce intoxicații grave. În Franța au fost cunoscute mai multe mii de astfel de cazuri.

Medicamente vechi, care sunt în circulație de decenii și nu au fost supuse niciunui test, se vând mai departe în unele țări, deși acolo unde au fost testate au fost interzise. Până în anul 1978, industria farmaceutică nu era nevoită să demonstreze în vreun fel că medicamentele au efectele menționate în prospecte. De atunci încoace se arată – cu niște teste pe animale, care de fapt nu dovedesc nimic – că medicamentele au efect asupra acestora. Mai precis, că animalele nu mor imediat când aceste medicamente, făcute de fapt pentru oameni, le sunt date cu forța, în condiții total nenaturale. Doar că testele pe animale nu au absolut nicio valoare științifică.




SfatFarma logo 12/10/2017

Beneficiile alăptării la sân a bebelușului


alaptarea

  • Alăptarea reduce semnificativ riscul copilului de a avea astm, alergii sau cancer infantil.
  • Laptele de mamă conține anticorpi care îl ajută pe nou-născut să lupte împotriva virușilor și bacteriilor nocive.
  • Nou-născuții hrăniți exclusiv la sân în primele 6 luni de viață sunt mai puțin predispuși la infecții ale urechii, boli respiratorii și diaree.
  • Copiii care au fost hrăniți cu lapte de mamă în primele luni de viață e mai puțin probabil să devină supraponderali în adolescență sau la maturitate.
  • Mamele care alăptează se refac mai repede după naștere.
  • Alăptatul reduce riscul de cancer mamar sau ovarian, mai târziu, în viață.
  • Alăptatul întârzie revenirea ciclului menstrual al mamei, ceea ce mărește perioada dintre două sarcini.
  • Laptele de mamă este mult mai ieftin decât formulele artificiale.
  • A pune copilul la sân e mult mai simplu și mai rapid decât a prepara și a aduce la temperatura potrivită un biberon.
  • Hrănirea copilului la sân este un lucru bun și pentru mediul înconjurător, din moment ce nu mai există sticle de spălat și cutii cu formule de aruncat.

Laptele matern – mai mult decât hrană pentru copii





SfatFarma logo 11/18/2017

Postul alimentar - terapie eficientă pentru multe boli


Dacă pentru combinarea corectă a alimentelor literatura de specialitate este deosebit de săracă, privitor la post, situația este exact inversă: s-au scris biblioteci întregi. Dar ce este postul? Și mai ales postul total? Din „Evanghelia păcii” aflăm că există un singur fel de post – ajunatul – auto-înfometarea, adică abținerea de la orice fel de aliment. Această metodă se poate aplica în toate bolile și suferințele, ducând întotdeauna la vindecarea bolnavilor. În textul Evangheliilor ortodoxe sau catolice de astăzi se găsesc doar referiri la post, prin acest termen înțelegându-se abținerea de la mâncatul anumitor mâncăruri, de pildă carne, ouă și lapte, în anumite zile, ca miercurea și vinerea, și până la șapte săptămâni înainte de Paști și Crăciun. Nicăieri nu există vreo descriere a postului așa cum a fost el cerut în religie. Cine a făcut această schimbare de la postul total la post? Când și de ce? E posibil să nu găsim niciodată răspunsul la aceste întrebări și să ne mulțumim a constata că reducționismul dogmatic al religiei este tot atât de vinovat de suferința actuală a omenirii, ca și cel al științei materialiste carteziene. Deoarece postul în înțeles dogmatic ar avea ambiguități, ne vom folosi de termenul „post total” [n.n.: noi, românii, îi spunem „post negru”] cu înțelesul de ajunare sau de auto-înfometare terapeutică (pentru a o diferenția de greva foamei).


Doctorul Otto Buchinger arată că repausul alimentar este vechi de când a apărut omul pe pământ: „Este sigur că cea mai veche boală a fost provocată de greșelile de hrănire, iar cel mai vechi leac a fost înfometarea”. În introducerea la cartea sa „Cura de înfometare şi metodele sale auxiliare sub formă biologică” (Das Heilfassen und seine Hilfemethoden als Biologischen Weg), el arată că în trecutul omenirii au existat două feluri de post total: posturile propriu-zise, ca metodă de vindecare și posturile religioase, în fond însă, fiind cam același lucru. Postul religios și cel de vindecare mergeau mână-n mână în culturile vechi, pentru că medicina lor ținea de magia albă și pentru că regii, preoții, inițiații și adepții dobândiseră de mult timp experiență în această direcție, anume că posturile severe nu numai că vindecau trupul de boală ci chiar, cu același succes, elibera omul de obsesiile chinuitoare.

Așa de mult depinde sănătatea trupului de cea sufletească, atât de strâns sunt legate între ele, încât acest lucru nu poate fi neglijat nici de oamenii simpli, nici de instruiții psihoterapeuți moderni. Otto Buchinger menționează o serie de sfinți părinți ai Bisericii creștine care țineau des posturi îndelungate. El mai spune că pelerinii mahomedani, când merg la Mecca, trebuie să postească total trei zile înainte și șapte zile la înapoiere, iar în Iudeea existau sectele Esenienilor și Nazarinenilor care, în contrast cu poporul iubitor de carne, trăiau vegetarian, lipsindu-se de alcool și obișnuind posturi severe, de 40 de zile.

Utilizarea postului total în scop curativ a continuat fluctuant, dar cu o relativă dezvoltare până la începutul secolului al XIX-lea. Acest secol a fost dominat de școala de patologie materialistă a profesorului Wirchow și a urmașilor săi: Liebig, Weit, Meleschote, Feuerbach, Buchner, care au făcut să amuțească toate vocile favorabile vindecării prin post total. De pretutindeni se înălțau voci care criticau acest fel de vindecare. Chiar și bolnavii cu febră mare erau hrăniți bine. Francezul Chossat vorbea despre nonsensul postului în timpul febrei. Durian interzicea postul nu numai în stările febrile, ci și în cazurile de reumatism. Astfel, în ultima treime a secolului al XIX-lea, tratamentele prin post total fuseseră complet înlăturate din rândul artelor de vindecare. Așa au stat lucrurile cam până în anii 1880. S-a întâmplat atunci ca doi medici americani să redescopere vechiul post total vindecător. Doctorul Henry S. Tenner a fost primul care a îndrăznit să reintroducă tratamentul prin post total în terapeutica de purificare a organismului, el însuși supunându-se unei înfometări de 40 de zile, sub supravegherea mai multor colegi, pentru a dovedi lipsa de pericol a unui post absolut, îndelungat.

Al doilea medic american care a forțat ușa spre un nou mod de a privi tratamentul prin post total a fost dr. Dewey din Meadville, Pennsylvania, care lucra la spitalul din Chattanooga. El a scris o serie de cărți de o valoare neprețuită, câștigând un mare număr de adepți. Dr. Buchinger citează cazul unei fetițe tratată prin post total de dr. Dewey, care a produs o mare senzație. Cazul a fost următorul: Fetița suferea de multă vreme de dispepsie. A căpătat în plus și tifos, ca urmare vomitând orice mâncare i se dădea, inclusiv apa. A fost supusă unui post total de 35 de zile, după care pulsul și temperatura au revenit la normal, iar limba tot atât de curată ca a unui nou născut. Fetița s-a însănătoșit complet! După aceasta, dr. Dewey a tratat nu numai bolile acute, ci și pe cele cronice prin posturi totale de 3, 4 sau 5 săptămâni, având un asemenea succes, încât societatea medicală și presa medicală din Statele Unite au avut o dezbatere cu privire la această metodă de tratament. Cu toate acestea, medicina „oficială” a stârnit o furtună contra metodei prin post total, acest mod de vindecare nefigurând în analele ei. Au urmat o serie de alți mari adepți ai postului total în Rusia, Franța, Germania etc.: dr. von Seeland, dr. Adolf Meyer, dr. Sigmund Müller.

În Franța, dr. Guelpa a înregistrat succese răsunătoare în tratarea prin post total în diabet, astm, bronșită, bolile de stomac, intestin și ficat, constipațiile cronice, feluritele erupții ale pielii și chiar artrite și inflamații ale ochilor. Tot în acea vreme, doctorul Just, conducătorul Sanatoriului Junghom din Harz, a combinat tratamentul vegetarian de crudități cu postul total, cu rezultate deosebite. În sfârșit, astăzi există o lungă listă de medici partizani ai postului total. Între diferitele școli de medicină în care se aplică această metodă terapeutică există, firește, unele deosebiri de durată sau detaliu (de pildă, apă simplă, apă distilată, alte lichide, sucuri de legume, aplicări de clisme sau nu, purgative etc.). După durată, în Anglia și SUA se practică postul total de 30 de zile, în Germania de 21 de zile, iar în Franța de 14 zile. „Clasicii” mai moderni ai postului total sunt: Suvorin, Nicolaev, Bragg, Buchinger, Waerland. Între aceștia, trebuie să-i fim recunoscători medicului militar german Otto Buchinger pentru minunata sistematizare și rezumare a fiziologiei postului total, exprimată cel mai clar cu putință:

Organismul nostru fiind obișnuit cu introducerea regulată a substanțelor energetice pe traiectul digestiv, o întrerupere intenționată a acestei aprovizionări este o măsură care are efecte profunde. Din ziua în care lipsim pe cineva de hrană (cu excepția apei și puține sucuri de fructe), corpul este supus unor legi noi, în care trebuie să facă apel la măsurile de urgență, iar în această privință, el nu este lipsit de posibilități. Este folosită rezerva de glicogen a ficatului, precum și alte substanțe nutritive prezente în sânge. Acestea pot întreține funcțiile organismului timp de trei zile. Întregul metabolism se ajustează, făcând maximum de economie, după care corpul atacă depozitele de substanțe proteice. Pentru aceasta, el se folosește de țesuturile și substanțele care constituie agenți morbizi, de stingherire, în celule, cum ar fi tumefierile, depunerile de substanțe străine, precum și tot ce este putred, slab și împovărător pentru organism.

Experiența medicului care conduce cura de post arată că acolo unde se petrece ceva ce duce la disoluție apare o durere vie. Substanțele morbide care s-au depus în țesuturile bolnave stau captive și nu se pot urni. Când introducerea hranei încetează, aceste substanțe se dizolvă și se răspândesc în sânge, pentru a fi eliminate prin ficat, rinichi și tubul digestiv. Când întrerupem postul prea devreme, adică înainte de distrugerea totală a acestor depozite – și acesta este cazul cel mai frecvent – depunerile din sânge revin în vechile lor locuri de depozitare. Acest fenomen se numește recul. Valul nou de hrană introdusă în sânge împinge înapoi substanțele morbide care n-au mai apucat să fie evacuate. Numai în cazuri fericite, după întreruperea postului, substanțele morbide existente în sânge se evacuează definitiv, fără recul. Partea morbidă dispare, iar cea sănătoasă rămâne, iar anumite substanțe toxice străine, ca iodul, mercurul, creozotul etc. se simt pe limbă în timpul postului, ceea ce înseamnă că postitorul scapă de ele. Energia vitală, în înțelepciunea ei biologică, distruge tot ce este dăunător, bolnav și de prisos din depozitele de grăsime, hipertrofice, și de pe organele interne, glande și mușchi.

Sângele postitorului suferă acum o îngroșare. Capacitatea lui de coagulare crește. El conține acum cu 60-100% mai multă grăsime. Alcalinitatea scade, aciditatea crește, iar spre sfârșitul postului (după 3, 4 săptămâni) concentrația de substanțe alcaline crește din nou. Când sângele atinge punctul inferior de conținut în substanțe alcaline, apar unele fenomene neplăcute, ca amețeli, dureri de cap, sfârșeală, dureri de inimă, tendința de vomă etc. Aceste fenomene dispar pe măsură ce crește conținutului de substanțe alcaline. Totodată crește numărul de hematii (numărul lor, în orice caz, nu scade), iar numărul leucocitelor scade simțitor, ajungând cam la o treime în a 30-a zi de post. Scade întrucâtva și cantitatea de hemoglobină. Depozitele de toxine din celule se elimină și se evacuează. Celulele devin mai mici. Temperatura corpului scade cu 0,5 - 1°C. Metabolismul scade. Oxidările se reduc. Într-un post îndelungat, valorile metabolismului rămân constante. Respirația scade întrucâtva în intensitate. Pierderea apei din organism se reface prin distrugerea celulelor și prin oxidările hidrogenului. Mușchii au un procent mai scăzut de oxigen și fosfor, dar devin mai bogați în calciu. În părțile moi ale organismului scade cantitatea de potasiu, crește însă cea de sodiu. Totuși, în cursul curei de post echilibrul mineral al lichidelor tisulare rămâne constant. Glucoza din sânge scade. Cantitatea de uree din sânge este în creștere. Cantitatea totală a sângelui rămâne neschimbată, raportată la greutatea corpului. Dacă se introduc în corp destule lichide, vâscozitatea sângelui nu crește deloc.

Cantitatea de urină scade. Înfometații beau foarte puține lichide. Urina devine puternic acidă. După 10 zile de post, urina eliminată scade la jumătate, iar după 20 de zile ajunge la sfert. Fosfații acizi, acidul oxibutiric, acidul acetic apar în cantități mici în urină. Corpul se apără de acidoza prea puternică a postului prin formarea amoniacului. Toate porțile de evacuare ale organismului sunt folosite din plin. Resturile rezultate din arderea grăsimilor și hidraților de carbon ies prin plămâni. Restul proteinelor se elimină prin rinichi. Substanțele minerale se evacuează prin pereții tubului digestiv. Transpirația răspândește un miros urât. Fiecare bolnav – artriticul, astmaticul, diabeticul etc. – se caracterizează printr-un miros aparte începând din ziua treia de post.

Numărul bătăilor inimii scade uneori de la 80 la 50 pe minut. La inimile robuste poate apărea o brahicardie pronunțată, în schimb, la inimile slabe, numărul bătăilor crește. Tensiunea arterială scade. Caracteristic este faptul că la hipotensivi tensiunea de obicei crește, ceea ce denotă că postul are o acțiune de echilibrare. Explicația constă în faptul că pielea, mușchii și centrii nervoși sunt mai bine aprovizionați cu sânge ca de obicei. În genere, toată circulația decurge mai ușor, ceea ce prezintă o importanță deosebită pentru bolnavii de inimă și cei cu boli ale vaselor de sânge. E interesant faptul că în urma acțiunii mai viguroase a nervilor și a irigării mai bune a mușchilor, capacitatea lor de muncă crește pe parcursul postului, exceptând primele 14 zile.

În cursul postului, stomacul secretă mai departe suc gastric, dar aciditatea acestuia scade. Pancreasul lucrează și el, dar acest organ pierde oarecum din volum prin reducerea țesutului constitutiv. Ficatul este punctul vamal, cel de schimb al întregii economii a corpului. După epuizarea glicogenului, el are de lucru cu arderea grăsimilor, ținând grăsimile scoase din depozite la dispoziția organismului. Eliminarea bilei scade după o creștere a ei la începutul postului. Vezica biliară are însă tendința de a se contracta puternic și de a elimina diferite substanțe – nisip și pietre biliare. Aceste eforturi de purificare se observă întotdeauna la cei ce postesc total. Materialul evacuat se poate găsi în resturile ce ies prin tubul digestiv. Peristaltismul tubului continuă în tot timpul postului. Totuși, toate secrețiile digestive, începând cu saliva și terminând cu secrețiile intestinale, sunt cantitativ mai reduse. Pe baza observațiilor de mai mulți ani, s-a constatat că, începând din ziua a 3-a, suprafața tubului digestiv își schimbă funcția de absorbție în funcție de secreție, dar nu a sucurilor digestive, ci a reziduurilor. Aspectul acestor substanțe eliminate și mirosul lor arată cu ce fel de substanțe avem de-a face.

Substanța oaselor este cruțată în timpul postului. Este bătătoare la ochi cantitatea redusă de calciu eliminată. Măduva oaselor scade numai în urma unor posturi istovitoare (nu și în timpul unor cure normale) și anume: grăsimile dispar și apare o substanță mucoidă. Vasele sanguine din interiorul oaselor se lărgesc. Imediat după post apare o transformare a substanței mucoide în urma înmulțirii celulelor, formându-se o nouă substanță medulară.

Secreția hormonală internă și folosirea hormonilor se modifică în cursul postului. Activitatea tiroidei scade, celulele ei devenind mai mici. Același lucru se petrece cu paratiroidele și cu timusul. Glandele suprarenale își modifică substanța corticală și cresc în volum. La înfometări îndelungate la animale, activitatea glandelor se reduce. Tiroida și glandele care constituie factorii de intensificare a metabolismului prezintă o activitate scăzută.

Din cele expuse mai sus se observă rolul medicului interior, cu câtă grijă aranjează el totul în organismul postitorului. La înfometarea animalelor, cel mai mult rezistă ovarele și testiculele, glandele necesare reproducerii, și substanța sistemului nervos central. Aici se vede grija conștientă de scop a divinei puteri tămăduitoare. Reproducerea rămâne activă chiar și la cea mai îndelungată înfometare. Se spune că foamea duce la ușurarea corpului, ceea ce este adevărat, dacă ne referim la corp în ansamblul lui. Totuși, în timpul postului, vasele și mușchii prezintă un conținut mai ridicat de apă.

Cele mai multe cercetări fiziologice cu privire la postul total vizează efectul foamei. Cetățeanul Levanziu din Malta a fost atent monitorizat. El s-a abținut de la mâncare de bună voie și a fost îngrijit 31 de zile. Animalele nu postesc, ele îndură foamea. Levanziu însă postea. La om, foamea subită este însoțită de teamă, de disperare. Aceste emoții au o influență considerabilă asupra funcțiilor și stării organelor interne, dacă nu sunt controlate. Dăm aici un exemplu: După ce cei 500 de lucrători de la uzina de zinc din Silezia au încetat greva foamei, patru greviști au fost transportați în stare gravă la spital. Toți cei 500 erau atât de istoviți de cele 60 de ore de foame, încât nu se puteau ține pe picioare. Greviștii se așteptau la un efect radical al demonstrației lor. Au fost însă de ajuns trei zile de foame ca să fie doborâți.

Înainte vreme se considera că omul moare dacă organismul pierde 40% din greutatea inițială. Dar această cifră nu este ceva necondiționat. Cu o îngrijire bună, puii mamiferelor pot pierde 60% și chiar mai mult, fără să moară; din contră, hrăniți, își revin uimitor de bine și de repede. Erbivorele suportă înfometarea foarte mult timp. Ele devin mai active cu această ocazie și uneori dau un spor de randament. Aceasta este și o adaptare biologică a răpitoarelor, supuse întâmplărilor și perioadelor de înfometare. Nu avem date experimentale privitoare la maimuțele antropoide frugivore, dar oricum, experiențele în captivitate n-ar avea o valoare documentară.

Părerile asupra duratei postului total la om diferă de la autor la autor. Dr. S. Muller vorbește despre un pacient care a postit 65 de zile și s-a vindecat de o boală cronică foarte grea. Dr. Dewey a raportat colegului său, dr. Müller din Germania, 3 cazuri de posturi îndelungate în țara sa. În două cazuri pacienții au postit câte 65 de zile, iar în al treilea caz, 70. Toate aceste cazuri au dus la vindecare. Dr. Linda Hazard, elevă a lui Dewey, descrie un caz de post de 75 de zile, iar dr. Carrington din Anglia aduce la cunoștință că un american de 43 de ani a postit 79 de zile, ajungând prin aceasta la o minunată stare de sănătate. Recordul se pare că a fost consemnat de scriitorul american Upton Sinclair, care descrie cele 90 de zile de post ale unui proprietar de hotel din New York. Dr. Ernst Günter evidențiază cazul unui american cu o leziune gravă a măduvei spinării, urmare a unei puncții defectuoase. Abandonat de medici, fără speranță, în scaunul său cu rotile, el a postit 60 de zile. La capătul lor, nu a simțit nicio îmbunătățire, dar în următoarele 60 de zile, cele ale „stingerii postului” cu sucuri și supe ușoare, a avut loc minunea vindecării.

Postul este o cură de dezintoxicare, de transformare, de refacere a dispoziției psihice, de reglare-a metabolismului și de dispariție a tensiunilor şi a refulărilor. „Am supravegheat peste 3.200 de persoane în post total, care au trecut prin micul spital orășenesc. Au vorbit cu mine zilnic, povestește dr. Buchinger. Firește că nu pretind că observațiile mele referitoare la acești pacienți care s-au supus postului au exactitatea științifică a observațiilor lui Luciani asupra lui Secoi sau ale lui Benedict asupra Iui Levanziu. Totuși, pentru mine, aceste observații au o valoare mai mare decât acelea cuprinse în cărți. Observațiile mele pot fi acceptate de toți medicii care tratează prin post total, căci ele sunt urmarea practicii și au fost făcute pe subiecți umani.”

„Dacă unui om sănătos încetăm să-i dăm de mâncare – cu aprobarea lui, având grijă de condițiile de îngrijire – energii considerabile devin șomere, mai spune dr. Buchinger. Înainte, acestea se ocupau de digestie și de asimilație. Acum ele ne stau la dispoziție. De aceea, de multe ori, observăm la înfometați o capacitate de muncă a mușchilor și a sistemului nervos care ne uluiește de-a dreptul. Noi explicăm aceasta prin surplusul de energii încătușat înainte și acum eliberat, dar la un bolnav nu este la fel. La bolnav, rezervele de forțe sunt folosite imediat pentru reparații, pentru distrugerea unui țesut bolnav, pentru metabolism (la ficat) și evacuare, deci o muncă în plus, pe care n-o vedem la un organism sănătos. Deseori rămâne încă un plus de energie, care apare într-o minunată manifestare. Cura de post total este în esență o cură de dezintoxicare, de purificare a tuturor țesuturilor corpului. Dar nu numai atât. Această cură lucrează chiar cu materialul postitorului. Ea este un tratament biologic în sensul lui cel mai bun, sub controlul suveran intern, cu mult superior unei injecții grosolane. Un efect al postului curativ îl constituie restabilirea colaborării dintre organele și sistemele corpului nostru, reinstaurarea armoniei în organism. Un alt efect al postului total este descătușarea, eliberarea de trăirile sufletești negative, care poartă vina într-o mai mare măsură decât bănuim noi pentru tot felul de boli grele ale corpului nostru. Presupunem că, în privința capacității sale de a posti, omul întrece orice mamifer”.